ÎCCJ, decizie (scj.ro #81661)

Soluționarea unui litigiu în absența părților fără ca acestea să fi solicitat judecata în lipsă. Încălcarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare. Nulitatea hotărârii judecătorești. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărârea judecătorească. Index alfabetic : hotărâre judecătorească - nulitate - dreptul la apărare - proces echitabil C.proc.civ., art. 105, art. 129, art. 242 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 Notă : Au fost avute în vedere dispozițiile Codului de procedură astfel cum erau în vigoare la momentul investirii instanței cu cererea de chemare în judecat.

În cazul în care instanța procedează la judecarea pricinii în lipsa părților, care însă nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, se aduce atingere atât dreptului la apărare, principiului contradictorialității cât și dreptului la un proces echitabil, soluția care se impunea fiind aceea a suspendării procesului și nu a soluționării . Dispoziția cuprinsă în art. 242 pct.2 C.proc.civ., potrivit căreia „instanța va suspenda judecata dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii", are un caracter imperativ și nu facultativ. Nesocotirea acesteia este sancționată cu nulitatea hotărârii pronunțată în urma judecării cauzei, în lipsa părților, conform art. 105 alin. (2) C. proc.civ., în acest caz fiind vorba despre o nulitate de ordine publică, întrucât regulile de procedură instituite privesc desfășurarea activității de judecată și urmăresc ocrotirea unui interes general.

Secția I civilă, decizia nr. 2859 din 27 mai 2013 Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții C.I.A. și C.E.A.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. T.H.R. M.N. S.A. anularea deciziei nr. 153/2005 emisă de pârâtă în procedura Legii nr. 10/2001 și restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în suprafață de 505 m.p. ocupat de restaurantul N. din Eforie Nord, proprietatea pârâtei. În motivarea cererii, s-a arătat că prin notificarea din 08.07.2005, reclamanții au solicitat pârâtei S.C. T.H.R. M.N. S.A. să le restituie în natură suprafața de 505 mp cu făcea parte din lotul nr. 22 bis, proprietatea autorilor lor, bun preluat nelegal de către stat și ocupat la data notificării de construcția restaurantului N., aflată în proprietatea pârâtei.

Prin decizia nr. 153/2005 pârâta a respins notificarea reclamanților motivat de faptul că nu se încadrează în categoria societăților prevăzute de art. 20 al. (1) și al. (2) din Legea nr. 10/2001 și în consecință, nu are calitatea de unitate deținătoare a terenului notificat, respectiv de entitate desemnată de legiuitor să propună măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001 pentru bunurile preluate abuziv de stat. S-a mai reținut de asemenea că notificarea formulată de reclamanți în anul 2005 este tardivă. Prin sentința civilă nr. 926 din 26.04.2006, Tribunalul Constanta a respins ca nefondată acțiunea reclamanților. Prima instanță a reținut că terenul revendicat în prezenta cauză de la pârâta S.C.

T. H.R. M.N. S.A. mai făcut obiectul unei notificări înregistrată sub nr. 298 din 8 august 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc R.A. și adresată Primăriei Eforie în termenul prevăzut de art. 22 al. (1) din Legea nr. 10/2001. Această notificare a fost soluționată de Primăria Eforie prin dispoziția nr. 298/2004 în sensul respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafață totală de 1.130 mp reprezentând lotul nr. 22 bis din parcelarea „Techirghiol SA" (în care se includea și suprafața de 505 mp ocupată de construcția restaurantului N.- proprietatea SC THR M.N. SA) și acordării de despăgubiri bănești în cuantum de 39.550 USD, motivat de faptul că întregul teren este ocupat de construcții cu caracter definitiv (restaurantul N. și atelier frigorific) și de lucrări de utilitate publica.

A reținut Tribunalul Constanța că respingerea cererii reclamanților de restituire în natură a terenului de 1.130 mp și acordarea de despăgubiri bănești, nu permite notificatorilor să adreseze o altă notificare către societatea comercială în patrimoniul căruia se află construcția edificată pe o parte din terenul notificat - respectiv suprafața de 505 mp afectată de restaurantul N. Notificatorii aveau la îndemână dispozițiile art. 24 al. (7) din Legea nr. 10/2001 nemodificată, respectiv puteau ataca în justiție decizia de acordare de despăgubiri emisă de Orașul Eforie prin Primar. S-a mai reținut că nici după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu s-a creat posibilitatea pentru reclamanți să formuleze o nouă notificare pentru trenul în litigiu, nefiind prelungit termenul reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Constanța a menționat că în speță nu erau incidente nici dispozițiile art. 25 al. (4) din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data emiterii deciziei nr. 298/2004, cât timp Primăria Eforie emisese o dispoziție pentru întregul teren de 1.130 mp (în care se includea și terenul de 505 mp afectat de construcția restaurantului N., iar pe de altă parte persoana notificată - Primăria Eforie nu se afla în ipoteza reglementată de art. 25 din Legea nr. 10/2001 nemodificată, respectiv nu a contestat calitatea sa de deținătoare a terenului notificat de reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, iar prin decizia nr. 106 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, s-a respins apelul reținându-se următoarele considerente: Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv Legea nr. 10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă iar în art. 22 a stabilit părțile între care se desfășoară aceste proceduri și anume „persoana îndreptățită la restituire" și „persoana juridică deținătoare a imobilului". Art. 21 din lege stabilește categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietății către persoanele îndreptățite și prevede în al.

(4) că au calitatea de unitate deținătoare și unitățile administrativ teritoriale, în cazul cărora restituirea se face prin dispoziția motivată a primarilor, ori după caz a președintelui consiliului județean. De asemenea, art. 21 lit. e) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 prevede că „societățile comerciale privatizate integral, sau cele constituite din inițiativă privată, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare, sau după caz, după înființarea lor, nu sunt entități investite cu soluționarea notificării". În speță, s-a constatat că anterior formulării notificării nr. 116/2005, soluționată prin decizia nr. 153/2005 de S.C.

T.H.R. M.N. S.A., și care face obiectul prezentului dosar, reclamanții C.I.A. și C.E.A.A. (în prezent decedată) au adresat Orașului Eforie notificarea nr. 294/2001, prin care solicită restituirea în natură a unui teren în suprafață totală de 1.130 mp reprezentând lotul 22 bis, teren în care se includea și suprafața de 505 mp ocupată de o construcție proprietatea S.C. T.H.R. M.N. S.A. , respectiv de restaurantul N. Notificarea adresată Orașului Eforie a fost soluționată prin dispoziția nr. 298/2004 emisă de Primarul Orașului Eforie, Orașul Eforie, recunoscându-și calitatea de unitate deținătoare a întregului teren de 1.130 mp a respins cererea de restituire în natură a bunului, apreciind că terenul este ocupat integral de detalii de sistematizare ale orașului și a acordat notificatorilor despăgubiri în valoare de 39.550 USD.

Nemulțumiți de această soluție notificatorii au declanșat procedura judiciară, iar prin decizia civilă nr. 82/C din 10.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța irevocabilă prin decizia nr. 2447 din 03.04.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat cu autoritate de lucru judecată că are calitatea de „unitate deținătoare", cu privire la întregul teren în suprafață de 1.130 mp Orașul Eforie (inclusiv pentru suprafața de 496,4 mp ocupată de restaurantul N. proprietatea S.C. T.H.R. M.N. S.A.). Referitor la S.C. T.H.R. M.N.

S.A., care a figurat ca parte și în dosarul civil nr. 8xx/36/2010 al Curții de Apel Constanța, prin aceeași hotărâre judecătorească (decizia nr. 82/c/2011) s-a statuat irevocabil că nu are calitate de „unitate deținătoare" în sensul Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de teren afectată de construcția restaurantului N., față de situația juridică a acestui teren care face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale și se află doar în folosința societății comerciale. Acțiunea reclamanților C. a fost respinsă ca nefondată, în mod irevocabil față de S.C. T.H.R. M.N. S.A. prin hotărârea judecătorească mai sus menționată. În raport de statuările irevocabile din decizia nr. 82/C/2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța (menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 2447/2011), Curtea constată că în prezenta cauză nu mai poate fi repusă în discuție calitatea pârâtei S.C.

T.H.R. M.N. S.A. de „unitate deținătoare" în sensul Legii nr. 10/2001 a terenului afectat de construcția restaurantului N., teren pentru care reclamantul C.I.A. este îndreptățit să obțină exclusiv măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Primarul Orașului Eforie fiind obligat să emită dispoziție cu propunere de despăgubire pentru terenul în suprafață de 496,4 mp. Față de această situație, stabilită irevocabil prin hotărâre judecătorească se constată că în mod judicios Tribunalul Constanța a respins contestația formulată de apelantul C.I.A. împotriva deciziei nr. 153/2005 emisă de S.C. T.H.R. M.N. S.A., dispoziție prin care pârâta a respins notificarea reclamanților C. motivat de faptul că nu are calitate de „unitate deținătoare" a terenului, situație în care nu poate fi obligată să restituie terenul în natură sau să propună reclamanților despăgubiri conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. I.A. Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel au vizat următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.proc.civ. Recurentul a susținut că au fost încălcate formele de procedură în condițiile în care se reține existența unei hotărâri irevocabile nr. 2447 din 3 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar care nu fusese încă motivată la data soluționării cauzei de către instanța de apel, cu atât mai mult cu cât această hotărâre nu este relevantă în cauză cât timp procesul nu este terminat în toate fazele de judecată ordinare și extraordinare, neexistând astfel autoritate de lucru judecat.

Recurentul a susținut că în condițiile în care nici una din părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, se impunea din punct de vedere procedural suspendarea cauzei în temeiul art. 242 C.proc.civ. S-a mai învederat că a depus o cerere de amânare a cauzei pentru depunerea unor înscrisuri relevante în cauză și din motive obiective a fost în imposibilitatea de prezentare în instanță, având la aceeași dată un alt litigiu la Tribunalul Prahova. Or, în aceste condiții în care i-a fost respinsă cererea de amânare, și s-a procedat la judecarea cauzei deși nici una din părți nu solicitase judecarea cauzei în lipsă, i-au fost încălcate drepturile procesuale la apărare și la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât termenul de amânare solicitat i-ar fi permis să depună înscrisuri prin care să dovedească că nu Orașul Eforie este deținătorul terenului SC THR M.N.

SA în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 8 noiembrie 1999. Recurentul a mai invocat faptul că instanța de apel a scos din litigiu THR M.N. în loc să o oblige la restituirea proprietății sau la plata unor despăgubiri. S-a susținut astfel că în mod surprinzător instanța motivează situația juridică a terenului prin faptul că el face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale și se află doar în folosința THR M.N. O altă critică adusă hotărârii instanței de apel a vizat faptul că societatea THR M.N. SA se încadra în categoria societăților în care statul este acționar iar valoarea capitalului social deținut de stat depășea valoarea imobilului solicitat.

În ce privește notificarea din 8 iulie 2005 adresată SC THR M.N., s-a susținut că nu este tardivă, în condițiile în care la 23 iunie 2005 s-a stabilit deținătorul terenului de 525 m.p., înlăturându-se controversa privind apartenența terenului la domeniul privat al Primăriei, situație în care în termenul de 6 luni de la încunoștințare putea să adreseze notificarea către SC THR M.N.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C.proc.civ., Înalta Curte a reținut următoarele: Este real că la termenul de judecată din 19 septembrie 2012, reclamantul a formulat o cerere de amânare în vederea depunerii unor înscrisuri relevante cauzei, motivată de imposibilitatea obiectivă de prezentare în instanță dovedită cu existența unui alt litigiu aflat pe rolul Tribunalului Prahova dosar nr. 6xxx/105/2010 cu același termen de judecată la 19 septembrie 2012. Din nici un înscris de la dosar nu rezultă faptul că părțile ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că față de respingerea cererii de amânare a cauzei, și de lipsa de la dezbateri a tuturor părților, erau incidente dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.

Astfel potrivit textului legal evocat, „instanța va suspenda judecata dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii". Dispoziția cuprinsă astfel în art. 242 pct.2 C.proc.civ. are un caracter imperativ și nu facultativ . Nesocotirea acesteia este sancționată cu nulitatea hotărârii pronunțată în urma judecării cauzei în lipsa părților conform art. 105 alin. (2) C. proc.civ. Nulitatea este de ordine publică , întrucât regulile de procedură instituite privesc desfășurarea activității de judecată și urmăresc ocrotirea unui interes general. Or, în cazul în care instanța procedează la judecarea cauzei în lipsa părților, care însă nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, se aduce atingere atât dreptului la apărare, principiului contradictorialității cât și dreptului la un proces echitabil.

Chiar dacă procedura de judecată impune necesitatea judecării cu celeritate și de urgență a litigiilor, aceasta nu presupune încălcarea unor drepturi și garanții procesuale fundamentale precum dreptul la apărare, dreptul de a participa la dezbateri în condiții de contradictorialitate. Principiul dreptului la apărare impune să fie asigurată, tuturor părților posibilitatea de a participa la toate fazele procesuale, inclusiv în faza formulării concluziilor cu ocazia soluționării cauzei. Prin soluționarea cauzei fără a se ține seama de dispozițiile imperative ale art.242 pct. 2 C.proc.civ., a fost îngrădit atât dreptul la apărare cât și dreptul la un proces echitabil, ceea ce atrage nulitatea hotărârii.

În susținerea celor expuse, Înalta Curte a apreciat necesar a face referire și la noțiunea de "proces echitabil", consacrată prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dat fiind faptul că unul din elementele esențiale ale acestei noțiuni este dreptul la apărare. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că dreptul la un proces echitabil impune să fie respectat dreptul fiecărei părți să-și pledeze cauza în aceleași condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ față de partea adversă. În procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.

Aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității. Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii. Noțiunea de proces echitabil presupune astfel respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C.proc.civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.

Cum din nici un înscris de la dosar nu rezultă faptul că părțile ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, fiind incidente dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., se impunea suspendarea soluționării cauzei și nu soluționarea ei. Din această perspectivă, analiza celorlalte motive de recurs nu se mai impune și având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C.proc.civ., recursul a fost admis, s-a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.