ÎCCJ, decizie (scj.ro #205556)

Principiile fundamentale ale procesului civil. Principiul rolului activ al judecătorului

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Principiile fundamentale

Index alfabetic: Acțiune în constatarea nulității absolute

Contract de facilitate de credit

Contract de fidejusiune

Lipsa cauzei

Principiul rolului activ al judecătorului

Principiul contradictorialității

Dreptul la apărare

C. proc. civ., art. 13, art. 14, art. 22 alin. (4)

C. civ. 1864, art. 954, art. 961, art. 966

Potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., „judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă”.

Obligația ce rezidă în cuprinsul articolului 22 alin. (4) C. proc. civ. trebuie înțeleasă în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și cel al contradictorialității, neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia.

Prin reținerea incidenței cauzei de nulitate privind eroarea obstacol, direct în considerentele deciziei recurate, fără a pune în discuția părților calificarea juridică exactă a cauzei de nulitate a convențiilor încheiate de părți la situația de fapt stabilită în speță, instanța de apel a încălcat prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., situație care atrage și nerespectarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, prevăzute la art. 13 și 14 C. proc. civ., care sunt în strânsă legătură cu rolul activ al judecătorului.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1278 din 18 mai 2023

, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - Sucursala Brașov a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de facilitate de linie de credit revocabilă nr. RQ110649568432 din data de 23.06.2011 și a contractului de fidejusiune nr. 229 din data de 23.06.2011, pentru lipsa cauzei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 961 și 966 C. civ.

Prin sentința civilă nr.

274/C din data de 09.06.2021, pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/62/2020,

s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamant.

solicitând admiterea căii de atac și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 1302/Ap din 28 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă

, s-a admis apelul și a fost schimbată în tot sentința atacată în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată și a fost constatată nulitatea absolută a contractului de facilitate de linie de credit revocabilă nr. RQ 110649568432 din 23.06.2021 și a contractului de fidejusiune nr. 229 din 23.06.2011.

Totodată, în temeiul art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 a fost obligată intimata B. S.A. la plata către Statul Român a sumei totale de 14.407,5 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferente judecării cauzei în primă instanță și apel.

prin care a solicitat casarea deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că prin aplicarea cauzei de nulitate a contractelor privind eroarea obstacol, în condițiile în care a fost învestită cu constatarea nulității pentru lipsa cauzei, instanța de apel a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 22 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuția părților calificarea juridică a cauzei de nulitate a contractelor.

În susținerea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 954 C. civ., atunci când a invocat eroarea obstacol ca și cauză de nulitate a contractelor.

În acest sens, recurenta a arătat că, întrucât natura contractelor în discuție este a unui contract de credit și de garanție, iar obiectul prestației este o sumă de bani, rezultă fără putință de tăgadă că instanța de control judiciar se află în eroare, atunci când se prevalează de incidența instituției erorii obstacol cu referire la natura actului juridic.

În aprecierea recurentei eroarea obstacol sub forma

error in negotium

presupune ca fiecare dintre părțile contractante să creadă că a încheiat un altfel de act juridic, situație care nu poate fi reținută în condițiile în care contractul încheiat poartă denumirea de „

contract facilitate linie de credit revocabilă”.

Potrivit recurentei, clauzele celor două contracte semnate și asumate de intimat sunt clare și ușor de înțeles, astfel încât afirmația că nu a știut ce semnează nu poate fi primită de instanță, iar curtea de apel a reținut, fără justificare și fără temei juridic, faptul că sunt veridice „

afirmațiile reclamantului, în sensul că nu trebuia să restituie vreo sumă de bani urmare a încheierii convențiilor în discuție

”.

Mai arată că în ceea ce privește lipsa cauzei, trebuie avut în vedere că scopul urmărit de intimat la încheierea contractului de credit a fost acela de a obține o sumă de bani.

În continuare, recurenta a susținut că lipsa cauzei nu poate fi reținută, întrucât intimatul a semnat atât actele prealabile contractului de credit, contractul de credit, contractul de fidejusiune și ordinul de plată prin care a dispus de suma împrumutată.

În privința existenței unei erori asupra substanței obiectului contractului, reținută de curtea de apel, recurenta învederează faptul că nu rezultă din nicio probă că intimatul-reclamant și recurenta nu au dorit să încheie un contract de credit și un contract de fidejusiune.

Prin urmare, nu pot fi reținute prezumțiile instanței de apel conform cărora intimatul-reclamant a crezut că semnează un contract de împrumut nerambursabil, pentru că nu sunt incidente dispozițiile art. 954 C. civ., care stipulează ca eroarea produce nulitate când cade asupra substanței obiectului contractului.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 martie 2023, intimatul-reclamant A.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

Criticile recurentei privind greșita aplicare a normelor de procedură prevăzute la art. 22 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum au fost dezvoltate în memoriul de recurs, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt fondate.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură sau principii de drept procesual, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile recurentei se referă la încălcarea obligației înscrisă în art. 22 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că în calea de atac a apelului judecătorul, în virtutea rolului activ, nu a pus în discuția părților calificarea juridică a cauzei de nulitate a contractelor de credit și de garanție.

Potrivit prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., „

judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă

”.

Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, potrivit art. 22 C. proc. civ., rolul judecătorului este de a stabili adevărul judiciar în cauză, pe baza unei situații de fapt pe deplin clarificate.

Se cuvine subliniat, în primul rând că, în înfăptuirea justiției, instanțele de judecată trebuie să asigure, în interesul public, respectarea ordinii de drept, dar și protecția adecvată și concretă a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor; instanțele nu pot nega părților aplicarea legii, fie pentru că aceasta nu dispune ori distinge, fie pentru că nu depun un efort suficient pentru clarificarea situațiilor lor juridice, de natură să ducă în mod tranșant la soluționarea unei dispute litigioase.

În acest scop, normele de procedură civilă instituie principii adecvate pentru garantarea finalității procesului, între care, la art. 22 C. proc. civ. se regăsește regula rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Obligația ce rezidă în cuprinsul art. 22 alin. (4) C. proc. civ. trebuie, însă, înțeleasă în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și cel al contradictorialității, neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia.

Instanța supremă subliniază că atunci când partea a invocat greșit un text de lege, judecătorul nu este ținut de textul legal respectiv ci, după punerea în discuția părților a calificării juridice, trebuie să aplice dispoziția legală incidentă situației de fapt fundamentată juridic de parte.

În cauza dedusă judecății, se constată că intimata-reclamantă a promovat o acțiune prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de facilitate de linie de credit și de fidejusiune pentru lipsa cauzei, demersul său procesual fiind fundamentat juridic pe dispozițiile art. 961 și 966 C. civ. de la 1864.

În motivarea acțiunii introductive intimatul-reclamant, deși a invocat lipsa cauzei ca motiv de nulitate absolută a convențiilor încheiate, a afirmat că nu a cunoscut natura juridică a contractelor pe care le-a semnat, în sensul că a crezut că semnează o convenție de contractare a unui împrumut nerambursabil și că nu trebuie să restituie vreo sumă de bani urmare încheierii convențiilor în discuție.

În cauză se constată că prima instanță a respins acțiunea întrucât reclamantul nu a dovedit nevaliditatea convenției pentru lipsa cauzei.

Totodată, se reține că, prin decizia recurată, instanța de apel a admis apelul reclamantei și a schimbat în totalitate sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea, reținând în considerentele hotărârii că, pentru respectarea obligației prevăzute la art. 22 alin. (4) C. proc. civ., situației de fapt pe deplin clarificate îi este aplicabilă cauza de nulitate privind eroarea obstacol referitoare la natura actului ce se încheie, potrivit art. 954 C. civ. de la 1864.

Înalta Curte constată că prin reținerea incidenței cauzei de nulitate privind eroarea obstacol, direct în considerentele deciziei recurate, au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul avea obligația să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, situație care atrage și nerespectarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, prevăzute la art. 13 și 14 C. proc. civ., care sunt în strânsă legătură cu rolul activ al judecătorului.

Așadar, în condițiile în care în calea de atac a apelului, instanța nu a pus în discuția părților calificarea juridică exactă a cauzei de nulitate a convențiilor la situația de fapt stabilită în speță, Înalta Curte constată că pârâta nu a putut să formuleze apărări legate de dispoziția legală reținută, respectiv față de aplicarea prevederilor art. 954 C. civ. de la 1864 privind nulitatea provocată de eroarea obstacol referitoare la natura convențiilor încheiate. Astfel, a fost încălcat dreptul părților de a discuta și argumenta calificarea juridică dată de instanța de apel din oficiu.

Prin urmare, Înalta Curte reține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură privind principiile procesului civil prevăzute la art. 22 alin. (4) C. proc. civ., referitor la rolul activ al judecătorului, art. 13 din același cod, privind dreptul la apărare și art. 14, în ceea ce privește contradictorialitatea, ceea ce atrage sancțiunea nulității deciziei recurate.

Având în vedere că sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității hotărârii recurate, instanța supremă constată că devine de prisos a mai analiza motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerarea celor evocate,  Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, a admis recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1302/Ap din 28 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

De asemenea, instanța de apel urmează a avea în vedere în rejudecare dispozițiile art. 501 C. proc. civ., precum și cererile formulate privind acordarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451 alin. (1) din același cod care, urmare soluției pronunțate, nu pot fi acordate în această etapă procesuală.