ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1669/2010

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr.

767 din 26 februarie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 1008/39/2009, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I.

împotriva sentinței penale nr. 104 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost obligat recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a decide astfel

instanța de recurs a reținut în esență următoarele:

Petiționarul a formulat

plângere penală solicitând cercetarea magistraților sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzut de art.

246 C. pen., fiind nemulțumit de soluțiile dispuse de aceștia în plângerile pe

care le-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și, respectiv, instanței de judecată.

Din actele premergătoare

efectuate nu au rezultat date sau indicii în sensul săvârșirii infracțiunilor

reclamate sau a oricărei alte infracțiuni de către intimați cu prilejul

soluționării cauzelor petiționarului.

Intimații B.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și P.C.D. - prim procuror al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Botoșani au dispus neînceperea urmăririi penale față de

făptuitoarea S.D.M.P. și, respectiv, respingerea plângerii petiționarului având

în vedere actele premergătoare efectuate în cauză și din care a rezultat

incidența dispozițiilor art. 10 lit. b), c) și d) C. proc. pen., astfel că în

conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4) s-a impus neînceperea urmăririi

penale.

Intimatul M.A. - judecător la Judecătoria Botoșani a soluționat plângerea formulată de petiționar în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., dispunând respingerea

acesteia, hotărârea pronunțată fiind rezultatul convingerii judecătorului

formată pe baza examinării actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor

legale aplicabile.

Intimata D.A.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a participat la soluționarea plângerii

petiționarului, prezentând concluziile pe care le-a considerat întemeiate,

potrivit legii, ținând seama de probele administrate.

Intimații și-au exercitat

atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, iar împrejurarea

că petiționarul este nemulțumit de soluțiile pronunțate în cauzele sale nu

poate atrage răspunderea penală a magistraților care le-au dispus, împotriva

acestora putând fi exercitate căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva acestei decizii, la data de 16 martie 2010, contestorul petiționar

C.I. a formulat contestație în anulare.

În motivarea contestației, acesta a solicitat „desființarea Deciziei penală

nr. 767 din 26 februarie 2010 Înaltei Curți de Casație și Justiție, menționând

că autorul săvârșirii infracțiunii de calomnie prevăzută și pedepsită de

dispozițiile art. 206 C. pen. și înșelăciune prevăzută și pedepsită de

dispozițiile art. 215 alin. (1) C. pen. este S.D.M.P., care nu avea dreptul să

primească imobilul din Botoșani, precum și faptul că Judecătorul M.A. de la Judecătoria Botoșani, A.V. judecător la Curtea de Apel Suceava, P.C.D., B.

C., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și D.

A. procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani au protejat-o și susținut-o pe S.D.M.P., considerând

că nu s-au făcut cercetări corecte față de numita S.D.M.P. care ar fi trebuit

să fie condamnată penal, iar contestatorul să redobândească imobilul, din

Botoșani, județul Botoșani. A mai arătat că numita S.D.M.P. nu avea dreptul să

primească imobilul indicat

în care au locuit

4 familii, arătând că, contractul de închiriere al contestatorului nr. 138 din 27

ianuarie 1974 era valabil până la 22

mai 2011, considerând că și în prezent are dreptul să

folosească

imobilul potrivit contractului care este valabil. A mai arătat că Judecătorul M.A.,

l-a ajutat și pe R.T. care i-a sustras înscrisuri originale din dosar, arătând

că ofițerul R.T. i-a cerut acte necesare în dosarul de urmărire penală, iar

după ce i-a dat actele a aflat că ofițerul R.T. i-a dat foc la dosar,

depunându-i ofițerului plângere penală, pe care judecătorul M.A. l-a lăsat să

scape nevinovat. A solicitat să se verifice actele pe care le deține numita S.D.M.P.

și să se observe că nu trebuia să primească casa din Botoșani, motiv pentru

care a solicitat aplicarea magistraților pedeapsa cuvenită și obligarea

intimatei S.D.M.P. la plata sumei de

100.000 lei

daune materiale și morale pentru că este cea mai vinovată, anexând

dovada

nr. 3898/P/2009 prin care arată că probează începerea urmăririi penale împotriva

persoanelor care sunt implicate în restituirea imobilului din

Botoșani, județul Botoșani.

Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul

din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând

a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen.,

instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut

de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute

în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care

sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților

interesate.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,

b) când

partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța

despre această împiedicare;

c) când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) – i)

1,

cu

privire la care existau probe la dosar;

d) când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către

instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea

acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori

art. 385

16

alin. (1)

1

.

Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constată că, cererea de contestație este făcută în termenul

prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la

data pronunțării deciziei contestate, însă motivele invocate nu sunt dintre

cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât

contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Ca atare,

văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul

C.I. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă

contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar C.I. împotriva Deciziei

penale nr. 767 din 26 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1008/39/2009.

Obligă contestatorul

petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 aprilie 2010.