ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1546/2010

Asupra recursului de față;, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 18 din 19 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a luat act că petentul a renunțat la judecarea plângerii formulată împotriva intimaților A.A. și P.C. A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe intimatul M.M. în favoarea Tribunalului Botoșani. Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că prin Sentința penală nr. 6 din 14 ianuarie 2010 a Tribunalului Botoșani, a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe petenții C.I. și C.E. în favoarea Curții de Apel Suceava, întrucât prin plângerea care face obiectul cauzei de față, petenții au sesizat aspecte legate de activitatea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, competența de soluționare a plângerii revenind, potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., Curții de Apel Suceava. Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, petentul C.I. a sesizat faptul că agentul de poliție M.M., din cadrul Poliției Municipiului București, învestit cu soluționarea reclamației petiționarului, a sustras două înscrisuri din cele atașate la plângerea formulată. Prin Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 29 septembrie 2009 dată în Dosarul nr. 1225/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, rezoluție confirmată prin ordonanța din 29 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 1567 din 11 din 2 a prim-procurorului parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, procurorul A.A. a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul M.M., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât fapta nu există.

În continuare petentul a formulat plângere la Tribunalul Botoșani, atât împotriva rezoluției și ordonanței menționate anterior, cât și împotriva procurorilor care au dat aceste soluții. La termenul de judecată din data de 19 februarie 2010, când cauza a rămas în pronunțare, la Curtea de Apel Suceava, instanța a adus la cunoștință petentului că nu se poate adresa direct instanței cu plângere împotriva anumitor persoane, ci aceasta trebuie formulată la Parchet pentru efectuarea de cercetări și în funcție de soluția dată, se poate adresa cu plângere la instanță. Petentul a arătat că înțelege să renunțe la plângerea formulată împotriva intimaților procurori A.A. și P.C. Instanța a mai constatat că în ceea ce-1 privește pe intimatul M.M., având în vedere calitatea sa de agent șef adjunct de poliție, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Botoșani.

Împotriva Sentinței penale nr. 18 din 19 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs petentul C.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 9344/1/2009. Înalta Curte, constată că recursul declarat de petiționarul C.I. este tardiv declarat. În conformitate cu prevederile art. 385 3 alin. (1) și (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Termenul de recurs se socotește pe zile libere și curge potrivit dispozițiilor legale privind curgerea termenului de apel. La data de 19 februarie 2009 când cauza a rămas în pronunțare la Curtea de Apel Suceava, petentul C.I.

a fost prezent la dezbateri și a pus concluzii în fața instanței de fond. Cererea de recurs a petiționarului C.I., a fost înregistrată la Curtea de Apel Suceava la data de 03 martie 2009, fiind depășit termenul procedural legal, ultima zi de declarare a recursului fiind data de 2 martie 2009, în raport de împrejurarea că recurentul petiționar a fost prezent la dezbateri la instanța de fond, hotărârea fiind dată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petiționarul prezent. Instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, și pe de altă parte împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale.

Dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia petiționarul putea și trebuia să-și exercite dreptul procesual, sancțiune care constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremtoriu prevăzut de lege. Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul C.I., în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva Sentinței penale nr. 18 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-petiționar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2010.