ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 439/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în dosarul de urmărire penală nr. 2128/P/2003, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., impunându-i-se că, în seara zilei de 31 martie 2003, în jurul orelor 22,30, l-a deposedat, prin amenințare, pe B.R.F., de un telefon mobil marca Sagem-Libertel. Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 333 din 9 martie 2003, a hotărât următoarele: Conform art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul D.G., din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., și în baza acestui text de lege a condamnat pe inculpat, la 2 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 350 alin. (1), cu referire la art. 139 alin. (2) și art. 136 alin. (6) C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive a inculpatului și a dispus punerea în libertate a acestuia. A dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la 2 aprilie 2003, până la punerea efectivă în libertate.

Conform art. 116 C. pen., a interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 ani, să se afle în municipiul București. A luat act că partea vătămată B.R.F. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituirea telefonului. A obligat inculpatul la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut, în fapt că, în seara zilei de 31 martie 2003, partea vătămată B.R.F. și inculpatul D.G. s-au întâlnit în autobuzul 164, care circula din București spre comuna Chitila, și în urma discuțiilor purtate de ei, partea vătămată a înmânat inculpatului telefonul mobil Sagem-Libertel, pentru a-l repara, stabilind că reparația costă 400.000 lei. Inculpatul a luat telefonul, dar după ce a constatat că nu-l poate repara, nu l-a mai restituit, ci și l-a însușit.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat apel, criticând sentința pentru greșita schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen., susținând că încadrarea corectă este în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. Prin decizia penală nr. 396 din 26 mai 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de parchet și a desființat, în parte, sentința atacată. Rejudecând în fond, a schimbat încadrarea juridică a faptei în art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat, la 5 ani și 6 luni închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive, de la 2 aprilie 2003 până la data punerii efective în libertate. S-a dispus ca onorariul de avocat oficiu, în sumă de 200.000 lei, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției. Se motivează, în esență, că prima instanță și-a întemeiat, practic, soluția doar pe declarația inculpatului și că soluția instanței de fond de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, în cea de abuz de încredere, este nelegală. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul D.G., invocând cazul prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., susținând că faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

Se arată că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen., și nu ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. Recursul este fondat. Pentru existența infracțiunii de tâlhărie este necesară o acțiune (principală) de furt (luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acesteia) în scopul de a și-l însuși pe nedrept și o acțiune (adiacentă) de exercitare a violenței, de amenințare sau de folosire a altor mijloace de constrângere. Or, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, căci martorii B.V. și V.C.

au declarat că au fost de față în momentul în care partea vătămată l-a întrebat pe inculpat dacă știe pe cineva care să repare un telefon mobil și inculpatul a răspuns că poate rezolva problema cu suma de 400.000 lei și partea vătămată a dat telefonul de bună voie, urmând a-l restitui după două zile. Partea vătămată a confirmat în proces că telefonul era defect. La instanțe nu s-au administrat dovezi care să infirme aceste probe, sau care să determine îndoieli asupra veridicității lor. Conform probelor administrate, fiind dovedit că inculpatul a intrat în posesia telefonului mobil, cu consimțământul părții vătămate pentru a-l repara, contra unei sume de bani, deci pe baza unui raport juridic patrimonial și nu în condițiile art. 211 C. pen., încadrarea juridică corectă a faptei este în art. 213 C. pen., privind infracțiunea de abuz de încredere.

Așa fiind, în mod greșit s-a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței, deși trebuia să fie respins, ca nefondat. Greșita încadrare juridică a faptei, constituind motivul de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. a) din același cod, a se admite recursul declarat de inculpat, a se casa decizia atacată și menține sentința tribunalului, întrucât apelul procurorului a fost greșit admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 396 din 26 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată și menține sentința penală nr. 333 din 9 martie 2004 a Tribunalului București, secția I penală. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2005.