ÎCCJ, decizie (scj.ro #82248)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82248) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Judecata acțiunii civile, în lipsa
părților, deși nu s-a cerut judecata în lipsă.
Consecințe.
Cuprins pe materii
. Drept procesual civil. Judecata acțiunii civile,
în lipsa părților, deși acestea nu au cerut judecata în
lipsă. Încălcarea dreptului la apărare și a principiului
contradictorialității.
Index alfabetic
.
Drept procesual civil.
-
Judecata în lipsa părților.
-
Dreptul la apărare.
-
Principiului contradictorialității.
C.pr.civ
.:
Dreptul
la apărare.
Principiul
contradictorialității:
art
.
128,
art
. 129,
art
. 242,
art
. 723
.
Dispozițiile
art
.
242 alin. 1pct. 2 au caracter imperativ și obligă pe judecător
să suspende judecata dacă părțile lipsesc și nu au
cerut judecata în lipsă.
În lipsa unei dispoziții legale, în
situația redată, instanța, invocând greșit
dispozițiile
art
. 128 și ale
art
. 129 alin. 2
C.pr.civ
., nu
poate trece la judecarea cauzei, ca sancțiune, fondată eronat pe
art
. 723 alin. 1
C.pr.civ
.,
pentru reclamantul care, deși legal citat, nu se prezintă spre a-si
susține acțiunea.
Procedând la judecarea cauzei, în lipsa
părților, care nu au cerut judecata în lipsă, se încalcă
dreptul la apărare și principiul contradictorialității prin
hotărârea de respingere a acțiunii ca prescrisă sau ca
nefondată
.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 2364 din 23 martie
2005.
La data de 7 iunie 1999, reclamantul R.V. a
chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice, solicitând să fie obligat la plata sumei de
30.000 de USD sau contravaloarea acestora în lei la momentul plății,
cu titlu de despăgubiri, ca urmare a erorilor judiciare
săvârsite
împotriva sa de către organele de
poliție și procuratură, în dosarele
nr
. 88/P/1985 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria sectorului 5 București și
nr
. 84/P/1989 al Parchetului de pe lângă Tribunalul
București, precum și pentru privarea de libertate în baza mandatului
de arestare preventivă
nr
. 17/1988/1985.
In motivarea acțiunii, reclamantul arată că: la data de 9
septembrie 1984 ofițeri ai fostei miliții l-au percheziționat,
interogat și i-au confiscat aparatura electronică, iar la 17
ianuarie 1985, în baza unui mandat de reținere preventivă a fost
arestat până la data de 2 mai 1985; ulterior s-a dispus scoaterea sa de
sub urmărire penală.
La data de 18 octombrie 2000, reclamantul și-a majorat cuantumul
pretențiilor la 50.000 de USD.
Tribunalul București, secția a IV a,
prin sentința civilă nr.1676 din 18 noiembrie 2002, a respins
acțiunea ca prescrisă și ca neîntemeiată.
S-a reținut că, în conformitate cu
prevederile
art
. 505 alin. 2 Cod procedură
penală, acțiunea pentru repararea pagubei produse pentru erori
judiciare poate fi pornită în termen de 1 an de la data rămânerii
definitive a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de
scoatere de sub urmărire penală; ori, în cauză, acest termen a
fost cu mult depășit.
Referitor la privarea reclamantului de
libertate, s-a reținut că reclamantul ar fi putut să promoveze o
acțiune în daune în termenul de 3 ani prevăzut de art.1 și 3 din
Decretul nr.167/1958 care începe să curgă de la data când
păgubitul a cunoscut cine este persoana vinovată.
De asemenea, s-au înlăturat
susținerile reclamantului privind repunerea în termen.
Impotriva
sentinței a declarat apel reclamantul
susținând că instanța de fond a soluționat cauza în
lipsa părților, fără să se fi solicitat judecarea în
lipsă, apreciind prin „propriile simțuri” că reclamantul a fost
prezent în sala de judecată și a plecat; instanța nu a încercat
să stabilească identitatea persoanei care a părăsit sala;
judecarea procesului în lipsa sa, cu încălcarea gravă a prevederilor
imperative ale art.242 Cod procedură civilă i-a produs grave
prejudicii prin încălcarea dreptului său la apărare, a
principiului contradictorialității privându-l de beneficiul unui
proces echilibrat; s-a apreciat greșit că acțiunea sa este
prescrisă, că nu a operat o repunere în termen și, în plus,
soluția este și contradictorie constatându-se că acțiunea
este prescrisă ea a fost respinsă și ca
nefondată
.
Curtea de Apel București, Secția a
III a, prin decizia civilă
nr
. 684 din 6 aprilie
2004, a respins ca
nefondat
apelul.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de apel a reținut că: împrejurarea
că instanța de fond l-a identificat pe reclamant, prin „propriile
simțuri”, fără a-i solicita un act de identitate, nu este de
natură a atrage nulitatea, deoarece reclamantul nu se afla la prima
experiență procesuală, iar potrivit
art
.
128 și
art
. 129 alin. 2 Cod procedură
civilă judecătorul poate ordona măsurile necesare judecării
cererii; reclamantul nu a înțeles să se prezinte la nici unul din
termenele fixate de instanță; în consecință instanța
de fond a făcut o corectă aplicare a
art
.
723 alin.1 Cod procedură civilă; soluția instanței de fond
este legală și temeinică și cu privire la prescripția
dreptului la acțiune și referitor la repunerea în termen.
Recursul reclamantului este fondat.
În conformitate cu prevederile art.242 pct.2
Cod procedură civilă instanța va suspenda judecata (deci
este o dispoziție cu caracter imperativ) dacă nici una din
părți nu se prezintă la strigarea cauzei.
Singura excepție de la această
prevedere imperativă este menționată în alineatul al doilea al
acestui articol, respectiv în situația când s-a „cerut în scris judecarea
în lipsă”.
Instanța de fond a încălcat
dispozițiile mai înainte menționate și a soluționat cauza,
menținând, în
practicaua
sentinței,
„că reclamantul prezent în sală înțelege să
părăsească sala”,
neexistând
însă
nici-o dovadă în acest sens.
Considerentul deciziei pronunțate în
apel, în sensul că identificarea reclamantului de către instanță
prin „propriile simțuri” ar fi suficientă, nu poate fi
reținută.
Împrejurarea că acțiunea s-a judecat
în lipsa tuturor părților, fără ca vreuna din ele să
fi solicitat în scris judecarea în lipsă, este greșit
justificată printr-un argument care nu-și găsește
orespondență
în Codul de procedura civilă,
respectiv acela al pedepsirii atitudinii reclamantului, de a nu se prezenta la
termen, considerată ca un abuz. Iar „sancțiunea pentru acest abuz”,
instanța a apreciat-o ca fiind tocmai judecarea cauzei, în lipsa
reclamantului, chiar dacă nu s-a solicitat judecarea în lipsă. Acest
raționament confirmă susținerea recurentului-reclamant în
legătură cu
nelegalitatea
hotărârii
care s-a pronunțat cu
nerespectarea
normelor
procedurale, care atrag nulitatea, întrucât s-au încălcat dreptul la
apărare și principiul contradictorialității.
Astfel fiind, s-a admis recursul, s-a casat
decizia
recurată
cu trimiterea cauzei spre
rejudecarea
apelului, cu îndrumarea de a fi avute în vedere
și celelalte critici formulate în recurs.