ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1304/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a Comercială, sub nr. x/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanței să dispună, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societății ca urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus, care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A. și s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. S-a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului. Totodată, s-a respins cererea reconvențională, prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na. expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7.650 RON, în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.690,30 RON.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul B. a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2011, apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a formulat cerere de revizuire – B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/12.02.2021.

Prin decizia civilă nr. 471 din 13 decembrie 2022, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011 și a sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011, formulată de revizuentul B..

La data de 14 februarie 2023, C. S.R.L. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 471 din 13 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosar civil nr. x/2021, cu privire la cheltuielile de judecată, solicitând admiterea cererii formulate în sensul de a indica în dispozitivul hotărârii faptul că i se cuvin, în temeiul art. 281

2

din C. proc. civ., cheltuieli de judecată în cuantum de 5.281,14 RON, și, pe cale de consecință, obligarea revizuentului la plata acestora.

Prin încheierea din camera de consiliu din 29 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul B., ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 63/LP din 6 martie 2024, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști a admis în parte cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 471 din 13 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosar civil nr. x/2021, formulată de societatea C. S.R.L. și a dispus completarea dispozitivului deciziei, în sensul că se va menționa: obligă revizuentul să plătească intimatei C. S.R.L. suma de 3.514,88 RON, cheltuieli de judecată efectuate în revizuire, reprezentând onorariu de avocat.

B. a declarant recurs împotriva încheierii din 29 noiembrie 2023 și a deciziei civile nr. 63/LP din 6 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți în dosarul nr. x/2021.

În motivarea cererii, recurentul arată că, prin cererea de revizuire ce a format obiectul dosarului menționat, a înțeles să solicite instanței de apel care a pronunțat decizia nr. 2/2016, revizuirea acesteia, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 vechiul C. proc. civ.

În acest sens, a arătat faptul că, prin decizia a cărei revizuire a solicitat-o, instanța de apel, în speță Curtea de Apel Constanța, analizând apelul pe care l-a formulat împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, în cauza ce a avut ca obiect excluderea sa din societatea C., a reținut că sunt întemeiate susținerile pretinsului reclamant-pârât cu privire motivele de excludere.

Mai arată recurentul că, prin decizia civilă nr. 471/2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a fost respinsă cererea de revizuire pe care a formulat-o împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, și că, prin cererea de completare de dispozitiv, intimata C. S.R.L., a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 471/2022, în sensul acordării cheltuielilor de judecată în sumă de 3.514,88 RON, fără însă ca avocații să facă dovada unui mandat printr-un înscris, așa cum este prevăzut în Legea avocaților și în Statutul profesiei de avocat.

Recurentul susține că, potrivit Legii avocaților și Statutului profesiei de avocat, singurul mijloc de probă care atestă relația dintre client și avocat este contractul de asistență juridică, în acest sens fiind și dispozițiile art. 85 C. proc. civ.

Faptul că numai înscrisul potrivit legilor de organizare face deplina dovadă a existenței unei relații contractuale, și nu împuternicirea avocațială, reiese și din art. 122 alin. (7) din Statutul profesiei de avocat, potrivit căruia contractul de asistență juridică este unicul mijloc de probă, care face dovada relației dintre client și avocat.

În aceeași ordine de idei, recurentul face trimitere și la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 5l/1995, precum și la art. 108 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

În raport de dispozițiile enunțate mai sus, recurentul concluzionează în sensul că doar contractul de asistență juridică și nu împuternicirea avocațială atestă drepturile de a reprezenta partea, iar împuternicirea este doar elementul care ar trebui să facă dovada contractului de asistență juridică.

Așadar, drepturile nu se nasc din "împuternicire avocațială", ci în baza contractului de asistență juridică.

Mai susține recurentul că, prin apărările pe care le-a formulat în cursul soluționării cererii de completare de dispozitiv, a solicitat, printre altele, și cenzurarea acestor cheltuieli, având în vedere obiectul cauzei și munca depusă de reprezentanții convenționali ai intimatei în susținerea apărărilor. Mai mult, aceștia nu au făcut dovada că au fost mandatați de societate, având în vedere că societatea își exprimă voința prin organele ei, astfel cum prevede art. 35 din Decretul nr. 31/1954, iar aceste cheltuieli, dacă au fost efectuate, nu au avut acordul organelor de conducere ale societății, nu au fost aprobate de asociați și de adunarea generală.

În continuare, recurentul expune ample argumente cu privire la cota de participare a domnului B. senior la societatea C. S.R.L.

Recurentul susține că hotărârea de completare a dispozitivului este nelegală din perspectiva neanalizării de către instanță a cererii sale de reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată, cerere pe care a susținut-o și oral la termenul de judecată la care s-au formulat concluzii.

În acest context, apreciază că hotărârea pronunțată este nemotivată și conține o motivare contradictorie, situație ce atrage anularea acesteia.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 7 C. proc. civ., recurentul susține că, domnul B. senior, fiind asociatul acestei societăți, deținând 25% din părțile sociale, nu i-a mandatat pe avocați să demareze procesul pendinte.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, întrucât Legea avocaților și Statutul profesiei prevăd că numai contractul de asistență juridică este unicul mijloc de probă și, în baza acestuia, părțile sunt reprezentate în proces, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., recurentul apreciază că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, atât timp cât a fost luată în baza unor simple afirmații ale avocaților, fără să fi fost verificate excepțiile pe care le-a invocat.

Recurentul reiterează argumentul potrivit căruia împuternicirea avocațială nu face dovada existenței unui contract de mandat, ci este o prezumție a existenței acestuia și că are la bază declarațiile false ale unui grup de avocați.

În ceea ce privește încheierea din data de 29.11.2023, recurentul susține că instanța, în mod nefondat, a respins cererea de recuzare pe care a formulat-o.

În acest sens, recurentul afirmă că doamna magistrat E. și-a exprimat părerea în privința cererilor și excepțiilor pe care le-a invocat, astfel: în dosarul nr. x/2021, aceeași doamnă judecător a respins cererea de suspendare a soluționării cauzei, în temeiul art. 4l3 pct. I C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019, a respins ca nefondată cererea de suspendare a soluționării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (2) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2019, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant convențional și legal pentru intimata S.C. C. S.R.L., a respins ca nefondată cererea de anulare a actelor de procedură efectuate de această intimată, a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unor probleme de drept, ca inadmisibilă cererea de înscriere în fals cu privire la împuternicirea avocațială întocmită de F. pentru intimata S.C. C. S.R.L. și cu privire la actele întocmite de intimată.

Prin urmare, recurentul apreciază că dna. judecător și-a exprimat părerea în ceea ce privește cererile și excepțiile invocate și în prezenta cauză, acest lucru reprezentând o antepronunțare.

Recurentul mai arată și că doamna magistrat a respins cererile sale de revizuire, dar și toate excepțiile invocate în dosarele nr. x/2018, nr. y/2017, nr. z/2018, nr. w/2017, în special, lipsa calității de reprezentant legal, fără a verifica baza legală, și anume pretinsul contract de asistență juridică, ce a stat la baza pretinsei împuterniciri.

Potrivit susținerilor recurentului, doamna magistrat are o atitudine părtinitoare, așa cum rezultă din încheierile din 14.09.2022, pronunțate în dosarele nr. x/2018, nr. y/2021*, precum și în dosarul nr. x/2021, încheierea din data de 09.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin au fost respinse excepțiile pe care le-a invocat, pe simple afirmații ale părții adverse, în sensul că pretinșii apărători atestă identitatea părților.

Prin urmare, potrivit recurentului, faptul că s-a pronunțat cu privire la aceleași cereri și excepții invocate chiar în dosarul de revizuire, dar și în alte dosare de revizuire formulate, pune la îndoială imparțialitatea judecătorului, impunându-se a fi admisă cererea de recuzare formulată în cauză.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții sau motive de recurs, Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.

Este de reținut că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant în jurisprudența sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil și accesul la justiție, că dreptul la justiție nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13.07.1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din CEDO.

Înalta Curte reține că, deși recurentul B. a fost citat cu mențiunea timbrării cererii cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 RON și 0,3 RON timbru judiciar, astfel cum reiese din dovada aflată la dosar, acesta, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Mai mult, obligația de plată anticipată a taxei judiciare de timbru relevă că niciun act, excepție sau cerere nu poate fi pusă în discuția părților sau analizată de instanța de judecată anterior achitării acestei taxe, legala învestire a instanței realizându-se în momentul îndeplinirii acestei obligații.

Ca atare, deși nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa de la dezbateri a părților, instanța de judecată nu poate dispune nicio măsură cu privire la acest incident sau a oricărui alt incident și nici nu poate efectua niciun act de procedură, în lipsa legalei sale învestiri prin achitarea taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, că recurentul B. nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 12 iunie 2024 și că, în cauză, nu operează scutirea de la obligația timbrării.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea cererii de recurs formulată de recurentul B., ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2023 și a deciziei civile nr. 63/LP din 6 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți în dosarul nr. x/2021, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2024.