ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2200/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 739 COM din 21 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea privind completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 189/com din 2 martie 2010 a aceleiași instanțe, formulată de expertul Ș.L. și a fost dispusă completarea dispozitivului sentinței, în sensul că a fost respinsă cererea de majorare a onorariului provizoriu cu suma de 43.258 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr. 189/com din 2 martie 2010, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul R.C.

în contradictoriu cu SC I. Medgidia SA, în cauză a fost administrată proba cu expertiză contabilă, iar expertul contabil desemnat, Ș.L., a formulat cerere de majorare a onorariului provizoriu cu suma de 43.258 RON, asupra căreia instanța a omis să se pronunțe, fiind astfel îndeplinite condițiile admiterii cererii de completare a dispozitivului. Pe fondul cererii de majorare a onorariului, instanța a reținut că petentul expert a solicitat majorarea onorariului conform regulamentului de stabilire a onorariilor, respectiv la valoarea activității expertizate, 7.198.265,76 RON. Obiectul acțiunii de fond îl constituie anularea unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor I. Medgidia, iar în cadrul expertizei au fost analizate aspecte relative la valoarea capitalului social și repartizarea acestuia pe acționari, la investițiile efectuate și contribuția acționarilor la efectuarea acestora.

Față de obiectul acțiunii, s-a apreciat că este lipsită de relevanță valoarea capitalului social al societății pârâte în stabilirea onorariului cuvenit expertului. Mai mult, au fost avute în vedere norme prevăzute în Regulamentul privind stabilirea criteriilor și modalităților pentru determinarea onorariilor cuvenite experților contabili care nu sunt aplicabile expertizelor judiciare. Sentința primei instanțe a fost apelată de către expertul Ș.L., iar prin Decizia nr. 12/COM din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul comercial, a modificat în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de majorare a onorariului provizoriu și a fost dispusă majorarea onorariului expertului Ș.L.

cu suma de 2.000 RON. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că criteriile avute în vedere de expert pentru stabilirea onorariului la suma de 44.258 RON nu pot fi luate în considerare, însă, avându-se în vedere volumul de muncă, se impune majorarea onorariului stabilit de către instanță la suma de 1.000 RON, prin Încheierea din 2 decembrie 2008 în sarcina ambelor părți, la suma de 3.000 RON, urmând ca diferența de 2.000 RON să fie achitată de către reclamantul R.C. Pentru obligarea acestuia la diferența de onorariu s-a avut în vedere respingerea acțiunii sale ca nefondată prin Sentința civilă nr. 189 din 2 martie 2010. Împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs reclamantul R.C., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, admiterea recursului și anularea deciziei atacate, iar în subsidiar, obligarea sa la plata onorariului de 2.000 RON, în solidar cu SC I. SA Medgidia. În argumentarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că, potrivit obiectului cererii de chemare în judecată, instanța trebuia să analizeze evoluția structurii acționariatului de la data privatizării SC I. SA și repartizarea acțiunilor pe acționari, că nu a solicitat niciodată efectuarea unei expertize în prezenta cauză și că eventualele investiții care s-au făcut în cadrul SC I. SA Medgidia au fost solicitate de către aceasta și implicit, obligația de achitare a onorariului revenea societății.

Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul R.C.: Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispozițiile legale sus-menționate și niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul acestui text de lege. În speță, se constată că deși a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., susținerile recurentului vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, atribut al instanțelor anterioare, ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală, fără legătură cu soluția cuprinsă în decizia atacată, care a vizat doar modalitatea de soluționare a cererii privind majorarea onorariului de expert. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurentul nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nul recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul R.C. împotriva Deciziei civile nr. 12/COM din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.