ÎCCJ, decizie (scj.ro #81955)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81955) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Principii ale procesului civil.
Principiul contradictorialității. Dreptul la apărare. Nulitatea hotărârii.
Proces echitabil.
Cuprins pe materii
: Drept procesual civil. Principii ale procesului civil.
Principiul contradictorialității. Dreptul la apărare. Nulitatea hotărârii.
Proces echitabil.
Indice alfabetic
: Principiul contradictorialității.
Dreptul la apărare.
Nulitatea hotărârii.
Proces echitabil.
Cod.
Proc
.
Civ
:
art
. 127, 129
În procesul civil, părțile au
posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății,
atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a
combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de
măsurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale
participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu
fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității. Pentru
asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a
pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va
soluționa litigiul.
Nerespectarea
acestui principiu,
care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu
nulitatea hotărârii.
Noțiunea de proces echitabil presupune
respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului
la apărare, iar potrivit
art
. 129 alin. 1
c.pr.civ
., judecătorul are îndatorirea să facă respectate
și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte
principii ale procesului civil.
Î.C.C.J. Secția civilă și de
proprietate intelectuală, decizia
nr
. 2508 din 20
martie 2007.
Prin sentința
nr
.
1234 din 12 aprilie 2003, Tribunalul București – secția a III – a civilă, a
admis, în parte, cererea formulată de reclamantul O.V., în contradictoriu cu
pârâții SC „A.G.” SA, Compania P. de H. SA și A. P. A. P. S., a constatat că
reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și a
respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulității contractului de
vânzare-cumpărare acțiuni
nr
. 136/1999, a convenției
de cesiune a contractului susmenționat și a actului adițional la același
contract.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel
A. P. A. P. S. și O. V., iar prin decizia
nr
. 260/A
din 7 mai 2003, Curtea de Apel București – secția a III –a civilă, a respins,
ca neîntemeiată, excepția de
necompetență
materială a
secției civile a Tribunalului București și excepția lipsei de interes invocate
de către A. P. A. P. S. ; a respins ca
nefondat
apelul declarat de către pârâtă împotriva sentinței civile
nr
.
1243 din 12 septembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București – secția a III
– a; a admis apelul formulat de reclamantul O. V. împotriva aceleiași sentințe,
a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâta A. P.
A. P. S. să acorde reclamantului acțiunile solicitate, cu prioritate la o
societatea comercială tranzacționată pe piața de capital și a menținut
celelalte dispoziții ale sentinței.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin
decizia
nr
. 7584 din 4 octombrie 2005, a admis
recursurile declarate de reclamantul O. V. și de către pârâta A.P.A.P.S. (în
prezent AVAS) împotriva deciziei
nr
. 260/A din 7 mai
2005 a Curții de Apel București – secția a III – a civilă, pe care a casat-o și
a trimis cauza spre
rejudecare
la aceeași instanță.
După parcurgerea acestui ciclu procesual,
cauza a fost înregistrată sub
nr
. 28846/1/2005 pe
rolul Curții de Apel București – secția a III – a civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, iar prin decizia
nr
. 389/A din
15 iunie 2006, s-a luat act că apelantul O. V. renunță la drept –
art
. 247
c.pr.civ
. privind
judecata capetelor de cerere de la
pct
. 1 și 2, anume
la despăgubirile prevăzute de Legea
nr
. 10/2001,
respectiv la toate drepturile cuvenite conform Legii
nr
.
10/2001, și s-a respins ca
nefondat
apelul declarat
de apelantul O. V.
Instanța de apel a constatat, în esență,
următoarele:
Apelantul O. V., la data de 29 mai 2005 (în
fața Înaltei Curți de Casație și Justiție) a depus cerere prin care a arătat că
„înțelege să renunțe la capetele 1 și 2 din cererea introductivă de instanță
formulată în dosarul
nr
. 5458/2001 al Tribunalului
București – secția a III – a civilă și anume la orice măsuri reparatorii în
baza Legii
nr
. 10/2001, modificată prin Legea
nr
. 247/2005, pentru cele de 66,66% acțiuni emise de S.
SAR, deoarece a renunțat la notificarea
nr
. 2674/2001
trimisă FPS, iar la termenul din 1 iunie 2006 a făcut precizarea expresă că
renunță la dreptul de a cere despăgubiri, anume la aplicarea Legii
nr
. 10/2001.
Potrivit
art
. 247
C.pr.civ
., în caz de renunțare la însăși dreptul
pretins, instanța va da o hotărâre prin care va respinge cererea pe fond
și va hotărî asupra cheltuielilor.
Față de această cerere, instanța de apel a
apreciat că se impune anularea hotărârii primei instanțe și pe fond respingerea
acțiunii formulată de O. V., în temeiul Legii
nr
.
10/2001.
Cu privire la cererea apelantului O. V. de
a se continua judecarea
petitului
acțiunii referitor
la nulitatea absolută, parțială, a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni
nr
. 136 din 7 aprilie 1999, încheiat între FPS (actual
AVAS) și A. G. SA, de constatare a nulității convenției de cesiune încheiată
între A. G. SA și C. P. de H. SA, cât și constatarea nulității absolute a
actului adițional din 20 noiembrie 2000 la contractul
nr
.
136 din 7 aprilie 1999, instanța de apel a constatat că motivele formulate în
ceea ce privește această cerere nu pot fi primite.
S-a constatat că apelantul a invocat în
principal cauze care determină nulități relative și nu nulități absolute ale
acestui contract de privatizare, care prin esența lui este un contract
comercial, și nu cauze de nulitate absolută, care pentru persoanele fizice sunt
prevăzute de
art
. 1309
c.civ
.,
iar pentru personale juridice de
art
. 34 al. 2 din
Decretul
nr
. 31/1954.
Consimțământul (
art
.
5 și 969
c.civ
.) cu viciile sale, eroare, dolul
violența, atrage nulitatea relativă și nu absolută a actului de privatizare.
În ce privește celelalte condiții de
valabilitate, ce ar atrage nulitatea absolută a actului de privatizare, s-a
constatat că nu au fost dovedite.
De asemenea, convenția pentru săvârșirea
infracțiunii, sancționează cu nulitatea absolută actul juridic pentru
ilicitatea scopului imediat. Or, în speță apelantul nu a făcut nici una din
dovezile privitoare la nulitatea absolută a contractului de privatizare.
În consecință, instanța de apel, față de
dispozițiile
art
. 247
C.pr.civ
.,
a luat act de renunțarea la însuși dreptul pretins de reclamantul O. V. în
temeiul Legii
nr
. 10/2001, republicată și având în
vedere că nu există motive de constatare a nulității absolute a contractului de
privatizare, apelul sub acest aspect a fost respins ca
nefondat
.
Prin considerentele aceleiași decizii, în
ceea ce privește apelul declarat de AVAS, s-a constatat că este
nefondat
, deoarece acesta se referă, în principal, la
acordarea de despăgubiri în temeiul Legii
nr
. 10/2001
reclamantului O. V., iar acesta a renunțat la însuși dreptul pretins în baza
acestui act normativ.
Nu s-a primit nici critica vizând lipsa de
interes a apelantului O. V., referitoare la anularea contractului de
privatizare, deoarece s-a constatat că interesul său este născut, actual și
legitim, și tinde la revenirea acțiunilor în portofoliul său.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamantul O.V., criticând-o pentru
nelegalitate
,
potrivit
art
. 304
pct
. 5, 7
și 9
c.pr.civ
., încadrarea în drept a criticilor
formulate fiind făcută de către instanță în condițiile
art
.
306 alin. 3
C.pr.civ
. În dezvoltarea acestor motive
de recurs s-au arătat următoarele:
Decizia
recurată
a fost dată cu încălcarea
art
. 127, coroborat cu
art
. 146
c.pr.civ
. și cu
art
. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, potrivit cărora „orice persoană are dreptul la judecarea în mod public
a cauzei sale”.
Potrivit dispozițiilor din codul de
procedură civilă –
art
. 127 și 146 – pricinile se
dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel și sunt publice, iar părțile pot
formula note scrise asupra aspectelor dezbătute în ședința publică.
Or, instanța de apel nu a pus în discuție,
cu ocazia dezbaterilor, și fondul apelului privind aspectele legate de
nulitatea privatizării SC S., astfel că de fapt dezbaterile pe fondul apelului
nu au existat.
Potrivit
art
. 304
pct
. 7
c.pr.civ
.,
recurentul susține că decizia civilă
recurată
cuprinde motive străine de natura pricinii.
Astfel, recurentul arată că după renunțarea
sa la drept în condițiile
art
. 247
c.pr.civ
.,
petitul
prezentei
acțiuni constă în „constatarea nulității absolute și totale a actului de
vânzare-cumpărare acțiuni
nr
. 136 din 7 aprilie 1999
încheiat între FPS (APAPS) și A. G. SA, a nulității convenției de cesiune
încheiată între A.G. SA și Compania P. de H. SA, și constatarea nulității
absolute a Actului Adițional din 20 ianuarie 2000 la contractul
nr
. 136 din 704/1999”, însă nu se arată în ce constă
motivația străină de natura pricinii, așa încât se constată că instanța nu a
fost legal investită cu soluționarea acestui motiv de recurs.
În ceea ce privește motivul de recurs
întemeiat pe dispozițiile
art
. 304
pct
. 9
c.pr.civ
., reclamantul
arată că decizia
recurată
a fost dată cu aplicarea
greșită a legii, respectiv a dispozițiilor
art
. 34
din Decretul
nr
. 31/1954,
art
.
5
c.civ
. și
art
. 966, 968
și 1129
c.civ
.
Examinând decizia în raport de motivul
întemeiat în drept pe dispozițiile
art
. 304
pct
. 5
c.pr.civ
., privind
încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de
art
. 105 alin. 2
C.pr.civ
. de
către instanța de apel, se constată următoarele:
Recursul este întemeiat pentru cele ce
succed.
Dezbaterile în apel au avut loc la termenul
din 1 iunie 2006, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri, iar părțile
prezente au pus concluzii pe excepțiile lipsei de interes și a lipsei calității
procesuale active a reclamantului, instanța reținând dosarul în pronunțare
numai asupra excepțiilor invocate.
Prin decizia ce face obiectul prezentului
recurs, instanța s-a pronunțat asupra fondului apelului reclamantului, privind
nulitatea actelor de privatizare și a actelor subsecvente, fără ca părțile să
dezbată verbal pricina, potrivit
art
. 126
C.pr.civ
.
Procedând astfel, decizia instanței de apel
este lovită de nulitate, întrucât, în procesul civil, părțile au posibilitatea
legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin
susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate
susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe
care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților
la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al
procesului civil, principiul contradictorialității, căruia instanța, la rândul
ei, trebuie să i se supună.
Pentru asigurarea contradictorialității în
procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate
aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.
Nerespectarea
acestui principiu, care asigură implicit și respectarea
dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.
Mai mult, noțiunea de proces echitabil
presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a
dreptului la apărare, iar potrivit
art
. 129 alin. 1
c.pr.civ
., judecătorul are îndatorirea să facă respectate
și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte
principii ale procesului civil.
Pentru considerentele expuse, recursul a
fost admis, decizia
nr
. 389 A/2006 a fost
casată și cauza a fost trimisă spre
rejudecarea
apelului declarat de reclamant, aceleiași instanțe.