ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2720/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2720/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 549 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 14818/3/2011 a fost respinsă acțiunea precizată

formulată de reclamanta SC V.I. SRL București prin administrator judiciar în

contradictoriu cu pârâta SC D.C.R. SRL București ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de majorare onorariu expert ca

neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială, ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte cererea de cheltuieli de judecată

formulată de pârâtă.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 10.200 lei

cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experți.

Au fost respinse celelalte pretenții ale pârâtei, ca

neîntemeiate.

Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut în esență

că, în cauză nu se pot reține ca dovedite condițiile de angajare a răspunderii

civile contractuale în sarcina pârâtei.

Astfel,

a reținut că raporturile contractuale dintre părți s-au derulat în baza

contractului nr. 227/2008 reclamanta având calitatea de subantreprenor, iar

pârâta, antreprenor general, proiectul inițial fiind modificat, lucrările

reduse succesiv din cauza apariției crizei economice ce a afectat domeniul

construcțiilor conform probatoriului administrat; reducerea proiectului inițial

ca întindere și ca valoare, reducerea prețului cu 130.000 euro a fost cunoscută

de reclamantă, cum rezultă din declarația martorilor N.S., M.l.M., în sensul

unor discuții purtate pentru reducerea contractului, negocieri între

reprezentantul beneficiarului, al reclamantei prin administrator Ș.Z. și al

pârâtei; actul este semnat din partea acesteia de responsabilul de proiect dl. S.C.,

iar în cuprinsul anexelor următoare nr. 4, 5 de pildă, se menționează că au mai

fost semnate ulterior celelalte anexe, înscrisuri necontestate, existând astfel

prezumția că toate acestea erau cunoscute de părți; înscrisul poartă ștampila

societății reclamante, fără ca aceasta să justifice în ce temei legal persoana

respectivă, S.C., ar fi deținut ștampila, ori, dacă ar fi intrat în posesia

acesteia fraudulos, reclamanta ar fi acționat pentru restabilirea situației

corectă în condițiile legii, fie prin sesizarea instanțelor penale; contestând

mandatul semnatarului actului, reclamanta trebuia să dovedească atribuțiile ce

reveneau acestuia prin depunerea contractului încheiat, argumentul reclamantei

privind nepre.^entarea acestor înscrisuri neputând fi primit, de vreme ce

reclamanta avea obligația de a-și proba susținerile cu privire la calitatea

acestei persoane; lucrările stabilite în sarcina reclamantei s-au derulat fiind

emise situații de lucrări acceptate, facturi ce au fost achitate, înscrisuri ce

cuprind reducerea conform anexei 3 cum se rețin și în suplimentul la raportul

de expertiză contabilă, toate acestea conducând la concluzia că situația

conform noilor condiții era cunoscută de administratorul reclamantei; pentru a

pretinde suma de la petitul unu al acțiunii, reclamanta trebuie să dovedească

faptul că a executat lucrările pentru această valoare pretinsă, recepționate

fără obiecțiuni de la beneficiar, ceea ce nu rezultă din probatoriu.

S-a mai reținut că pretențiile reclamantei trebuie

formulate cu respectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., iar susținerea

din cererea precizatoare în sensul că diferența pretențiilor pretinse ulterior

conform expertizei contabile, incluzând și garanțiile de bună execuție, face

parte din pretenții inițiale nu se susține față de temeiul acestora și oricum

nefiind probate acestea referitor la îndeplinirea propriilor obligații pentru

care se cere plata lor; nu se probează dacă lucrările pretins suplimentare sunt

lucrări executate urmare a modificării proiectului, proiect care viza reducerea

lucrărilor; nu se dovedește dacă aceste pretinse lucrări suplimentare ce vizau

modificări ale soluției tehnice sunt urmare a modificării proiectului ori

lucrări suplimentare față de stagiul lucrărilor stabilit și lucrărilor reținute

ca atare în situația de lucrări acceptate.

Cu privire la cererea completatoare a reclamantei

privind T.V.A.-ul aferent garanției de bună execuție de 16.644

:

56

lei s-a reținut că, chiar dacă ar fi fost recunoscută de pârâtă prin procesul-verbal

de conciliere nu poate fi restituită, decât la expirarea perioadei de garanție,

nefiind dovedite aceste condiții, pretenții care nu pot fi considerate incluse

în cererea introductivă și nedovedite condițiile de restituire.

În baza art. 274 C. proc. civ., față de soluția

pronunțată, fiind partea ce cade în pretenții, raportat la înscrisurile

doveditoare ale plătii, cu respectarea echității, reținând pentru expertul

parte onorariul acordat și expert desemnat, cererea de cheltuieli de judecată a

pârâtei a fost admisă în parte, fiind obligată reclamanta la plata sumei de

10.200 lei, 1.300 lei onorariu expert tehnic desemnat, 3.000 lei onorariu

expert contabil desemnat, 2.600 lei onorariu expert tehnic parte cheltuieli de

judecată reprezentând onorarii experți desemnați și onorariul expert parte

pârâtă, s-a respins cererea pârâtei pentru onorariu de avocat nefiind depusă

chitanța, dovada plății acestei sume.

Prin încheierea din ședința din Camera de Consiliu de la data

de 4 februarie 2013, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a dispus

îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința civilă nr. 549/2013,

pronunțată în cauza, minuta în sensul menționării corecte a sumei de 6.900 lei

conform calcului corect, respectiv 1.300 lei onorariu expert tehnic desemnat, 3.000

lei onorariu expert contabil desemnat, 2600 lei onorariu expert tehnic parte

cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experți desemnați și onorariul

expert parte pârâtă, în loc de 10.200 lei cum s-a menționat.

Împotriva sentinței precitate a formulat apel reclamanta și

prin Decizia civilă nr. 505 din 10 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția

a Vl-a civilă, a respins apelul formulat de apelanta SC V.I. SRL București prin

administrator judiciar I.M. Sprl

A fost obligată apelanta către intimată la plata sumei

de 6.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut relativ la

expertiza tehnică instalații, că este ambiguă și neconcludentă întrucât, încă

din conținutul expertizei, la pct. 6.1 se reține că, o parte a documentației a

fost amestecată și cu alte lucrări în afara celor de instalații; nu rezultă

clar ce lucrări s-au executat și de ce firme s-au executat lucrările sau

executate necorespunzătdr de reclamantă; pârâta în afară de facturi nu a

prezentat contracte încheiate cu societățile executante cu excepția unui

contract de cesiune; din înscrisurile primite nu rezultă ce societate a

executat centrala termică, părțile având puncte de vedere diferite.

În ceea ce privește suma de 637.252,83 lei, rest de

preț neachitat curtea a reținut în raport și de precizările apelantei

reclamante că se referă la suma de 130.000 euro (anexa 3) și diferența

rezultată în urma expertizei contabile efectuată în cauză. În privința sumei de

130.000 euro (anexa 3) în echivalent în lei reprezintă 568.724 lei față de

cursul B.N.R. de la data efectuării suplimentului de expertiză. Prin diferență

(637.252,83 lei-568.724 lei) rezultă suma de 78.528,83 lei sumă reținută de

expertiza contabilă ca și rest de preț, solicitat de apelantă prin cererea

precizatoare depusă la data de 6 decembrie 2012.

Curtea a apreciat că apelanta prin cererea introductivă de

instanță nu a solicitat vreo sumă cu titlu de rest preț deosebit de suma de

130.000 euro (anexa 3) și ca urmare cererea de la 6 decembrie 2012, este tardiv

formulată în privința acestei sume cum însăși instanța de fond a reținut; nu

este probată concludent ca sumă reprezentând rest preț, suma de 78.528,83 lei

în sensul că nu rezultă documentele care o susțin și anume facturile în

principal; la data de 6 noiembrie 2008 între părți s-a semnat anexa 3 la

contractul din 6 noiembrie 2008 prin care s-a modificat valoarea contracftului

de la 763.626,53 euro la 633.626,53 euro, adică, valoarea s-a redus cu 130.000 euro;

această anexă a fost semnată din partea apelantei de managerul de proiect, dl. S.C.

care a aplicat și ștampila societății apelante pe care o avea în primire.

Curtea a apreciat că probele susțin faptul că apelanta a

știut de reducerea cuprinsă în anexa 3 și nu a întreprins nici un demers dacă

ar fi considerat-o nevalabilă; procedura expusă de apelantă cu privire la modul

de semnare a actelor adiționale și a ștampilei societății sub aspectul

numărului și culorii de tuș este fără relevanță, anexa 3 fiind opozabilă

apelantei cât timp nu este anulată; lipsa anexei 2, intitularea diferită a

actelor completatoare ale contractului de către pârâtă, respectiv, lipsa unor

acte adiționale care să poarte numere în ordine cronologică și date anterioare,

nu afectează valabilitatea anexei 3 cât timp nu s-a cerut anularea acestuia iar

probele susțin că apelanta a semnat această anexă în cunoștință de cauză,

ulterior prin actele întocmite incluzând anexa 3, indiferent de faptul că

intimata efectua calculele cum susține apelanta.

În ce privește capătul de cerere privind lucrările

suplimentare s

:

a reținut că nu are sprijin în materialul probator

administrat în cauză. în primul rând probele nu relevă existența vreunor

comenzi vizând lucrări suplimentare la contract. Modificările survenite în

privința contractului inițial au condus la schimbări și/sau suplimentări

privind lucrările prevăzute în contract și anexe, respectiv, lucrări necesare

noii autorizații de construire etc. Din conținutul expertizei tehnice nu

rezultă că lucrările suplimentare evaluate ar fi fost constatate fizic pe teren

acestea fiind analizate în funcție de lista prezentată de apelanta-reclamantă.

Nu există vreo factură care să se refere la aceste lucrări suplimentare,

deosebit de facturile emise în condițiile modificării contractului. Din

expertiza contabilă nu rezultă că s-ar fi calculat vreo sumă cu titlu de

lucrări suplimentare, ceea ce înseamnă că, în fapt nu au existat astfel de

comenzi și înțelegeri ale părților deosebit de modificările survenite la

contractul inițial și în raport de care expertiza contabilă a reținut valorile

înserate în aceasta.

În concluzie s-a reținut că probele nu relevă că au

existat aceste lucrări suplimentare și nici că au fost determinate în fapt pe

teren.

În ce privește capătul de cerere privind T.V.A., în

sumă de 16.644,56 lei solicitat în termen legal prin cererea completatoare de

la 8 septembrie 2011 s-a reținut că probele relevă că este prematur formulat

iar pe de altă parte, apelanta trebuia să emită o factură pentru stornarea

sumei respective, fapt neprobat. Intimata la conciliere a înțeles să achite

această sumă odată cu desocotirea între părți, respectiv, a ultimei situații de

plată prezentată de apelantă la 3 septembrie 2010. Expertiza contabilă -

supliment - a reținut că, intimata a emis greșit facturile incluzând și T.V.A.

și că, garanțiile se restituie după expirarea perioadei de garanție pe bază de

cerere. Așadar, și T.V.A.-ul se restituie împreună cu garanțiile.

În ceea ce privesc cheltuielile de judecată vizând suma de

2.600 lei reprezentând onorariu consilier expert parte pentru intimata pârâtă

curtea a reținut că expertul tehnic judiciar are specialitatea construcții

civile și industriale, evaluarea proprietății imobiliare, apelanta neprobând că

acesta nu ar fi putut efectua lucrarea pentru că nu este specialist în

instalații, specialitatea construcții civile și industriale fiind una

cuprinzătoare incluzând și partea de instalații.

S-a reținut că intimata a ocazionat cheltuielile cu plata

onorariului expertului parte care sunt suportate de partea căzută în pretenții

conform art. 274 C. proc. civ., respectiv, de apelantă, textul nefăcând nici o distincție.

În temeiul art. 298 cu referire la art. 274 C. proc. civ.,

curtea a obligat apelanta către intimată la plata sumei de 6.700 lei cheltuieli

de judecată în apel constând în onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC

V.I. SRL București prin administrator Zemora Ștefan invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a

solicitat în principal admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în

sensul admiterii cererii recurentei-reclamante, astfel cum a fost completată și

precizată.

În subsidiar, în condițiile în care s-ar aprecia necesitatea

refacerii sau completării probatoriului a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare.

Față de primul capăt al acțiunii de obligare a pârâtei

la plata prețului contractual (rest din prețul convenit și achitat parțial) s-a

susținut că hotărârea este nelegală. Dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C.

proc. civ. sunt pe deplin aplicabile, cererea de majorare a pretențiilor având

același temei juridic și aceeași sursă neputând fi socotită ca cerere

modificatoare, motiv pentru care aprecierea acesteia de către instanță ca fiind

tardivă este greșită.

Cu privire la modificarea prețului, respectiv la reducerea

acestuia cu suma de 130.000 euro printr-un act adițional, pe care recurenta nu-și

asumă, s-a susținut că instanța de apel apreciază în mod greșit asupra netemeiniciei

pretențiilor recurentei.

În primul rând s-a susținut că instanța s-a aflat în eroare

cu privire la data presupusă a semnării acestui act. Recurenta a susținut în

mod constant faptul că acest act este nedatat.

În al doilea rând s-a susținut că inopozabilitatea

înscrisului derivă din inexistența voinței societare necesară la momentul

întocmirii, iar acest lucru poate fi constatat de instanța pe cale incidentală,

atunci când un astfel de înscris este opus de o parte în apărare, fără a fi

necesară invocarea nulității acestuia.

În privința întinderii mandatului presupusului semnatar

al înscrisului (anexa 3) s-a susținut că instanța a apreciat în mod greșit

limitele acestuia.

Recurenta a susținut că instanța de apel a concluzionat față

de expertiza contabilă greșit. Referitor la capătul de cerere privind lucrările

suplimentare s-a susținut că instanța a considerat expertiza tehnică instalații

ca fiind ambiguă și neconcludentă motiv pentru care a considerat că pretențiile

nu ar fi fost probate. S-a susținut că în mod eronat instanța a reținut că

probele nu releva comenzi ale intimatei către recurentă în ceea ce privește

lucrările suplimentare, aceste aspecte fiind dezbătute în amănunt în conținutul

expertizei tehnice judiciare, fiind scoase în evidență atât modificarea

planurilor de execuție care au condus către mărirea cantităților de lucrări

executate de recurentă cât și cronologia documentelor transmise între părți și

că în mod netemeinic afirmă că lucrările suplimentare nu sunt probate,

neexistând facturi și neefectuându-se vizite pe șantier. La dosar există

procesele verbale încheiate după fiecare vizită a expertului tehnic judiciar la

fața locului în prezența reprezentanților părților.

În privința sumei de 9.843 euro cu titlu de contravaloare

lucrări suplimentare recunoscute de intimata-pârâtă s-a susținut că,

considerentele instanței se bazează exclusiv și nepermis pe opinia părtinitoare

și lipsită de relevanță a consilierului expert parte.

Recurenta a concluzionat în esență, pe de o parte că

hotărârea este nelegală în privința lucrărilor suplimentare, atâta vreme cât se

bazează exclusiv pe concluziile unui expert fără competență acreditată, iar pe

de altă parte este nelegală și respingerea motivului de apel legat de

cheltuieli de judecată aferente onorariului acestui expert.

Referitor la cererea recurentei de a obliga pârâta la

restituirea contravalorii T.V.A.-ului s-a susținut în esență că hotărârea

instanței de apel este lipsită de orice temei legal.

Factura storno ar fi fost necesară doar în condițiile în care

pârâta ar fi acceptat benevol plata debitului ca o justificare contabilă a

ambelor părți, dar pe tărâm probator, acest document nu are nici o relevanță

pentru soluționarea cererii. Proba plății nedatorate a fost făcută atât prin

înscrisuri cât și prin concluziile expertului contabil, cererea fiind pe deplin

dovedită.

I.M. Sprl în calitate de administrator judiciar al

debitoarei SC V.I. SRL și-a însușit recursul formulat de SC V.I. SRL prin

avocat I.A.R.

Intimata-pârâtă SC D.C.R. SRL a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Expert tehnic judiciar D.M.L. a depus note cu privire la

expertiza tehnică întocmită în cauză solicitând reexaminarea amenzii de 100 lei

aplicată de instanță, cerere ce nu poate face obiect de analiză în recurs.

Recursul este nefondat.

Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor

legale incidenței cauzei, se apreciază că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat

de reclamantă.

Înalta Curte reține că probele administrate, înscrisuri,

interogatoriu, martori, expertiză tehnică și expertiză contabilă sunt

îndestulătoare pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii în

scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice încât nu se poate dispune

casarea hotărârii pentru refacerea sau completarea probatoriului.

În cauză părțile au avut posibilitatea de a propune și

administra probatorii, ceea ce s-a și întâmplat, iar reclamanta în apel în

afară de proba cu înscrisuri, respectiv contractul de prestări servicii din 18

august 2008 în temeiul principiului disponibilității a considerat suficientă

reaprecierea probelor administrate în fața instanței de apel.

În mod întemeiat instanța de apel a apreciat că

pretențiile în ce privește primul capăt al acțiunii reclamantei nu au fost

formulate cu respectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., aceasta prin

acțiune nu a solicitat vreo

;

;3umă cu titlu de rest preț deosebit de

suma de 130.000 euro (anexa 3) și ca urmare cererea de la 6 decembrie 2012 este

tardiv formulată.

În mod corect instanța de apel a reținut că valoarea

contractului conform anexei 3 la contractul din 6 noiembrie 2008, a fost redusă

cu 130.000 euro și că a existat voința societară a reclamantei la încheierea

acesteia raportat la starea de fapt stabilită, necenzurabilă în recurs. Acest

act semnat din partea apelantei de managerul de proiect dl. S.C. este opozabil

reclamantei care a cunoscut reducerea proiectului inițial ca întindere și ca

valoare și nu a fost contestat de reprezentantul legal.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei în sensul că

inopozabilitatea acestui înscris trebuia constatată de instanță pe cale

incidentală.

În mod legal instanța de apel a apreciat limitele mandatului,

reținând că în situația în care recurenta ar considera că dl. S.C. și-a depășit

mandatul primit, se poate atrage răspunderea, în condițiile mandatului

comercial.

Prin criticile ce vizează soluția pronunțată în ceea ce

privește capătul de cerere privind lucrările suplimentare se invocă

netemeinicia hotărârii, respectiv reaprecierea situației de fapt, astfel că nu

pot face obiectul cenzurii în recurs.

Instanța de apel, raportat la starea de fapt stabilită a

reținut că reclamanta nu a dovedit faptul că a executat lucrările suplimentare

pentru valoarea pretinsă și că sumele facturate de aceasta sunt egale cu sumele

plătite de intimată.

Modul în care instanța de apel a apreciat înscrisurile

expertiza contabilă ține de netemeinicia hotărârii și nu de nelegaltiatea ei,

încât nu poate face obiect de analiză în recurs.

Cu privire la cererea completatoare de la 8 septembrie

2011 privind T.V.A.-ul aferent garanției de bună execuție de 16.644,56 lei s-a

reținut corect de instanța de apel că este prematur formulată, această cerere

putând fi avută în vedere la expirarea perioadei de garanție, cu ocazia

restituirii garanției.

Concluzionând, raportat la starea de fapt stabilită se reține

că nu sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii civile contractuale

în sarcina pârâtei, încât corect a fost respinsă acțiunea.

Cererea formulată de expertul tehnic raportat la obiectul ei

nu poate face obiect de analiză în recurs.

Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea

nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a

respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.I. SRL

București prin administrator judiciar I.M. Sprl împotriva Deciziei nr. 505 din

10 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 25 septembrie 2014.