ÎCCJ, Secția penală

Deliberând, constată: La data de 7 iulie 2010, petiționarul R.A. deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010 din data de 25 februarie 2010, emisă de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și, în temeiul prevederilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei la procuror deoarece soluția atacată este informă și lovită de nulitate absolută.

În memoriul depus la dosar și în susținerea orală a plângerii, petiționarul a precizat că în mod greșit rezoluția atacată a fost semnată de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, competent a se pronunța asupra aspectelor sesizate de el fiind procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție căruia i s-a și adresat la data de 7 mai 2010. Examinând plângerea formulată de petiționar în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. împotriva rezoluției din data de 21 iunie 2010 adoptată în Dosarul nr. 2160/697/VIII/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică -, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu”.

Din interpretarea dispoziției legale susmenționate, rezultă că plângerea care are un asemenea temei vizează, expres și limitativ, soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, precum și actele procedurale, respectiv, rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. LVII (57) din 24 septembrie 2007, publicată în M. Of.

nr. 283 din 11 aprilie 2008, a decis admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că „plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror sau în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă”. În considerentele deciziei susmenționate s-a arătat că „… din moment ce prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, este evident că în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc (..).

Așa fiind, în măsura în care nu sunt vizate de prevederile art. 278 1 C. proc. pen., orice alte acte sau măsuri ale procurorului, ori efectuate în baza dispoziției sale nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului în temeiul acestui text de lege”. Or, în cauză, prin rezoluția din 25 februarie 2010 emisă în lucrarea nr. 2160/697/VIII/1/2010, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, - a dispus respingerea plângerii formulată de petiționarul R.A. împotriva procurorului B.G. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen.

și trimiterea memoriului petiționarului la Administrația Națională a Penitenciarelor pentru verificarea celorlalte aspecte sesizate de acesta. În considerentele rezoluției, procurorul a reținut că prin memoriul înregistrat la data de 8 februarie 2010 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, R.A. a sesizat că: - procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București - B.G.

- nu verifică și nu infirmă rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale în dosarele ce au ca obiect plângerile formulate de deținuți împotriva angajaților/funcționarilor din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor; - angajații cu funcții de conducere din Penitenciarul Giurgiu (comisarul C.R., inspectorul B. p . ș.a.) își îndeplinesc în mod abuziv atribuțiile de serviciu (ex: efectuarea de percheziții asupra deținuților cu încălcarea dispozițiilor legale, neacordarea asistenței medicale, aplicarea de sancțiuni disciplinare neîntemeiate, încălcarea dreptului la petiție și corespondență, nereguli în desfășurarea aprovizionării și valorificării produselor prin magazinul din incintă etc.).

Relativ la primul aspect sesizat, din care rezultă că petiționarul este nemulțumit de soluțiile adoptate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus respingerea plângerii cu motivarea că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., iar nemulțumirea față de soluția magistratului nu poate reprezenta un indiciu de săvârșire a unei fapte penale sau de efectuarea de cercetări sub aspectul vreunei infracțiuni. Cât privește celelalte aspecte sesizate de petiționar și care se referă la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către angajații Penitenciarului Giurgiu, s-a dispus trimiterea memoriului la Administrația Națională a Penitenciarelor pentru verificări specifice.

Prin rezoluția din 21 iunie 2010 dată de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în lucrarea nr. 5369/2613/VIII/1/2010, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petiționarului R.A. împotriva rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și comunicarea soluției. În motivarea rezoluției susmenționate, procurorul șef de secție, urmare examinării rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 a constatat că aceasta este legală și temeinică.

Potrivit art. 222 alin. (2) C. proc. pen., „plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă”. Din analiza plângerii formulate a rezultat că în cuprinsul acesteia, petiționarul nu a descris în mod concret faptele și nici nu a indicat mijloacele de probă aferente, nefiind astfel îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen.

A mai reținut procurorul șef de secție, că în mod corect s-a dispus trimiterea plângerii petiționarului formulată împotriva unor angajați din cadrul Penitenciarului Giurgiu la Administrația Națională a Penitenciarelor în vederea verificării aspectelor sesizate de acesta; cu adresa nr. 2999/DIP, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comunicând parchetului că urmare verificărilor efectuate, afirmațiile petiționarului nu s-au confirmat. Prezenta plângere este formulată împotriva rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 și care a fost menținută prin rezoluția nr. 5369/2613/VIII/1/2010.

Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar rezultă că rezoluția nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 a Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică, plângerea petiționarului, neavând caracterul unei plângeri penale, în înțelesul dispozițiilor art. 222 C. proc. pen. Pentru ca plângerea penală să fie considerată mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală ea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, așa cum cer imperativ prevederile art. 222 alin. (2) C. proc. pen.: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei ce formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, precum și mijloacele de probă de care înțelege să se folosească, mențiuni care însă lipsesc din plângerea formulată de petiționar.

Față de cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că plângerea petiționarului Rădulescu Alexandru împotriva rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010 a fost exercitată cu nerespectarea cerințelor legale, deoarece prin actul procedural menționat nu a fost dispusă niciuna din soluțiile de netrimitere în judecată prevăzute de lege, în mod expres și limitativ în norma indicată - art. 278 1 C. proc. pen. -, și anume, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, astfel că plângerea se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu îl îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea. În consecință, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. se va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul Rădulescu Alexandru împotriva rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul R.A. împotriva rezoluției nr. 2160/697/VIII/1/2010 din 25 februarie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 11 octombrie 2010.