ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1837/2012

Ședința de la 29 martie 2012 Asupra conflictului negativ de competență de față : Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, reclamanta SC V. Reșița SRL a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta SC C. SA să constate valabilitatea contractului de servicii nr. 138 din 7 iulie 2008, să reconsidere garanția conform condițiilor stabilite în contract, să se constate că toate intervențiile asupra utilajelor au fost efectuate în perioada de garanție, de către firme agreate de producător și de asemenea să dispună obligarea pârâtei la efectuarea reviziilor periodice conform contractului și obligarea la contravaloarea reparațiilor efectuate în perioada de garanție în cuantum de 1.732,82 Euro.

Acțiunea de față a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și pe dispozițiile contractuale. Valoarea pretențiilor solicitate de către reclamantă a fost precizată la suma de 7.411,95 lei. Pârâta a formulat în cauză cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 2.738,93 reprezentând penalități de întârziere. Judecătoria Reșița, prin sentința civilă nr. 61 din 12 ianuarie 2011a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a acțiunii și a cererii reconvenționale în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. Pentru a dispune astfel, judecătoria a reținut că potrivit contractului, locul unde obligația a luat naștere nu poate fi stabilit cu certitudine, iar potrivit art. 7 alin. (1) C. proc.

civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, care este Judecătoria Sectorului 6 București. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, sub nr. 14494/303/2011, iar reclamanta a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a invocat excepția prematurității introducerii cererii reconvenționale, pentru lipsa procedurii concilierii directe. Judecătoria Sectorului 6 București, prin sentința civilă nr. 8385 din 8 noiembrie 2011, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată de instanță din oficiu și a constatat competența Judecătoriei Reșița să soluționeze prezenta pricină. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competență.

Prin considerente, s-a reținut că potrivit contractului, locul executării obligației pârâtei, respectiv locul de livrare al produselor achiziționate este în Reșița. De asemenea, locul executării obligației, respectiv locul în care vânzătorul se obligă să se prezinte pentru constatarea și eventual remedierea produselor achiziționate nu este stabilit, însă prin stabilirea termenului în care vânzătorul trebuie să se prezinte la sediul reclamantei, rezultă că locul executării obligației este sediul de livrare al bunurilor. În consecință, judecătoria reținând dispozițiile art. 10 C. proc. civ., privind competența alternativă, precum și dispozițiile contractuale sus evocate a apreciat că reclamanta ar fi prejudiciată prin reținerea cauzei spre soluționare la această instanță.

Înalta Curte, în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 și următoarele C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, pentru următoarele considerente de fapt și de drept; Prealabil prezentării argumentelor care justifică soluția adoptată în cadrul regulatorului de competență, Înalta Curte consideră necesare efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a dispozițiilor Legii nr. 71/2011, publicată în Monitorul Oficial la data de 10 iunie 2011, prin care au fost abrogate dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., normă de procedură care a fost avută în vedere de către instanța legal investită, respectiv Judecătoria Reșița, anterior abrogării acestor dispoziții.

Din acest punct de vedere, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului Civil din 2009 se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel. În aceste condiții, în lipsa unei dispoziții speciale care să prevadă expres că noua reglementare se aplică și proceselor în curs de judecată, în litigiul de față născut anterior datei de 10 iunie 2011, se poate motiva soluția bazată pe argumentele din vechea reglementare.

Înalta Curte va avea în vedere circumstanțele speței, anume, natura litigiului și dispozițiile art. 10 C. proc. civ. potrivit cărora în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: 1. cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligațiuni ... 4. în cererile privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății. Dispozițiile art. 10 pct. 1 și pct. 4 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia litigiilor comerciale, astfel că, instanța trebuie să dea efect dreptului reclamantei de a alege instanța competentă.

Înalta Curte reține că locul executării obligației pârâtei este în Reșița. În consecință, potrivit art. 22 alin. ultim C. proc. civ., competența revine Judecătoriei Reșița, căreia i se va trimite dosarul. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.