ÎCCJ, decizie (scj.ro #81661)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81661) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Soluționarea unui

litigiu în absența părților fără ca acestea să fi

solicitat judecata în lipsă. Încălcarea principiilor

contradictorialității și a dreptului la apărare. Nulitatea

hotărârii judecătorești.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil.

Hotărârea judecătorească.

Index alfabetic :

hotărâre

judecătorească

-

nulitate

-

dreptul

la apărare

-

proces

echitabil

C.proc.civ., art. 105, art. 129, art. 242

Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

art. 6

Notă : Au fost avute

în vedere dispozițiile Codului de procedură astfel cum erau în

vigoare la momentul investirii instanței cu cererea de chemare în judecat.

În cazul în

care instanța procedează la judecarea pricinii în lipsa

părților, care însă nu au

solicitat judecarea cauzei în lipsă, se aduce

atingere atât dreptului la apărare, principiului

contradictorialității cât și

dreptului la un proces

echitabil, soluția care se impunea fiind aceea a suspendării

procesului și nu a soluționării

.

Dispoziția

cuprinsă

în art. 242 pct.2 C.proc.civ., potrivit căreia

„instanța va suspenda judecata

dacă nici

una din părți nu se înfățișează la strigarea

pricinii",

are un caracter

imperativ și nu

facultativ. Nesocotirea acesteia este sancționată cu nulitatea

hotărârii pronunțată

în

urma

judecării cauzei, în lipsa părților, conform art. 105 alin. (2)

C.

proc.civ., în acest caz fiind vorba despre

o nulitate de ordine publică, întrucât regulile de

procedură instituite privesc

desfășurarea activității de judecată și

urmăresc

ocrotirea unui interes general.

Secția I civilă, decizia nr. 2859

din 27 mai 2013

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța,

reclamanții C.I.A. și C.E.A.A. au solicitat,

în contradictoriu cu pârâta S.C. T.H.R. M.N. S.A. anularea deciziei nr.

153/2005 emisă de pârâtă în procedura Legii nr. 10/2001 și

restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în

suprafață de 505 m.p. ocupat de restaurantul N. din Eforie Nord,

proprietatea pârâtei.

În motivarea cererii, s-a

arătat că prin notificarea din

08.07.2005,

reclamanții au solicitat pârâtei S.C. T.H.R. M.N. S.A. să le

restituie în natură suprafața de

505 mp cu făcea parte

din lotul nr. 22 bis, proprietatea autorilor lor, bun preluat nelegal de

către stat și ocupat la data notificării de construcția

restaurantului N., aflată în proprietatea pârâtei.

Prin decizia nr. 153/2005 pârâta a

respins notificarea reclamanților motivat de faptul că nu se

încadrează în categoria societăților prevăzute de art. 20

al. (1) și al. (2) din Legea nr. 10/2001 și în consecință,

nu are calitatea de unitate deținătoare a terenului notificat,

respectiv de entitate desemnată de legiuitor să propună

măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001 pentru bunurile preluate

abuziv de stat. S-a mai reținut de asemenea că notificarea

formulată de reclamanți în anul 2005 este tardivă.

Prin sentința civilă nr.

926 din 26.04.2006, Tribunalul Constanta a respins ca nefondată

acțiunea reclamanților.

Prima instanță a

reținut

că terenul revendicat în

prezenta cauză de la pârâta S.C. T.

H.R. M.N. S.A. mai făcut

obiectul unei notificări înregistrată sub nr. 298 din 8 august 2001

la Biroul Executorului Judecătoresc R.A. și adresată

Primăriei Eforie în termenul prevăzut de art. 22 al. (1) din Legea

nr. 10/2001. Această notificare a fost soluționată de

Primăria Eforie prin dispoziția

nr.

298/2004 în sensul respingerii cererii de restituire în natură a

terenului

în suprafață totală de 1.130 mp reprezentând lotul nr. 22 bis

din parcelarea „Techirghiol SA" (în care se includea și

suprafața de 505 mp ocupată de construcția restaurantului N.-

proprietatea SC THR M.N. SA)  și  acordării  de  despăgubiri

bănești în cuantum de 39.550 USD, motivat de faptul că întregul

teren este

ocupat de construcții cu

caracter definitiv (restaurantul N. și atelier

frigorific) și

de lucrări de utilitate publica.

A

reținut

Tribunalul Constanța că respingerea cererii reclamanților

de

restituire

în natură a terenului de 1.130 mp și acordarea de despăgubiri

bănești,

nu permite notificatorilor să adreseze o altă notificare către

societatea comercială în patrimoniul căruia se află

construcția edificată pe o parte din terenul notificat - respectiv

suprafața de 505 mp afectată de restaurantul N.

Notificatorii aveau la îndemână

dispozițiile art. 24 al. (7) din Legea nr. 10/2001 nemodificată,

respectiv puteau ataca în justiție decizia de acordare de despăgubiri

emisă de Orașul Eforie prin Primar.

S-a mai reținut că nici

după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu s-a creat

posibilitatea pentru reclamanți să formuleze o nouă notificare

pentru trenul în litigiu, nefiind prelungit termenul reglementat de art. 22 din

Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Constanța a

menționat că în speță nu erau incidente nici

dispozițiile art. 25 al. (4) din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data

emiterii deciziei nr. 298/2004, cât timp Primăria Eforie emisese o

dispoziție pentru întregul teren de 1.130 mp (în care se includea și

terenul de 505 mp afectat de construcția restaurantului N., iar pe de

altă parte persoana notificată - Primăria Eforie nu se afla în

ipoteza reglementată de art. 25 din Legea nr. 10/2001 nemodificată,

respectiv nu a contestat calitatea sa de deținătoare a terenului

notificat de reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamanții, iar prin decizia nr. 106 din 26 septembrie 2012

a Curții de Apel Constanța, s-a respins apelul reținându-se

următoarele considerente:

Reglementând

modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea

imobilelor preluate abuziv Legea

nr. 10/2001 a instituit două etape ale

procedurii de restituire, una necontencioasă și

alta contencioasă iar în art. 22 a stabilit părțile între care

se desfășoară aceste proceduri și anume „persoana îndreptățită

la restituire" și „persoana juridică deținătoare a

imobilului".

Art. 21 din lege stabilește

categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea

proprietății către persoanele îndreptățite și

prevede în al. (4) că au calitatea de unitate deținătoare

și unitățile administrativ  teritoriale, în cazul  cărora

restituirea  se  face prin dispoziția motivată a primarilor, ori

după caz a președintelui consiliului județean.

De asemenea,

art. 21 lit. e) din Normele Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr.

250/2007 prevede că „societățile comerciale privatizate

integral, sau cele constituite din inițiativă privată, care au

dobândit astfel de bunuri după privatizare, sau după caz, după

înființarea lor, nu sunt entități investite cu soluționarea

notificării".

În speță, s-a constatat

că anterior formulării notificării nr. 116/2005,

soluționată prin decizia nr. 153/2005 de S.C. T.H.R. M.N. S.A.,

și care face obiectul prezentului dosar, reclamanții C.I.A. și

C.E.A.A. (în prezent decedată) au adresat Orașului Eforie notificarea

nr. 294/2001, prin care solicită restituirea în natură a unui teren

în suprafață totală de 1.130 mp reprezentând lotul 22 bis, teren

în care se includea și suprafața de 505 mp ocupată de o construcție

proprietatea S.C. T.H.R. M.N. S.A. , respectiv de restaurantul N.

Notificarea adresată

Orașului Eforie a fost soluționată prin dispoziția nr.

298/2004 emisă de Primarul Orașului Eforie, Orașul Eforie,

recunoscându-și calitatea de unitate deținătoare a întregului

teren de 1.130 mp a respins cererea de restituire în natură a bunului,

apreciind că terenul este ocupat integral de detalii de sistematizare ale

orașului și a acordat notificatorilor despăgubiri în valoare de

39.550 USD.

Nemulțumiți

de această soluție notificatorii

au declanșat procedura judiciară, iar prin

decizia civilă nr. 82/C din 10.02.2011 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța irevocabilă prin decizia nr. 2447 din 03.04.2012

pronunțată de Înalta

Curte de

Casație și Justiție s-a statuat cu autoritate de lucru

judecată că

are calitatea de „unitate

deținătoare", cu privire la întregul teren în

suprafață de 1.130 mp Orașul Eforie (inclusiv pentru

suprafața de 496,4 mp ocupată de restaurantul N. proprietatea S.C.

T.H.R. M.N. S.A.). Referitor la S.C. T.H.R. M.N.

S.A., care a figurat ca parte și în dosarul civil nr. 8xx/36/2010

al Curții

de Apel Constanța, prin aceeași hotărâre

judecătorească (decizia nr. 82/c/2011) s-a statuat irevocabil că

nu are calitate de „unitate deținătoare" în sensul Legii nr.

10/2001 pentru suprafața de teren afectată de construcția

restaurantului N., față de situația juridică a acestui

teren   care   face   parte   din   domeniul   privat   al   unității

administrativ teritoriale și se află doar în folosința

societății comerciale. Acțiunea reclamanților C. a fost

respinsă ca nefondată, în mod irevocabil față de S.C.

T.H.R. M.N. S.A. prin hotărârea judecătorească mai sus

menționată.

În raport de

statuările irevocabile din decizia nr. 82/C/2011

pronunțată de Curtea de

Apel Constanța (menținută de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia

civilă nr. 2447/2011), Curtea constată

că în prezenta cauză nu mai poate fi repusă în

discuție calitatea pârâtei

S.C. T.H.R. M.N. S.A. de „unitate

deținătoare" în sensul Legii nr. 10/2001 a terenului afectat de

construcția restaurantului

N., teren

pentru care reclamantul C.I.A. este îndreptățit

să

obțină exclusiv măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv

despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Primarul

Orașului Eforie fiind obligat să emită dispoziție cu

propunere de despăgubire pentru terenul în suprafață de 496,4

mp.

Față de această

situație, stabilită irevocabil prin hotărâre

judecătorească se constată că în mod judicios Tribunalul

Constanța a respins contestația formulată de apelantul C.I.A.

împotriva deciziei nr. 153/2005 emisă de S.C. T.H.R. M.N. S.A.,

dispoziție prin care pârâta a respins notificarea reclamanților C.

motivat de faptul că nu are calitate de „unitate

deținătoare" a terenului, situație în care nu poate

fi obligată să restituie

terenul în natură sau să

propună reclamanților despăgubiri conform titlului VII din Legea

nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul C.

I.A.

Criticile de nelegalitate aduse

hotărârii instanței de apel au

vizat

următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8

și

9 C.proc.civ.

Recurentul a susținut că au fost încălcate formele de

procedură în

condițiile în care se reține existența unei

hotărâri irevocabile nr. 2447 din 3

aprilie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar care nu

fusese încă

motivată la

data soluționării cauzei de către instanța de apel, cu atât

mai

mult cu cât această hotărâre nu este relevantă în

cauză cât timp procesul nu este terminat în toate fazele de judecată

ordinare și extraordinare, neexistând astfel autoritate de lucru judecat.

Recurentul a susținut că în condițiile în care

nici una din părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nici

nu s-a solicitat judecarea cauzei

în lipsă,

se impunea din punct de vedere procedural suspendarea

cauzei în temeiul art. 242 C.proc.civ.

S-a mai învederat că a depus o

cerere de amânare a cauzei pentru depunerea unor înscrisuri relevante în

cauză și din motive obiective a fost în imposibilitatea de prezentare

în instanță, având la aceeași dată un alt litigiu la

Tribunalul Prahova. Or, în aceste condiții în care i-a fost respinsă

cererea de amânare, și s-a procedat la judecarea cauzei deși nici una

din părți nu solicitase judecarea cauzei în lipsă, i-au fost

încălcate drepturile procesuale la apărare și la un proces

echitabil, cu atât mai mult cu cât termenul de amânare solicitat i-ar fi permis

să depună înscrisuri prin care să dovedească că nu

Orașul Eforie este deținătorul terenului SC THR M.N. SA în baza

certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 8 noiembrie 1999.

Recurentul a mai invocat faptul

că instanța de apel a scos din litigiu THR M.N. în loc să o

oblige la restituirea proprietății sau la plata unor

despăgubiri.

S-a susținut astfel că în

mod surprinzător instanța motivează situația juridică

a terenului prin faptul că el face parte din domeniul privat al

unității administrativ teritoriale și se află doar în

folosința THR M.N.

O altă critică adusă

hotărârii instanței de apel a vizat faptul că societatea THR

M.N. SA se încadra în categoria societăților în care statul este

acționar iar valoarea capitalului social deținut de stat

depășea valoarea imobilului solicitat.

În ce privește notificarea din

8 iulie 2005 adresată SC THR

M.N., s-a

susținut că nu este tardivă, în condițiile în care la 23

iunie

2005 s-a stabilit deținătorul terenului de 525 m.p.,

înlăturându-se controversa privind apartenența terenului la domeniul

privat al Primăriei, situație în care în termenul de 6 luni de la

încunoștințare putea să adreseze notificarea către SC THR

M.N.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a

dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.proc.civ., Înalta Curte a

reținut următoarele:

Este real că la termenul de

judecată din 19 septembrie 2012, reclamantul a formulat o cerere de

amânare în vederea depunerii unor înscrisuri relevante cauzei, motivată de

imposibilitatea obiectivă de prezentare în instanță dovedită

cu existența unui alt litigiu aflat pe rolul Tribunalului Prahova dosar

nr. 6xxx/105/2010 cu același termen de judecată la 19 septembrie

2012.

Din nici un înscris de la dosar nu

rezultă faptul că părțile ar fi solicitat judecarea cauzei

în lipsă, astfel că față de respingerea cererii de amânare

a cauzei, și de lipsa de la dezbateri a tuturor părților, erau

incidente dispozițiile art. 242 alin. (1)

pct. 2 C.proc.civ.

Astfel

potrivit textului legal evocat, „instanța va suspenda judecata

dacă nici una din

părți nu se înfățișează la strigarea

pricinii". Dispoziția

cuprinsă astfel în art. 242 pct.2 C.proc.civ. are

un caracter

imperativ și nu

facultativ .

Nesocotirea acesteia este sancționată cu nulitatea

hotărârii pronunțată

în

urma judecării cauzei în lipsa părților

conform art. 105 alin. (2) C.

proc.civ.

Nulitatea este de ordine publică , întrucât regulile de

procedură

instituite privesc desfășurarea activității de

judecată și urmăresc

ocrotirea

unui interes general.

Or, în cazul

în care instanța procedează la judecarea cauzei în lipsa

părților, care însă nu au

solicitat judecarea cauzei în lipsă, se aduce

atingere atât dreptului la apărare, principiului

contradictorialității cât și

dreptului la un proces

echitabil.

Chiar dacă procedura de

judecată impune necesitatea judecării cu celeritate și de

urgență a litigiilor, aceasta nu presupune încălcarea unor

drepturi și garanții procesuale fundamentale precum dreptul la

apărare,

dreptul de a participa la dezbateri în condiții de contradictorialitate.

Principiul dreptului la apărare

impune să fie asigurată, tuturor părților posibilitatea de

a participa la toate fazele procesuale, inclusiv în faza formulării

concluziilor cu ocazia soluționării cauzei.

Prin soluționarea cauzei

fără a se ține seama de dispozițiile imperative ale art.242

pct. 2 C.proc.civ., a fost îngrădit atât dreptul la apărare cât

și dreptul la un proces echitabil, ceea ce atrage nulitatea

hotărârii.

În

susținerea celor expuse, Înalta Curte a apreciat necesar a face

referire și la noțiunea de "proces

echitabil", consacrată prin art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului dat fiind faptul

că unul din

elementele esențiale ale acestei noțiuni este

dreptul la apărare.

Astfel, în jurisprudența sa,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că dreptul

la un proces echitabil impune să fie respectat dreptul fiecărei

părți să-și pledeze cauza în aceleași

condiții care să nu o dezavantajeze în

mod semnificativ față de partea

adversă.

În procesul civil, părțile

au posibilitatea legală de a participa în mod activ la

desfășurarea judecății, atât prin susținerea și

dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate

susținerile părții potrivnice și de a-și exprima

poziția față de măsurile pe care instanța le poate

dispune.

Aceste drepturi legale ale participanților

la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al

procesului civil, principiul contradictorialității. Pentru asigurarea

contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația

de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și

de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui

principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la

apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.

Noțiunea de proces echitabil

presupune astfel respectarea și aplicarea principiului

contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar

potrivit art. 129 alin. (1) C.proc.civ., judecătorul are îndatorirea

să facă respectate și să respecte el însuși principiul

contradictorialității și celelalte principii ale procesului

civil.

Cum din nici un înscris de la dosar

nu rezultă faptul că părțile ar fi solicitat judecarea

cauzei în lipsă, fiind incidente dispozițiile art. 242 alin. (1) pct.

2 C.proc.civ., se impunea suspendarea soluționării cauzei și nu

soluționarea ei.

Din această perspectivă,

analiza celorlalte motive de recurs nu se mai impune și având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3)

C.proc.civ., recursul a fost admis, s-a casat decizia recurată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.