ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1493/2010

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Rezoluția nr. 24/P2009 din 5 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii P.C.D. și

O.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani pentru infracțiunea

prev. de art. 246 C. pen.

Actele premergătoare s-au efectuat în cauză

ca urmare a plângerii penale formulate de petiționarul C.I., nemulțumit fiind

de modul în care au fost soluționate Dosarele nr. 1287/P/2007 și 1225/P/2008

ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Prin Rezoluția nr. 211/II/2/2009 din 2 iunie

2009, conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a respins, ca

neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva soluției procurorului,

constatând că nu se impune infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale.

Conform dispozițiilor cuprinse în art. 278

1

C. proc. pen. petiționarul C.I. s-a adresat cu o plângere Curții de Apel

Suceava, solicitând desființarea Rezoluției nr. 24/P/2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Suceava și trimiterea dosarului la procuror în vederea

începerii urmăririi penale.

Prin Sentința penală nr. 105 din 23 octombrie

2009 pronunțată în Dosarul nr. 920/39/2009, Curtea de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori a respins ca nefondată plângerea formulată de

petiționar, menținând rezoluția atacată.

Recursul declarat împotriva hotărârii primei

instanțe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 126 din 18

ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr.

920/39/2009.

Împotriva acestei din urmă decizii

petiționarul C.I. a formulat contestație în anulare fără însă a o motiva.

Înalta Curte, verificând în temeiul art. 391

C. proc. pen. admisibilitatea în principiu, a contestației în anulare, constată

că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Potrivit art. 129 din Constituția României

părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii procesual

penale.

Corespunzător acestor dispoziții, legea

procesual penală stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului

judecătoresc, căile de atac, titularii acestora, precum și cazurile de

reformare sau de retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac

este examinată în raport de îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de

legea procesual penală.

Din economia textului cuprins în art. 391

alin. (2) C. proc. pen., rezultă că cererea de contestație în anulare este

admisibilă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele pe care se întemeiază

contestația sunt dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în

sprijinul contestației s-au depus sau se invocă dovezi care sunt la dosar.

Cum în cererea de contestație în anulare

contestatorul C.I. nu a precizat motivele pe care își întemeiază calea

extraordinară de atac, Înalta Curte se află în imposibilitatea de a verifica

dacă aceasta se încadrează sau nu în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) -

e) C. proc. pen.

În atare condiții, Înalta Curte, în temeiul

art. 391 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare

formulată de contestator.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatorul C.I. va fi obligat la plata cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 126 din

18 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 920/39/2009.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie

2010.

Procesat

de GGC - NN