ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 12.02.2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 466/2015

HOTĂRÂRE

12.02.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 466/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 466/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 10 decembrie 2008 reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta SC D. SRL, solicitând obligarea pârâtei să achite reclamanților diferența dintre contravaloarea reală a părților sociale ce li se cuvine ca efect al retragerii lor din societate și valoarea acceptată și plătită de pârâtă la nivelul sumei de 1.192 euro/parte socială.

Reclamanții au arătat că au avut calitatea de asociați ai SC D. SRL, deținând un număr total de 130 părți sociale din capitalul societății, A. - un număr de 34 părți sociale; B. - un număr de 46 părți sociale; C. - un număr de 50 părți sociale, la data de 13 februarie 2008 au formulat cereri de retragere din societate, cereri care au fost aprobate prin hotărârile nr. 5 și 6 ale Adunării Generale a Asociaților din data de 11 iulie 2008.

Reclamanții nu au fost de acord cu valoarea părții sociale de 1.192 euro/parte socială, stabilită prin raportul de expertiză efectuat de SC E. SRL, iar în cadrul Adunării Generale a fost avansată propunerea de efectuare a unei contraexpertize cu trei experți, propunere aprobată, dar nefinalizată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 274 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de faptul că reclamanții nu au solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor prin care s-a aprobat valoarea de 1.192 euro/parte socială, excepție care a fost respinsă prin încheierea din 2 februarie 2010, cu următoarele argumente: anularea unei hotărâri Adunării Generale a Acționarilor nu se poate dispune decât pentru motive de nelegalitate sau de neconformitate cu actul constitutiv, în timp ce art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 dă posibilitatea asociaților retrași să se adreseze instanței atunci când nu sunt de acord cu suma oferită pentru părțile lor sociale de asociații rămași în societate și nu exclusiv în condițiile anulării hotărârii adunării generale.

La termenul din 12 mai 2009 reclamanții au precizat că înțeleg să solicite obligarea pârâtei la plata unei diferențe de 308 euro/parte socială.

Prin sentința civilă nr. 548 din 18 februarie 2014, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL și a obligat pârâta la plata către reclamanți, cu titlu de diferență contravaloare părți sociale, a următoarelor sume: către A. suma de 5.918 lei; către B. suma de 8.007 lei și către C. suma de 8.704 lei.

A obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 13.459 lei - cheltuieli de judecată (3.239 lei - taxă de timbru proporțională cu sumele acordate, 7.220 lei - onorariu expertize, 3.000 lei - onorariu avocat), a încuviințat în parte cererea de majorare onorariu formulată de experții F., G. și H. și a dispus majorarea onorariilor cuvenite cu 5.000 lei (câte 2.000 lei pentru F. și H. și 1.000 lei pentru expert G.), onorariu în sarcina pârâtei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au fost asociați ai societății SC D. SRL și, la data de 13 februarie 2008, împreună cu alți asociați, au solicitat retragerea din societate; cererile de retragere au fost puse în discuția Adunării Generale a Asociaților din 11 iulie 2008, adunare care a aprobat aceste cereri și referitor la plata contravalorii părților sociale, societatea, prin asociații rămași, a propus suma de 1.192 euro/parte socială, această valoare fiind stabilită prin raportul de expertiză efectuat de SC E. SRL; ca urmare a nemulțumirii asociaților retrași față de această valoare s-a făcut propunerea să fie efectuată o contraexpertiză, cu o echipă formată de experți numiți de fiecare parte, propunere care deși aprobată, societatea nu a mai întreprins demersuri pentru efectuarea unei contraexpertize și a plătit asociaților retrași contravaloarea părților sociale la valoarea de 1.192 euro/parte socială.

A constatat judecătorul fondului că părțile nu au ajuns la o înțelegere cu privire la valoarea părții sociale cuvenită asociaților retrași, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și a încuviințat efectuarea unei expertize de evaluare în vederea stabilirii valorii unei părți sociale la data retragerii din societate a reclamanților, din concluziile căruia a rezultat valoarea unei părți sociale a SC D. SRL la data de 11 iulie 2008, de 3.213,98 lei/parte socială, rezultând astfel o valoare mai mică decât cea plătită deja de societatea pârâtă; experții au precizat că evaluarea lor s-a efectuat în baza a ceea ce s-a constatat pe teren, valoare corectată cu evoluția pieței în perioada de timp scursă între cele două momente, folosindu-se date reale și asumate, în conformitate cu IVS 3; metodele de evaluare «comparații pe piață» și «randament», necesitau date de piață la datele de referință, respectiv 31 martie 2008 și 11 iulie 2008, date care nu mai erau disponibile; prima instanța a dispus efectuarea unei alte expertize care să stabilească, potrivit obiectivelor încuviințate, contravaloarea părților sociale la momentul retragerii reclamanților din societate și potrivit acestui raport de expertiză contravaloarea unei părți sociale la data de 11 iulie 2008 era, în funcție de metoda de evaluare, următoarea: activul net contabil corectat - 4.617,36 lei (1.288,72 euro); metoda capitalizării venitului - 3.983,20 lei (1.111,72 euro); metoda comparației de piață - 4.061,61 lei (1.133,61 euro).

În funcție de metoda de evaluare, instanța de fond a reținut valoarea stabilită prin metoda activului net contabil, având în vedere că aceeași metodă a fost avută în vedere și de Adunarea Generală a Asociaților care a votat o valoare de 1.192 euro/parte socială și în raport de diferențele rezultate dintre valoarea reieșită prin cel de-al doilea raport de expertiză și valoarea plătită de către societatea pârâtă reclamanților, a reieșit că reclamanților li se cuvin următoarele diferențe: A. - 5.918 lei, B. - 8.007 lei, C. - 8.704 lei.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel pârâta SC D. SRL, care a criticat soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității și, în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii formulate.

A solicitat apelanta-pârâtă și suspendarea executării hotărârii apelate, în temeiul art. 280 C. proc. civ. din 1865, având în vedere caracterul executoriu al sentinței civile atacate.

Prin Decizia civilă nr. 435 din 2 octombrie 2014 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării sentinței apelate.

A respins cererea de efectuare a unui supliment la expertiza contabilă.

A admis apelul declarat de pârâta SC D. SRL.

A schimbat în parte sentința apelată în sensul respingerii acțiunii reclamanților, ca nefondată.

A menținut dispoziția referitoare la plata experților.

A obligat intimații la plata sumei de 6729,80 lei cheltuieli de judecată în apel.

Apreciind asupra stadiului procesual al judecării apelului declarat de SC D. SRL, în sensul finalizării cercetării judecătorești, instanța de apel a constatat că nu se impune suspendarea executării hotărârii primei instanțe, în temeiul prevederilor art. 280 C. proc. civ. din 1865, astfel că cererea de suspendare a fost respinsă.

Referitor la efectuarea unui supliment la raportul de expertiză judiciară efectuat în fața primei instanțe de experții judiciari H. și F. - experți tehnici evaluatori proprietăți imobiliare și G. - expert auto, supliment care să privească valoarea activului net corectat în raport de valorile contabile indicate pentru activele imobilizate, activele circulante și pentru datoriile societății și de corecțiile reținute, instanța de apel a apreciat ca nefiind utilă soluționării cauzei o astfel de probă.

Instanța de apel a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii a fost corect soluționată de prima instanță, întrucât raportat la drepturile asociaților retrași, cuvenite acestora pentru părțile sociale deținute în societate, nu a existat o înțelege între societate și asociații retrași, astfel că acțiunea întemeiată pe prevederile art. 226 alin. (3) din Legea societăților este admisibilă și că din acest punct de vedere nu prezintă relevanță faptul că reclamanții nu au atacat hotărârea Adunarea Generală a Acționarilor nr. 5 din 11 iulie 2008, hotărârile Adunării Generale a Acționarilor de stabilire a comisiei de selecție, a criteriilor de selecție și a firmei de evaluare sau hotărârea Adunarea Generală a Acționarilor nr. 7 din 11 iulie 2008, care stabilește valoarea acestor drepturi, fiind suficient să rezulte că nu a existat o înțelege cu privire la întinderea drepturilor lor.

În ceea ce privește fondul raporturilor juridice litigioase s-a reținut că nu a fost soluționat în mod corect, pentru următoarele argumente:

Valoarea drepturilor cuvenite celor 12 asociați retrași din SC D. SRL, în temeiul prevederilor art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată, a fost stabilită prin raportul de evaluare întocmit în luna mai 2008 de firma SC E. SRL, desemnată conform art. 226 alin. (3) din Legea societăților. Potrivit acestui raport de evaluare, a fost estimată valoarea de piață a societății SC D. SRL prin utilizarea standardelor internaționale de evaluare enumerate de evaluatori (IVS 1, IVS3, GN 3, GN 6, GN 8 ) și prin inspecția pe teren, fiind făcută mențiune expresă că „în conformitate cu uzanțele din România, valorile prezentate de către evaluator sunt valabile la data specificată în raport, precum și într-un interval de timp limitat (…)”.

S-a reținut, de asemenea, că evaluarea a urmărit stabilirea valorii de piață a societății, evident la data evaluării, prin abordarea bazată pe active și abordarea pe bază de venit și a fost stabilită această valoarea de piață prin metoda activului net corectat, ca fiind rezultatul dintre valoarea de piață a activelor și valoarea de piață a datoriilor. În cadrul metodei abordării pe bază de venit s-a arătat că CFNI (cash-flow net disponibil pentru investitorii în societate) a fost negativ începând cu anul 2011 de previziune, astfel că evaluatorul nu a avut posibilitatea estimării unei valori de randament sustenabile.

A fost avută în vedere, abordarea bazată pe active, metodă care constă în corectarea valorii contabile a activelor individuale și a datoriilor societății, în sensul transformării acestora în valori de piață, fiind evaluate construcțiile, terenurile, mijloacele fixe și echipamentele, stocurile, creanțele, disponibilitățile bănești, activele necorporale și datoriile, observându-se că modalitățile efective de evaluare, algoritmul de calcul utilizat în stabilirea activului net corectat, dar și caracteristicile și descrierea construcțiilor, terenurilor, bunurilor mobile evaluate, sunt expuse în cuprinsul raportului de evaluare.

Instanța de apel a apreciat că stabilirea unei valori de piață a societății la o valoare cât mai reală s-a realizat în mod corect prin metoda activului net contabil corectat la nivelul anului 2008, având în vedere că potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare IVS 1, „valoarea de piață reprezintă suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât”.

S-a avut în vedere că metoda de evaluare utilizată presupune stabilirea unei valori de piață a unor bunuri mobile și imobile care include chiar o vizualizare directă a bunului de către evaluator, valoare care se poate modifica și care poate atrage o fluctuație chiar a întregului activ.

Reținând aceste argumente legate de evaluarea realizată de firma SC E. SRL, instanța de apel a apreciat că prin proba constând în evaluarea realizată de experții judiciari H. și F. - experți tehnici evaluatori proprietăți imobiliare și G. - expert auto, în cursul anului 2013, chiar dacă a avut în vedere documentele referitoare la situația economică a societății la data de 31 martie 2008 și data de 11 iulie 2008, reclamanții nu au putut face dovada unei alte valori de piață a SC D. SRL și implicit a unei alte valori a părților sociale cuvenite.

S-a constatat că în cadrul expertizei judiciare efectuate în cursul cauzei de față, inspectarea spațiilor comerciale s-a realizat numai din exterior, toate fiind fie închiriate unor terți, fie închise, elementele de interior au fost preluate din evaluarea efectuată de SC E. SRL, experții făcând mențiunea că „de la data de referință a evaluării și până la data inspecției a trecut o perioadă de peste 4 ani, perioadă în care spațiile au suferit modificări”; că s-a efectuat evaluarea spațiului comercial situat în Constanța, care a fost înstrăinat de SC D. SRL și a fost evaluat în cursul anului 2008 la suma de 130.000 euro, preț al vânzării, rezultând o valoare mai mare, pentru obținerea căreia experții au arătat în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni că valoarea a rezultat în urma analizei valorilor de piață ale unor imobile situate în zone adiacente; experții judiciari au utilizat metoda capitalizării directe a chiriei (veniturilor) pentru spațiile comerciale și metoda comparației directe (comparației de piață) pentru terenurile deținute în proprietate exclusivă, ca și evaluatorii din cadrul SC E. SRL, însă etapele concrete de realizare nu au fost aceleași, tocmai pentru că de la data evaluării efective realizate în anul 2008 a trecut o perioadă de timp de aproximativ 4 ani; concluzia că evaluarea realizată în anul 2008 este cea corectă și apropiată de realitatea stării societății la momentul retragerii asociaților este întărită și de faptul că diferența de valoare rezultată între cele două evaluări este foarte mică, în anul 2008 rezultând o valoare de 1.192 euro/parte socială, iar în anul 2013 o valoare de 1.288,72 euro/parte socială, diferența de aproximativ 97 euro/parte socială putând fi consecința intervenirii în timp a mai multor factori care nu ar fi putut fi avuți în vedere la nivelul anului 2008.

Concluzionând instanța de apel a apreciat că acțiunea celor trei reclamanți nu este întemeiată, aceștia nefăcând dovada că există diferență între valoarea achitată de pârâtă pentru părțile sociale și valoarea efectivă a acestora și în temeiul prevederilor art. 296 C. proc. civ. din 1865, Curtea de Apel a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

A fost menținută dispoziția referitoare la plata experților, respectiv majorarea onorariului de expertiză, onorariu ce se va achita de reclamanții căzuți în pretenții, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C., A. și B. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de intimata-pârâtă

SC D. SRL ca nefondat și, obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Criticile de nelegalitate expuse în cererea de recurs sunt în esență, următoarele:

- Întreaga motivare a instanței de apel conține argumente prin care se susține că singura evaluare corectă a părților sociale ale companiei se putea face doar în anul 2008, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. În vederea stabilirii drepturilor ce se cuveneau pentru părțile sociale deținute din capitalul social al pârâtei, instanța de fond a dispus efectuarea unei contraexpertize judiciare de evaluare, prin care valoarea unei părți sociale a fost majorată cu aproximativ 97 euro; instanța de apel nu a analizat raportul de contraexpertiză efectuat în cauză;

în cursul procesului, expertul parte, I. a evidențiat valori ale patrimoniului companiei

SC D. SRL cu mult superioare celor determinate de experții judiciari, fapt ce dovedește într-adevăr că valoarea de piață a companiei la nivelul anului 2008 era în realitate mult mai mare față de valoarea de piață stabilită de către firma

SC E. SRL; în egală măsură, prezumția de neadevăr a raportului de evaluare întocmit în anul 2008, de firma SC E. SRL, la solicitarea pârâtei, este întărită de refuzul conducerii

SC D. SRL de a proceda la efectuarea unei contraexpertize cu trei experți

, din care unul să fie desemnat de către asociații retrași, astfel cum s-a hotărât în Adunarea Generală a Acționarilor din iulie 2008, pe care în mod abuziv, directorul general de la acea dată al companiei a refuzat să o pună în aplicare.

- Prin raportul de contraexpertiză judiciară efectuat în cauză, recurenții au făcut dovada că între evaluarea efectuată de pârâtă, în mod unilateral, în anul 2008, prin firma desemnată de aceasta, SC E. SRL și evaluarea efectuată în cursul procesului, există

diferențe semnificative, de aprox. 97 euro/parte socială, prin utilizarea aceleiași metode de evaluare: metoda activului net contabil corectat.

- În mod greșit a reținut Curtea de Apel Constanța, în considerentele deciziei atacate, că onorariul suplimentar în sumă de 5.000 lei trebuie să fie achitat de către reclamanți, cu încălcarea dispozițiilor art. 226 alin. (3), teza finală din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care „costurile de evaluare vor fi suportate de societate”. Sub acest aspect există contrarietate între dispozitivul și considerentele deciziei atacate, întrucât în considerente se menționează că "va fi menținută dispoziția referitoare la plata experților, respectiv majorarea onorariului de expertiză ce va fi achitat de reclamanții căzuți în pretenții, potrivit art. 274 alin. (1), C. proc. civ. din 1865", iar în dispozitiv se menționează doar: „Menține dispoziția referitoare la plata experților". Ori, dispoziția referitoare la plata experților din dispozitivul sentinței civile nr. 548 din 18 februarie 2014 a Tribunalului Constanța este formulată astfel: „Încuviințează în parte cererea de majorare onorariu formulată de experții: F., G. și H.. Dispune majorarea onorariilor cuvenite cu 5.000 Iei (…), onorariu în sarcina pârâtei."

- În mod greșit Curtea de Apel Constanța a dispus obligarea la cheltuieli de judecată în cuantum de 6.729,80 lei cu titlul de taxă de timbru, taxă de timbru eronat calculată, în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimata-pârâtă

SC D. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamanți.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel a apreciat corect că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 întrucât părțile nu au ajuns la o înțelegere cu privire la valoarea părților sociale cuvenite asociaților retrași.

Instanța de apel a aplicat și interpretat corect prevederile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reținând că fondul raportului juridic litigios nu a fost soluționat în mod corect de către Tribunalul Constanța în condițiile în care, nu s-a făcut dovada că există diferență între valoarea achitată de pârâtă pentru părțile sociale deținute de reclamanți și valoarea efectivă a acestora.

Instanța de apel a analizat atât raportul de expertiză întocmit de SC E. SRL, cât și raportul de expertiză judiciară efectuat la prima instanță ce au avut la bază aceiași metodă a activului net contabil, înlăturând susținerile reclamanților și explicând de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat așa încât hotărârea să creeze transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, presupune printre altele dreptul părților de a fi în mod real „ascultate”, de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales, în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real, consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt, ceea ce s-a întâmplat în cauză, reclamanții beneficiind de un proces echitabil.

În realitate prin această cale de atac recurenții tind la rejudecarea în fond a recursului. Modul în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză, respectiv starea de fapt stabilită, reprezintă o chestiune de netemeinicie a hotărârii atacate, ce nu poate fi supusă cenzurii în recurs.

Chiar și criticile referitoare la forța probantă a expertizei judiciare sunt circumscrise aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii pronunțate.

În condițiile în care solicitările reclamanților nu sunt întemeiate, nu pot fi aplicate dispozițiile art. 226 alin. (3) teza finală din Legea nr. 31/1990.

Instanța de apel, a menținut dispoziția instanței de fond privind majorarea onorariului de expertiză cu 5.000 lei, însă față de soluția pronunțată și reținerea culpei procesuale a reclamanților a aplicat corect prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Taxa de timbru stabilită de instanța de apel nu a fost contestată în temeiul prevederilor art. 21 din Legea nr. 146/1997, încât nu se mai pune problema unei taxe de timbru eronat calculată în această fază procesuală, situație în care, motivul de recurs nu poate fi primit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevăzut de art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamanților ca nefondat.

Reținând culpa procesuală a recurenților-reclamanți în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ. vor fi obligați recurenții la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă

SC D. SRL Constanța