ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1133/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1133/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 14

din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul P.G. împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava nr. 257/P/2007 sin 21 octombrie 2008 și nr. 429/II/2/2008

din 25 noiembrie 2008 ce îi privește pe intimații

P.D. și R.V.

În motivarea acestei

sentințe, pe baza actelor premergătoare, Curtea a reținut că plângerea este

neîntemeiată deoarece:

Prin

rezoluția nr. 257/11/2007 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 228

alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față

de numiții P.D., comisar la Poliția municipiului Rădăuți și R.V. subinspector

la Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc pentru săvârșirea faptelor prevăzută

de art. 246 și 264 C. pen.

S-a

reținut, în considerentele rezoluției că, la data de 24 iunie 2003, în comuna

Marginea, județul Suceava s-a produs un incendiu la locuința lui P.G., acesta

fiind plecat la lucru în străinătate. Din procesul verbal de incendiu întocmit

atunci de subunitatea de pompieri din Rădăuți a rezultat că incendiul a fost

rezultatul unei acțiuni intenționate, astfel că, la Postul de Poliție Marginea,

unde atunci era șef de post R.V., a fost înregistrat un dosar penal privind

distrugerea prin incendiere, cu autori necunoscuți.

Dosarul

a fost repartizat să fie soluționat agentului șef C.I., care, la acea vreme era

ajutor al șefului de post și avea în sectorul de responsabilitate zona în care

s-a produs incendiul.

În

dosar, activitățile specifice de cercetare au fost efectuate de agentul șef C.I.,

sprijinit uneori de R.V., în calitate de șef de post și de P.D. ce lucra atunci

la Biroul Judiciar din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți și, în cadrul

atribuțiilor de serviciu, îi revenea și sarcina de a sprijini lucrătorii de

poliție din toată zona de competență, în dosarele mai dificile.

Cercetările

erau supravegheate și de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți.

În

cursul cercetărilor s-au efectuat testări cu privire la comportamentul simulat

al unor persoane suspecte, la 18 iulie 2003 (I.C., I.A., I.M. și N.A.), dar s-a

concluzionat că „suspecții nu sunt implicați direct, dar pot avea cunoștințe

despre autorul faptei”.

Prin

Rezoluția nr. 2052/P/2003 din 21 octombrie 2003 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei

suspectați ca fiind autori și reclamați de P.G., respectiv I.C., I.A. și N.A. și

s-a restituit dosarul la Postul de Poliție Marginea pentru continuarea

cercetărilor și identificarea autorilor.

În

dosar s-au continuat cercetările fără a se identifica probe noi referitoare la

autorul incendiului.

La

06 iunie 2005, Postul de Poliție Marginea solicită Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți, care la rândul său, solicită Judecătoriei Rădăuți

autorizație pentru înregistrarea convorbirilor ambientale dintre P.G. și I.C.,

precum și a convorbirilor telefonice dintre I.C., I.A., I.M., I.C.C. și B.P.

Instanța aprobă cererea și autorizează înregistrările prin încheierea din 09

iunie 2005 (dosar nr. 5877/2005), dar omite să treacă în încheiere și numărul

de telefon la care a autorizat să se facă interceptările, eroare materială

îndreptată prin încheierea din 16 iunie 2005 (dosar nr. 3044/2005).

înregistrarea convorbirilor telefonice era autorizată pentru perioada 09 iunie 2005

- 08 iulie 2005, dar încheierea de ședință de îndreptare a erorii materiale

este trimisă la S.I.P.I. prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, însă

aceasta ajunge târziu și cum I.C. decedase la 22 iunie 2005, în urma unui

accident de circulație, nu se mai fac înregistrări ale convorbirilor

telefonice.

La

04 iulie 2005, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți,

Judecătoria Rădăuți a dispus prin încheierea din 04 iulie 2005 suspendarea de

îndată a interceptărilor convorbirilor telefonice de la numărul de telefon

respectiv.

În

consecință, S.I.P.I. a comunicat că nu a făcut nicio înregistrare a

convorbirilor telefonice de la acel telefon, dar a înaintat la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Rădăuți un CD cu înregistrarea ambientală a discuției dintre

P.G. și I.C. purtată la sediul Postului de Poliție Marginea.

Prin

Ordonanța nr. 2052/P/2003 din 24 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți s-a dispus încetarea urmăririi penale față de I.C. pentru

fapta prevăzută de art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., în baza art. 10 lit. g) C.

proc. pen. (decesul învinuitului).

Împotriva

acestei ordonanțe, P.G. nu a formulat plângere, el acționând în instanța civilă

pentru despăgubiri pe moștenitorii învinuitului. În schimb, P.G. a formulat o

nouă plângere penală cu privire la distrugerea prin incendiere, ce face

obiectul dosarului nr. 3023/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Rădăuți, în care a reclamat pe I.G., I.M., I.A. și N.A.

Ulterior,

P.G. a formulat plângere penală împotriva lui R.V. și P.D., susținând că

aceștia, prin abuz în serviciu și favorizarea infractorului, nu au testat la

poligraf și alte persoane, nu au valorificat toate probele, nu au interceptat

convorbirile telefonice și nu le-au valorificat și în plus, R.V. ar fi refuzat

în vara anului 2003, înaintea producerii incendiului, să primească o plângere

formulată de P.G. împotriva fostului său socru I.C., prin care arăta că acesta

din urmă l-ar fii amenințat cu incendierea casei.

Prin

Rezoluția nr. 257/P/2007 din 13 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. a) C.

proc. pen., pentru faptele prevăzută  de art. 246 și 264 C. pen.

Împotriva

soluției a formulat plângere P.G., iar prin Rezoluția nr. 221/II/2/2008 din 11

iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava s-a admis plângerea, s-a infirmat Rezoluția nr. 257/P/2007 din 13 mai 2008,

dispunându-se continuarea cercetărilor pentru a se vedea în ce condiții a fost

audiată, de P.D., la 07 iulie 2003 în calitate de martor minora C.I., de 13

ani, fără a fi asistată de un părinte, precum și audierea martorei N.F. (indicată

de P.G. în plângerea sa) care ar ști despre faptul că el a încercat să depună

la Postul de Poliție Marginea, la R.V., o plângere referitoare la amenințarea

ce i-a adus-o fostul său socru, I.V., cu privire la incendierea casei, iar R.V.

a refuzat să i-o primească.

Fiind

audiată, N.F. a declarat faptul că reține că, într-o zi anterioară incendiului

din 24 iunie 2003, P.G. i-a spus că merge la postul de poliție pentru a-l

reclama pe fostul lui socru că l-ar fi amenințat, în sensul că îi va da foc la

casă, iar apoi P.G. a revenit spunând că nu a găsit pe nimeni sau că nu i s-ar

fi primit plângerea, dar aceasta nu știe dacă el chiar a fost la postul de

poliție și ce a făcut acolo.

Chiar

dacă R.V. ar fi refuzat să primească o astfel de plângere, deci dacă ar fi

adevărat, acest lucru nu ar reprezenta niciun act de abuz sau de favorizare a

infractorului, căci la acea dată, pentru infracțiunile de amenințare,

plângerile penale se depuneau direct la judecătorie, fără a se efectua

cercetări de organele de poliție. De altfel, în declarația sa, P.G. afirmă că

știa acest lucru, dar el nu avea timp să se judece căci pleca în străinătate și

ar fi preferat ca poliția să se ocupe de acest caz, lucru ce era contrar

dispozițiilor legale.

În

cursul cercetărilor nu s-a putut proba că R.V. ar fi refuzat să primească o

astfel de plângere dar, chiar de ar fi adevărat, aceasta nu ar reprezenta

niciun act de abuz sau de favorizare a infractorului, căci la acea dată, pentru

infracțiunile de amenințare, plângerile penale se depuneau direct la

judecătorie, fără a se efectua cercetări de organele de poliție. De altfel, în

declarația sa, P.G. afirmă că știa acest lucru, dar el nu avea timp să se

judece deoarece pleca în străinătate și ar fi preferat ca poliția să se ocupe de

acest caz, lucru ce era contrar dispozițiilor legale.

În

ceea ce privește modul de finalizare a cercetărilor în dosarul respectiv, este

de menționat că, în acea perioadă, R.V. nu mai lucra la Postul de Poliție

Marginea, în locul său venind C.P.R. (față de care s-au efectuat cercetări de

către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și s-a dispus neînceperea

urmăririi penale prin Rezoluția nr. 344/P/2007 din 04 decembrie 2007), iar P.D.

nu mai îndruma posturile de poliție, întrucât se înființase Polița Rurală. În

consecință, niciunul dintre cei doi polițiști reclamați în prezenta cauză nu

cunosc amănunte despre interceptările telefonice și valorificarea lor și nici

despre modul de finalizare a cercetărilor.

În

altă ordine de idei, P.G. îl reclamase pe P.D. și pentru infracțiuni de

corupție, dar D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, prin Rezoluția nr. 43/P/2006

din 01 august 2007 a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit.

a) C. proc. pen.

Cu

prilejul soluționării acelei cauze, D.N.A. a solicitat de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Rădăuți de la dosarul nr. 2052/P/2003, CD-ul cu înregistrarea ambientală

a discuției din 10 iunie 2005 dintre I.C. și P.G.

S-a

trimis acest CD cu mențiunea că nu există redarea în formă scrisă a conținutului

convorbirii.

Când

D.N.A. a disjuns cauza și a trimis-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Suceava, a trimis și CD-ul respectiv.

S-a

încercat audierea conținutului înregistrării și s-a constatat că nu este nimic

inteligibil, astfel că s-a solicitat la SIPI să facă redarea în formă scrisă,

ce a fost trimisă cu adresă Strict Secret 001158285 din 05 februarie 2008. Din

conținutul acesteia s-a constatat că nu există elemente care să poată fi

valorificate, căci împotriva insistențelor lui P.G., I.C. repeta mereu că nu va

recunoaște că el ar fi dat foc, că petentul nu va afla niciodată cine este

autorul incendiului, că el se va sinucide etc.

CD-ul

a fost restituit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, iar nota de

redare a conținutului său de către S.I.P.I. a urmat procedura documentelor

strict secrete.

Cu

privire la audierea de către P.D. a minorei C.I. de 13 ani, fără a fi asistată

de un părinte, s-a stabilit că aceasta, și în prezent susține aceleași lucruri

cu cele menționate în declarația din 07 iulie 2003 și arată că cele consemnate

acolo corespund cu ce declarase ea, că nu a fost influențată de nimeni și că

mama ei cunoștea ceea ce ea urma să relateze precum și faptul că va fi audiată

la poliție și a fost de acord cu acest lucru.

Este

adevărat că, la data de 07 iulie 2003, comisar P.D. a audiat pe minora C.I., de

13 ani, în legătură cu incendiul, tară ca aceasta să fie asistată de părinți,

dar acest fapt poate duce la nevalabilitatea ca probă a acelei declarații, însă

nu se poate aprecia că prin aceasta s-a comis un act de abuz în serviciu contra

intereselor lui P.G. și nici că s-a „favorizat infractorul”, martora putând fi

oricând reaudiată, refacându-se astfel actul procesual administrat în mod

defectuos, ceea ce s-a și făcut.

De

altfel, de la data așa-zisului refuz al lui R.V. de a primi o plângere penală

ce nu era de competența sa (împrejurare ce ar fi avut loc oricum înainte de

incendiul din 24 iunie 2003) ca și de audierea, de către P.D., în lipsa unui

părinte, a martorei minore C.I., la 07 iulie 2003, au trecut mai mult de 5 ani,

astfel că s-ar fi împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzută

de art. 122 lit. d) C. pen.

Împotriva

acestei rezoluții a formulat plângere petentul, susținând, în principal, că

procurorul nu a administrat toate probele potrivit dispozițiilor din ordonanța

de infirmare și că a interpretat greșit materialul probator administrat,

ajungând astfel să dea o soluție nelegală.

Prin

Rezoluția nr. 429/II/2/2008 din data de 25 noiembrie 2008 a Procurorului General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petent.

În

motivarea soluției, s-a reținut că procurorul a completat urmărirea penală potrivit

dispozițiilor din Ordonanța de infirmare nr. 221/II/2/2008, în sensul că a fost

reaudiată martora C.I. și audiată martora N.F., din declarațiile acestora

nerezultând indicii noi cu privire la săvârșirea în cauză de către R.V. și P.D.

a infracțiunilor pentru care s-au efectuat verificări.

În

acest sens, pe de o parte nu rezultă indicii că sus-numiții nu și-au îndeplinit

sau și-au îndeplinit defectuos, cu știință, atribuțiile de serviciu (art. 246 C.

pen.), iar pe de altă parte că, prin activitatea lor, au acordat ajutor

presupușilor autori ai infracțiunii de distrugere prin care să zădărnicească

urmărirea penală (art. 264 C. pen.).

De

altfel, așa cum rezultă și din motivarea soluției, fapta pentru care s-au efectuat

verificări față de R.V., că nu și-a îndeplinit

Corespunzător

atribuțiile de serviciu, prin neînregistrarea plângerii depuse de petent s-a

petrecut înainte de 24 iunie 2003 (data incendiului), iar fapta pentru care

s-au efectuat verificări față de P.D., a audiat-o pe minora C.I., fără ca aceasta

să fie asistată de părinți, s-a petrecut la data de 07 iulie 2003, condiții în

care s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 122 alin. (1)

lit. d) C. pen., care înlătură răspunderea penală pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută  de art. 246 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 6

luni la 3 ani.

Potrivit

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale persoana vătămată poate face plângere la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță.

Din

analiza materialului probator administrat în cauză, în conformitate cu

dispozițiile alin. (7) al aceluiași articol, reiese că rezoluția atacată este

legală și temeinică. Astfel:

la nepronunțarea, de către procuror, cu privire la săvârșirea de către

procurori și judecători de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți,

respectiv Judecătoria Rădăuți, a infracțiunilor prevăzută de art. 246 și 264 C.

pen.

Este

real că, prin Ordonanța nr. 43/P/2006 din 01 august 2007 a D.N.A. - Serviciul

Teritorial Suceava s-a dispus, printre altele, trimiterea dosarului la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, competent să efectueze acte de

verificare sub aspectul comiterii de către numiții P.D., R.V. (ofițer de

poliție) și magistrați de la Judecătoria Rădăuți și Parchetul de pe lângă

Judecătoria Rădăuți, a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută  de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului prevăzută  de art. 264

C. pen.

Investit

astfel fiind, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a pronunțat la data

de 13 mai 2008, rezoluția nr. 257/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de P.D. și R.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută

de art. 246, respectiv 264 C. pen.

Această

rezoluție a fost atacată cu plângere de către petent, potrivit dispozițiile  art.

275 și urm. C. proc. pen., plângere admisă prin rezoluția nr. 221/II/2/2008 din

11 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava.

S-a

dispus aici infirmarea rezoluției și continuarea cercetărilor în vederea completării

urmăririi penale, în sensul celor dispuse în expozitivul ei.

Din

considerentele acestei din urmă rezoluții reiese că aceste completări ce urmau

a fi efectuate vizau exclusiv pe intimații P.D. și R.V., stabilindu-se astfel

limitele în care plângerea a fost admisă.

Așadar,

în mod corect în urma infirmării rezoluției nr. 257/P/2007 din 13 mai 2008,

cercetările s-au reluat exclusiv cu privire la cei doi intimați.

De

altfel, nici în considerentele rezoluției nr. 429/II/2/2008 din 25 noiembrie 2008

nu se reține că petentul ar fi criticat rezoluția nr. 257/P/2007 din 21

octombrie 2008 sub aspectul nepronunțării, relativ la săvârșirea de către alte

persoane, a infracțiunilor prevăzută de art. 246 și 264 C. pen.

În

această situație, petentul poate uza de alte căi procedurale, dacă pretinde că

procurori sau judecători, prin activitatea desfășurată în cauză, i-au încălcat

drepturile.

la netemeinicia soluției pronunțate privind pe:

a)

intimatul P.D.

La

data de 24 iunie 2003, locuința petentului P.G. (plecat la lucru în

străinătate) a fost incendiată intenționat, astfel că, la postul de poliție al

comunei Marginea, unde era șef intimatul R.V., a fost înregistrat un dosar

penal privind distrugerea prin incendiere, cu autori necunoscuți.

În

urma repartizării, dosarul a revenit spre soluționare agentului șef C.I.,

sprijinit uneori de R.V., în calitate de șef de post.

După

cum corect s-a reținut în rezoluția atacată, în anul 2003, P.D. lucra la Biroul

judiciar din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, și, în cadrul atribuțiilor

de serviciu, îi revenea în sarcina de a sprijini lucrătorii de poliției din

zona de competență, în dosarele mei dificile.

Acesta

a fost reclamat de către petent la D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava sub

aspectul săvârșirii, printre altele, și a infracțiunii de luare de mită, prevăzută

de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin

Ordonanța nr. 43/P/2006 din 01 august 2007 s-a dispus, față de el, neînceperea

urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

cu motivarea că fapta, în însăși materialitatea ei, nu există.

Împotriva

acestei ordonanțe, petentul nu a formulat plângere.

Din

materialul probator efectuat în dosarul nr. 43/P/2006, după cum se reține și în

considerentele ordonanței cu același număr, intimatul P.D. a audiat, în cauză,

personal:

- la

data de 07 iulie 2003, pe numita C.I., care a relatat că l-a văzut pe I.C. acasă

la data și ora producerii incendiului;

- la

data de 07 iulie 2003, pe numitul I.C., iar la data de 18 iulie 2003 a luat un

supliment de declarație făptuitorului I.C. căruia i-a adus la cunoștință

rezultatul testului poligraf, respectiv că nu a fost sincer.

Intimatul

a fost, de asemenea, desemnat, la începutul lunii iulie 2003, cu coordonarea

anchetei în dosarul privind incendierea locuinței petentului și efectuarea

testării cu tehnica de detecție a comportamentului simulat a persoanelor

suspecte. Această activitate este efectuată la data de 18 iulie 2003 la sediul

Poliției mun. Rădăuți, iar prin Raportul de constatare tehnico-științifică a

comportamentului simulat nr. 642715 din 06 august 2003 privind pe I.C., I.A., I.M.

și N.A. se concluzionează că „subiecții nu sunt implicați direct dar pot avea

cunoștință despre autorul faptei”. Numitul I.G. nu a fost testat ca urmare a

declarării unor afecțiuni medicale.

Este

real că, din analiza declarației martorei C.I., reiese că, la data audierii ei

(07 iulie 2003) avea vârsta sub 14 ani, născută fiind la 08 martie 1990 și nu a

fost asistată de către unul din părinți sau, după caz, de tutore sau persoana

căreia i-ar

fi

fost încredințată spre

creștere și educare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 81 C. proc. pen.

Or,

în această situație devin aplicabile dispozițiile art. 197 C. proc. pen.,

potrivit cărora, în cazul în care se constată o încălcare a dispozițiilor

legale care reglementează procesul penal și în condițiile aici prevăzute, actul

astfel efectuat nu-și mai poate produce efectele, fiind lovit de nulitate.

Prin

urmare, sancțiunea efectuării unui act cu neobservarea dispozițiilor legale

este reglementată de normele de procedură penală, petentul putând să invoce

aceasta atât pe parcursul efectuării urmăririi penale cât și pe parcursul

judecății cauzei, în cazul sesizării instanței.

Mai

mult, pe întreg parcursul urmăririi penale, procurorul veghează, potrivit

dispozițiilor art. 262 C. proc. pen., la respectarea dispozițiilor legale care

garantează aflarea adevărului, verificând totodată legala administrare a

probelor și dând dispoziții de refacere a lor, acolo unde aceasta a fost

încălcată ](art. 265 alin. (1) C. proc. pen.)].

Potrivit

dispozițiilor art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

Potrivit

dispozițiilor art. 264 C. pen., constituie infracțiunea de favorizare a

infractorului ajutorul dat unui infractor iară o înțelegere stabilită înainte

sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici

urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura

infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Nu

se poate așadar reține că activitatea intimatului P.D., de audiere a martorei

minore cu neobservarea dispozițiilor legale, se circumscriu, sub aspect

obiectiv și subiectiv, conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută  de art.

246 sau 264 C. pen.

Nici

cu privire la efectuarea celorlalte acte de urmărire penală de către acest intimat,

nu se poate reține că ar fi fost îndeplinite în mod defectuos sau că prin aceasta

s-ar fi urmărit favorizarea vreunei persoane, ele circumscriindu-se atribuțiilor

sale de serviciu;

b)

intimatul R.V.

În

anul 2003, acesta avea calitatea de șef de post la Poliția comunei Marginea.

Susține

petentul că, anterior datei de24 iunie 2003, s-a prezentat la acest post de

poliție, pentru a depune o plângere împotriva fostului său socru I.C. sub

aspectul săvârșirii, de către acesta din urmă, a infracțiunii de amenințare, în

sensul că îi va da foc la casă, însă intimatul nu i-a primit-o.

Din

declarația martorei N.F. rezultă că între petent și martoră au avut loc

discuții în acest sens.

Astfel,

după ce inițial i-a spus că merge la poliție pentru a depune plângere împotriva

socrului său, revenind ulterior, i-a spus că nu a găsit pe nimeni sau că nu i

s-ar fi primit plângerea.

Or,

din această declarație nu se poate reține niciun aspect legat de prezența

petentului în postul de poliție și de înaintarea efectivă a plângerii spre a-i

fi, eventual, înregistrată.

De

altfel, la acea dată competența de soluționare a unor astfel de plângeri

revenea direct instanței de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 279 C.

proc. pen., anterior modificării lor prin Legea nr. 356/2006, după cum însuși

petentul a recunoscut în declarația sa, precizând însă că nu avea timp să se

judece, întrucât pleca în străinătate.

Așadar,

pe de o parte, nu s-a făcut dovada, fără vreo urmă de îndoială, că intimatul R.V.

nu i-a primit și înregistrat plângerea formulată, iar, pe de altă parte,

aplicarea dispozițiilor legale, în sensul îndrumării petentului să se adreseze

instanței de judecată, nu poate constitui un abuz.

Nici

cu privire la celelalte acte de urmărire penală efectuate de către acest

intimat în dosarul privind incendierea locuinței petentului nu se poate reține

că ar

fi

fost întocmite abuziv sau în

scopul de a favoriza o anumită persoană, cu atât mai mult cu cât supravegherea

urmăririi penale se efectua de către procuror, care avea obligația, după cum

mai sus s-a arătat, să vegheze la respectarea legalității.

Cu

privire la probele cu înregistrări convorbire ambientală, respectiv convorbiri

telefonice, petentul are posibilitatea de a le valorifica în dosarul în care se

fac cercetări sub aspectul săvârșirii, în dauna sa, a infracțiunii de

distrugere (prin incendiere), niciunul dintre cei doi intimați necunoscând

amănunte în acest sens, date fiind perioadele în care au fost implicați în

efectuarea de cercetări, astfel cum au fost reținute în considerentele

rezoluției atacate.

Nici

susținerile petentului, în sensul că intimatul R.V. ar

fi

obstrucționat cercetările în dosarul privind incendiul, prin

încetinirea anchetei și intervenirea pe lângă polițistul desemnat în acest sens

nu au fost dovedite în cauză.

Cu

privire la suma de 500 euro pretins solicitată de către intimatul P.D., sub

acest aspect plângerea petentului a făcut obiectul verificărilor în dosarul nr.

43/P/2006 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava.

Față

de toate cele mai sus expuse, cum faptele reclamate cu privire la cei doi

intimați nu îndeplinesc, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv,

conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 264 C. pen.,

în mod corect soluția pronunțată de către Parchet a fost cea de neîncepere a

urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

(faptele, în însăși materialitatea lor, nu există).

Împotriva

acestei sentințe, petentul nemulțumit, în termenul legal, a declarat prezentul

recurs.

În

motivarea scrisă și susținută oral, petentul recurent a cerut a se reaprecia

actele dosarului și potrivit acestora dar și „prin sesizarea din oficiu, să se

înceapă urmărirea penală împotriva celor doi intimați ce sunt polițiști și să

se extindă cercetările și față de alte persoane, funcționari ai statului și,

care în loc să slujească legea și adevărul, au preferat să treacă în barca

infracționalității..”.

Recursul

este nefondat.

Curtea,

examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduse, precum și din

oficiu, reține că instanța de fond a evaluat complet și corect actele

premergătoare.

Ca

atare, rezoluția procurorului atacate cu plângere de petent, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., au fost temeinic și legal menținute, atâta vreme cât faptele

reclamate ca infracțiuni și prevăzute de art. 246 și 264 C. pen., de către

petent, nu se dovedesc a fi săvârșite de cei doi intimați.

Cererea

petentului de extindere din oficiu, a cercetărilor și cu privire „la alte

persoane”, în cadrul prevederilor art. 278

1

C. proc. pen., se reține

de către Curte că este în afara textului de lege.

În

consecință, recurentul petent are deschise alte căi de sesizare (în eventuala

sa vătămare) și prevăzute de Codul de procedură penală în vigoare.

Așa

fiind, sentința recurată și în detaliu motivată urmează a fi menținută ca

temeinică și legală, iar recursul respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se

vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 14 din 30

ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 martie 2009.