ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1837/2012

Ședința de la 29 martie 2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față :

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, reclamanta SC V. Reșița SRL a

solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta SC C. SA să constate

valabilitatea contractului de servicii nr. 138 din 7 iulie 2008, să reconsidere

garanția conform condițiilor stabilite în contract, să se constate că toate

intervențiile asupra utilajelor au fost efectuate în perioada de garanție, de

către firme agreate de producător și de asemenea să dispună obligarea pârâtei

la efectuarea reviziilor periodice conform contractului și obligarea la

contravaloarea reparațiilor efectuate în perioada de garanție în cuantum de

1.732,82 Euro.

Acțiunea de față a

fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și pe

dispozițiile contractuale.

Valoarea pretențiilor

solicitate de către reclamantă a fost precizată la suma de 7.411,95 lei.

Pârâta a formulat în

cauză cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la

plata sumei de 2.738,93 reprezentând penalități de întârziere.

Judecătoria Reșița,

prin sentința civilă nr. 61 din 12 ianuarie 2011a admis excepția necompetenței

teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a

acțiunii și a cererii reconvenționale în favoarea Judecătoriei Sectorului 6

București.

Pentru a dispune

astfel, judecătoria a reținut că potrivit contractului, locul unde obligația a

luat naștere nu poate fi stabilit cu certitudine, iar potrivit art. 7 alin. (1)

C. proc. civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face

la instanța sediului ei principal, care este Judecătoria Sectorului 6

București.

După declinare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, sub nr.

14494/303/2011, iar reclamanta a depus la dosarul cauzei note scrise prin care

a invocat excepția prematurității introducerii cererii reconvenționale, pentru

lipsa procedurii concilierii directe.

Judecătoria

Sectorului 6 București, prin sentința civilă nr. 8385 din 8 noiembrie 2011, a

admis excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată de instanță din

oficiu și a constatat competența Judecătoriei Reșița să soluționeze prezenta

pricină. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competență.

Prin considerente,

s-a reținut că potrivit contractului, locul executării obligației pârâtei,

respectiv locul de livrare al produselor achiziționate este în Reșița. De

asemenea, locul executării obligației, respectiv locul în care vânzătorul se

obligă să se prezinte pentru constatarea și eventual remedierea produselor

achiziționate nu este stabilit, însă prin stabilirea termenului în care

vânzătorul trebuie să se prezinte la sediul reclamantei, rezultă că locul

executării obligației este sediul de livrare al bunurilor.

În consecință,

judecătoria reținând dispozițiile art. 10 C. proc. civ., privind competența

alternativă, precum și dispozițiile contractuale sus evocate a apreciat că

reclamanta ar fi prejudiciată prin reținerea cauzei spre soluționare la această

instanță.

Înalta Curte, în urma

analizării actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu dispozițiile

art. 20 și următoarele C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, pentru următoarele considerente de fapt

și de drept;

Prealabil prezentării

argumentelor care justifică soluția adoptată în cadrul regulatorului de

competență, Înalta Curte consideră necesare efectuarea unor precizări cu

privire la aplicarea în timp a dispozițiilor Legii nr. 71/2011, publicată în

Monitorul Oficial la data de 10 iunie 2011, prin care au fost abrogate

dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., normă de procedură care a fost avută

în vedere de către instanța legal investită, respectiv Judecătoria Reșița,

anterior abrogării acestor dispoziții.

Din acest punct de

vedere, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele și cererile în

materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în

vigoare a Codului Civil din 2009 se soluționează de către instanțele legal

investite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în

vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afară de cazul în care în

Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel.

În aceste condiții,

în lipsa unei dispoziții speciale care să prevadă expres că noua reglementare

se aplică și proceselor în curs de judecată, în litigiul de față născut

anterior datei de 10 iunie 2011, se poate motiva soluția bazată pe argumentele

din vechea reglementare.

Înalta Curte va avea

în vedere circumstanțele speței, anume, natura litigiului și dispozițiile art.

10 C. proc. civ. potrivit cărora în afară de instanța domiciliului pârâtului,

mai sunt competente următoarele instanțe: 1. cererile privitoare la executarea,

anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut

în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligațiuni ... 4. în

cererile privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a

luat naștere sau aceea a locului plății.

Dispozițiile art. 10

pct. 1 și pct. 4 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în

materia litigiilor comerciale, astfel că, instanța trebuie să dea efect

dreptului reclamantei de a alege instanța competentă.

Înalta Curte reține

că locul executării obligației pârâtei este în Reșița.

În consecință, potrivit

art. 22 alin. ultim C. proc. civ., competența revine Judecătoriei Reșița,

căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D

E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2012.