ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 182/2026

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 182/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 3 februarie 2026

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 29 noiembrie 2011, sub nr. x/2011, reclamantul A. a solicitat, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990, excluderea asociatului pârât B. din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societății ca urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus, care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 80-82 și 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, pe calea cererii reconvenționale, a solicitat excluderea reclamantului A. din societatea C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societății în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța a admis în parte cererea principală, a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societății C. S.R.L., părțile sociale aparținând acestuia revenindu-i asociatului A.; a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B.; a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant; a admis cererea formulată de d-na expert D. și a dispus majorarea onorariului cuvenit acesteia cu suma de 7.650 RON, plata onorariului fiind în sarcina reclamantului; a obligat pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8690,30 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul B., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile apelate în sensul respingerii acțiunii principale privitoare la excluderea sa; în subsidiar, a solicitat admiterea cererii sale reconvenționale, în sensul excluderii din cadrul societății a reclamantului-intimat sau dizolvarea acesteia ca urmare a neînțelegerilor grave dintre asociați, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B. în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimata-pârâtă C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 la Curtea de Apel Constanța, revizuentul B. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, anularea acesteia, iar, în rejudecare, admiterea apelului, cu consecința respingerii acțiunii formulate de către intimat ca nefondată.

În motivarea cererii a arătat că motivele de revizuire sunt cele prevăzute de art. 322 pct. 2, 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, dat fiind faptul că există înscrisuri noi sub forma de hotărâri potrivnice penale, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și care confirmă faptul că în cauza de față a fost acordat mai mult decât s-a cerut.

Prin încheierea nr. 2018 din 05 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție — secția a-II-a Civilă a admis cererea formulată de petentul B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 și, în consecință, a strămutat pricina de la Curtea de Apel Constanța la Curtea de Apel Brașov, menținând actele de procedură îndeplinite.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov - secția Civilă, sub nr. x/2024.

La termenul de judecată din 13 decembrie 2024 s-a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, înregistrarea separată a acesteia, competența fiind declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 2015/Ap/20 decembrie 2024 a Curții de Apel Brașov.

În consecință, instanța a rămas învestită în prezentul dosar cu soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 din C. proc. civ. de la 1865.

II. Hotărârea recurată:

Prin decizia nr. 554/Ap din 23 aprilie 2025, Curtea de Apel Brașov - secția Civilă a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865 și, în consecință, a respins-o ca tardivă; a respins excepția tardivității formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din același cod; a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. a obligat revizuentul B. la plata către intimata C. S.R.L. a sumei de 11.096,17 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Brașov a reținut că excepția tardivității este întemeiată doar în ceea ce privește cererea de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ.. Instanța de revizuire a avut în vedere că decizia instanței de apel a cărei revizuire se cere a fost comunicată pârâtului B. la data de 18.03.2016, potrivit dovezii aflate la dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel Constanța, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 05.03.2024, cu mult peste termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865. De asemenea, a reținut că apariția ulterioară a unui înscris nu poate influența curgerea termenului pentru motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865.

În ceea ce privește revizuirea solicitată în baza art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, întemeiată pe încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 a Tribunalului Neuruppin, curtea de apel a reținut că termenul de o lună curge din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. Raportat la momentul indicat de revizuent ca dată a comunicării, respectiv 20.02.2024, s-a constatat că formularea cererii de revizuire întemeiate pe acest caz la data de 05.03.2024 s-a făcut cu respectarea termenului stabilit de legiuitor, astfel că s-a respins excepția tardivității.

În continuare, analizând admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, curtea de apel a reținut că acesta vizează situația în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

S-a mai reținut că pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea, partea interesată trebuie să se bazeze pe un înscris probator nou, care să fi existat la data la care a fost pronunțată hotărârea atacată, dar care nu a putut fi prezentat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Totodată, acest înscris trebuie să fie determinant pentru soluționarea cauzei, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării procesului, soluția ar fi putut fi alta, și să fie prezentat de revizuent.

Față de împrejurarea că decizia civilă a cărei revizuire se cere a fost pronunțată la data de 11.01.2016, iar încheierea penală a Tribunalului Neuruppin este din luna septembrie 2023, instanța de revizuire a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale, întrucât înscrisul nu exista la momentul pronunțării hotărârii atacate, astfel încât nu putea fi nici reținut de parte potrivnică, nici nu putea fi prezentat din motive mai presus de voința părții.

Prin urmare, în temeiul art. 326 din C. proc. civ. de la 1865, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din același cod a fost respinsă ca inadmisibilă, fără a se mai impune analizarea celorlalte motive legate de caracterul determinant al înscrisurilor invocate.

III. Recursul declarat:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul B., solicitând casarea deciziei nr. 554/AP/2025 cu consecința admiterii cererii de revizuire în sensul anulării deciziei nr. 2/2016 și, rejudecând apelul, să se dispună desființarea sentinței civile nr. 116/2015.

În motivarea memoriului de recurs, după prezentarea situației de fapt, recurentul a arătat, în esență, că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9, pct. 7 și pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, recurentul consideră că decizia privind motivul de revizuire fundamentat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din același cod este rezultatul aplicării greșite a art. 322 pct. 2 și 4 din C. proc. civ. de la 1865. Susține recurentul că în jurisprudența instanței supreme s-a admis că există situații în care pot fi invocate în revizuire și înscrisuri inexistente în momentul pronunțării hotărârii atacate.

În acest sens, susține că o hotărâre judecătorească intervenita după soluționarea litigiului în fond poate fi considerată, în anumite situații, ca un act nou, care să poată fi invocat într-o cerere de revizuire, respectiv atunci când acea hotărâre a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea.

Printr-o altă critică, recurentul reclamă soluția de admitere a excepției tardivității pronunțate asupra cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, apreciind că este incident motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din același cod.

În argumentarea acestei critici, susține că instanța de fond nu a ținut cont de momentul efectiv al luării la cunoștință a încheierii penale a Tribunalului Neuruppin nr. 13 Qs 108/23, respectiv la data de 19.02.2024, prin comunicarea acesteia de către domnul E..

În opinia sa, termenul de revizuire reglementat de art. 324 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865 curge de la data descoperirii înscrisului (în acest caz, hotărârea penală străină), iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii supuse revizuirii (2016).

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, recurentul a criticat soluția de inadmisibilitate a motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, pe considerentul că hotărârea penală nu ar constitui un "înscris nou" în sensul legii.

Potrivit recurentului, această motivare este contradictorie și străină de natura pricinii, întrucât jurisprudența constantă a instanței supreme și doctrina au stabilit că o hotărâre judecătorească (chiar pronunțată ulterior) poate constitui înscris nou dacă a fost obținută pe baza unei cereri formulate înainte de soluționarea litigiului inițial și nu putea fi prezentată anterior.

De asemenea, a învederat că instanța nu a analizat natura și efectele hotărârii penele străine asupra situației de fapt reținute în hotărârea civilă atacată, omisiune ce echivalează cu nemotivarea deciziei în raport cu un aspect esențial.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 5, art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

IV. Apărările formulate:

Intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat împotriva încheierilor de ședință, întrucât nu se regăsesc motive de nulitate sau critici îndreptate împotriva vreunei încheieri; pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

V. Soluția instanței de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursul este nefondat.

Prealabil dezvoltării considerentelor asupra recursului, Înalta Curte reține că, deși recurentul a indicat că cererea de recurs vizează și încheierile de ședință, față de lipsa oricăror critici de nelegalitate în raport de acestea, instanța supremă urmează a se pronunța exclusiv cu privire la criticile dezvoltate cu privire la decizia civilă nr. 554/AP din 23 aprilie 2025.

Procedând la analiza recursului prin prisma motivelor de nelegalitate indicate, Înalta Curte reține că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, instanța de revizuire analizând condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din același cod și reținând, în mod corect, faptul că încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 a Tribunalului Neuruppin nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de revizuire.

Prin statuarea acestui motiv de revizuire, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute la data soluționării litigiului, nu au putut fi verificate și valorificate de instanța de judecată, iar acest aspect a condus la săvârșirea unei erori de fapt involuntare care se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțate.

Notează instanța supremă că poate fi invocat ca înscris nou pentru retractarea unei hotărâri un act care a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, pe care partea nu l-a prezentat instanței de judecată, întrucât a fost reținut de partea adversă ori a intervenit o împrejurare mai presus de voința părților și care confirmă o situație deosebită de cea reținută ca fiind determinantă la pronunțarea soluției.

Instanța de revizuire, verificând respectarea condițiilor evocate anterior, a reținut că încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 a Tribunalului Neuruppin nu poate fi considerat un "înscris nou", statuând, în mod corect, că înscrisul în discuție trebuia să fi existat la data judecății, în anul 2016, deoarece numai în această situație s-ar fi putut pune în discuție ipoteza normei legale, respectiv că ar fi putut fi reținut de partea potrivnică în cursul procesului, revizuentul fiind, astfel, în imposibilitate de a-l prezenta. Or, în speță, a fost invocată o hotărâre judecătorească care nu exista la momentul soluționării cauzei a cărei revizuire se solicită.

Distinct de aceasta, Înalta Curte mai notează că recurentul, deși susține că este admisibilă revizuirea pentru motivul indicat atunci când înscrisul nou este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată ulterior, însă în baza unei cereri anterioare soluționării definitive a cauzei, omite să dovedească împrejurarea că încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 a Tribunalului Neuruppin îndeplinește această condiție. De altfel, din înscrisurile existente la dosar reiese că această încheiere a fost pronunțată în dosarul nr. x, anul constituirii dosarului fiind ulterior datei pronunțării hotărârii atacate cu revizuire (11.01.2016).

În aceste condiții, constată instanța supremă că încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 a Tribunalului Neuruppin nu este înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, cum în mod judicios a reținut și instanța de revizuire.

În continuare, procedând la analiza criticilor privind aplicarea greșită a normelor de procedură în ceea ce privește admiterea excepției de tardivitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, instanța supremă observă că acestea se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, și nu pct. 7, cum în mod greșit au fost încadrate de recurent, urmând a fi analizate din această perspectivă.

În speță, recurentul este nemulțumit de modul de apreciere a instanței de revizuire cu privire la termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, termen ce este reglementat de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 din același cod.

Contrar alegațiilor recurentului care argumentează exercitarea în termen a revizuirii întemeiate pe pct. 2 prin raportare la termenul instituit pentru pct. 5, instanța supremă notează că motivul de revizuire invocat se corelează cu dispozițiile pct. 1 al art. 324 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora termenul de revizuire curge de la data comunicării hotărârii definitive atacate cu revizuire.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții reiese faptul că, pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, invocat de recurent în cererea sa, în cazul în care hotărârea ce se solicită a fi revizuită este definitivă, termenul pentru formularea cererii de revizuire este de 1 lună de la data comunicării acesteia, iar, în cazul în care hotărârea ce face obiectul revizuirii este pronunțată de o instanță de recurs " după evocarea fondului", termenul de 1 lună curge de la pronunțarea respectivei hotărâri.

În prezenta cauză, hotărârea ce s-a solicitat a fi revizuită este decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în etapa apelului.

Or, potrivit art. 377 din C. proc. civ. de la 1865, (1) Sunt hotărâri definitive: 3. hotărârile date în apel."

Cum decizia civilă 2 din 11 ianuarie 2016 ce face obiectul cererii de revizuire a fost pronunțată în etapa procesuală a apelului, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de revizuire a reținut că aceasta este o hotărâre definitivă, în sensul art. 377 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, iar termenul de 1 lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 din același cod curge de la comunicarea acesteia și nu de la data luării la cunoștință a înscrisului, cum eronat susține recurentul.

Față de data comunicării deciziei către recurent, respectiv data de 18.03.2016, astfel cum rezultă din dovada de comunicare atașată la dosarul de apel al Curții de Apel Constanța nr. 14950/118/2011, termenul de 1 lună pentru exercitarea căii de atac a revizuirii s-a împlinit la data de 18.04.2016, conform art. 101 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865.

În condițiile în care cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 05.03.2024, în mod corect și interpretând judicios dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 anterior enunțate, instanța de revizuire a constatat că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865 a fost tardiv formulată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge și criticile subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, reținând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 322 pct. 2 și art. 324 alin. (1) pct. 1 și 4 din același act normativ.

Cât privește ultimul motiv de recurs, circumscris de recurent dispozițiilor pct. 5 al art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, se observă că recurentul a dezvoltat critici care vizează, în realitate, nemotivarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.

În drept, aceste critici nu se încadrează în pct. 5 invocat de recurent, ci se subsumează dispozițiilor pct. 7, respectiv atunci când hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Transpunând aceste exigențe în examenul de legalitate de față, Înalta Curte constată că aceste rigori au fost respectate. Astfel, sintetizând elementele esențiale ale cauzei, reține că raționamentul instanței este suficient pentru a justifica dispoziția acesteia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

În analiza efectuată asupra admisibilității căii de atac în retractare, Curtea de Apel Brașov a avut în vedere condițiile prevăzute de norma legală invocată, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Astfel, s-a reținut că încheierea penală nr. 13 Qs 108/23 pronunțată de Tribunalul Neuruppin, pe care revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire, nu exista la momentul pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, fiind pronunțată în septembrie 2023, concluzionând că înscrisul la care s-a făcut referire nu îndeplinește cerințele art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că decizia atacată cuprinde considerente suficiente care justifică respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire și permit părții să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției pronunțate, fiind posibilă realizarea controlului judiciar.

În egală măsură, reține instanța supremă că în analiza cererii de revizuire întemeiate pe prevederile anterior menționate, instanța sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, la examinarea admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție aspectele legate de fondul pricinii.

Astfel, potrivit art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Așadar, trebuie să se invoce un înscris doveditor, nou, care să nu fi fost luat în considerare pe parcursul procesului în care s-a pronunțat hotărârea atacată, descoperit după pronunțarea hotărârii, cu condiția ca înscrisul invocat să fi existat la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii, înscrisurile constituite ulterior neputând servi drept temei al revizuirii.

De asemenea, se impune ca înscrisul să nu fi fost înfățișat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, fără a se distinge dacă reținerea înscrisului a fost intenționată sau involuntară, iar înscrisul invocat trebuie să fie determinant pentru hotărârea pronunțată, în sensul că, dacă instanța ar fi avut cunoștință de existența și conținutul acestui înscris, ar fi putut pronunța altă soluție decât cea atacată.

Fiind vorba despre condiții cumulative, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

În acest context, în mod corect a procedat instanța de revizuire care, constatând că înscrisul de care se prevalează revizuentul nu exista la momentul pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, nu a mai procedat la analiza celorlalte condiții impuse de lege.

Conchide Înalta Curte în sensul că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. 261 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, întrucât examinează și răspunde motivelor care au stat la baza formulării cererii de revizuire, astfel încât va fi înlăturat și motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate, și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei civile nr. 554/Ap din 23 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția Civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2026.