ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 733/2011

Asupra recursului de față; constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 15529 din 21 decembrie 2007 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SN T.F.M.C.M. SA București în contradictoriu cu pârâta SC C.T. SA București în sensul că a obligat pârâta să predea reclamantei bunurile care au constituit obiectul contractului de închiriere din 2004, anexele 1 și 2, astfel cum au fost modificate prin actul adițional nr. 1. A mai fost respinsă cererea privind plata de despăgubiri și obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

S-a reținut, în principal, că deși noțiunea de evacuare este strict legată de terenuri și clădiri, din termenii folosiți de către reclamantă în redactarea cererii de chemare în judecată, apare cât se poate de clar că aceasta a dorit să-i fie restituite bunurile pe care pârâta le deținea în baza contractului de închiriere ajuns la termen, iar în lipsa oricărei contestații din partea pârâtei cu privire la situația de fapt invocată, s-a apreciat că pârâta deține fără titlu bunurile reclamantei, fiind aplicabile dispozițiile art. 143 1 C. civ. Referitor la daunele materiale pretinse de către reclamantă s-a reținut că deși temeiul juridic invocat de reclamantă a fost corect, aceasta nu a dovedit întinderea prejudiciului, instanța fiind în imposibilitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 257 din 15 mai 2008 a respins apelul declarat de pârâta SC E.T.A.C.T. SA împotriva sentinței comerciale nr. 15529 din 21 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială ca nefondat și a admis apelul reclamantei SN T.F.M.C.M. SA împotriva aceleiași sentințe, în sensul că a desființat în parte sentința atacată și a trimis cauza primei instanțe spre rejudecarea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese. S-a apreciat că prima instanță nu a soluționat fiecare pretenție dedusă judecății și a lăsat nesoluționat capătul de cerere privind despăgubirile bănești pentru deținerea și exploatarea abuzivă a bunurilor închiriate chiar și după încetarea locațiunii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3560 din 27 noiembrie 2008 a anulat recursul declarat de pârâta SC E.T.A.C.T. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 257 din 15 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca netimbrat. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 7077 din 11 mai 2009 rejudecând cauza în fond după casare, a admis în parte acțiunea reclamantei SN T.F.M.C.M. SA București în contradictoriu cu pârâta SC E.T.A.C.T. SA București, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 68.786,08 RON reprezentând daune și suma de 3.334,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În esență, s-a constatat, că potrivit contractului dintre părți, acesta a expirat la data de 30 aprilie 2005, astfel că singurul criteriu de determinare a contravalorii lipsei de folosință este cuantumul convenit pentru chiria corespunzătoare perioadei anterioare încetării contractului. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 281 din 4 mai 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei SN T.F.M.C.M. SA împotriva sentinței comerciale nr. 7077 din 11 mai 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, fiind preluate argumentele expuse anterior. Împotriva deciziei comerciale nr. 281 din 4 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a promovat recurs reclamanta SN T.F.M.C.M.

SA, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului și pentru diferența dintre suma admisă prin sentința comercială nr. 7077 din 11 mai 2009 a instanței de fond și suma de 1.251.957.634 RON solicitată prin cererea de chemare în judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că modul de calcul al tarifelor pentru mijloacele fixe precum și chiriile datorate pentru mijloacele fixe precum și chiriile datorate pentru spațiile și terenurile folosite de pârâtă este probat cu adresa din 2007, precum și Hotărârile Consiliului de Administrație al SN T.F.M.C.M. SA privind reactualizarea acestor tarife.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurentă prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente. Așa cum rezultă și din conținutul cererii de chemare în judecată, reclamanta SN T.F.M.C.M. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.T.A.C.T. SA obligarea acesteia la plata sumei de 1.251.957.634 RON reprezentând daune, interese pe perioada ocupării abuzive a unor spații, mijloace fixe și terenuri, precum și evacuarea pârâtei din spațiile și terenurile ocupate abuziv, finalizând cu predarea mijloacelor fixe folosite nelegal.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a precizat că între reclamantă în calitatea de locator și pârâtă în calitatea de locatar a fost încheiat contractul de închiriere din 2004, având anexele 1 și 2, urmat de Actul adițional nr. 1, pentru o perioadă de un an, cu începere de la data de 1 mai 2004 până la data de 30 aprilie 2005. Pe tot parcursul soluționării litigiului de natură comercială, instanțele au dat dovadă de un veritabil rol activ, punând în vedere reclamantei să facă dovada pretențiilor sale și au stăruit prin toate mijloacele legale, fără însă a se substitui poziției procesuale a părții și intereselor sale, în administrarea dovezilor care să conducă la aflarea adevărului.

Din această perspectivă, au fost avute în vedere raporturile contractuale ale părților, iar după încetarea lor, singurul criteriu de determinare a contravalorii lipsei de folosință l-a reprezentat chiria corespunzătoare perioadei anterioare de încetare a contractului de închiriere descris anterior. Nu poate fi primită teza acreditată de recurentă potrivit căreia din conținutul adresei din 2007 și hotărârile Consiliului de Administrație al SN T.F.M.C.M. SA ar rezulta un alt cuantum al despăgubirilor civile, deoarece întreaga documentație din care apare o majorare a tarifelor de închiriere nu este opozabilă societății pârâte. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SN T.F.M.C.M.

SA București împotriva deciziei comerciale nr. 281 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta SN T.F.M.C.M. SA București împotriva deciziei nr. 281 din 4 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 februarie 2011.