ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 643/2019

Ședința publică din data de 26 martie 2019

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 243/CC din 19 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Specializat Argeș a respins ca neîntemeiată cererea formulată de revizuentul A. privind revizuirea sentinței comerciale nr. 39/CC din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr. x/2006, în contradictoriu cu B. S.A.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul, analizând calea extraordinară de atac de retractare din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pe care revizuentul și-a fondat cererea, a reținut că nu s-a făcut dovada că extrasul de cont nr. 152 din 18 octombrie 2006, invocat ca fiind înscris doveditor reținut de partea potrivnică, ar fi fost într-adevăr reținut de pârâta B. S.A., așa cum statuează textul legal evocat.

De asemenea, raportat la înscrisul invocat de revizuent, a consemnat că prin acesta se susține faptul că acționarul B. S.A., C., ar fi deținut un număr mai mic de acțiuni decât cel avut în vedere la adoptarea Hotărârii A.G.E.A. nr. 92 din 20 septembrie 2006, însă acest motiv nu a fost invocat în fața primei instanțe la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire s-a cerut.

Totodată, în motivarea soluției pronunțate tribunalul a notat că extrasul de cont al pârâtei din 18 octombrie 2006, emis de D. - Sucursala Argeș relevă o situație de fapt care nu a fost invocată de părți în fața instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat și că acesta nu are caracter determinant în soluționarea litigiului, reținând că nu este de natură să determine anularea sentinței.

Prin decizia nr. 872/A-COM din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-revizuent A. împotriva sentinței nr. 243/CC din 19 septembrie 2017 a Tribunalului Specializat Argeș și a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta-intimată B. S.A. împotriva aceleași sentințe.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut, în esență, că un motiv nou de nulitate a Hotărârii A.G.E.A. nr. 92 din 20 septembrie 2006, întemeiat pe un înscris existent la momentul derulării judecății finalizate prin sentința a cărei revizuire se cere nu poate repune în discuție o hotărâre judecătorească asupra pronunțării căreia acest motiv nu a avut nicio înrâurire.

În fundamentarea soluției de respingere a apelului declarat de revizuentul A. și de menținere a hotărârii primei instanțe, curtea de apel a avut în vedere că restructurarea capitalului social, în sensul reducerii sau majorării acestuia se realizează într-o procedură amplă.

S-a raportat și la prevederile art. 219 din Legea nr. 31/1990, conform cărora hotărârea adunării generale asupra majorării capitalului social produce efecte numai în măsura în care a fost adusă la îndeplinire în termen de un an de la adoptare. De asemenea, a reținut că alin. (2) al evocatului text legal reglementează situația nesubscrierii integrale a majorării de capital.

Din această perspectivă, instanța de prim control judiciar a notat că nesubscrierea integrală a capitalului majorat nu atrage nulitatea hotărârii de majorare a capitalului social, dat fiind caracterul ulterior al subscrierii, sub imperiul nulității, ca sancțiune juridică, intrând numai actele sau faptele anterioare și concomitente adoptării hotărârii, nu și cele ulterioare.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, solicitând casarea în întregime a hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de revizuire și a schimbării în tot a sentinței comerciale nr. 39/CC din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr. x/2006, în sensul anulării Hotărârii A.G.E.A. nr. 92 din 20 septembrie 2006 și al restabilirii acționariatului societății conform "Structura sintetică consolidată a acționarilor pentru S.C. B., la data de 01.09.2006: C. 5.305.125 acțiuni procent 94,17392%; persoane fizice 325.189 acțiuni, procent 5,80810% și persoane juridice 1.013 acțiuni, procent 0,01798%."

Prin decizia nr. 1048 din 22 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 872/A - COM din 18 decembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și l-a obligat pe recurentul-revizuent A. să plătească intimatei B. S.A. suma de 4.998 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a decide în acest sens, Înalta Curte a reținut în esență că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente, respectiv a art. 322 pct. 5 C. proc. civ. la situația de fapt stabilită corect de Tribunalul Specializat Argeș.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestație în anulare, susținând că din eroare instanța de recurs, în analiza cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu a observat următoarele aspecte:

De asemenea, contestatorul a susținut că din eroare instanțele anterioare nu au observat că vărsarea tardivă a valorii acțiunilor subscrise se sancționează cu anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 92 din 20 septembrie 2006 și restabilirea acționariatului conform "Structura sintetică consolidată a acționarilor pentru S.C. B., la data de referință 01.09.2006: C. 5.305.125 acțiuni - procent 94,17392 %; Persoane fizice 325.189 acțiuni - procent 5,80810 %; Persoane juridice 1.013 acțiuni - procent 0,01798 %.".

În acest sens, a susținut că, ulterior pronunțării sentinței comerciale nr. 39/CC din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Comercial Argeș, a fost descoperit extrasul de cont al intimatei B. S.A. nr. 152 din 18 octombrie 2006, care fusese reținut, în opinia sa, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, pentru a nu se obseva că plata sumei de 847.791,00 RON s-a făcut tardiv, la 18 octombrie 2006, de acționarul C. pentru 30% dintre cele 1.130.388 acțiuni subscrise, termenul fiind impus de procedura de plată statuată de art. 220 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

În continuare, contestatorul a arătat că extrasul de cont evocat nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire a solicitat-o și că actul descoperit are forță probantă prin el însuși și caracter determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de prima intanță, soluția pronunțată ar fi fost alta decât cea dată prin sentința comercială nr. 39/CC din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Comercial Argeș.

În considerarea celor anterior expuse, contestatorul a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii de atac de retractare exercitate și anularea deciziei nr. 1048 din 22 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, cu consecința revizuirii sentinței comerciale nr. 39 din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Comercial Argeș.

La 12 martie 2019 intimata B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, fără să depună însă la dosar dovada efectuării acestora.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat de contestator ca temei de drept al prezentei căi de atac de retractare, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Din dezvoltarea criticilor expuse reiese faptul că în cauză a fost avută în vedere de către contestator exclusiv prima teză a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., neexistând nicio susținere despre omisiunea de a cerceta vreun motiv de recurs, autorul căii extraordinare de atac limitându-se să susțină în esență că decizia atacată este rezultatul erorii materiale săvârșite de instanța supremă prin neobservarea tardivității plății acțiunilor subscrise de acționarul B. S.A., C. și a consecințelor acestui fapt, din perspectiva prevederilor art. 220 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Revenind la contestația în anulare specială întemeiată pe teza I a art. 318 C. proc. civ., instanța supremă arată că prin "greșeală materială" se înțelege o eroare de ordin procedural, de o gravitate de natură să determine pronunțarea unei soluții greșite. Prin urmare, este vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Instanța supremă notează, în contextul dat, că pe calea contestației în anulare nu se pot remedia greșeli de judecată, legea neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

În speță, contestatorul a invocat în esență, sub diferite exprimări, drept "greșeală materială" pretinsa neobservare de către instanțele învestite în diferite grade de jurisdicție cu soluționarea cererii de revizuire a incidenței dispozițiilor art. 220 alin. (1), din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, legate de plata tardivă a acțiunilor subscrise de unul dintre acționarii societății intimate.

Din această perspectivă, autorul prezentei contestații în anulare a arătat că, în analiza recursului ce a format obiectul deciziei atacate, instanța supremă nu a avut în vedere situația de fapt relevată de extrasul de cont nr. 152 din 18 octombrie 2006 al intimatei B. S.A., emis de D. - Sucursala Argeș, respectiv că acționarul C. a achitat tardiv (anume la 18 octombrie 2006) acțiunile subscrise, cu depășirea termenului instituit de prevederile art. 220 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Or, aceste susțineri, și dacă ar fi găsite întemeiate, țin de o eventuală eroare de judecată, iar nu de o eroare materială în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., câtă vreme instanța de recurs a analizat decizia atacată și a făcut referire la motivele de recurs invocate de autorul căii de atac, cu privire la care a apreciat însă că nu îndeplinesc condițiile pentru admiterea cererii de revizuire, condiții prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că prin contestația în anulare de față au fost reluate, în parte, criticile invocate în susținerea recursului, cu toate că acestea au fost avute în vedere de instanță la soluționarea acestei căi extraordinare de atac și au primit o anume dezlegare.

În contextul în care instanța de recurs a avut în vedere textul legal, pretins a nu fi fost observat ca fiind incident, iar motivarea deciziei atacate relevă acest aspect, este de domeniul evidenței faptul că prin promovarea prezentei căi extraordinare de atac contestatorul tinde în realitate să acceadă în mod nepermis la calea unui recurs la recurs.

Înalta Curte subliniază că verificarea modului în care instanța de recurs a analizat actul doveditor, pretins reținut de partea potrivnică, precum și aplicarea de către instanțele de fond și de apel a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu poate face obiectul contestației în anulare, întrucât este un aspect de esența judecății, care nu poate intra în sfera "greșelii materiale" la care fac referire dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ.

Punând în discuție aspectul evocat, autorul căii de atac urmărește, de fapt, rejudecarea recursului soluționat prin decizia nr. 1048 din 22 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ceea ce contravine principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României.

De asemenea, instanța supremă apreciază că nu poate fi circumscrisă cazului de contestație în anulare specială prevăzută de art. 318 teza I C. proc. civ. critica autorului căii de atac privind referirea în considerentele deciziei de recurs la o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene pretins irelevantă, întrucât acest aspect, și dacă ar fi găsit întemeiat, nu ar putea fi cenzurat, întrucât ține de judecată în măsura în care instanța de recurs a integrat în ordinea juridică internă o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază contestația în anulare ca nefondată și urmează să o respingă.

Constatându-se că intimata nu a depus înscrisuri doveditoare cu privire la cheltuielile de judecată pretins efectuate în cauză, cererea de acordare a acestor cheltuieli va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1048 din 22 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Respinge cererea intimatei B. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2019.