ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2987/2008

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamanta C.J. a chemat în judecată pe pârâții SC B.E.A. SRL, C.M., Primăria Municipiului București și A.F.I. și a solicitat rezilierea contractului de închiriere din 12 iunie 1990 încheiat între părți, precum și evacuarea societății pârâte și a pârâtului C.M. din spațiul comercial situat în București. La data de 19 iunie 2003, pârâta SC B.E.A. SRL a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtei - reclamante la plata sumei de 100.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuieli necesare și utile efectuate și instituirea unui drept de retenție în favoarea sa, până la plata sumei pretinse.

La aceeași dată, pârâta a mai formulat și alte două cereri, respectiv una de chemare în judecată a altor persoane – Municipiul București și alta de chemare în garanție a Municipiului București și a A.F.I. prin care a solicitat ca, în situația în care ar fi admisă cererea reclamantei, acestea să fie obligate să-i restituie sumele reactualizate încasate cu titlu de chirie, evaluate la 25.000.000 lei. De asemenea, pârâtul C.M. a formulat cerere de chemare în garanție a acelorași persoane, solicitând obligarea acestora la a le garanta liniștita folosință a spațiului. Prin sentința nr. 4721 din 18 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la rezilierea contractului de închiriere din 12 ianuarie 1990 și a dispus disjungerea capătului de cerere privind evacuarea, cererea reconvențională, cererile de chemare în judecată a altei persoane și cererile de chemare în garanție.

În urma probelor administrate, prin sentința nr. 3859 din 22 mai 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția inadmisibilității cererii principale având ca obiect evacuarea, precum și cererea precizată, având ca obiect evacuarea din spațiu ca neîntemeiată. De asemenea au fost respinse: excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei - pârâte C.J., cererea reconvențională a pârâtei SC B.E.A. SRL, cererile de chemare în judecată a altei persoane formulate de pârâta S SC B.E.A. SRL și C.M. și cererile de chemare în garanție ca fiind rămase fără obiect. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, că cererea în evacuare este neîntemeiată, nefiind incidente în cauză prevederile art. 1441 C. civ.

întrucât restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 nu se încadrează în sfera actelor juridice vizate de text, câtă vreme nu se poate vorbi de o înstrăinare sau o constituire de drepturi reală, ci de o procedură specială de retrocedare a imobilelor preluate abuziv. De asemenea, s-a avut în vedere că nici Legea nr. 10/2001 – în vigoare la data introducerii acțiunii, nu prevedea prelungirea contractului de închiriere cu privire la spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, precum și faptul că reclamanta-pârâtă a renunțat la dreptul de reziliere a contractului de închiriere, evacuarea fiind un capăt de cerere accesoriu. Pe cale de consecință, instanța a respins și celelalte cereri formulate în cauză.

Prin decizia nr. 350 din 28 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței pe care a modificat-o, în sensul că a admis cererea principală și a dispus evacuarea din spațiul în litigiu a pârâților SC B.E.A. SRL și C.M., a admis în parte cererea reconvențională și a dispus obligarea reclamantei - pârâte la plata despăgubirilor în cuantum de 42.893,69 lei, instituind în favoarea pârâtei - reclamante a unui drept de retenție asupra imobilului până la plata despăgubirilor. Celelalte pretenții ale pârâtei - reclamante au fost respinse ca neîntemeiate, înlăturându-se dispozițiile de obligare a reclamantei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată și, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța apelului a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că, pe lângă cererea de reziliere și motivele ce au stat la baza acesteia și care vizau nerespectarea clauzelor contractuale au fost invocate - în mod expres - pentru cererea de evacuare și motive referitoare la faptul că reclamanta este proprietara imobilului prin care a făcut referire la actele de restituire a acestuia, iar instanța de fond a analizat evacuarea din spațiu doar în raport de motivele rezilierii contractului, apreciind în mod eronat că se află în fața unui petit accesoriu celui de reziliere la care s-a renunțat în mod expres. S-a considerat că, în raport cu prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ., Tribunalul avea obligația să ceară explicații părților cu privire la situația de fapt și la temeiurile de drept indicate, apreciind totodată că cererea formulată de reclamantă la 16 decembrie 2005 nu putea să fie calificată ca o întregire sau modificare a cererii introductive care să poată fi respinsă ca tardivă în baza art. 132 C. proc. civ. și că o precizare a motivelor menționate inițial nu este sancționată de prevederile menționate, fiind chiar necesară față de renunțarea la cererea de reziliere a contractului. De asemenea, instanța a avut în vedere că, în condițiile în care reclamanta este proprietara imobilului, iar pârâții nu au încheiat o nouă convenție sub aspectul închirierii imobilului cu reclamanta, acțiunea este întemeiată conform art. 480 C. civ.

Pe cale de consecință s-a apreciat că societatea pârâtă a efectuat lucrări de îmbunătățire a imobilului (necesare și utile) care au sporit valoarea acestuia, impunându-se suportarea acestora de către reclamantă pentru că altfel s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei. Cu privire la cererile de chemare în judecată a altei persoane s-a statuat că, din moment ce pârâtul C.M. și-a exercitat calitatea de locatar al spațiului în litigiu prin SC B.E.A. SRL, fiind respinsă irevocabil acțiunea pârâților prin care au contestat decizia de restituire a imobilului, nu mai subzistă nici închirierea reclamată de pârâți, astfel că nu mai pot pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta. În legătură cu cererile de chemare în garanție s-a constatat că plata chiriei în contul chematelor în garanție – până la momentul deciziei de restituire a imobilului – a fost perfect valabilă, constituind contravaloarea folosinței spațiului comercial, iar nu o plată nedatorată.

În fine, s-a reținut că excepțiile inadmisibilității acțiunii principale și a lipsei calității procesuale pasive a reclamantei în raport cu cererea reconvențională au fost soluționate în mod temeinic și legal, oricum, neformulându-se critici în apel sub acest aspect. Împotriva deciziei a formulat recurs pârâta SC B.E.A. SRL care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: - Decizia atacată cuprinde motivări contradictorii cu privire la cererea modificatoare a acțiunii, reținând pe de o parte că aceasta reprezintă o simplă precizare a temeiului de drept care, oricum, nu ar fi fost necesară față de cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte, menționând că se impunea o astfel de precizare față de renunțarea la dreptul dedus judecății în petitul ce a vizat rezilierea contractului de închiriere (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.). - Decizia atacată este nelegală atât în ceea ce privește calificarea dată de instanța de apel cererii de evacuare, cât și în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 132 C. proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Se consideră că, din modul în care reclamanta a înțeles să investească instanța, rezultă fără echivoc faptul că aceasta a solicitat evacuarea ca o consecință a rezilierii contractului de închiriere, respectiv o consecință a pretinselor încălcări ale obligațiilor contractuale, situații din care rezultă caracterul accesoriu al cererii de evacuare. În ce privește aplicarea și interpretarea prevederilor art. 132 C. proc. civ. se susține că s-a depășit cadrul limitativ al acestora, singurul scop al instanței fiind acela de a da un temei juridic acțiunii în evacuare, chiar dacă această situație a intervenit după prima zi de înfățișare.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. - Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce vizează ipoteza motivării contradictorii, din examinarea considerentelor deciziei atacate, nu se confirmă situația susținută de recurentă. Astfel, instanța apelului a expus pe larg, în mod clar și concis argumentele pentru care a considerat că cererea depusă de reclamantă la data de 16 decembrie 2005 nu a avut rolul de a modifica sau completa acțiunea introductivă, ci doar de a indica temeiul de drept al petitului privind evacuarea din spațiu. Mai mult, s-a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat evacuarea și din prisma calității sale de proprietară a imobilului astfel că, nici nu era nevoie de o precizare ulterioară a motivelor.

În atare situație, argumentele expuse de instanță nu sunt contradictorii, ci dimpotrivă, nu vin decât să lămurească raționamentul instanței. - Nici critica prin care se susține interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 132 C. proc. civ. nu poate fi primită. În continuarea celor expuse cu prilejul analizării primului motiv de recurs, Înalta Curte constată că cererea reclamantei din 16 decembrie 2005 nu a fost calificată ca fiind una de întregire sau modificare a cererii de chemare în judecată ci una – așa cum a și fost intitulată de parte - de precizare sub aspectul motivelor menționate inițial. Faptul că în cuprinsul acesteia s-a menționat și temeiul juridic ca fiind dat de dispozițiile art. 380 C. civ.

nu constituie o modificare ori completare a acțiunii care să atragă sancțiunea prevăzută de art. 132 C. proc. civ. ca urmare a nedepunerii până la prima zi de înfățișare. Drept urmare, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul căreia, cererea prin care s-a solicitat evacuarea are caracter accesoriu celei privind rezilierea contractului și la care s-a renunțat în condițiile art. 247 C. proc. civ. În baza considerentelor expuse, constatând că decizia atacată este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.E.A. SRL București împotriva deciziei nr. 350 din 28 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2008.