ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1044/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1044/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 97 de la 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1060/39/2009,

prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.L. împotriva

rezoluției din 17 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Suceava în Dosarul nr. 121/P/2008 și rezoluția nr. 271/II/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului general al aceleiași instituții.

S-au menținut rezoluțiile.

A fost obligat petentul să

plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea inițială din 21 martie

2006 adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, numitul M.L.,

deținut în Penitenciarul Botoșani a solicitat efectuarea de cercetări față de S.G.,

inspector șef principal la Penitenciarul Botoșani, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că la data de 17

martie 2006, cu ocazia efectuării unei percheziții în camera de deținere nr. 46 a penitenciarului, a dispus în mod abuziv ridicarea unui televizor marca P. care îi aparținea, iar

în momentul în care acesta i-a fost restituit nu mai funcționa.

Cum în cele din urmă

plângerea a ajuns spre soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin rezoluția din 17 iunie 2009 dată în Dosarul nr. 121/P/2008 a

acestei instituții, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de numitul S.G. pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.

pen.

Pentru a dispune astfel,

procurorul a reținut următoarele:

Potrivit probelor

administrate în cauză, măsura de ridicare a obiectelor din camera

penitenciarului a fost legală și s-a desfășurat în baza planului de activitate

aprobat de conducerea penitenciarului. Conform dispozițiilor art. 200 și

următoarele din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind regimul

de detenție, scopul controlului era de a depista și de a ridica obiectele

interzise aflate în posesia deținuților.

De altfel, petentul nu a

contestat măsura în sine, de ridicare a televizorului, ci procedura prin care

aceasta s-a realizat, în sensul că nu a fost prezent în cameră în momentul

ridicării obiectului, invocând în acest scop prevederile art. 200 alin. (6) din

regulament, referitoare la percheziționarea bagajelor și a bunurilor personale.

Cu privire la acest aspect, din probele administrate a rezultat că percheziția

din camera s-a efectuat în prezența responsabilului de cameră, iar ridicarea

celor două televizoare s-a făcut în prezența altor doi deținuți, care au

asistat apoi și la verificarea interiorului celor două aparate. Despre toate

aceste activități, s-au întocmit acte de constatare de către cadrele

penitenciarului, care au participat la operațiunea de percheziție. Numitul S.G.,

în calitate de inspector șef principal, a condus și coordonat echipa de agenți

ce a efectuat percheziția.

Soluția a fost confirmată de

procurorul general al aceleiași instituții, care prin rezoluția nr. 271/II/2/2009

din 20 iulie 2009 a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M.L.

împotriva rezoluției din 17 iunie 2009 dată în Dosarul penal nr. 121/P/2008.

Împotriva celor două

rezoluții, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. a formulat plângere la

instanță același petent, criticându-le ca nelegale, solicitând cercetarea

intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 C.

pen. și abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

Examinând plângerea, prima

instanță a constatat că este nefondată.

Din probatoriul administrat

în cauză a rezultat că, activitatea desfășurată de inspectorul șef principal S.G.

a fost executată potrivit planului de acțiune pentru efectuarea percheziției

general nr. F/37197 din 17 martie 2006, dispus de conducerea Penitenciarului cu

Regim de Maximă Siguranță Botoșani și în urma percheziției efectuată în camera

petentului au fost ridicate două televizoare deținute împotriva regulamentului

(dintre care unul al petentului), care au fost predate la magazie.

Deși petentul a reclamat că

în urma percheziției i s-a restituit televizorul defect, din declarațiile

martorilor deținuți ce au asistat la efectuarea percheziției, desfacerea

televizoarelor, respectiv R.R. și M.I. (f. 5-11 ds. urm.) a reieșit că acestea

erau defecte, nefuncționale, având o serie de cabluri smulse.

Cum activitatea intimatului

a fost efectuată în baza unei dispoziții legale și cu respectarea dispozițiilor

din regulament, nu s-a constatat că acesta cu știință nu și-a îndeplinit vreun

act ori l-a îndeplinit în mod defectuos și prin care s-a cauzat o vătămate

intereselor legale ale petentului, astfel încât infracțiunea prevăzută de art. 246

C. pen. nu este dată.

În ce privește infracțiunea

de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen. relevată acum de petent s-a

constatat că această infracțiune nu a făcut obiectul cercetării inițiale de

către procuror și deci nu poate fi invocată în acest stadiu procesual.

Așa fiind, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată plângerea

petentului împotriva celor două rezoluții ale procurorului, fiind menținute

rezoluțiile, văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termenul legal, recurs petiționarul M.L., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, criticând-o, arătând în scris, că atât parchetul

cât și prima instanță nu au luat în considerare probele legale și i-au respins,

ca nefondată, plângerea, că nu au fost respectate dispozițiile art. 200 alin. (6)

din H.G. nr. 1897/2006, că atât parchetul, cât și instanța au menționat că

percheziția la camera s-a efectuat în fața responsabilului de cameră, iar

ridicarea televizorului său s-a făcut în prezența altor doi deținuți. Recurentul

petiționar a arătat că la data de 17 martie 2006 responsabil la camera 46 el

era și nicidecum altă persoană și fost plecat la instanță, iar ridicarea

televizorului și controlul bagajului său personal nu se putea executa sub nicio

formă în lipsa sa, deoarece legea nu permite acest aspect, iar la verificarea

televizorului în interior, trebuia în mod legal să asiste, deoarece era bunul

său și nicidecum o altă persoană, așa cum s-a menționat de către procuror și

organul de anchetă. După ce s-a întors de la instanță, a solicitat explicații

conducerii penitenciarului și în special domnului S.G., după aproximativ două

luni de zile numitul S.G. împreună cu conducerea penitenciarului i-au reparat

televizorul, lucru nepermis de lege, deoarece televizoarele persoanelor private

de libertate dacă se defectează, acestea sunt predate familiei, solicitând

casarea rezoluțiilor date de parchet, precum și sentința instanței și

înaintarea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva

numitului S.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art.

217 C. pen.

La dosarul cauzei a fost

depusă o cererea formulată de către recurentul petiționar M.L., trimisă de la

locul de deținere, cu adresa penitenciarului, aflate la filele 13-14 dosarul

Înaltei Curți, prin care recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs și

judecarea cauzei în lipsa sa, deoarece are peste 60 de procese pe rol la

instanțele din raza județelor Suceava și Botoșani.

La termenul de judecată de

la 17 decembrie 2009, Înalta Curte față de lipsa de procedură cu recurentul

petiționar arestat și neadus a amânat cauza la data de 18 februarie 2009, așa

cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 16

dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de

la 18 februarie 2009, Înalta Curte față de lipsa de procedură cu recurentul

petiționar arestat și neadus a amânat cauza la 18 martie 2010, potrivit

încheierii de ședință de la acea dată, aflată la fila 21 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, s-a

prezentat recurentul petiționar M.L., aflat în stare de arest, într-o altă

cauză, lipsind intimatul S.G., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Recurentul petiționar, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, susținând că

au fost încălcate dispozițiile art. 200 alin. (6) din H.G. nr. 897/2006

referitoare la percheziționarea persoanei private de libertate, care trebuie să

aibă loc doar în prezența acesteia. Sub acest aspect a arătat că intimatul i-a

confiscat televizorul în timp ce era plecat la instanță, fără a încheia un

proces-verbal, iar apoi l-a defectat, făcându-se vinovat de săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 217 C. pen.

În concluzie, a solicitat

casarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi

penale față de intimat pentru infracțiunile arătate.

Concluziile reprezentantului

M.P. asupra recursului declarat de petiționar au fost consemnate în detaliu în

partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat

de recurentul petiționar M.L. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță,

conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în

scris, cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios și motivat prima instanță, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul

M.L.

Înalta Curte consideră că au

fost evaluate corect actele premergătoare efectuate și menținute în cauză, ce

au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numitul S.G. pentru

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen.

Așa cum a rezultat din

actele și lucrările dosarului, criticile formulate de petiționar au fost

examinate, în raport cu persoana și fapta pretinsă ca fiind comisă de către

acesta, procurorul constatând că prin plângerea din 21 martie 2006 adresată

Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, numitul M.L., deținut în

Penitenciarul Botoșani a solicitat efectuarea de cercetări față de S.G.,

inspector șef principal la Penitenciarul Botoșani, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., constând în aceea că în data de 17

martie 2006 cu ocazia efectuării unei percheziții în camera de deținere nr. 46 a penitenciarului, a dispus în mod abuziv ridicarea unui televizor marca P. care îi aparținea, iar

în momentul în care acesta i-a fost restituit nu mai funcționa.

Plângerea a fost trimisă

spre competentă soluționare Poliției Municipiului Botoșani, care în urma

cercetărilor efectuate, prin referatul nr. 15553304 din 12 aprilie 2006 a

înaintat dosarul la Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunerea

de a nu se începe urmărirea penală, motivat de faptul că în cauză nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen.

Prin rezoluția nr. 1188 din 23

noiembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, în baza

dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a

confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea

penală față de S.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât

s-a constatat că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub

aspectul laturii obiective.

Plângerea formulată de M.L. împotriva

acestei soluții procedurale, a fost respinsă, ca nefondată prin rezoluția nr. 331/Ii/2

din 08 august 2007 a prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Botoșani.

Prin plângerea formulată în

temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., înregistrată sub nr. 8067/193/2007

la Judecătoria Botoșani, numitul M.L. a solicitat desființarea rezoluțiilor

de neîncepere a urmăririi penale date de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Botoșani, criticându-le ca fiind nelegale și netemeinice.

Analizând pe fond plângerea

împotriva celor două rezoluții date de procurori, Judecătoria Botoșani a

reținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de S.G., pentru

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen. este temeinică și legală, fiind în deplină concordanță cu probele

administrate.

S-a reținut că intimatul S.G.,

în baza unui program stabilit de comandantul Penitenciarului Botoșani a

participat la o percheziție ordonată conform legislației în vigoare,

împrejurare în care constatându-se că în camera penitenciarului se aflau trei

televizoare în loc de unul, așa cum prevedea Ordinul ministrului Justiției, au

fost ridicate două televizoare din care unul aparținând petentului M.L.

Ulterior, cele două

televizoare au fost desfăcute, pentru a se constata dacă în interiorul lor nu

sunt ascunse obiect interzise, ocazie cu care s-a constatat că ambele aparate

aveau cabluri smulse nefiind funcționabile.

În aceste condiții, prin

sentința penală nr. 2283 din 15 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoșani, s-a

dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de M.L. și menținerea

soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de S.G., prin rezoluția nr.

1188/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs petentul M.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

constând în aceea că în mod greșit a fost menținută soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de S.G. pentru infracțiune prevăzută de art. 246 C. pen.,

deși existau probe de vinovăție a acestuia.

Prin Decizia penală nr. 113

R din 21 februarie 2008, Tribunalul Botoșani a admis recursul, a casat sentința

penală nr. 2283 din 15 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoșani și a trimis cauza

spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava, secția penală.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de recurs a reținut că potrivit art. 60 alin. (3) din Legea nr. 293/2004

privind Statutul funcționarilor publici din A.N.P., așa cum a fost modificată și

completată prin O.U.G. nr. 47/2006, urmărirea penală a funcționarilor publici

din sistemul administrației penitenciarelor se efectuează în mod obligatoriu de

către procuror, în condițiile legii, iar în cazul infracțiunilor săvârșite de

ofițeri până la gradul de inspector șef principal de penitenciare inclusiv,

competența de a efectua urmărirea penală revine parchetelor de pe lângă curțile

de apel.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Suceava la data de 14 martie 2008, iar prin sentința penală nr. 19 din 18

aprilie 2008 s-a admis plângerea formulată de M.L., s-au desființat rezoluțiile

nr. 1188/P/2006 și 331/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria

Botoșani și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

pentru cercetări față de S.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen.

Din analiza actelor

procedurale sus-menționate, precum și a hotărârilor judecătorești pronunțate de

instanțele de judecată s-a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

42 alin. (2) C. proc. pen., prevederi care potrivit art. 45 alin. (1) C. proc.

pen. se aplică în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale.

În aceste condiții, pentru

soluționarea cauzei, s-au luat în considerare și au fost menținute actele de

cercetare efectuate anterior de către organul de poliție, acte ce au fost

materializate în referatul din 12 aprilie 2006 întocmit de Poliția Municipiului

Botoșani.

Astfel, conform probelor

administrate s-a constatat că măsura de ridicare de obiecte din camera nr. 46 a penitenciarului a fost legală și s-a desfășurat în baza planului de acțiune aprobat de

conducerea penitenciarului. Conform dispozițiilor art. 200 și următoarele din

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, privind regimul de detenție, scopul

controlului era de a depista și de a ridica obiectele interzise aflate în

posesia deținuților.

De altfel, petentul nu a

contestat măsura în sine, de ridicare a televizorului, ci procedura prin care

aceasta s-a realizat, în sensul că nu a fost prezent în cameră în momentul

ridicării obiectului, invocând în acest scop prevederile art. 200 alin. 6 din

regulament, referitoare la percheziționarea bagajelor și a bunurilor personale.

Cu privire la acest aspect, din probele administrate a rezultat că percheziția

din camera s-a efectuat în prezenta responsabilului de cameră, iar ridicarea

celor două televizoare s-a făcut în prezența altor doi deținuți, care au

asistat apoi și la verificarea interiorului celor două aparate. Despre toate

aceste activități s-au întocmit acte de constatare de către cadrele

penitenciarului ce au participat la operațiune de percheziție. Numitul S.G., în

calitate de inspector șef principal a condus și coordonat echipa de agenți ce a

efectuat percheziția.

Situația de fapt mai sus

menționată se susține prin actele premergătoare existente în cauză și anume:

declarația intimatului S.G. dată la 6 aprilie 2006; declarația numiților C.L.C.,

M.I., R.R.G., P.V. (Dosarul nr. 1188/P/2006); procesu-verbal întocmit la 10

aprilie 2006, precum și declarația numitului M.D.S. dată la 10 aprilie 2006

(Dosarul nr. 1188/P/2006); fotocopiile planului de acțiune pentru executarea

percheziției generale (parțiale) – Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță

Botoșani F/37197 din 17 martie 2006, a procesului-verbal întocmit la 17 martie

2006, o adeverință emisă de același penitenciar cu nr. F/57763 din 10 aprilie

2006 prin că se atestă că numitul M.L. a fost transferat la Penitenciarul Jilava la data de 22 martie 2006 pentru afaceri judiciare, pentru o perioadă nedeterminată

(Dosarul nr. 1188/ P/2006), acte menținute, așa cum rezultă din rezoluția dată

în Dosarul nr. 121/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava; Dosarul

nr. 8067/193/2007 al Judecătoriei Botoșani, în care a fost pronunțată sentința penală

nr. 2283 de la 15 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoșani; Dosarul nr. 8067/193/2007

al Tribunalului Botoșani, în care a fost pronunțată Decizia penală nr. 113/R de

la 21 februarie 2008 a Tribunalului Botoșani, secția penală; Dosarul nr. 8067/193/2007

al Curții de Apel Suceava, secția penală, în care a fost pronunțată sentința

penală nr. 19 de la 18 aprilie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Procurorul a constatat că

față de cele arătate, întrucât din probele administrate nu au rezultat indicii

concrete cu privire la neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau îndeplinirea

defectuoasă a acestora, în cauză nu se poate reține în sarcina inspectorului

șef principal S.G. săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., faptei lipsindu-i

elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective.

Soluția dată de procuror a

fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava, care prin rezoluția din 20 iulie 2009 în lucrarea cu nr. 271/II/2/2009,

a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de către petentul M.L. împotriva

rezoluției nr. 121/P/2008 din 17 iunie 2009 dată în dosarul cu același număr,

privind pe S.G. – inspector șef principal la Penitenciarul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Înalta Curte consideră că,

prima instanță a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare

efectuate în cauză, analizând, criticile formulate de petiționar, în raport cu

soluția dispusă de procuror, motivând, în mod judicios cu referiri la actele și

lucrările dosarului de urmărire penală în cauză, precum și la dispozițiile

legale, în condițiile arătate, așa încât își însușește argumentele primei

instanțe.

Totodată, Înalta Curte, la

rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor și

lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că în cauză au fost

efectuate, în mod complet actele premergătoare și corect menținute, în urma

cărora s-a stabilit, legal și temeinic, că aspectele invocate de petiționarul M.L.

nu sunt fondate.

Înalta Curte apreciază că

rezoluțiile date de procurori au fost motivate în fapt și în drept, fiind

corect analizate de către prima instanță, așa încât criticile formulate de

recurent nu sunt întemeiate.

Astfel, Înalta Curte,

constată că, pe de-o parte, în mod corect și motivat, s-a dispus, de către

procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., iar, pe de altă parte, în mod legal și motivat, prima instanță a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de către petentul M.L. împotriva rezoluției

din 17 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în Dosarul

nr. 121/P/2008 și rezoluția nr. 271/II/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului general al aceleiași instituții, menținând rezoluțiile.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță

este legală și temeinică sub toate aspectele, iar toate criticile formulate de

către recurentul petiționar, atât cu privire la rezoluțiile dispuse de

procurori, cât și la hotărârea pronunțată nu sunt fondate.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.L.

împotriva sentinței penale nr. 97 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul petiționar M.L. împotriva sentinței penale nr. 97

din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 18 martie 2010.