ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 258/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 267 din 16 octombrie 2009, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.D., împotriva rezoluției din 5 mai 2009 dată în dosarul nr. 1921/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din 7 iulie 2009 dată în dosarul nr. 973/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A menținut ca legală și temeinică rezoluția nr. 1921/P/2008 din 5 mai 2009. Pentru a hotărî astfel a motivat că prin plângerea confuză adresată judecătorului, petentul a arătat că nici procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care i-a respins plângere împotriva soluției dată în dosarul nr. 1921/P/2008, nu cunoaște obiectul cauzei și că el nu i-a învinuit niciodată pe cei doi intimați C.M. și S.I. fost director adjunct al Penitenciarului Rahova, că aceștia i-ar fi îngrădit dreptul la corespondență, că nu are cunoștință la ce corespondență se referă cei doi procurori. Prima instanță analizând rezoluțiile atacate a reținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la faptele reclamate este legală și temeinică.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul care nu și-a motivat recursul. Cu ocazia dezbaterilor petentul a susținut că a formulat o plângere în anul 2005 prin care i-a învinuit pe C.M. și S.I., director adjunct al Penitenciarului Rahova pentru infracțiunea de violare a corespondenței, că dosarul nu a fost soluționat în termen fiind declinat la mai multe parchete, iar ulterior, la 5 mai 2009 s-a dispus prin rezoluție neînceperea urmăririi penale. A arătat că nu este de acord să plătească cheltuieli judiciare și că cere să fie soluționată plângerea formulată în anul 2005. Recursul este nefondat. Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că la 23 februarie 2006 petentul s-a adresat cu plângere împotriva făptuitorilor C.M.

- director și S.I. - director adjunct al Penitenciarului Rahova susținând că în perioada octombrie 2004-februarie 2005 i-au încălcat dreptul de petiționare, întrucât au împiedicat petițiile depuse de el să ajungă la Biroul de evidență pentru a fi înaintate organelor competente. Dată fiind calitatea făptuitorului, Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 5 București și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care prin ordonanța 2150/P/2007 din 18 august 2008 s-a dezinvestit în favoarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere că făptuitoarea C.M., la data săvârșirii faptelor sesizate ocupa funcția de director al Penitenciarului Rahova.

Prin rezoluția nr. 1134/P/2008 din 16 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.C., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 și art. 247 C. pen., întrucât s-a constatat că faptele nu există. Nemulțumit de soluție petentul s-a adresat cu plângere procurorului șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care prin ordonanța nr. 10653/6089/II/2/2008 din 11 noiembrie 2008 a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitoarea C.M. este legală și temeinică și a menținut-o însă a constatat că soluția nu vizează toate persoanele față de care s-a formulat plângere în speță și făptuitorul S.I.

Ca atare a fost infirmată parțial rezoluția nr. 1134/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a disjuns cauza privind pe S.I. și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Prin rezoluția nr. 1921/P/2008 din 5 mai 2009 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (atacată cu plângere în cauza ce formează obiectul recursului de față) s-a dispus în urma actelor premergătoare neînceperea urmăririi penale față de S.I., în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art.10 lit. a) și c) C. proc. pen. Împotriva soluției a făcut plângere conform art. 275 și urm. C. proc.

pen., petentul, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția nr. 973/II/2/2009 din 7 iulie 2009 a respins plângerea ca neîntemeiată. Nemulțumit și de această soluție petentul s-a adresat cu plângere judecătorului. Față de susținerile din plângere în sensul că petentul nu i-a învinuit niciodată pe cei doi intimați C.M. și S.I. pentru că i-ar fi îngrădit dreptul la corespondență, având în vedere și verificarea rezoluției pe baza actelor și lucrărilor de la dosar în mod corect prima instanță a respins plângerea.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că obiectul judecății îl constituie plângerea formulată de petiționar care a primit o rezolvare prin soluțiile adoptate de parchet și nu poate fi pusă în discuție în recurs, soluționarea unei plângeri formulate potrivit susținerii petentului în anul 2005. În fine, petentul este nemulțumit că a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, aspect inexact deoarece așa cum rezultă din actele dosarului, cheltuielile judiciare din cursul procedurii plângerii la procuror au rămas în sarcina statului iar prin sentința supusă recursului, petentul nu a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat. Așa fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat în conformitate cu disp.

art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.D. împotriva sentinței penale nr. 267 din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.