ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1669/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 767 din 26 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1008/39/2009, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva sentinței penale nr. 104 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. A fost obligat recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel instanța de recurs a reținut în esență următoarele: Petiționarul a formulat plângere penală solicitând cercetarea magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzut de art. 246 C. pen., fiind nemulțumit de soluțiile dispuse de aceștia în plângerile pe care le-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, respectiv, instanței de judecată. Din actele premergătoare efectuate nu au rezultat date sau indicii în sensul săvârșirii infracțiunilor reclamate sau a oricărei alte infracțiuni de către intimați cu prilejul soluționării cauzelor petiționarului. Intimații B.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și P.C.D.

- prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea S.D.M.P. și, respectiv, respingerea plângerii petiționarului având în vedere actele premergătoare efectuate în cauză și din care a rezultat incidența dispozițiilor art. 10 lit. b), c) și d) C. proc. pen., astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4) s-a impus neînceperea urmăririi penale. Intimatul M.A. - judecător la Judecătoria Botoșani a soluționat plângerea formulată de petiționar în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., dispunând respingerea acesteia, hotărârea pronunțată fiind rezultatul convingerii judecătorului formată pe baza examinării actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile.

Intimata D.A.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a participat la soluționarea plângerii petiționarului, prezentând concluziile pe care le-a considerat întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate. Intimații și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, iar împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluțiile pronunțate în cauzele sale nu poate atrage răspunderea penală a magistraților care le-au dispus, împotriva acestora putând fi exercitate căile de atac prevăzute de lege. Împotriva acestei decizii, la data de 16 martie 2010, contestorul petiționar C.I. a formulat contestație în anulare. În motivarea contestației, acesta a solicitat „desființarea Deciziei penală nr. 767 din 26 februarie 2010 Înaltei Curți de Casație și Justiție, menționând că autorul săvârșirii infracțiunii de calomnie prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 206 C. pen.

și înșelăciune prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 215 alin. (1) C. pen. este S.D.M.P., care nu avea dreptul să primească imobilul din Botoșani, precum și faptul că Judecătorul M.A. de la Judecătoria Botoșani, A.V. judecător la Curtea de Apel Suceava, P.C.D., B. C., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și D. A. procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani au protejat-o și susținut-o pe S.D.M.P., considerând că nu s-au făcut cercetări corecte față de numita S.D.M.P. care ar fi trebuit să fie condamnată penal, iar contestatorul să redobândească imobilul, din Botoșani, județul Botoșani. A mai arătat că numita S.D.M.P. nu avea dreptul să primească imobilul indicat în care au locuit 4 familii, arătând că, contractul de închiriere al contestatorului nr. 138 din 27 ianuarie 1974 era valabil până la 22 mai 2011, considerând că și în prezent are dreptul să folosească imobilul potrivit contractului care este valabil.

A mai arătat că Judecătorul M.A., l-a ajutat și pe R.T. care i-a sustras înscrisuri originale din dosar, arătând că ofițerul R.T. i-a cerut acte necesare în dosarul de urmărire penală, iar după ce i-a dat actele a aflat că ofițerul R.T. i-a dat foc la dosar, depunându-i ofițerului plângere penală, pe care judecătorul M.A. l-a lăsat să scape nevinovat. A solicitat să se verifice actele pe care le deține numita S.D.M.P. și să se observe că nu trebuia să primească casa din Botoșani, motiv pentru care a solicitat aplicarea magistraților pedeapsa cuvenită și obligarea intimatei S.D.M.P. la plata sumei de 100.000 lei daune materiale și morale pentru că este cea mai vinovată, anexând dovada nr. 3898/P/2009 prin care arată că probează începerea urmăririi penale împotriva persoanelor care sunt implicate în restituirea imobilului din Botoșani, județul Botoșani.

Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) – i) 1, cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) 1 . Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constată că, cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunțării deciziei contestate, însă motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar C.I. împotriva Deciziei penale nr. 767 din 26 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1008/39/2009. Obligă contestatorul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2010.