ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1619/2012

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată în data de 27 martie 2009 la Tribunalul Galați, secția comercială, reclamanta SC T.C. SA a chemat în judecată pârâta SC M.R.C. R.M.C. N.P. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la plata sumei de 213.112,24 lei, din care 116.801 lei contravaloare rate leasing conform contractului de vânzare – cumpărare nr. C99955 din 20 martie 2007 pentru perioada octombrie 2007 – aprilie 2008, achitate de reclamantă fără însă să poată folosi utilajul (încărcător frontal) acesta fiind defect, 86.315,24 lei, contravaloare lipsă exploatare a acestuia și 9996 lei contravaloare chirie pentru alt încărcător frontal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 801, pronunțată la 24 iunie 2009 în dosarul nr. 1718/121/2009, Tribunalul Galați, secția comercială, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 30571/3/2009. Prin sentința comercială nr. 3320 pronunțată la 16 martie 2010 în dosarul nr. 30571/3/2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, obligând pârâta la plata sumei de 14,733,39 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între pârâtă, în calitate de vânzător, SC B.T.L.T.

I.F.N. SA, în calitate de cumpărător și SC T.C. SA, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. C99955 din 20 martie 2007, având ca obiect un încărcător frontal KOMATSU HONOMAG Tip WA380-6. Raporturile dintre cumpărător și beneficiar erau reglementate printr-un contract de leasing, în care reclamanta avea calitatea de utilizator, angajându-se să efectueze lucrările de service numai prin personalul specializat al vânzătorului. Prin dispozițiile art. 9 pct. 1 – 6 din contract s-au prevăzut clauze în ceea ce privește garanția echipamentului. Potrivit proceselor – verbale de intervenție aflate la filele 44 – 45 din dosar, la data de 31 august 2007 și 4 decembrie 2007 s-au efectuat reviziile la 500 ore și, respectiv, 1000 de ore de funcționare, constatându-se că acesta funcționa normal, dar la 19 decembrie 2007 s-a constatat contrariul, în schimb, la 21 decembrie 2007 s-a constatat că utilajul funcționează la parametrii normali.

La 25 martie 2008, la 1336 de ore de funcționare, echipa de service a pârâtei a constatat lipsa lichidului de răcire și a reparat utilajul, dar după încă 30 de ore de funcționare, echipa de service a fost din nou solicitată, la 9 aprilie 2008 și a ridicat chiulasa motorului pentru reparare. Ulterior, proprietarul utilajului, finanțatorul în contractul de leasing, a anunțat beneficiarul că a reziliat acest contract la 10 aprilie 2008 pentru că utilizatorul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată, dar la 22 aprilie 2008 a comunicat pârâtei intenția de „repunere pe rol” a contractului de leasing, echipa de service a pârâtei reparând utilajul, la 24 aprilie 2008 acesta funcționând normal. În continuare, urmare a adreselor reclamantei, pârâta a constatat din nou lipsa lichidului de răcire, la 5 mai și 6 mai 2008 hotărând oprirea utilajului și ridicarea lui pentru reparații, punând efectiv, la 8 mai 2008, la dispoziția reclamantei un utilaj similar celui defect.

Pârâta a respectat clauzele contractuale privind obligația de garantare asumată pentru utilaj, aceasta rezultând din faptul că echipa sa de service s-a deplasat în mod operativ pentru remedierea defecțiunilor, reparațiile efectuate repunând utilajul pe linia de funcționare normală. Reclamanta nu a putut beneficia de utilaj o perioadă de 17 zile în total, după care a primit un utilaj similar în locul celui defect, deși în raport cu contractul pârâta putea amâna îndeplinirea acestei obligații dacă nu reușea repararea utilajului în 3 săptămâni. Reclamanta nu a fost în măsură să probeze că intervențiile pârâtei ar fi fost greșite, nici cauza defecțiunii majore apărută în final nefiind determinată, astfel că față de pârâtă nu se poate reține o faptă ilicită, constând în nerespectarea clauzelor contractuale.

Împotriva acestei sentințe comerciale reclamanta SC T.C. SA a formulat apel solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 213.112,24 lei. Prin decizia comercială nr. 90 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, prin administrator judiciar. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: După cum a reținut și prima instanță, reviziile și intervențiile pentru remedierea defecțiunilor utilajului semnalate de pârât au fost efectuate conform prevederilor contractuale și au avut drept urmare funcționarea utilajului în parametrii normali.

Susținerile apelantei în sensul că pârâta ar fi urmărit tergiversarea reparației pentru a se împlini termenul de garanție și a efectua ulterior schimbarea motorului utilajului pe costul pârâtei nu pot fi reținute tocmai pentru că piesele defecte, inclusiv motorul, au fost înlocuite încă din perioada de garanție, fără costuri din partea pârâtei. De altfel, reclamanta a semnat procesele-verbale de intervenție fără a avea obiecțiuni în sensul menționat, în condițiile în care în urma intervențiilor utilajul funcționa normal. Susținerile apelantei având caracter tehnic nu pot fi acceptate în lipsa unei probe cu expertiza tehnică în a cărei solicitare era interesată reclamanta, fie și pe calea asigurării de dovezi.

După sesizarea de către pârâtă a unei defecțiuni la 7 aprilie 2008, pârâta a intervenit în termenul prevăzut de contract, dezmembrând chiulasa motorului, iar la 24 aprilie 2008 utilajul a fost repus în funcțiune, iar înlocuirea utilajului inițial cu unul similar a intervenit, de asemenea, mai înainte de împlinirea termenului contractual de 3 săptămâni, fără să se fi refuzat de către reclamantă preluarea utilajului înlocuitor. Reviziile, ca operațiuni de întreținere tehnică periodică a utilajului, au ca scop și prevenirea apariției unor defecțiuni majore, dar nu se definesc prin acest scop, constând efectiv în înlocuirea unor elemente care se uzează în timp și efectuarea unor probe funcționale.

În speță reclamantul nu a contestat efectuarea în mod corespunzător a acestor revizii la momentul realizării lor, deși avea posibilitatea formulării oricăror obiecțiuni sub acest aspect. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.C. SA Galați, prin administrator judiciar SC S.D. SPRL Galați, aducându-i următoarele critici: 1. Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, instanța de apel a reținut, în mod greșit, că piesele defecte, inclusiv motorul, au fost înlocuite încă din perioada de garanție, deoarece, deși a solicitat încă de la apariția primelor defecțiuni înlocuirea motorului cu unul nou, pârâta a recondiționat doar piesele defecte, încercând astfel să facă motorul funcțional până la data ieșirii din garanție, pentru a putea astfel să își ofere serviciile de reparare sau înlocuire, însă contra cost.

S-a mai învederat de către recurentă că, încă de la început, utilajul a prezentat defecțiuni în funcționare, chiar o fisură în blocul motor, iar datorită funcționării defectuoase recurenta a fost în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea în mod normal și de a realiza venituri corespunzătoare. 2. În mod greșit a reținut instanța de apel că recurenta-reclamantă nu ar fi solicitat proba cu expertiza tehnică, deoarece, în baza dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în măsura în care instanța nu era pe deplin lămurită, trebuia să pună în discuția părților necesitatea efectuării respectivei expertize, îndeplinindu-și, astfel, rolul activ. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că se impune casarea deciziei recurate, și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru lămurirea situației de fapt.

3. Instanța de apel a reținut, în mod greșit, că termenul la care pârâta trebuia să pună la dispoziția reclamantei un utilaj similar a fost respectat, deoarece, având în vedere faptul că începând cu data de 29 martie 2008 utilajul nu a mai funcționat, termenul de trei săptămâni în care pârâta trebuia să pună la dispoziția reclamantei un alt utilaj, s-a împlinit pe data de 21 aprilie 2008, iar pârâta nu s-a conformat acestei obligații, astfel încât nu și-a îndeplinit obligația contractuală asumată. Mai mult, utilajul pus la dispoziție de către pârâtă nu era similar cu cel înlocuit, fiind de capacitate mai mică. Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte, a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Criticile formulate la pct. 1 și 3 din motivele de recurs nu pot fi reținute, deoarece acestea vizează netemeinicia deciziei recurate, or, în calea de atac extraordinară, a recursului, hotărârea instanței de apel nu poate fi analizată decât sub aspectul legalității sale, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. 2. Nici critica formulată la pct.2 din motivele de recurs nu poate fi reținută. Deși este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, în aflarea adevărului în cauză, și că pot pune în discuția părților necesitatea administrării altor probe, potrivit art. 129 alin. (5) 1 C. proc.

civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona, din oficiu, probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, iar cum recurenta nu a propus în calea de atac a apelului administrarea probei cu expertiză, aceasta nu-și poate invoca propria culpă în a depune toate diligențele pentru aflarea adevărului. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ. recurenta a fost obligată la plata sumei de 8680 lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SA Galați prin administrator judiciar SC S.D. SPRL Galați împotriva deciziei comerciale nr. 90/2011 de la 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 8.680 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 martie 2012.