ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1546/2010

Asupra recursului de

față;,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 18 din 19 februarie

2010, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a luat

act că petentul a renunțat la judecarea plângerii formulată împotriva

intimaților A.A. și P.C.

A declinat competența

de soluționare a cauzei privind pe intimatul M.M. în favoarea Tribunalului

Botoșani.

Pentru a hotărî

astfel, a reținut, în esență, că prin Sentința penală nr. 6 din 14 ianuarie

2010 a Tribunalului Botoșani, a fost declinată competența de soluționare a

cauzei privind pe petenții C.I. și C.E. în favoarea Curții de Apel Suceava,

întrucât prin plângerea care face obiectul cauzei de față, petenții au sesizat

aspecte legate de activitatea prim-procurorului Parchetului de pe lângă

Tribunalul Botoșani, competența de soluționare a plângerii revenind, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., Curții de Apel Suceava.

Prin plângerea penală

adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, petentul C.I. a sesizat

faptul că agentul de poliție M.M., din cadrul Poliției Municipiului București,

învestit cu soluționarea reclamației petiționarului, a sustras două înscrisuri

din cele atașate la plângerea formulată.

Prin Rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale din 29 septembrie 2009 dată în Dosarul nr.

1225/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, rezoluție

confirmată prin ordonanța din 29 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 1567 din 11

din 2 a prim-procurorului parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,

procurorul A.A. a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul M.M.,

sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen.,

întrucât fapta nu există.

În continuare

petentul a formulat plângere la Tribunalul Botoșani, atât împotriva rezoluției

și ordonanței menționate anterior, cât și împotriva procurorilor care au dat

aceste soluții.

La termenul de

judecată din data de 19 februarie 2010, când cauza a rămas în pronunțare, la

Curtea de Apel Suceava, instanța a adus la cunoștință petentului că nu se poate

adresa direct instanței cu plângere împotriva anumitor persoane, ci aceasta

trebuie formulată la Parchet pentru efectuarea de cercetări și în funcție de

soluția dată, se poate adresa cu plângere la instanță.

Petentul a arătat că

înțelege să renunțe la plângerea formulată împotriva intimaților procurori A.A.

și P.C.

Instanța a mai

constatat că în ceea ce-1 privește pe intimatul M.M., având în vedere calitatea

sa de agent șef adjunct de poliție, competența de soluționare a cauzei revine

Tribunalului Botoșani.

Împotriva Sentinței

penale nr. 18 din 19 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava,

secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs petentul C.I., cauza

fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr.

9344/1/2009.

Înalta Curte,

constată că recursul declarat de petiționarul C.I. este tardiv declarat.

În conformitate cu

prevederile art. 385

3

alin. (1) și (3) C. proc. pen., termenul de

recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Termenul de recurs se

socotește pe zile libere și curge potrivit dispozițiilor legale privind

curgerea termenului de apel.

La data de 19

februarie 2009 când cauza a rămas în pronunțare la Curtea de Apel Suceava,

petentul C.I. a fost prezent la dezbateri și a pus concluzii în fața instanței

de fond.

Cererea de recurs a

petiționarului C.I., a fost înregistrată la Curtea de Apel Suceava la data de

03 martie 2009, fiind depășit termenul procedural legal, ultima zi de declarare

a recursului fiind data de 2 martie 2009, în raport de împrejurarea că

recurentul petiționar a fost prezent la dezbateri la instanța de fond,

hotărârea fiind dată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru

petiționarul prezent.

Instituția termenului

în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități

judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în

timp a duratei unor măsuri procesuale, și pe de altă parte împiedică

tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea

acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale.

Dispozițiile art. 185

alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului

înăuntrul căruia petiționarul putea și trebuia să-și exercite dreptul

procesual, sancțiune care constă în pierderea dreptului procesual care nu a

fost exercitat în termenul peremtoriu prevăzut de lege.

Așa fiind, Înalta

Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul C.I., în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza I C. proc.

pen.

Conform art. 192

alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva Sentinței penale nr. 18 din 19

februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă

recurentul-petiționar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 aprilie 2010.