ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1073/2012

Asupra recursului de față.

din

examinarea lucrărilor dosarului reține

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Judecătoria Tecuci sub nr. 3737/324/2009, reclamanții B.F. și L.N.

au chemat în judecată pe pârâta SC R.T. SA Galați, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă să încheie contractul de

locație pentru releul și construcția aferentă situate pe terenul proprietatea

reclamanților, care a fost dobândit prin cumpărare la licitație, conform

procesului-verbal nr. 85 din 29 martie 2005 și nr. 1359 din 31 martie 2005; la

plata contravalorii chiriei pe perioada de la data când au devenit proprietari

și până la data când se va încheia contractul de locație, iar în caz de refuz

să-și ridice releul și construcția aferentă situate pe terenul proprietatea

lor. plus cheltuieli de judecată.

Judecătoria Tecuci, prin sentința

civilă

nr. 2l07 din 20 octombrie 2009, a

declinat competența de soluționare a cauzei (având ca obiect obligația de a

face) în favoarea Tribunalului Galați, secția comercială. La această instanță

cauza a fost înregistrată sub nr.

7804/121

din 16

noiembrie 2009 și a avut prim termen de judecată la dala de 25

ianuarie 2010.

Tribunalul Galați, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 397 din 24 ianuarie 2011. a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanți și a obligat-o pe pârâta SC R.T. SA Galați să încheie

contract de închiriere eu reclamanții începând de la data de 8 aprilie 2008 și

până la ridicarea releului și construcțiilor. proprietatea pârâtei; a respins

ca nefondate celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut pe baza expertizei efectuată în cauză că pârâta ocupă suprafața de

695 mp din proprietatea reclamanților și că se impune obligarea pârâtei să

încheie cu reclamanții contractul de închiriere.

Prin încheierea din 22 februarie

2011

Tribunalul Galați, secția comercială,

a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârâta SC R.T. SA Galați

a sentinței nr. 397

din

24 ianuarie

2011 în sensul că părțile în

litigiu

vor încheia contractul de închiriere începând cu data de 15 august 2008 în loc

de 8 aprilie 2008, cum greșit s-a trecut în dispozitivul sentinței.

Prin

sentința civilă nr. 1731 din 20 aprilie 2011 Tribunalul Galați, secția

comercială, a admis în parte cererea formulată de reclamanții L.N. și B.F.,

având ca obiect completarea dispozitivului sentinței civile nr. 397 din 24

ianuarie 2011 și a obligat-o pe pârâta SC R.T. SA Galați să plătească

reclamanților suma de 7.196 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că acțiunea formulată de reclamanți a

fost admisă în parte și că acestora a li se cuvin

cheltuielile

de judecată în cuantum de 7.196 lei, față de suma de

9.673 lei pretinsă, că au solicitat aceste

cheltuieli

prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

Împotriva menționatei hotărâri. în

termen legal, au declarat apel reclamanții B.F. și L.N. și pârâta SC R.T. SA Galați.

Prin decizia nr. 68/A de la 16

septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială,

a respins, ca nefiind fondate, apelurile declarate de către reclamanții B.F. și

L.N. și de către pârâta SC R.T. SA Galați.

Pentru a hotărî astfel, verificând

apelurile declarate de părțile în

litigiu

privind

acordarea cheltuielilor de judecată, instanța de apel a constatat că prima

instanță a făcut o analiză corectă a probelor administrate în cauză și a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și că a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

Cum prima instanță a respins capătul

de cerere formulat de apelanții reclamanți privind obligarea pârâtei SC R.T. SA

Galați la plata sumei de 61.500 lei, corect nu a obligat-o pe aceasta la plata

sumei de 2.477.20 lei. Această sumă reprezintă taxa judiciară aferentă sumei de

61.500 lei, cum, de altfel, au precizat și apelanții reclamanți în întâmpinarea

de la fila 15 dosar recurs.

Critica adusă sentinței apelate de

pârâta SC R.T. SA Galați referitoare la suma de 7.196 lei cheltuieli de

judecată, în sensul că nu ar fi dovedite, nu este întemeiată.

Apelanții reclamanți au făcut dovada

că această sumă se compune din onorariu expert în sumă de 250 lei, onorariu

avocat în sumă de 6.000 lei, cheltuieli de deplasare efectuate de instanță pe

durata desfășurării procesului civil în prezenta cauză în sumă de 946 lei

(total 7.196 lei).

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta care a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a normelor de drept material precum și că instanța a omis să

se pronunțe asupra motivelor si susținerilor din apel și de la fond privitor la

cheltuielile de judecată.

Recurenta a susținut că instanța de

apel a respins în mod greșit apelul declarat de aceasta reținând că suma de

7196 lei sunt cheltuieli dovedite pentru că apelanții au tăcut dovada din ce se

compune această sumă.

Pentru că la momentul pronunțării hotărârii

de către instanța de fond documentele privind cheltuielile de judecată nu

existau la dosarul cauzei, avocatul ales a folosit calea completării

dispozitivului hotărârii pentru a obține obligarea la plata cheltuielilor de

judecată depunând bonuri fiscale ce nu pot reprezenta dovada cheltuielilor cu

procesul în discuție.

Apărătorul ales face dovada

cheltuielilor de judecată și a onorariului prin factura fiscală emisă de

cabinetul de avocatură pentru client și chitanțele de casă, ordinul de plată,

extrasul de cont privind primirea sumelor convenite și contractul de

reprezentare.

In cauză s-au depus două chitanțe și

bonuri fiscale pentru suma de 7196 lei, iar instanța de judecată a obligat

pârâta la achitarea sumei reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată fără

ca acestea să fie dovedite în condițiile legii. Recurenta a susținut că,

procedând astfel, va achita suma reclamanților din dispoziția instanței iar

avocatul ales își va primi banii sau o diferență din plata efectuată de pârâtă fără

a înscrie în evidențele sau documentele prevăzute de lege operațiunea efectuată

în acest mod.

In drept, recurenta a indicat generic:

Codul de procedură civilă, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 51/1996, Statutul

profesiei de avocat, Legea nr. 82/1992 și a solicitat admiterea recursului și

respingerea cererii de completare a dispozitivului cu privire la cheltuielile

de judecată în sumă de 9673 lei.

Intimații au depus la dosar

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente:

Este nefondată critica potrivit căreia

hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii [ art. 304, alin. (1), pct. 9 C. proc. civ.]. De

altfel, recurenta nici nu indică explicit temeiul de drept încălcat ori greșit

aplicat. Subsumat acestei critici recurenta aduce în discuție aspecte

privitoare la aprecierea probelor, dar care nu pot fi cercetate din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta urmărește, prin criticile

formulate, o reapreciere a probelor administrate și care să conducă la

stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în dosar. Numai că în

recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor, situația de fapt este

stabilită, ea nu mai poate fi schimbat în recurs, în această cale de atac fiind

supuse cenzurii numai aspectele de nelegalilate. Or, în decizia atacată, față

de situația de fapt reținută (și care nu mai poate fi schimbată în recurs) nu

rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii, sau o aplicare

greșită a acesteia.

Nefondată este și critica potrivit

căreia instanța de apel nu ar fi răspuns tuturor susținerilor formulate în

apel. Dimpotrivă. în cuprinsul dezvoltării motivelor de recurs s-a încercat să

se distorsioneze situația de fapt și de drept. Astfel se interpretează în mod

unilateral prevederile Legii nr. 51/1995 privitoare la exercitarea profesiei de

avocat, iar pe de alta parte recurenta nu a reținut faptul că Legea nr. 51/1995

instituie principiul potrivit căruia onorariul de avocat se stabilește pe bază

de negociere între părțile raportului juridic de asistență juridică. Potrivit

art. 34 din Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, contractul dintre părțile raportului juridic de asistență juridică nu

poate fi „stânjenit sau controlat direct sau indirect de nici un organ al

statului", iar potrivit art. 94 alin. (2) și (3) din Statutul profesiei de

avocat onorariul se stabilește prin negociere între avocat și client.

De asemenea recurenta interpretează

unilateral acordarea cheltuielilor de judecată, criticând atât hotărârea

Tribunalului Galați cât și a Curții de Apel Galați. Afirmația recurentei precum

că la momentul pronunțării hotărâri de către instanța de fond documentele

privind cheltuielile de judecată nu existau la dosarul cauzei denotă o totală

rea credință deoarece atât Tribunalul Galați, în sentința civilă nr. 397

pronunțată la data de 24 ianuarie 2011 în dosarul nr. 7804/121/2009, a reținut

pe lângă alte obligații ale pârâtei SC R.T. SA Galați că s-a solicitat și

obligarea la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea la data de 21

ianuarie 2011 apărătorul intimaților reclamanți a susținut concluzii pe fondul

cauzei și a depus concluzii scrise prin care la pag.2 alin. ultim și pag.3 a

solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate care

constau în: taxa judiciară de timbru în sumă de 2477,20 lei și timbru judiciar

de 2,00 lei - onorariul expertiză topografică 250 lei (iar 250 lei a plătit

recurenta); onorariul de avocat conform celor două chitanțe a câte 3000 lei, în

total: 6000 lei - cheltuieli de deplasare conform ordinelor de deplasare și

bonurilor valorice fiscale anexate la concluziile scrise în sumă de 946 lei.

Totalul cheltuielilor de judecată era în sumă de 9673,20 lei. Această obligație

de plata cheltuielilor de judecată a fost omisă în dispozitivul hotărârii Tribunalului

Galați.

În mod legal reclamanții au solicitat

îndreptarea acestei erori pe calea unei încheieri. Prin sentința civilă nr.

1731 din 20 aprilie 2011 Tribunalul Galați a admis cererea.

Nici acuzația la adresa avocatului că

nu au fost înscrise în evidențe sau în documentele prevăzute de lege

cheltuielile efectuate nu are suport probator. Chitanțele privind onorariul de

avocat au fost înregistrate în Registrul Jurnal de încasări și Plăți la pag.

134, iar ordinele de deplasare au fost menționate de asemenea în raport de data

efectuării deplasărilor în același registru.

Recurenta a menționat aceleași motive

de recurs pe care le-a formulat și în recursul promovat la data de 22 iulie 2011

la Tribunalul Galați și pe care tribunalul l-a respins precum și la Curtea de

Apel Galați, care a pronunțat aceeași soluție.

Pentru toate considerentele reținute

mai sus, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC R.T. SA Galați împotriva deciziei nr. 68/A din 16

septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă

și fluvială.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondal recursul declarat de pârâta SC R.T.

SA Galați împotriva deciziei nr. 68/A

din

16 septembrie 2011 pronunțată

de Curtea de

Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 februarie

2012.