ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2987/2008

Deliberând asupra recursului

de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamanta C.J. a chemat

în judecată pe pârâții SC B.E.A. SRL, C.M., Primăria Municipiului București și

A.F.I. și a solicitat rezilierea contractului de închiriere din 12 iunie 1990

încheiat între părți, precum și evacuarea societății pârâte și a pârâtului C.M.

din spațiul comercial situat în București.

La data de 19 iunie 2003,

pârâta SC B.E.A. SRL a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat

obligarea pârâtei - reclamante la plata sumei de 100.000.000 lei, cu titlu de

despăgubiri, reprezentând cheltuieli necesare și utile efectuate și instituirea

unui drept de retenție în favoarea sa, până la plata sumei pretinse.

La aceeași dată, pârâta a

mai formulat și alte două cereri, respectiv una de chemare în judecată a altor

persoane – Municipiul București și alta de chemare în garanție a Municipiului

București și a A.F.I. prin care a solicitat ca, în situația în care ar fi

admisă cererea reclamantei, acestea să fie obligate să-i restituie sumele

reactualizate încasate cu titlu de chirie, evaluate la 25.000.000 lei.

De asemenea, pârâtul C.M. a

formulat cerere de chemare în garanție a acelorași persoane, solicitând

obligarea acestora la a le garanta liniștita folosință a spațiului.

Prin sentința nr. 4721 din 18

noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca

nefondat capătul de cerere referitor la rezilierea contractului de închiriere din

12 ianuarie 1990 și a dispus disjungerea capătului de cerere privind evacuarea,

cererea reconvențională, cererile de chemare în judecată a altei persoane și

cererile de chemare în garanție.

În urma probelor

administrate, prin sentința nr. 3859 din 22 mai 2006, Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a respins excepția inadmisibilității cererii principale

având ca obiect evacuarea, precum și cererea precizată, având ca obiect

evacuarea din spațiu ca neîntemeiată.

De asemenea au fost

respinse: excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei - pârâte C.J.,

cererea reconvențională a pârâtei SC B.E.A. SRL, cererile de chemare în

judecată a altei persoane formulate de pârâta S SC B.E.A. SRL și C.M. și

cererile de chemare în garanție ca fiind rămase fără obiect.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, că cererea în evacuare este neîntemeiată, nefiind incidente

în cauză prevederile art. 1441 C. civ. întrucât restituirea imobilului în

temeiul Legii nr. 10/2001 nu se încadrează în sfera actelor juridice vizate de

text, câtă vreme nu se poate vorbi de o înstrăinare sau o constituire de

drepturi reală, ci de o procedură specială de retrocedare a imobilelor preluate

abuziv.

De asemenea, s-a avut în

vedere că nici Legea nr. 10/2001 – în vigoare la data introducerii acțiunii, nu

prevedea prelungirea contractului de închiriere cu privire la spațiile cu altă

destinație decât cea de locuință, precum și faptul că reclamanta-pârâtă a

renunțat la dreptul de reziliere a contractului de închiriere, evacuarea fiind

un capăt de cerere accesoriu.

Pe cale de consecință,

instanța a respins și celelalte cereri formulate în cauză.

Prin decizia nr. 350 din 28

iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul

formulat de reclamantă împotriva sentinței pe care a modificat-o, în sensul că

a admis cererea principală și a dispus evacuarea din spațiul în litigiu a

pârâților SC B.E.A. SRL și C.M., a admis în parte cererea reconvențională și a

dispus obligarea reclamantei - pârâte la plata despăgubirilor în cuantum de 42.893,69

lei, instituind în favoarea pârâtei - reclamante a unui drept de retenție

asupra imobilului până la plata despăgubirilor.

Celelalte pretenții ale

pârâtei - reclamante au fost respinse ca neîntemeiate, înlăturându-se

dispozițiile de obligare a reclamantei - pârâte la plata cheltuielilor de

judecată și, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța apelului a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată

rezultă că, pe lângă cererea de reziliere și motivele ce au stat la baza

acesteia și care vizau nerespectarea clauzelor contractuale au fost invocate -

în mod expres - pentru cererea de evacuare și motive referitoare la faptul că

reclamanta este proprietara imobilului prin care a făcut referire la actele de

restituire a acestuia, iar instanța de fond a analizat evacuarea din spațiu

doar în raport de motivele rezilierii contractului, apreciind în mod eronat că

se află în fața unui petit accesoriu celui de reziliere la care s-a renunțat în

mod expres.

S-a considerat că, în raport

cu prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Tribunalul avea

obligația să ceară explicații părților cu privire la situația de fapt și la

temeiurile de drept indicate, apreciind totodată că cererea formulată de

reclamantă la 16 decembrie 2005 nu putea să fie calificată ca o întregire sau

modificare a cererii introductive care să poată fi respinsă ca tardivă în baza art.

132 C. proc. civ. și că o precizare a motivelor menționate inițial nu este

sancționată de prevederile menționate, fiind chiar necesară față de renunțarea

la cererea de reziliere a contractului.

De asemenea, instanța a avut

în vedere că, în condițiile în care reclamanta este proprietara imobilului, iar

pârâții nu au încheiat o nouă convenție sub aspectul închirierii imobilului cu

reclamanta, acțiunea este întemeiată conform art. 480 C. civ.

Pe cale de consecință s-a

apreciat că societatea pârâtă a efectuat lucrări de îmbunătățire a imobilului

(necesare și utile) care au sporit valoarea acestuia, impunându-se suportarea

acestora de către reclamantă pentru că altfel s-ar ajunge la o îmbogățire fără

just temei.

Cu privire la cererile de

chemare în judecată a altei persoane s-a statuat că, din moment ce pârâtul C.M.

și-a exercitat calitatea de locatar al spațiului în litigiu prin SC B.E.A. SRL,

fiind respinsă irevocabil acțiunea pârâților prin care au contestat decizia de

restituire a imobilului, nu mai subzistă nici închirierea reclamată de pârâți,

astfel că nu mai pot pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta.

În legătură cu cererile de

chemare în garanție s-a constatat că plata chiriei în contul chematelor în

garanție – până la momentul deciziei de restituire a imobilului – a fost

perfect valabilă, constituind contravaloarea folosinței spațiului comercial,

iar nu o plată nedatorată.

În fine, s-a reținut că

excepțiile inadmisibilității acțiunii principale și a lipsei calității

procesuale pasive a reclamantei în raport cu cererea reconvențională au fost

soluționate în mod temeinic și legal, oricum, neformulându-se critici în apel

sub acest aspect.

Împotriva deciziei a

formulat recurs pârâta SC B.E.A. SRL care a invocat motivele de nelegalitate

reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora

susține următoarele:

- Decizia atacată cuprinde

motivări contradictorii cu privire la cererea modificatoare a acțiunii,

reținând pe de o parte că aceasta reprezintă o simplă precizare a temeiului de

drept care, oricum, nu ar fi fost necesară față de cuprinsul cererii de chemare

în judecată, iar pe de altă parte, menționând că se impunea o astfel de

precizare față de renunțarea la dreptul dedus judecății în petitul ce a vizat

rezilierea contractului de închiriere (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

- Decizia atacată este

nelegală atât în ceea ce privește calificarea dată de instanța de apel cererii

de evacuare, cât și în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 132 C.

proc. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Se consideră că, din modul

în care reclamanta a înțeles să investească instanța, rezultă fără echivoc

faptul că aceasta a solicitat evacuarea ca o consecință a rezilierii contractului

de închiriere, respectiv o consecință a pretinselor încălcări ale obligațiilor

contractuale, situații din care rezultă caracterul accesoriu al cererii de

evacuare.

În ce privește aplicarea și

interpretarea prevederilor art. 132 C. proc. civ. se susține că s-a depășit

cadrul limitativ al acestora, singurul scop al instanței fiind acela de a da un

temei juridic acțiunii în evacuare, chiar dacă această situație a intervenit

după prima zi de înfățișare.

Analizând decizia atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

- Cu privire la motivul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce vizează ipoteza

motivării contradictorii, din examinarea considerentelor deciziei atacate, nu

se confirmă situația susținută de recurentă.

Astfel, instanța apelului a

expus pe larg, în mod clar și concis argumentele pentru care a considerat că

cererea depusă de reclamantă la data de 16 decembrie 2005 nu a avut rolul de a

modifica sau completa acțiunea introductivă, ci doar de a indica temeiul de

drept al petitului privind evacuarea din spațiu.

Mai mult, s-a reținut că din

cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat

evacuarea și din prisma calității sale de proprietară a imobilului astfel că,

nici nu era nevoie de o precizare ulterioară a motivelor.

În atare situație,

argumentele expuse de instanță nu sunt contradictorii, ci dimpotrivă, nu vin

decât să lămurească raționamentul instanței.

- Nici critica prin care se

susține interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 132 C. proc.

civ. nu poate fi primită.

În continuarea celor expuse

cu prilejul analizării primului motiv de recurs, Înalta Curte constată că

cererea reclamantei din 16 decembrie 2005 nu a fost calificată ca fiind una de

întregire sau modificare a cererii de chemare în judecată ci una – așa cum a și

fost intitulată de parte - de precizare sub aspectul motivelor menționate

inițial.

Faptul că în cuprinsul

acesteia s-a menționat și temeiul juridic ca fiind dat de dispozițiile art. 380

C. civ. nu constituie o modificare ori completare a acțiunii care să atragă

sancțiunea prevăzută de art. 132 C. proc. civ. ca urmare a nedepunerii până la

prima zi de înfățișare.

Drept urmare, nu poate fi

primită susținerea recurentei în sensul căreia, cererea prin care s-a solicitat

evacuarea are caracter accesoriu celei privind rezilierea contractului și la

care s-a renunțat în condițiile art. 247 C. proc. civ.

În baza considerentelor

expuse, constatând că decizia atacată este legală, Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC B.E.A. SRL București împotriva deciziei nr. 350

din 28 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2008.