ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3075/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3075/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2217 din 18 octombrie 2007,
Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și
fluvială și de contencios administrativ, a respins excepția
prescripției invocată de pârâtă și a admis acțiunea
formulată de reclamanta SC D. SRL Galați, în contradictoriu cu pârâta
SC A. SA Galați și, în consecință, a dispus obligarea
pârâtei la vânzarea terenului situat în Galați, teren pe care este
amplasat activul cumpărat de reclamantă la data de 20 ianuarie 1997.
În considerentele
sentinței, prima instanță a reținut că, în procesul de
privatizare, pârâta a vândut prin licitație publică o serie de
active, ocazie cu care reclamanta a adjudecat activul în suprafață de
409 mp, iar prin contractul de vânzare - cumpărare pârâta și-a asumat
obligația ca după obținerea titlului de proprietate asupra
terenului aferent activului – să procedeze la vânzarea lui către
reclamantă.
S-a mai reținut că
odată cu preluarea activului, reclamanta a preluat și posesia
terenului fapt ce echivalează cu o recunoaștere a dreptului
reclamantei, devenind incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958
privind întreruperea cursului prescripției.
Instanța a considerat
că prescripția extinctivă s-a întrerupt până la notificarea
făcut de reclamantă la 25 iunie 2005, prin care a cerut pârâtei
încheierea contractului de închiriere pe teren.
Pe fondul cauzei, s-a avut
în vedere că promisiunea de vânzare reprezintă o convenție prin
care părțile se obligă să încheie pe viitor un anumit
contract astfel că, părțile sunt ținute să respecte
și să-și îndeplinească obligațiile asumate.
Apelul declarat de
pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr.
26 din 31 martie 2008 de Curtea de Apel Galați, secția comercială,
maritimă și fluvială.
Instanța de apel a
reținut că sentința este corectă – în ce privește
dispozitivul – însă a considerat că se impune a se completa
considerentele hotărârii.
Astfel, s-a avut în vedere
că terenul în discuție se află în coproprietatea indiviză a
tuturor proprietarilor din imobilul „bloc X”, motiv pentru care pârâta nu putea
fi proprietară exclusivă a terenului situat sub activ și nu
putea dispune de acesta, ci numai de cota indiviză din acesta, iar
eventualitatea luării în posesie a terenului de către reclamantă
contravine chiar contractului invocat ca temei al obligației reciproce.
De asemenea, instanța a
reținut că între părți a existat o promisiune de vânzare –
cumpărare, convenție supusă prevederilor art. 1073 și
următoarele C. civ., cu obligații prescriptibile dar
condiționate de un eveniment viitor și sigur, respectiv momentul în
care vânzătorul activului obținea titlul de proprietate asupra
terenului aferent activului, conform procedurii H.G. nr. 834/1991.
Așa fiind, reclamanta
nu putea acționa înainte de a avea cunoștință despre
împlinirea condiției astfel că, față de momentul la care a
luat cunoștință despre obținerea certificatului de atestare
a dreptului de proprietate (adresă prin care pârâta i-a solicitat plata
unei chirii pentru folosința terenului), acțiunea a fost
formulată în termenul de prescripție de 3 ani.
Împotriva deciziei, pârâta SC
A. SA a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând
următoarele:
- Dreptul la acțiune al
reclamantei s-a prescris prin trecerea termenului de prescripție de 3 ani
de la data la care pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului.
- Instanța de fond a
reținut în mod greșit că nu sunt aplicabile dispozițiile invocate
în materia prescripției pentru faptul că reclamanta a avut în
continuu posesia terenului.
- Art. 8 din contract a fost
interpretat în mod greșit prin faptul că instanța a reținut
că s-au stabilit condițiile de vânzare a terenului.
Recurenta susține că
menționata clauză este numai o promisiune de vânzare –
cumpărare, rămânând la latitudinea părților să
convină condițiile de vânzare – cumpărare, condiții ce
trebuiau finalizate în termen de 3 ani de la data dobândirii.
De asemenea, se arată
că pentru validarea unui antecontract de vânzare - cumpărare trebuie
să existe un înscris din care să rezulte obligația de
înstrăinare, modalitățile de plată sau constatarea că
aceasta a fost achitată or, aceste condiții nu au fost îndeplinite de
reclamantă.
Prin întâmpinarea
depusă de intimata SC D. SRL s-a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
Analizând decizia
atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată
că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 7 alin.
(1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 – prescripția începe să
curgă la data când se naște dreptul la acțiune, iar în cazul în
care dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv,
prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit
condiția sau a expirat termenul.
În cauza dedusă
judecății, prin contractul de vânzare - cumpărare din 20
ianuarie 1997, la art. 8 părțile au convenit ca – pentru terenul
(eventual cota parte indiviză) pe care se află amplasată
construcția (activul) actul de vânzare - cumpărare se va perfecta
după obținea de către vânzător (conform legislației în
vigoare) a actului de proprietate.
Clauza în discuție a
fost calificată în mod corect ca având valoarea unei promisiuni de vânzare
- cumpărare sub condiția obținerii – de către vânzător
– a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în condițiile
H.G. nr. 834/1991.
Numai că, în cadrul
procedurii de obținere a actului menționat, reclamanta avea calitate
de terț, calitate în care – deși era interesat – nu avea
posibilitatea de a lua la cunoștință de obținerea actului
decât la înștiințarea sa de către promitentul – vânzător
sau, în eventualitatea efectuării operațiunilor de publicitate
(neexistând la dosar date în acest sens).
Așa fiind,
față de data la care reclamanta a luat cunoștință de
obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenului – 20 iunie 2005 - și data promovării acțiunii la
instanță (18 august 2005), în mod corect s-a statuat că dreptul
la acțiune al reclamantei nu este prescris.
În consecință,
criticile recurentei ce se încadrează în motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.
Cum recurenta a invocat
și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. dar numai la
modul generic, lipsind argumentele în susținerea acestora, Înalta Curte va
respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC A. SA Galați împotriva deciziei nr. 26/A din 31 martie 2008,
pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția
comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.