ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1017/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civila nr. 1976 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă si fluvială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de încuviințare efectuare expertiză formulată de reclamantul I.A. în contradictoriu cu pârâta SC L.D.M.T. SA și s-a dispus efectuarea unei expertize contabile având următoarele obiective: analizarea modului de utilizare a fondurilor obținute de parata SC L.D.M.T. SA, în urma celor două majorări de capital efectuate în cursul anului 2008 (21 mai 2008 și 20 august 2008); participarea societății pârâte SC L.D.M.T. SA la operațiunile de majorare a capitalului social al SC R.M.R.T.M.

SRL dispusă prin Hotărârea nr. 1 din 23 ianuarie 2009, a fost desemnat ca expert contabil pe B.L., s-a stabilit onorariu de expert în suma de 1500 lei, în sarcina societății parate SC L.D.M.T. SA și a fost obligată parata sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata în suma de 239,3 lei. Prin decizia nr. 37 din 12 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comerciala, maritima și fluvială, a admis apelul declarat de pârâta SC L.D.M.T. SA împotriva sentinței comerciale nr. 1976 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 2551/121/2009, pe care a anulat-o și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.A.

care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 si 9 C. proc. civ. Recurentul susține că instanța de apel a încălcat principiile generale care guvernează procesul civil, respectiv disponibilitatea, oralitatea și contradictorialitatea producând o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Din practicaua și considerentele deciziei recurate, rezultă că, la data la care s-a judecat pricina, părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, solicitând admiterea, respectiv respingerea apelului, pentru motive ce țineau de chestiuni de drept material, de fond. Contrar acestei situații corect reținută, de altfel, în cuprinsul hotărârii, instanța de judecată, a apreciat că „apelul de față este fondat, însă pentru cele ce se vor arata în continuare”.

După ce părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, dezbaterile fiind încheiate, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială, care, fără a fi pusă în discuția contradictorie a părților, a și fost admisă. Drept urmare, a fost anulată sentința pronunțată în prima instanță și cauza a fost trimisă spre rejudecare în fond Tribunalului Timiș. „Soluționarea pe fond a litigiului, deși la dezbateri s-a discutat doar o excepție peremptorie de procedură, constituie o încălcare a principiului contradictorialității, care, lipsind părțile de posibilitatea de a se apăra, atrage nulitatea hotărârii.” (Secția comercială a Curții Supreme de Justiție, Decizie nr. 3233 din 15 iunie 2000). De asemenea, „pentru asigurarea contradictorialității in procesul civil, instanța are obligația de a pune in discuția pârtilor toate aspectele de fapt si de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.

Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii. Mai mult, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea sa facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil. Pentru considerentele expuse, recursul a fost admis, decizia a fost casată și cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului declarat de reclamant, aceleiași instanțe” (I.C.CJ.

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2508 din 20 martie 2007). Mutatis mutandis , erorile de drept săvârșite de instanța de apel sunt similare și în speța de față: instanța a luat concluziile părților pe fondul cauzei, iar cu ocazia deliberării, a invocat din oficiu, excepția de necompetentă pe care a admis-o, în lipsa concluziilor părților. Faptul că, în susținerile lor de început, cu ocazia administrării probatoriului și a depunerii unor înscrisuri noi, părțile au făcut trimitere la normele de competență în materie și la instanța apreciata de acestea, de comun acord, ca fiind competentă în cauză, nu poate avea semnificația juridică a dezbaterii orale și contradictorii a excepției de necompetență teritorială, invocate de către instanța din oficiu, cu ocazia deliberării.

Sunt nesocotite principiul contradictorialității și dreptul la apărare, și este încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în situația în care instanța se pronunță asupra fondului litigiului deși acesta nu a făcut obiectul dezbaterii, părțile fiind private de posibilitatea de a-și susține și dovedi drepturile, de a combate susținerile părții potrivnice sau de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune în exercitarea rolului său activ conferit de art. 129 C. proc. civ. Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod eronat prevederile legale generale și speciale, in materie de competență în litigiile de drept societar.

P entru a admite excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, instanța de apel a reținut că, din înscrisurile depuse la ultimul termen de judecată de către pârâtă, rezultă ca aceasta si-a schimbat sediul social din Galați în Timișoara, motiv pentru care, prin raportare la art. 63 din Legea nr. 31/1990, soluția din prima instanța nu a fost pronunțata de instanța competenta din punct de vedere teritorial, în consecință, anulând-o și trimițând cauza instanței de la „noul” sediu al paratei-intimate. Instanța de apel a apreciat eronat că în cazul de față, este vorba despre norme de competență de ordine publică, mai precis despre o competență teritorială excepțională de la care nu se poate deroga.

Astfel, potrivit art. 7 C. proc. civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal. Acesta reprezintă dreptul comun în materie de competență teritorială privind cererile introduse împotriva societăților comerciale de drept privat cu personalitate juridică, așa cum art. 5 C. proc. civ., reprezintă dreptul comun în situația pârâtului persoană fizică. Aceasta normă nu are caracter imperativ, prin ea nefiind reglementată o competență teritorială excepțională, așa cum greșit a reținut instanța de apel. Nici chiar menționarea acestei reguli în art. 63 din Legea nr. 31/1990 nu îi conferă competenței teritoriale un caracter excepțional, articolul respectiv nefăcând altceva decât să reitereze prevederile generale din Codul de procedura civila cu care se completează.

Or, fiind vorba despre o necompetență teritorială relativă, înseamnă că aceasta nu putea fi invocată decât într-un anumit termen, sub sancțiunea decăderii, și doar de către partea vătămată. În niciun caz, instanța, din oficiu, nu ar fi putut invoca această excepție, și pentru prima dată în soluționarea unei căi de atac, motiv pentru care se impune casarea deciziei pronunțate in apel și trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond a apelului, către aceeași instanță. În mod nelegal a fost admisă excepția de necompetență teritorială, întrucât schimbarea sediului paratei a intervenit după sesizarea instanței de judecată. Instanța de apel a reținut că, față de înscrisurile depuse la termenul de soluționare a apelului, din data de 12 mai 2010, din care rezultă ca apelanta parata și-a schimbat sediul, competența de soluționare a cauzei în prima instanță ar fi revenit instanței de la sediul paratei, conform art. 63 din Legea nr. 31/1990.

În mod eronat a reținut instanța de apel ca instanța competentă este cea de la sediul actual al paratei, anume Tribunalul Timiș. Cererea de chemare in judecata a fost introdusa pe rolul Tribunalului Galați la data de 11 mai 2009, data la care, potrivit înscrisurilor de la dosar, parata își avea sediul social in Galați, iar înscrisul depus de către pârâtă în apel, pe baza căruia a și fost admisă excepția de necompetență teritorială, este o încheiere emisa de O.R.C. de pe lângă Tribunalul București, în data de 4 decembrie 2009, deci schimbarea sediului a intervenit la 7 luni de la sesizarea instanței de judecată de către reclamant. Ori, schimbarea sediului pe parcursul procesului nu are relevanță pentru determinarea competenței teritoriale a instanței, momentul care interesează sub acest aspect fiind acela la care s-a înregistrat cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 37 din 12 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, va fi casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 37 din 12 mai 2010 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.