ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 767/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104 din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr. 41/P/2009 din 8 iunie 2009 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, rezoluție ce a fost menținută. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Petentul C.I. a formulat plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 41/P/2009 din data de 08 iunie 2009, respectiv nr. 259/II/2/2009 din data de 08 iulie 2009, intimați fiind M.A., B.C., P.C.D.

și D.A.C. În motivarea plângerii, acesta a arătat că greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., în condițiile în care aceștia, cu intenție, i-au cauzat o vătămare a intereselor sale legitime prin soluțiile pronunțate sau actele efectuate. Astfel, ei nu au ținut cont că numita S.D.M.P. nu avea dreptul la restituirea imobilului situat în Botoșani, ea nefăcând dovezi în acest sens. Verificând rezoluțiile atacate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constatat că plângerea formulată este nefondată, pentru următoarele considerente: Prin rezoluția nr. 41/P/2009 din data de 08 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de M.A. - judecător la Judecătoria Botoșani, P.C.D., B.C. - prim-procuror și. respectiv, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, precum și față de D.A.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani. Pentru a se pronunța această soluție, s-a reținut în considerente că numitul C.I. a formulat plângere penală împotriva lui M.A. - judecător și a procurorilor P.C.D., B.C. și D.A.C., solicitând să se efectueze împotriva lor cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. În cursul cercetărilor s-a stabilit că numitul C.I. a sesizat, la 18 ianuarie 2008. organele de urmărire penală din Botoșani, solicitând să se efectueze cercetări împotriva numitei S.D.M.P.

din Germania, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de calomnie, prev. de art. 206 C. pen. și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., constând în aceea că aceasta l-ar fi calomniat, iar în anii 2003 și 2004 ar fi obținut de la Primăria Municipiului Botoșani două dispoziții, prin care i s-a restituit în natură imobilul din municipiul Botoșani, fără ca ea să dețină acte de proprietate ale acestuia, iar ulterior a formulat acțiune judecătorească de evacuare a membrilor familiei C. din imobil, în acțiune menționând că aceștia nu au plătit chiria. Mai precizează ea S.D.M.P. l-a notificat prin executor judecătoresc, dar el nu s-a prezentat și poi a indus în eroare instanța de judecată, care a admis acțiunea de evacuare.

Plângerea penală a făcut obiectul Dosarului nr. 877/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, prin Dispozițiile nr. 2227 din 28 noiembrie 2003 și nr. 9830 din 21 octombrie 2004 ale Primăriei Municipiului Botoșani, li s-a retrocedat în natură numitelor S.D.M.P. și B.L., nobilul din municipiul Botoșani, precum și o suprafață de teren. La etajul imobilului, C.I. și familia lui aveau închiriat un spațiu locativ, în baza contractului din 27 ianuarie 1974, iar valabilitatea i-a fost prelungită până la 22 mai 2011. In baza procesului-verbal din 01 august 2006, Comisia de restituire a imobilelor a predat proprietarilor imobilul respectiv, cu obligația - printre altele - de a prelungi durata contractului de închiriere cu C.I., cu o durată de cinci ani.

S-a mai stabilit că actele administrative de restituire au fost făcute în baza unor dovezi existente la dosarele respective. După dobândirea proprietății, proprietarele au oferit numitului C.I. spațiul, spre a fi cumpărat. Acesta nu a fost de acord, dar nu a plătit nici chiria, motivând că nu cunoștea adresa proprietarelor, spre a o trimite. Prin notificare, proprietarele au cerut lui C.I. să fie prezent în imobil la 23 februarie 2007, pentru renegocierea contractului de închiriere, dar acesta nu s-a prezentat, astfel încât ele au solicitat Judecătoriei Botoșani evacuarea chiriașilor. Prin sentința civilă nr. 3036 din 08 iunie 2007, Judecătoria Botoșani a admis cererea ; i-a dispus evacuarea soților C.I.

și E. Hotărârea a rămas definitivă, prin respingerea recursului. Față de cele constatate în cursul cercetării penale, prin rezoluția nr. 877/P/2008 din 50 mai 2008, procuroru-șef al secției judiciare – B.C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. le art. 206 C. pen., în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât infracțiunea de calomnie fusese abrogată prin Legea nr. 278/2006 și în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, apreciind că nu există elementele constitutive ale infracțiunii. Împotriva soluției procurorului, C.l. a formulat plângere, ce a fost respinsă ca neîntemeiată, prin ordonanța nr. 1187/II/2/2008 din 09 iulie 2008 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani – P.C.D.

C.I. a formulat o nouă plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen.: are a fost respinsă ca neîntemeiată, prin sentința penală nr. 3188 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Botoșani în Dosarul nr. 89555/193/2008, ce a rămas definitivă. Din completul de judecată a făcut parte judecător M.A. de la Judecătoria Botoșani și procuror D.A.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani. Nemulțumit de soluțiile procurorilor, ca și de hotărârea judecătorească, petentul C.l. a formulat plângerea penală ce face obiectul prezentului dosar și în care îi acuză de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pe magistrații ce au pronunțat soluțiile.

Având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că magistrații au pronunțat soluțiile în baza probelor existente în dosare și a convingerilor lor formate prin analizarea probelor și cunoașterea dispozițiilor legale în materie, iar reformarea soluțiilor date de magistrați în executarea atribuțiilor lor de serviciu nu se poate face în baza unor plângeri penale, ci prin folosirea căilor legale de atac, s-a concluzionat că, în speță, nici unul dintre magistrați nu a comis infracțiunea pentru care au fost cercetați. Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul, respinsă, ca neîntemeiată, în baza dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., prin rezoluția, nr. 259/II/2/2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava reține că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Or, în absența unor indicii sau probe din care să rezulte săvârșirea acestei infracțiuni, nu se poate proceda la începerea urmăririi penale sau la trimiterea în judecată a intimaților. Activitatea de urmărire penală presupune, printre altele, potrivit art. 224 alin. (1) C. proc. pen., și efectuarea de acte premergătoare în vederea strângerii de date pentru începerea urmăririi penale, după ce organele abilitate au fost sesizate cu o plângere despre săvârșirea vreunei infracțiuni.

Potrivit alin. (4) al art. 228 C. proc. pen. coroborat cu alin. 6 al aceluiași articol și art. 209 alin. (3) C. proc. pen., dacă din cuprinsul actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, cu excepția celui de la lit. b), procurorul, prin rezoluție motivată, dispune neînceperea urmăririi penale. Potrivit art. 278 1 alin. (6) C. proc. pen., la judecarea unei plângeri formulată în baza alin. (1) al acestui articol, participarea procurorului este obligatorie. Din coroborarea dispozițiilor art. 316 alin. (1), (2) C. proc. pen., reiese că procurorul, în desfășurarea cercetării judecătorești și dezbaterilor și în exercitarea rolului său activ în vederea aflării adevărului și a respectării dispozițiilor legale, este liber să pună concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii și în concordanță cu probele existente la dosar.

Îndeplinirea acestor atribuții, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna credință a intimaților, nu poate constitui un temei pentru începerea urmăririi penale. În speță, atât rezoluțiile, cât și sentința penală nr. 3188/2008 reprezintă materializarea convingerilor intimaților, formată prin evaluarea materialului probator administrat, cu prezentarea, în considerente, a argumentelor ce au stat la baza lor și care pot fi supuse cenzurii instanței / căilor de atac prevăzute de lege, de care, de altfel, petentul a uzat.

Corect a reținut procurorul general că răspunderea penală a magistraților pentru soluțiile date în cauzele rezolvate - în lipsa oricăror indicii de comitere de către aceștia a vreunei infracțiuni - nu poate fi angajată, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor în raport cu justițiabilii exclude punerea în discuție a soluțiilor pronunțate prin rezoluții / hotărâri judecătorești care sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. Pentru considerentele arătate, Curtea, constatând că rezoluțiile atacate, prin care s-a reținut că faptele reclamate de petent nu există în însăși materialitatea lor, sunt legale și temeinice, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent. Împotriva sentinței penale nr. 104 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava în termen legal a declarat recurs petiționarul fără a arăta motivele pentru care critică hotărârea recurată. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Petiționarul a formulat prezenta plângere penală solicitând cercetarea magistraților menționați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzut de art. 246 C. pen., fiind nemulțumit de soluțiile dispuse de aceștia în plângerile pe care le-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, respectiv, instanței de judecată.

Din actele premergătoare efectuate nu rezultă date sau indicii în sensul săvârșirii acestei infracțiuni sau a oricărei alte infracțiuni de către intimați cu prilejul soluționării cauzelor petiționarului. Intimații B.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și P.C.D. - prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea S.D.M.P. și, respectiv, respingerea plângerii petiționarului având în vedere actele premergătoare efectuate în cauză și din care a rezultat incidența dispozițiilor art. 10 lit. b), c) și d) C. proc. pen., astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (4) se impunea începerea urmăririi penale.

Intimatul M.A. - judecător la Judecătoria Botoșani a soluționat plângerea formulată de petiționar în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., dispunând respingerea acesteia, hotărârea pronunțată fiind rezultatul convingerii judecătorului formată pe baza examinării actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile. Intimata D.A.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a participat la soluționarea plângerii petiționarului, prezentând concluziile pe care le-a considerat întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate. Intimații și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, iar împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluțiile pronunțate în cauzele sale nu poate atrage răspunderea penală a magistraților care le-au dispus, împotriva acestora putând fi exercitate căile de atac prevăzute de lege.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează să îl respingă, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să îl oblige pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva sentinței penale nr. 104 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2010.