ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3075/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3075/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2217 din 18 octombrie 2007,

Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială și de contencios administrativ, a respins excepția

prescripției invocată de pârâtă și a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC D. SRL Galați, în contradictoriu cu pârâta

SC A. SA Galați și, în consecință, a dispus obligarea

pârâtei la vânzarea terenului situat în Galați, teren pe care este

amplasat activul cumpărat de reclamantă la data de 20 ianuarie 1997.

În considerentele

sentinței, prima instanță a reținut că, în procesul de

privatizare, pârâta a vândut prin licitație publică o serie de

active, ocazie cu care reclamanta a adjudecat activul în suprafață de

409 mp, iar prin contractul de vânzare - cumpărare pârâta și-a asumat

obligația ca după obținerea titlului de proprietate asupra

terenului aferent activului – să procedeze la vânzarea lui către

reclamantă.

S-a mai reținut că

odată cu preluarea activului, reclamanta a preluat și posesia

terenului fapt ce echivalează cu o recunoaștere a dreptului

reclamantei, devenind incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958

privind întreruperea cursului prescripției.

Instanța a considerat

că prescripția extinctivă s-a întrerupt până la notificarea

făcut de reclamantă la 25 iunie 2005, prin care a cerut pârâtei

încheierea contractului de închiriere pe teren.

Pe fondul cauzei, s-a avut

în vedere că promisiunea de vânzare reprezintă o convenție prin

care părțile se obligă să încheie pe viitor un anumit

contract astfel că, părțile sunt ținute să respecte

și să-și îndeplinească obligațiile asumate.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

26 din 31 martie 2008 de Curtea de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială.

Instanța de apel a

reținut că sentința este corectă – în ce privește

dispozitivul – însă a considerat că se impune a se completa

considerentele hotărârii.

Astfel, s-a avut în vedere

că terenul în discuție se află în coproprietatea indiviză a

tuturor proprietarilor din imobilul „bloc X”, motiv pentru care pârâta nu putea

fi proprietară exclusivă a terenului situat sub activ și nu

putea dispune de acesta, ci numai de cota indiviză din acesta, iar

eventualitatea luării în posesie a terenului de către reclamantă

contravine chiar contractului invocat ca temei al obligației reciproce.

De asemenea, instanța a

reținut că între părți a existat o promisiune de vânzare –

cumpărare, convenție supusă prevederilor art. 1073 și

următoarele C. civ., cu obligații prescriptibile dar

condiționate de un eveniment viitor și sigur, respectiv momentul în

care vânzătorul activului obținea titlul de proprietate asupra

terenului aferent activului, conform procedurii H.G. nr. 834/1991.

Așa fiind, reclamanta

nu putea acționa înainte de a avea cunoștință despre

împlinirea condiției astfel că, față de momentul la care a

luat cunoștință despre obținerea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate (adresă prin care pârâta i-a solicitat plata

unei chirii pentru folosința terenului), acțiunea a fost

formulată în termenul de prescripție de 3 ani.

Împotriva deciziei, pârâta SC

A. SA a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând

următoarele:

- Dreptul la acțiune al

reclamantei s-a prescris prin trecerea termenului de prescripție de 3 ani

de la data la care pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului.

- Instanța de fond a

reținut în mod greșit că nu sunt aplicabile dispozițiile invocate

în materia prescripției pentru faptul că reclamanta a avut în

continuu posesia terenului.

- Art. 8 din contract a fost

interpretat în mod greșit prin faptul că instanța a reținut

că s-au stabilit condițiile de vânzare a terenului.

Recurenta susține că

menționata clauză este numai o promisiune de vânzare –

cumpărare, rămânând la latitudinea părților să

convină condițiile de vânzare – cumpărare, condiții ce

trebuiau finalizate în termen de 3 ani de la data dobândirii.

De asemenea, se arată

că pentru validarea unui antecontract de vânzare - cumpărare trebuie

să existe un înscris din care să rezulte obligația de

înstrăinare, modalitățile de plată sau constatarea că

aceasta a fost achitată or, aceste condiții nu au fost îndeplinite de

reclamantă.

Prin întâmpinarea

depusă de intimata SC D. SRL s-a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Analizând decizia

atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art. 7 alin.

(1) și (2) din Decretul nr. 167/1958 – prescripția începe să

curgă la data când se naște dreptul la acțiune, iar în cazul în

care dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv,

prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit

condiția sau a expirat termenul.

În cauza dedusă

judecății, prin contractul de vânzare - cumpărare din 20

ianuarie 1997, la art. 8 părțile au convenit ca – pentru terenul

(eventual cota parte indiviză) pe care se află amplasată

construcția (activul) actul de vânzare - cumpărare se va perfecta

după obținea de către vânzător (conform legislației în

vigoare) a actului de proprietate.

Clauza în discuție a

fost calificată în mod corect ca având valoarea unei promisiuni de vânzare

- cumpărare sub condiția obținerii – de către vânzător

– a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în condițiile

H.G. nr. 834/1991.

Numai că, în cadrul

procedurii de obținere a actului menționat, reclamanta avea calitate

de terț, calitate în care – deși era interesat – nu avea

posibilitatea de a lua la cunoștință de obținerea actului

decât la înștiințarea sa de către promitentul – vânzător

sau, în eventualitatea efectuării operațiunilor de publicitate

(neexistând la dosar date în acest sens).

Așa fiind,

față de data la care reclamanta a luat cunoștință de

obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului – 20 iunie 2005 - și data promovării acțiunii la

instanță (18 august 2005), în mod corect s-a statuat că dreptul

la acțiune al reclamantei nu este prescris.

În consecință,

criticile recurentei ce se încadrează în motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.

Cum recurenta a invocat

și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. dar numai la

modul generic, lipsind argumentele în susținerea acestora, Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC A. SA Galați împotriva deciziei nr. 26/A din 31 martie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.