ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1133/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 14 din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 257/P/2007 sin 21 octombrie 2008 și nr. 429/II/2/2008 din 25 noiembrie 2008 ce îi privește pe intimații P.D. și R.V. În motivarea acestei sentințe, pe baza actelor premergătoare, Curtea a reținut că plângerea este neîntemeiată deoarece: Prin rezoluția nr. 257/11/2007 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de numiții P.D., comisar la Poliția municipiului Rădăuți și R.V. subinspector la Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc pentru săvârșirea faptelor prevăzută de art. 246 și 264 C. pen. S-a reținut, în considerentele rezoluției că, la data de 24 iunie 2003, în comuna Marginea, județul Suceava s-a produs un incendiu la locuința lui P.G., acesta fiind plecat la lucru în străinătate. Din procesul verbal de incendiu întocmit atunci de subunitatea de pompieri din Rădăuți a rezultat că incendiul a fost rezultatul unei acțiuni intenționate, astfel că, la Postul de Poliție Marginea, unde atunci era șef de post R.V., a fost înregistrat un dosar penal privind distrugerea prin incendiere, cu autori necunoscuți.

Dosarul a fost repartizat să fie soluționat agentului șef C.I., care, la acea vreme era ajutor al șefului de post și avea în sectorul de responsabilitate zona în care s-a produs incendiul. În dosar, activitățile specifice de cercetare au fost efectuate de agentul șef C.I., sprijinit uneori de R.V., în calitate de șef de post și de P.D. ce lucra atunci la Biroul Judiciar din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți și, în cadrul atribuțiilor de serviciu, îi revenea și sarcina de a sprijini lucrătorii de poliție din toată zona de competență, în dosarele mai dificile. Cercetările erau supravegheate și de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. În cursul cercetărilor s-au efectuat testări cu privire la comportamentul simulat al unor persoane suspecte, la 18 iulie 2003 (I.C., I.A., I.M.

și N.A.), dar s-a concluzionat că „suspecții nu sunt implicați direct, dar pot avea cunoștințe despre autorul faptei”. Prin Rezoluția nr. 2052/P/2003 din 21 octombrie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei suspectați ca fiind autori și reclamați de P.G., respectiv I.C., I.A. și N.A. și s-a restituit dosarul la Postul de Poliție Marginea pentru continuarea cercetărilor și identificarea autorilor. În dosar s-au continuat cercetările fără a se identifica probe noi referitoare la autorul incendiului. La 06 iunie 2005, Postul de Poliție Marginea solicită Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care la rândul său, solicită Judecătoriei Rădăuți autorizație pentru înregistrarea convorbirilor ambientale dintre P.G.

și I.C., precum și a convorbirilor telefonice dintre I.C., I.A., I.M., I.C.C. și B.P. Instanța aprobă cererea și autorizează înregistrările prin încheierea din 09 iunie 2005 (dosar nr. 5877/2005), dar omite să treacă în încheiere și numărul de telefon la care a autorizat să se facă interceptările, eroare materială îndreptată prin încheierea din 16 iunie 2005 (dosar nr. 3044/2005). înregistrarea convorbirilor telefonice era autorizată pentru perioada 09 iunie 2005 - 08 iulie 2005, dar încheierea de ședință de îndreptare a erorii materiale este trimisă la S.I.P.I. prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, însă aceasta ajunge târziu și cum I.C. decedase la 22 iunie 2005, în urma unui accident de circulație, nu se mai fac înregistrări ale convorbirilor telefonice.

La 04 iulie 2005, la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, Judecătoria Rădăuți a dispus prin încheierea din 04 iulie 2005 suspendarea de îndată a interceptărilor convorbirilor telefonice de la numărul de telefon respectiv. În consecință, S.I.P.I. a comunicat că nu a făcut nicio înregistrare a convorbirilor telefonice de la acel telefon, dar a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți un CD cu înregistrarea ambientală a discuției dintre P.G. și I.C. purtată la sediul Postului de Poliție Marginea. Prin Ordonanța nr. 2052/P/2003 din 24 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți s-a dispus încetarea urmăririi penale față de I.C. pentru fapta prevăzută de art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., în baza art. 10 lit. g) C. proc.

pen. (decesul învinuitului). Împotriva acestei ordonanțe, P.G. nu a formulat plângere, el acționând în instanța civilă pentru despăgubiri pe moștenitorii învinuitului. În schimb, P.G. a formulat o nouă plângere penală cu privire la distrugerea prin incendiere, ce face obiectul dosarului nr. 3023/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în care a reclamat pe I.G., I.M., I.A. și N.A. Ulterior, P.G. a formulat plângere penală împotriva lui R.V. și P.D., susținând că aceștia, prin abuz în serviciu și favorizarea infractorului, nu au testat la poligraf și alte persoane, nu au valorificat toate probele, nu au interceptat convorbirile telefonice și nu le-au valorificat și în plus, R.V.

ar fi refuzat în vara anului 2003, înaintea producerii incendiului, să primească o plângere formulată de P.G. împotriva fostului său socru I.C., prin care arăta că acesta din urmă l-ar fii amenințat cu incendierea casei. Prin Rezoluția nr. 257/P/2007 din 13 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru faptele prevăzută de art. 246 și 264 C. pen. Împotriva soluției a formulat plângere P.G., iar prin Rezoluția nr. 221/II/2/2008 din 11 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a admis plângerea, s-a infirmat Rezoluția nr. 257/P/2007 din 13 mai 2008, dispunându-se continuarea cercetărilor pentru a se vedea în ce condiții a fost audiată, de P.D., la 07 iulie 2003 în calitate de martor minora C.I., de 13 ani, fără a fi asistată de un părinte, precum și audierea martorei N.F.

(indicată de P.G. în plângerea sa) care ar ști despre faptul că el a încercat să depună la Postul de Poliție Marginea, la R.V., o plângere referitoare la amenințarea ce i-a adus-o fostul său socru, I.V., cu privire la incendierea casei, iar R.V. a refuzat să i-o primească. Fiind audiată, N.F. a declarat faptul că reține că, într-o zi anterioară incendiului din 24 iunie 2003, P.G. i-a spus că merge la postul de poliție pentru a-l reclama pe fostul lui socru că l-ar fi amenințat, în sensul că îi va da foc la casă, iar apoi P.G. a revenit spunând că nu a găsit pe nimeni sau că nu i s-ar fi primit plângerea, dar aceasta nu știe dacă el chiar a fost la postul de poliție și ce a făcut acolo. Chiar dacă R.V.

ar fi refuzat să primească o astfel de plângere, deci dacă ar fi adevărat, acest lucru nu ar reprezenta niciun act de abuz sau de favorizare a infractorului, căci la acea dată, pentru infracțiunile de amenințare, plângerile penale se depuneau direct la judecătorie, fără a se efectua cercetări de organele de poliție. De altfel, în declarația sa, P.G. afirmă că știa acest lucru, dar el nu avea timp să se judece căci pleca în străinătate și ar fi preferat ca poliția să se ocupe de acest caz, lucru ce era contrar dispozițiilor legale. În cursul cercetărilor nu s-a putut proba că R.V. ar fi refuzat să primească o astfel de plângere dar, chiar de ar fi adevărat, aceasta nu ar reprezenta niciun act de abuz sau de favorizare a infractorului, căci la acea dată, pentru infracțiunile de amenințare, plângerile penale se depuneau direct la judecătorie, fără a se efectua cercetări de organele de poliție.

De altfel, în declarația sa, P.G. afirmă că știa acest lucru, dar el nu avea timp să se judece deoarece pleca în străinătate și ar fi preferat ca poliția să se ocupe de acest caz, lucru ce era contrar dispozițiilor legale. În ceea ce privește modul de finalizare a cercetărilor în dosarul respectiv, este de menționat că, în acea perioadă, R.V. nu mai lucra la Postul de Poliție Marginea, în locul său venind C.P.R. (față de care s-au efectuat cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin Rezoluția nr. 344/P/2007 din 04 decembrie 2007), iar P.D. nu mai îndruma posturile de poliție, întrucât se înființase Polița Rurală. În consecință, niciunul dintre cei doi polițiști reclamați în prezenta cauză nu cunosc amănunte despre interceptările telefonice și valorificarea lor și nici despre modul de finalizare a cercetărilor.

În altă ordine de idei, P.G. îl reclamase pe P.D. și pentru infracțiuni de corupție, dar D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava, prin Rezoluția nr. 43/P/2006 din 01 august 2007 a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. Cu prilejul soluționării acelei cauze, D.N.A. a solicitat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți de la dosarul nr. 2052/P/2003, CD-ul cu înregistrarea ambientală a discuției din 10 iunie 2005 dintre I.C. și P.G. S-a trimis acest CD cu mențiunea că nu există redarea în formă scrisă a conținutului convorbirii. Când D.N.A. a disjuns cauza și a trimis-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a trimis și CD-ul respectiv.

S-a încercat audierea conținutului înregistrării și s-a constatat că nu este nimic inteligibil, astfel că s-a solicitat la SIPI să facă redarea în formă scrisă, ce a fost trimisă cu adresă Strict Secret 001158285 din 05 februarie 2008. Din conținutul acesteia s-a constatat că nu există elemente care să poată fi valorificate, căci împotriva insistențelor lui P.G., I.C. repeta mereu că nu va recunoaște că el ar fi dat foc, că petentul nu va afla niciodată cine este autorul incendiului, că el se va sinucide etc. CD-ul a fost restituit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, iar nota de redare a conținutului său de către S.I.P.I. a urmat procedura documentelor strict secrete. Cu privire la audierea de către P.D.

a minorei C.I. de 13 ani, fără a fi asistată de un părinte, s-a stabilit că aceasta, și în prezent susține aceleași lucruri cu cele menționate în declarația din 07 iulie 2003 și arată că cele consemnate acolo corespund cu ce declarase ea, că nu a fost influențată de nimeni și că mama ei cunoștea ceea ce ea urma să relateze precum și faptul că va fi audiată la poliție și a fost de acord cu acest lucru. Este adevărat că, la data de 07 iulie 2003, comisar P.D. a audiat pe minora C.I., de 13 ani, în legătură cu incendiul, tară ca aceasta să fie asistată de părinți, dar acest fapt poate duce la nevalabilitatea ca probă a acelei declarații, însă nu se poate aprecia că prin aceasta s-a comis un act de abuz în serviciu contra intereselor lui P.G.

și nici că s-a „favorizat infractorul”, martora putând fi oricând reaudiată, refacându-se astfel actul procesual administrat în mod defectuos, ceea ce s-a și făcut. De altfel, de la data așa-zisului refuz al lui R.V. de a primi o plângere penală ce nu era de competența sa (împrejurare ce ar fi avut loc oricum înainte de incendiul din 24 iunie 2003) ca și de audierea, de către P.D., în lipsa unui părinte, a martorei minore C.I., la 07 iulie 2003, au trecut mai mult de 5 ani, astfel că s-ar fi împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzută de art. 122 lit. d) C. pen. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, susținând, în principal, că procurorul nu a administrat toate probele potrivit dispozițiilor din ordonanța de infirmare și că a interpretat greșit materialul probator administrat, ajungând astfel să dea o soluție nelegală.

Prin Rezoluția nr. 429/II/2/2008 din data de 25 noiembrie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent. În motivarea soluției, s-a reținut că procurorul a completat urmărirea penală potrivit dispozițiilor din Ordonanța de infirmare nr. 221/II/2/2008, în sensul că a fost reaudiată martora C.I. și audiată martora N.F., din declarațiile acestora nerezultând indicii noi cu privire la săvârșirea în cauză de către R.V. și P.D. a infracțiunilor pentru care s-au efectuat verificări. În acest sens, pe de o parte nu rezultă indicii că sus-numiții nu și-au îndeplinit sau și-au îndeplinit defectuos, cu știință, atribuțiile de serviciu (art. 246 C. pen.), iar pe de altă parte că, prin activitatea lor, au acordat ajutor presupușilor autori ai infracțiunii de distrugere prin care să zădărnicească urmărirea penală (art. 264 C. pen.).

De altfel, așa cum rezultă și din motivarea soluției, fapta pentru care s-au efectuat verificări față de R.V., că nu și-a îndeplinit Corespunzător atribuțiile de serviciu, prin neînregistrarea plângerii depuse de petent s-a petrecut înainte de 24 iunie 2003 (data incendiului), iar fapta pentru care s-au efectuat verificări față de P.D., a audiat-o pe minora C.I., fără ca aceasta să fie asistată de părinți, s-a petrecut la data de 07 iulie 2003, condiții în care s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., care înlătură răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Potrivit dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale persoana vătămată poate face plângere la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Din analiza materialului probator administrat în cauză, în conformitate cu dispozițiile alin. (7) al aceluiași articol, reiese că rezoluția atacată este legală și temeinică. Astfel: 1. Relativ la nepronunțarea, de către procuror, cu privire la săvârșirea de către procurori și judecători de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, respectiv Judecătoria Rădăuți, a infracțiunilor prevăzută de art. 246 și 264 C. pen. Este real că, prin Ordonanța nr. 43/P/2006 din 01 august 2007 a D.N.A.

- Serviciul Teritorial Suceava s-a dispus, printre altele, trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, competent să efectueze acte de verificare sub aspectul comiterii de către numiții P.D., R.V. (ofițer de poliție) și magistrați de la Judecătoria Rădăuți și Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. Investit astfel fiind, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a pronunțat la data de 13 mai 2008, rezoluția nr. 257/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.D. și R.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246, respectiv 264 C. pen.

Această rezoluție a fost atacată cu plângere de către petent, potrivit dispozițiile art. 275 și urm. C. proc. pen., plângere admisă prin rezoluția nr. 221/II/2/2008 din 11 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. S-a dispus aici infirmarea rezoluției și continuarea cercetărilor în vederea completării urmăririi penale, în sensul celor dispuse în expozitivul ei. Din considerentele acestei din urmă rezoluții reiese că aceste completări ce urmau a fi efectuate vizau exclusiv pe intimații P.D. și R.V., stabilindu-se astfel limitele în care plângerea a fost admisă. Așadar, în mod corect în urma infirmării rezoluției nr. 257/P/2007 din 13 mai 2008, cercetările s-au reluat exclusiv cu privire la cei doi intimați.

De altfel, nici în considerentele rezoluției nr. 429/II/2/2008 din 25 noiembrie 2008 nu se reține că petentul ar fi criticat rezoluția nr. 257/P/2007 din 21 octombrie 2008 sub aspectul nepronunțării, relativ la săvârșirea de către alte persoane, a infracțiunilor prevăzută de art. 246 și 264 C. pen. În această situație, petentul poate uza de alte căi procedurale, dacă pretinde că procurori sau judecători, prin activitatea desfășurată în cauză, i-au încălcat drepturile. 2. Relativ la netemeinicia soluției pronunțate privind pe: a) intimatul P.D. La data de 24 iunie 2003, locuința petentului P.G. (plecat la lucru în străinătate) a fost incendiată intenționat, astfel că, la postul de poliție al comunei Marginea, unde era șef intimatul R.V., a fost înregistrat un dosar penal privind distrugerea prin incendiere, cu autori necunoscuți.

În urma repartizării, dosarul a revenit spre soluționare agentului șef C.I., sprijinit uneori de R.V., în calitate de șef de post. După cum corect s-a reținut în rezoluția atacată, în anul 2003, P.D. lucra la Biroul judiciar din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, și, în cadrul atribuțiilor de serviciu, îi revenea în sarcina de a sprijini lucrătorii de poliției din zona de competență, în dosarele mei dificile. Acesta a fost reclamat de către petent la D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava sub aspectul săvârșirii, printre altele, și a infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Prin Ordonanța nr. 43/P/2006 din 01 august 2007 s-a dispus, față de el, neînceperea urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., cu motivarea că fapta, în însăși materialitatea ei, nu există. Împotriva acestei ordonanțe, petentul nu a formulat plângere. Din materialul probator efectuat în dosarul nr. 43/P/2006, după cum se reține și în considerentele ordonanței cu același număr, intimatul P.D. a audiat, în cauză, personal: - la data de 07 iulie 2003, pe numita C.I., care a relatat că l-a văzut pe I.C. acasă la data și ora producerii incendiului; - la data de 07 iulie 2003, pe numitul I.C., iar la data de 18 iulie 2003 a luat un supliment de declarație făptuitorului I.C. căruia i-a adus la cunoștință rezultatul testului poligraf, respectiv că nu a fost sincer. Intimatul a fost, de asemenea, desemnat, la începutul lunii iulie 2003, cu coordonarea anchetei în dosarul privind incendierea locuinței petentului și efectuarea testării cu tehnica de detecție a comportamentului simulat a persoanelor suspecte.

Această activitate este efectuată la data de 18 iulie 2003 la sediul Poliției mun. Rădăuți, iar prin Raportul de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat nr. 642715 din 06 august 2003 privind pe I.C., I.A., I.M. și N.A. se concluzionează că „subiecții nu sunt implicați direct dar pot avea cunoștință despre autorul faptei”. Numitul I.G. nu a fost testat ca urmare a declarării unor afecțiuni medicale. Este real că, din analiza declarației martorei C.I., reiese că, la data audierii ei (07 iulie 2003) avea vârsta sub 14 ani, născută fiind la 08 martie 1990 și nu a fost asistată de către unul din părinți sau, după caz, de tutore sau persoana căreia i-ar fi fost încredințată spre creștere și educare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 81 C. proc.

pen. Or, în această situație devin aplicabile dispozițiile art. 197 C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul în care se constată o încălcare a dispozițiilor legale care reglementează procesul penal și în condițiile aici prevăzute, actul astfel efectuat nu-și mai poate produce efectele, fiind lovit de nulitate. Prin urmare, sancțiunea efectuării unui act cu neobservarea dispozițiilor legale este reglementată de normele de procedură penală, petentul putând să invoce aceasta atât pe parcursul efectuării urmăririi penale cât și pe parcursul judecății cauzei, în cazul sesizării instanței. Mai mult, pe întreg parcursul urmăririi penale, procurorul veghează, potrivit dispozițiilor art. 262 C. proc.

pen., la respectarea dispozițiilor legale care garantează aflarea adevărului, verificând totodată legala administrare a probelor și dând dispoziții de refacere a lor, acolo unde aceasta a fost încălcată ](art. 265 alin. (1) C. proc. pen.)]. Potrivit dispozițiilor art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Potrivit dispozițiilor art. 264 C. pen., constituie infracțiunea de favorizare a infractorului ajutorul dat unui infractor iară o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Nu se poate așadar reține că activitatea intimatului P.D., de audiere a martorei minore cu neobservarea dispozițiilor legale, se circumscriu, sub aspect obiectiv și subiectiv, conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 246 sau 264 C. pen. Nici cu privire la efectuarea celorlalte acte de urmărire penală de către acest intimat, nu se poate reține că ar fi fost îndeplinite în mod defectuos sau că prin aceasta s-ar fi urmărit favorizarea vreunei persoane, ele circumscriindu-se atribuțiilor sale de serviciu; b) intimatul R.V. În anul 2003, acesta avea calitatea de șef de post la Poliția comunei Marginea. Susține petentul că, anterior datei de24 iunie 2003, s-a prezentat la acest post de poliție, pentru a depune o plângere împotriva fostului său socru I.C.

sub aspectul săvârșirii, de către acesta din urmă, a infracțiunii de amenințare, în sensul că îi va da foc la casă, însă intimatul nu i-a primit-o. Din declarația martorei N.F. rezultă că între petent și martoră au avut loc discuții în acest sens. Astfel, după ce inițial i-a spus că merge la poliție pentru a depune plângere împotriva socrului său, revenind ulterior, i-a spus că nu a găsit pe nimeni sau că nu i s-ar fi primit plângerea. Or, din această declarație nu se poate reține niciun aspect legat de prezența petentului în postul de poliție și de înaintarea efectivă a plângerii spre a-i fi, eventual, înregistrată. De altfel, la acea dată competența de soluționare a unor astfel de plângeri revenea direct instanței de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 279 C. proc.

pen., anterior modificării lor prin Legea nr. 356/2006, după cum însuși petentul a recunoscut în declarația sa, precizând însă că nu avea timp să se judece, întrucât pleca în străinătate. Așadar, pe de o parte, nu s-a făcut dovada, fără vreo urmă de îndoială, că intimatul R.V. nu i-a primit și înregistrat plângerea formulată, iar, pe de altă parte, aplicarea dispozițiilor legale, în sensul îndrumării petentului să se adreseze instanței de judecată, nu poate constitui un abuz. Nici cu privire la celelalte acte de urmărire penală efectuate de către acest intimat în dosarul privind incendierea locuinței petentului nu se poate reține că ar fi fost întocmite abuziv sau în scopul de a favoriza o anumită persoană, cu atât mai mult cu cât supravegherea urmăririi penale se efectua de către procuror, care avea obligația, după cum mai sus s-a arătat, să vegheze la respectarea legalității.

Cu privire la probele cu înregistrări convorbire ambientală, respectiv convorbiri telefonice, petentul are posibilitatea de a le valorifica în dosarul în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii, în dauna sa, a infracțiunii de distrugere (prin incendiere), niciunul dintre cei doi intimați necunoscând amănunte în acest sens, date fiind perioadele în care au fost implicați în efectuarea de cercetări, astfel cum au fost reținute în considerentele rezoluției atacate. Nici susținerile petentului, în sensul că intimatul R.V. ar fi obstrucționat cercetările în dosarul privind incendiul, prin încetinirea anchetei și intervenirea pe lângă polițistul desemnat în acest sens nu au fost dovedite în cauză.

Cu privire la suma de 500 euro pretins solicitată de către intimatul P.D., sub acest aspect plângerea petentului a făcut obiectul verificărilor în dosarul nr. 43/P/2006 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava. Față de toate cele mai sus expuse, cum faptele reclamate cu privire la cei doi intimați nu îndeplinesc, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 264 C. pen., în mod corect soluția pronunțată de către Parchet a fost cea de neîncepere a urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. (faptele, în însăși materialitatea lor, nu există). Împotriva acestei sentințe, petentul nemulțumit, în termenul legal, a declarat prezentul recurs.

În motivarea scrisă și susținută oral, petentul recurent a cerut a se reaprecia actele dosarului și potrivit acestora dar și „prin sesizarea din oficiu, să se înceapă urmărirea penală împotriva celor doi intimați ce sunt polițiști și să se extindă cercetările și față de alte persoane, funcționari ai statului și, care în loc să slujească legea și adevărul, au preferat să treacă în barca infracționalității..”. Recursul este nefondat. Curtea, examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduse, precum și din oficiu, reține că instanța de fond a evaluat complet și corect actele premergătoare. Ca atare, rezoluția procurorului atacate cu plângere de petent, potrivit art. 278 1 C. proc. pen., au fost temeinic și legal menținute, atâta vreme cât faptele reclamate ca infracțiuni și prevăzute de art. 246 și 264 C. pen., de către petent, nu se dovedesc a fi săvârșite de cei doi intimați.

Cererea petentului de extindere din oficiu, a cercetărilor și cu privire „la alte persoane”, în cadrul prevederilor art. 278 1 C. proc. pen., se reține de către Curte că este în afara textului de lege. În consecință, recurentul petent are deschise alte căi de sesizare (în eventuala sa vătămare) și prevăzute de Codul de procedură penală în vigoare. Așa fiind, sentința recurată și în detaliu motivată urmează a fi menținută ca temeinică și legală, iar recursul respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 14 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2009.