ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2438/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a civilă la 29.11.2011, sub nr. x/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună excluderea asociatului pârât din societatea C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societății ca urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu pot stabili de comun acord această sumă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 80-82 și 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, iar pe calea cererii reconvenționale a solicitat excluderea reclamantului A. din societatea C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societății în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă a admis în parte cererea principală și a dispus excluderea pârâtului din cadrul societății C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului A.. Totodată, a fost respins, ca prematur, capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B.; a fost respinsă și cererea reconvențională, prin care pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, Curtea de Apel Constanța –Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B. în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimata-pârâtă C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2011.

Împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, precum și a sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, în același dosar, pârâtul B., în contradictoriu cu intimații A. și C. S.R.L., a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, cerere de revizuire prin care a solicitat anularea hotărârilor și, rejudecând fondul, în forma în care a rămas valabil prin pronunțarea apelului, să se dispună admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la 16.01.2019 pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 237/CA din 13 mai 2019, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la 12.06.2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 31.01.2019, sub nr. x/2019, pârâtul B., în contradictoriu cu intimații A. și C. S.R.L., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanta – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul x/2011, precum și a sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, în același dosar.

În raport de motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a invocat excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cererii.

Prin decizia civilă nr. 124 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul B., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la 21.05.2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la cauza având nr. 78/36/2019.

Prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-au respins ca inadmisibile cererile de revizuire conexate, formulate de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și împotriva sentinței nr. 116 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanța – secția a II-a Civilă, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2011; revizuentul B. a fost obligat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial redus, către intimata C. S.R.L.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a Civilă la 31.01.2019, sub nr. x/2019, revizuentul B., în contradictoriu cu intimații A. și C. S.R.L., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2011, precum și a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în același dosar.

Prin încheierea din 23 aprilie 2019, Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, a dispus suspendarea judecății, având în vedere că nu s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, revizuentul B. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 643 din 12 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul, a casat încheierea recurată și a trimis cauza primei instanțe pentru continuarea judecății.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a Civilă, sub nr. x/2019/a1.

Prin sentința civilă nr. 1373 din 4 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Constanța – secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul B., în contradictoriu cu intimații C. S.R.L. și A., împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 20.01.2021, sub nr. x/2021.

Prin decizia nr. 1170 din 13 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, și împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011. Totodată, a obligat revizuentul la plata sumei de 1.744,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata C. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 1170 din 13 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, revizuentul B. a formulat recurs declarativ, arătând, totodată, că motivele de recurs vor fi depuse după primirea deciziei motivate.

Prin memoriul de recurs, înaintat la dosarul cauzei la 20 septembrie 2022, titularul căii de atac, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, a susținut, în esență, că decizia de respingere a cererii de revizuire este nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu a analizat cererile formulate în dosar și a invocat, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat, constatând, în mod eronat, că ar exista tripla identitate de părți, obiect și cauză cu dosarul nr. x/2019.

În considerarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, a învederat că, în dosarul nr. x/2019, înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a Civilă, au fost invocate motivele de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865, iar, urmare a declinării cauzei spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța s-ar fi pronunțat numai cu privire la cererea de revizuire și excepțiile invocate pe motivul prevăzut de pct. 7.

A afirmat că tribunalul s-a declarat necompetent să judece motivele invocate pe pct. 7 și instanța supremă să judece pe pct. 5, dar nu s-a luat nicio dispoziție cu privire la "restul dosarului", respectiv în privința cererii asupra căreia instanțele s-au declarat necompetente.

În opinia recurentului, Înalta Curte de Casație și Justiție nu era competentă să soluționeze cererea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5, ci doar pe pct. 7 al aceluiași articol.

În altă ordine de idei, a relevat că motivul de revizuire viza hotărârea pronunțată în dosarul penal nr. x/2018 și alte decizii penale intracomunitare, prin hotărârea penală precizată fiind constatată o altă situație de fapt decât cea din decizia a cărei revizuire o solicită.

Dat fiind faptul că, potrivit C. proc. civ. de la 1865, hotărârile judecătorești a altor state, ce privesc aceeași cauză, nu au autoritate de lucru judecat, a arătat că, în situația în care s-ar aprecia că o hotărâre contradictorie pronunțată de o instanța intracomunitară nu îndeplinește motivul de revizuire stabilit de lege, înțelege să invoce, în subsidiar, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, reluând argumentele prezentate în susținerea motivului de recurs redate supra, recurentul a susținut că magistrații instanței supreme nu erau competenți să îndeplinească acte de procedură în dosarul nr. x/2021, neavând competență să judece cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

În ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, autorul recursului a afirmat că excepțiile invocate în dosar nu au analizate, motivația instanței bazându-se numai pe faptul admiterii argumentelor unor avocați nemandatați, dar și asupra faptului că a fost invocată excepția autorității de lucru judecat.

Astfel, a învederat că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de revizuire astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv în baza hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2018 și a apreciat că revizuirea ar fi fost analizată în dosarul nr. x/2019.

De asemenea, a susținut că, de vreme ce decizia nu cuprinde considerentele pentru care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată, instanța nu s-a pronunțat nici asupra motivelor pentru care nu a analizat excepția.

Subsumat motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, titularul recursului a afirmat că, prin motivarea în cazul de față, în care instanța pretinde că "soluția obținută de la CCR nu are aptitudini de a influența soluționarea cererii de revizuire", se încalcă vădit scopul și intenția legiuitorului.

În acest sens, a subliniat că hotărârea avea vădit o influență asupra soluționării cauzei, deoarece actul dedus judecății era excepția de neconstituționalitate, iar neanalizarea acesteia poate fi asimilată unei interpretări greșite.

În ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, după evocarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, recurentul a susținut că instanța, prin faptul că nu a emis o încheiere prin care să fie redate motivele pentru care excepția de neconstituționalitate invocată a fost respinsă, a încălcat cu desăvârșire prevederile legale.

În continuare, titularul recursului a relevat că, la 24.11.2020, în dosarul nr. x/2019, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, deoarece norma este imprevizibilă și neclară raportat la deciziile intracomunitare, respectiv decizii sau ordonanțe penale, fiind contrară prevederilor art. 16, 20, 21 și 24 din Constituție, precum și art. 6 C.E.D.O. raportat la art. 20 din Constituție în ceea ce privește hotărârile contradictorii ale alor instanțe de același grad sau de alte grade diferite pronunțate de instanțele altor țări membre ale Uniunii Europene.

În argumentare, a arătat că dispozițiile enunțate sunt neconstituționale deoarece legiuitorul nu a avut în vedere extinderea lor asupra hotărârilor penale. A punctat că, în cazul de față, nu este vorba despre hotărâri potrivnice, ci de faptul că norma nu conține referiri la hotărârile penale, mai ales că art. 322 face referire la instanțe de același grad. Or, același grad nu poate fi decât grad național, legiuitorul din 1865 nu s-a referit niciodată la hotărâri ale altor state.

În opinia recurentului, norma pretins neconstituțională nu prevede ce se întâmplă în cazul unor decizii penale care constată contrariul față de deciziile civile și nici ce se întâmplă în cazul deciziilor penale intracomunitare și nici în cazul deciziilor penale naționale, acestea nefiind enunțate în cuprinsul normei.

În continuare, a făcut trimitere la alte cauze penale și civile în care acesta a fost parte.

În fine, susținând că dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 sunt neconstituționale deoarece legiuitorul nu a avut în vedere extinderea acestora și asupra hotărârilor penale, a solicitat admiterea cererii de recurs.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători la 18.05.2022, sub nr. x/2022, fiind repartizat spre soluționare Completului Civil 2 – 2022, cu termen de judecată la 20 iunie 2022.

Prin decizia civilă nr. 164 din 20 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a admis excepția necompetenței materiale a Completului de 5 judecători, invocată de instanță din oficiu și a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă competența de soluționare a recursului declarat de B. împotriva deciziei nr. 1170 din 13 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2021.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 11.08.2022, sub nr. x/2022*, cauza fiind repartizată, spre soluționare, completului de judecată nr. 4, cu termen de judecată la 21 septembrie 2022.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, a suspendat judecata recursului.

Prin încheierea din 24 mai 2023 s-a dispus repunerea cauzei pe rol și, întrucât prin încheierea pronunțată la 16 februarie 2021, în dosarul nr. x/2021, în care a fost pronunțată decizia atacată cu recurs, a fost admisă cererea de abținere a membrilor completului de judecată nr. 4, dosarul a fost înaintat în vederea repartizării aleatorii.

Prin rezoluția din 30 mai 2023 cauza a fost repartizată, spre soluționare, completului de judecată nr. 5, cu termen de judecată la 20 iunie 2023.

Prin încheierea din 20 iunie 2023, urmare a cererii de recuzare formulată verbal de recurentul B. împotriva doamnei judecător D. și a domnului judecător E., s-a dispus amânarea judecării cauzei la 26 septembrie 2023.

Prin încheierea din 26 septembrie 2023, în considerarea cererii de recuzare formulată în scris de recurentul B. împotriva domnului judecător F., s-a dispus amânarea judecării cauzei la 21 noiembrie 2023.

Cererile de recuzare au fost respinse.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 și 5 C. proc. civ. de la 1865, recurentul susține că instanța nu era competentă să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, ci numai pe pct. 7 al aceluiași articol, respectiv faptul că magistrații nu erau competenți să îndeplinească acte de procedură în cadrul dosarului.

Aceste critici vor fi înlăturate prin considerente comune.

Cererea de revizuire înregistrată inițial sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a Civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. de la 1865; prin sentința civilă nr. 1373 din 04 decembrie 2020, instanța, în raport de motivul de revizuire prevăzut de pct. 7, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, invocată de intimata C. S.R.L. prin întâmpinare, și a declinat soluționarea cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Învestită prin declinare, Înalta Curte, prin încheierea din 18 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a reținut că soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. de la 1865 era de competența instanței de apel, precum și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită doar cu soluționarea cererii întemeiate pe dispozițiile pct. 7 al aceluiași articol. Totodată, s-a consemnat faptul că revizuentul a afirmat că susținerile instanței sunt corecte.

În acest context, instanța de recurs va respinge ca neîntemeiate criticile recurentului referitoare la încălcarea competenței de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, precum și cele prin care se susține necompetența magistraților care au pronunțat hotărârea recurată.

În consecință, se constată că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 3 și 5 C. proc. civ. de la 1865.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, se susține că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată, precum și că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de revizuire astfel cum aceasta a fost formulată, în baza hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2018, și a apreciat că revizuirea ar fi fost analizată în dosarul nr. x/2019.

Criticile recurentului sunt neîntemeiate.

Înalta Curte formulează observația că cerere de revizuire a fost respinsă în urma admiterii excepției autorității de lucru judecat, invocată de instanță din oficiu.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut faptul că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile triplei identități de elemente, părți, obiect și cauză cu dosarul nr. x/2019 prin care s-au respins, prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, ca inadmisibile cererile de revizuire conexate, formulate de revizuent împotriva deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, și împotriva sentinței nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2011.

Verificând considerentele deciziei în raport de care s-a admis excepția autorității de lucru judecat, se observă că instanța, în analiza cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, a constatat că revizuentul a solicitat anularea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, și sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunțate de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2011, deci a unor hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași proces, în stadii procesuale diferite, situație în care cererile de revizuire conexate sunt inadmisibile.

În acest sens, s-a arătat că hotărârile pretins potrivnice celor atacate au fost pronunțate ulterior acestora, nefiind îndeplinită condiția încălcării principiului puterii de lucru judecat de către hotărârile atacate, atât timp cât hotărârile pretins potrivnice acestora nici nu existau. Or, o cerere de revizuire, care tinde la anularea primei hotărâri, iar nu a celei de-a doua, este inadmisibilă.

Prin urmare, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate vizând atacarea ultimei hotărâri pronunțate, dintre cele pretins contradictorii și, întrucât revizuentul a solicitat anularea unor hotărâri în privința cărora nu se poate reține că ar încălca autoritatea de lucru judecat a altor hotărâri pronunțate ulterior, a apreciat că nu se mai impune discutarea și soluționarea celorlalte condiții de admisibilitate a revizuirii.

Totodată, cu privire la incidentele procedurale invocate de revizuent, respectiv excepțiile de neconstituționalitate și cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reținut că, atât timp cât toate condițiile de admisibilitate ale revizuirii trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea oricăreia dintre acestea face inutilă cercetarea celorlalte și duce la soluția inadmisibilității căii extraordinare de atac, nu se mai impunea analizarea acestora.

Sesizată fiind cu o nouă cerere de revizuire formulată de revizuent în contradictoriu cu aceiași intimați, întemeiată pe aceleași dispoziții legale – art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, împotriva acelorași hotărâri judecătorești ce au făcut obiectul analizei instanței în dosarul nr. x/2019, se observă că în mod judicios s-a constatat de către instanța supremă existența în cauză a triplei identități de elemente, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat și s-a dispus admiterea acesteia, cu consecința respingerii celei de-a doua cereri de revizuire pentru autoritate de lucru judecat.

În raport cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 potrivit cărora, "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", față de motivul reținut pentru respingerea cereri de revizuire, se constată că în mod judicios Înalta Curte nu a mai analizat incidentul procedural reprezentat de cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, susținută de revizuent, câtă vreme legiuitorul acordă prioritate soluționării excepțiilor.

Prin urmare, nu se poate susține cu temei că hotârârea pronunțață nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cu consecința reținerii incidenței motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, se susține că, prin motivarea în cazul de față, în care instanța pretinde că "soluția obținută de la CCR nu are aptitudini de a influența soluționarea cererii de revizuire", se încalcă vădit scopul și intenția legiuitorului, întrucât hotărârea avea vădit o influență asupra soluționării cauzei.

Instanța de recurs nu poate primi această critică câtă vreme este străină cauzei, în cuprinsul considerentelor deciziei recurate nefiind făcută nicio referire cu privire la o eventuală soluție pronunțată de Curtea Constituțională a României.

Ultimul motiv de recurs, având drept temei art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, vizeză faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, mai precis a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece instanța avea obligația de a respinge excepția de neconsituționalitate invocată printr-o încheiere motivată, lipsa încheierii reprezentând o greșită aplicare a legii.

Critica nu este întemeiată.

Conform prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din aceeași lege, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea putând fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

Or, în cauză, nu a fost pronunțată o astfel de încheiere, instanța analizând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat și, în măsura identificării triplei identități de elemente părți, obiect și cauză, s-a pronunțat exclusiv asupra excepției, astfel cum impun dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, fiind de prisos a mai analiza incidentul procedural invocat.

Prin urmare, cum în speță, nu a fost pronunțată o încheiere în condițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu se poate reține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Înalta Curte subliniază că respingerea căi de atac a revizuirii pentru autoritate de lucru judecat, în situația dedusă judecății, nu permite analizarea, pe calea recursului, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, în condițiile în care cererea de revizuire nu a îndeplinit cerințele legale strict prevăzute de lege iar argumentele ce susțin excepția de neconstituționalitate nu este în legătură cu motivele pentru care cererea de revizuire a fost respinsă pe considerentul existenței autorității de lucru judecat.

Reținând, așadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 322 raportat la art. 312 C. proc. civ. de la 1865, va respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 1170 din 13 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 1170 din 13 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.