ÎCCJ, Secția penală

Deliberând, constată:

La data de 7 iulie 2010, petiționarul R.A. deținut

în Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu a formulat plângere împotriva

rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010 din data de 25 februarie 2010, emisă de

procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând

admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și, în temeiul

prevederilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., trimiterea

cauzei la procuror deoarece soluția atacată este informă și lovită de nulitate

absolută. În memoriul depus la dosar și în susținerea orală a plângerii,

petiționarul a precizat că în mod greșit rezoluția atacată a fost semnată de

procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, competent a se

pronunța asupra aspectelor sesizate de el fiind procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție căruia i s-a și

adresat la data de 7 mai 2010.

Examinând plângerea formulată de petiționar

în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva

rezoluției din data de 21 iunie   2010 adoptată în Dosarul nr. 2160/697/VIII/1/2010

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică -, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006,

„după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale,

date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de

la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277

și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu”.

Din interpretarea dispoziției legale

susmenționate, rezultă că plângerea care are un asemenea temei vizează, expres

și limitativ, soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv, neînceperea

urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale,

precum și actele procedurale, respectiv, rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul

emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată

menționate.

De altfel, Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007,

publicată în M. Of. nr. 283 din 11 aprilie 2008, a decis admiterea recursului

în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că „plângerea îndreptată

împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror sau în baza

dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele

procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., este inadmisibilă”.

În considerentele deciziei susmenționate s-a

arătat că „… din moment ce prin dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei

soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în

cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, este evident că în cazul

celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor

date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc

(..). Așa fiind, în măsura în care nu sunt vizate de prevederile art. 278

1

C. proc. pen., orice alte acte sau măsuri ale procurorului, ori efectuate în

baza dispoziției sale nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului

în temeiul acestui text de lege”.

Or, în cauză, prin rezoluția din 25 februarie

2010 emisă în lucrarea nr. 2160/697/VIII/1/2010, procurorul din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, - a dispus respingerea plângerii formulată de

petiționarul R.A. împotriva procurorului B.G. de la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222

C. proc. pen. și trimiterea memoriului petiționarului la Administrația

Națională a Penitenciarelor pentru verificarea celorlalte aspecte sesizate de

acesta.

În considerentele rezoluției, procurorul a

reținut că prin memoriul înregistrat la data de 8 februarie 2010 la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, R.A. a sesizat că:

- procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București - B.G. - nu verifică și nu infirmă rezoluțiile

de neîncepere a urmăririi penale în dosarele ce au ca obiect plângerile

formulate de deținuți împotriva angajaților/funcționarilor din cadrul

Administrației Naționale a Penitenciarelor;

- angajații cu funcții de conducere din

Penitenciarul Giurgiu (comisarul C.R., inspectorul B.

p

. ș.a.) își îndeplinesc în mod abuziv atribuțiile de

serviciu (ex: efectuarea de percheziții asupra deținuților cu încălcarea

dispozițiilor legale, neacordarea asistenței medicale, aplicarea de sancțiuni

disciplinare neîntemeiate, încălcarea dreptului la petiție și corespondență,

nereguli în desfășurarea aprovizionării și valorificării produselor prin

magazinul din incintă etc.).

Relativ la primul aspect sesizat, din care

rezultă că petiționarul este nemulțumit de soluțiile adoptate de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus

respingerea plângerii cu motivarea că aceasta nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 222 C. proc. pen., iar nemulțumirea față de soluția

magistratului nu poate reprezenta un indiciu de săvârșire a unei fapte penale

sau de efectuarea de cercetări sub aspectul vreunei infracțiuni.

Cât privește celelalte aspecte sesizate de

petiționar și care se referă la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu

de către angajații Penitenciarului Giurgiu, s-a dispus trimiterea memoriului la

Administrația Națională a Penitenciarelor pentru verificări specifice.

Prin rezoluția din 21 iunie 2010 dată de

procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în lucrarea nr. 5369/2613/VIII/1/2010,

în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus

respingerea ca neîntemeiată a plângerii petiționarului R.A. împotriva

rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și

comunicarea soluției.

În motivarea rezoluției susmenționate,

procurorul șef de secție, urmare examinării rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010

din 25 februarie 2010 a constatat că aceasta este legală și temeinică.

Potrivit art. 222 alin. (2) C. proc. pen.,

„plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul

petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea

făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă”.

Din analiza plângerii formulate a rezultat că

în cuprinsul acesteia, petiționarul nu a descris în mod concret faptele și nici

nu a indicat mijloacele de probă aferente, nefiind astfel îndeplinite cerințele

impuse de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen.

A mai reținut procurorul șef de secție, că în

mod corect s-a dispus trimiterea plângerii petiționarului formulată împotriva

unor angajați din cadrul Penitenciarului Giurgiu la Administrația Națională a

Penitenciarelor în vederea verificării aspectelor sesizate de acesta; cu adresa

nr. 2999/DIP, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,

comunicând parchetului că urmare verificărilor efectuate, afirmațiile

petiționarului nu s-au confirmat.

Prezenta plângere este formulată împotriva

rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 și care a fost

menținută prin rezoluția nr. 5369/2613/VIII/1/2010.

Din examinarea actelor și lucrărilor de la

dosar rezultă că rezoluția nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 a

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică, plângerea

petiționarului, neavând caracterul unei plângeri penale, în înțelesul

dispozițiilor art. 222 C. proc. pen.

Pentru ca plângerea penală să fie considerată

mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală ea trebuie să cuprindă în mod

obligatoriu, așa cum cer imperativ prevederile art. 222 alin. (2) C. proc. pen.:

numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei ce

formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, precum și mijloacele de

probă de care înțelege să se folosească, mențiuni care însă lipsesc din

plângerea formulată de petiționar.

Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte

constată că plângerea petiționarului Rădulescu Alexandru împotriva rezoluției nr.

2160/697/VIII/1/2010 a fost exercitată cu nerespectarea cerințelor legale,

deoarece prin actul procedural menționat nu a fost dispusă niciuna din

soluțiile de netrimitere în judecată prevăzute de lege, în mod expres și

limitativ în norma indicată - art. 278

1

C. proc. pen. -, și anume,

neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea

urmăririi penale, astfel că plângerea se circumscrie accepțiunii unui act pe

care legea nu îl îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea.

În consecință, în baza art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen. se va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de

petiționarul Rădulescu Alexandru împotriva rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010

din 25 februarie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petiționarul R.A. împotriva rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010

din 25 februarie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 octombrie 2010.