ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1493/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 24/P2009 din 5 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii P.C.D. și O.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. Actele premergătoare s-au efectuat în cauză ca urmare a plângerii penale formulate de petiționarul C.I., nemulțumit fiind de modul în care au fost soluționate Dosarele nr. 1287/P/2007 și 1225/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Prin Rezoluția nr. 211/II/2/2009 din 2 iunie 2009, conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva soluției procurorului, constatând că nu se impune infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Conform dispozițiilor cuprinse în art. 278 1 C. proc. pen. petiționarul C.I. s-a adresat cu o plângere Curții de Apel Suceava, solicitând desființarea Rezoluției nr. 24/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Prin Sentința penală nr. 105 din 23 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 920/39/2009, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar, menținând rezoluția atacată. Recursul declarat împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 126 din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 920/39/2009.

Împotriva acestei din urmă decizii petiționarul C.I. a formulat contestație în anulare fără însă a o motiva. Înalta Curte, verificând în temeiul art. 391 C. proc. pen. admisibilitatea în principiu, a contestației în anulare, constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 129 din Constituția României părțile interesate pot exercita căile de atac în condițiile legii procesual penale. Corespunzător acestor dispoziții, legea procesual penală stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac, titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau de retractare. Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport de îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesual penală.

Din economia textului cuprins în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că cererea de contestație în anulare este admisibilă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele pe care se întemeiază contestația sunt dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus sau se invocă dovezi care sunt la dosar. Cum în cererea de contestație în anulare contestatorul C.I. nu a precizat motivele pe care își întemeiază calea extraordinară de atac, Înalta Curte se află în imposibilitatea de a verifica dacă aceasta se încadrează sau nu în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen. În atare condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 391 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestator.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul C.I. va fi obligat la plata cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 126 din 18 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 920/39/2009. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2010. Procesat de GGC - NN