ÎCCJ, decizie (scj.ro #82248)

Judecata acțiunii civile, în lipsa părților, deși nu s-a cerut judecata în lipsă. Consecințe. Cuprins pe materii . Drept procesual civil. Judecata acțiunii civile, în lipsa părților, deși acestea nu au cerut judecata în lipsă. Încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității. Index alfabetic . Drept procesual civil. - Judecata în lipsa părților. - Dreptul la apărare. - Principiului contradictorialității. C.pr.civ .: Dreptul la apărare. Principiul contradictorialității: art . 128, art . 129, art . 242, art . 723 . Dispozițiile art . 242 alin. 1pct. 2 au caracter imperativ și obligă pe judecător să suspende judecata dacă părțile lipsesc și nu au cerut judecata în lipsă.

În lipsa unei dispoziții legale, în situația redată, instanța, invocând greșit dispozițiile art . 128 și ale art . 129 alin. 2 C.pr.civ ., nu poate trece la judecarea cauzei, ca sancțiune, fondată eronat pe art . 723 alin. 1 C.pr.civ ., pentru reclamantul care, deși legal citat, nu se prezintă spre a-si susține acțiunea. Procedând la judecarea cauzei, în lipsa părților, care nu au cerut judecata în lipsă, se încalcă dreptul la apărare și principiul contradictorialității prin hotărârea de respingere a acțiunii ca prescrisă sau ca nefondată . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 2364 din 23 martie 2005. La data de 7 iunie 1999, reclamantul R.V.

a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să fie obligat la plata sumei de 30.000 de USD sau contravaloarea acestora în lei la momentul plății, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a erorilor judiciare săvârsite împotriva sa de către organele de poliție și procuratură, în dosarele nr . 88/P/1985 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București și nr . 84/P/1989 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, precum și pentru privarea de libertate în baza mandatului de arestare preventivă nr . 17/1988/1985. In motivarea acțiunii, reclamantul arată că: la data de 9 septembrie 1984 ofițeri ai fostei miliții l-au percheziționat, interogat și i-au confiscat aparatura electronică, iar la 17 ianuarie 1985, în baza unui mandat de reținere preventivă a fost arestat până la data de 2 mai 1985; ulterior s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.

La data de 18 octombrie 2000, reclamantul și-a majorat cuantumul pretențiilor la 50.000 de USD. Tribunalul București, secția a IV a, prin sentința civilă nr.1676 din 18 noiembrie 2002, a respins acțiunea ca prescrisă și ca neîntemeiată. S-a reținut că, în conformitate cu prevederile art . 505 alin. 2 Cod procedură penală, acțiunea pentru repararea pagubei produse pentru erori judiciare poate fi pornită în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală; ori, în cauză, acest termen a fost cu mult depășit. Referitor la privarea reclamantului de libertate, s-a reținut că reclamantul ar fi putut să promoveze o acțiune în daune în termenul de 3 ani prevăzut de art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 care începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut cine este persoana vinovată.

De asemenea, s-au înlăturat susținerile reclamantului privind repunerea în termen.

Impotriva sentinței a declarat apel reclamantul susținând că instanța de fond a soluționat cauza în lipsa părților, fără să se fi solicitat judecarea în lipsă, apreciind prin „propriile simțuri” că reclamantul a fost prezent în sala de judecată și a plecat; instanța nu a încercat să stabilească identitatea persoanei care a părăsit sala; judecarea procesului în lipsa sa, cu încălcarea gravă a prevederilor imperative ale art.242 Cod procedură civilă i-a produs grave prejudicii prin încălcarea dreptului său la apărare, a principiului contradictorialității privându-l de beneficiul unui proces echilibrat; s-a apreciat greșit că acțiunea sa este prescrisă, că nu a operat o repunere în termen și, în plus, soluția este și contradictorie constatându-se că acțiunea este prescrisă ea a fost respinsă și ca nefondată . Curtea de Apel București, Secția a III a, prin decizia civilă nr . 684 din 6 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că: împrejurarea că instanța de fond l-a identificat pe reclamant, prin „propriile simțuri”, fără a-i solicita un act de identitate, nu este de natură a atrage nulitatea, deoarece reclamantul nu se afla la prima experiență procesuală, iar potrivit art . 128 și art . 129 alin. 2 Cod procedură civilă judecătorul poate ordona măsurile necesare judecării cererii; reclamantul nu a înțeles să se prezinte la nici unul din termenele fixate de instanță; în consecință instanța de fond a făcut o corectă aplicare a art . 723 alin.1 Cod procedură civilă; soluția instanței de fond este legală și temeinică și cu privire la prescripția dreptului la acțiune și referitor la repunerea în termen.

Recursul reclamantului este fondat. În conformitate cu prevederile art.242 pct.2 Cod procedură civilă instanța va suspenda judecata (deci este o dispoziție cu caracter imperativ) dacă nici una din părți nu se prezintă la strigarea cauzei. Singura excepție de la această prevedere imperativă este menționată în alineatul al doilea al acestui articol, respectiv în situația când s-a „cerut în scris judecarea în lipsă”. Instanța de fond a încălcat dispozițiile mai înainte menționate și a soluționat cauza, menținând, în practicaua sentinței, „că reclamantul prezent în sală înțelege să părăsească sala”, neexistând însă nici-o dovadă în acest sens. Considerentul deciziei pronunțate în apel, în sensul că identificarea reclamantului de către instanță prin „propriile simțuri” ar fi suficientă, nu poate fi reținută.

Împrejurarea că acțiunea s-a judecat în lipsa tuturor părților, fără ca vreuna din ele să fi solicitat în scris judecarea în lipsă, este greșit justificată printr-un argument care nu-și găsește orespondență în Codul de procedura civilă, respectiv acela al pedepsirii atitudinii reclamantului, de a nu se prezenta la termen, considerată ca un abuz. Iar „sancțiunea pentru acest abuz”, instanța a apreciat-o ca fiind tocmai judecarea cauzei, în lipsa reclamantului, chiar dacă nu s-a solicitat judecarea în lipsă. Acest raționament confirmă susținerea recurentului-reclamant în legătură cu nelegalitatea hotărârii care s-a pronunțat cu nerespectarea normelor procedurale, care atrag nulitatea, întrucât s-au încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității.

Astfel fiind, s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, cu îndrumarea de a fi avute în vedere și celelalte critici formulate în recurs.