ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1337/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra revizuirii de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 25.03.2025 sub nr. x/2025, revizuentul A. a solicitat anularea deciziei nr. 1953A/18.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 și rejudecarea apelurilor.

În motivarea cererii de revizuire, a arătat, pe de o parte, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tot ce s-a cerut prin cererile de apel, iar, pe de altă parte că, prin decizia atacată, se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 586/01.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015; a invocat, astfel, în drept, ca temeiuri ale cererii de revizuire, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv de revizuire invocat, a afirmat, în esență, că decizia a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale, instanța nepronunțându-se asupra excepției invocate în cauză, iar, cu referire la cel de-al doilea motiv de revizuire, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța, la pronunțarea soluției, nu a avut în vedere decizia civilă nr. 586/01.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care s-a statuat că toate operațiunile au fost legale și că singura prejudiciată este S.C. B. S.R.L., care a achitat integral contractul de novație.

Intimata S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire și excepția lipsei de interes în promovarea cererii, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, contrarietatea de hotărâri fiind invocată în mod formal, în cauză nefiind întrunită condiția triplei identități de elemente, cele două cauze având obiecte diferite. Totodată, a subliniat că este lipsită de relevanță invocarea deciziei civile nr. 586/01.03.2021, câtă vreme în cuprinsul acesteia nu se face nicio mențiune cu privire la actele juridice ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2019, respectiv anularea actelor subsecvente reprezentate de contractele de vânzare-cumpărare autentificare sub nr. x/28.12.2017 și nr. y/24.08.2018, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, iar în caz de imposibilitate de restituire a imobilului în natură, obligarea la plata contravalorii acestuia.

Intimata D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă cu privire la motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, a invocat excepția tardivității cererii de revizuire în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta a fost formulată cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca nefondată având în vedere că decizia civilă nr. 586/01.03.2021 nu vizează obiectul, cauza și părțile din prezentul dosar, nu a tranșat vreo chestiune litigioasă comună cauzei și, oricum, a fost invocată și analizată din perspectiva autorității de lucru judecat în calea de atac a apelului; totodată, a solicitat obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 888/28 mai 2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția de necompetență a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (1) teza a II-a, art. 132 alin. (3) și art. 510 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Prin aceeași decizie, Curtea de Apel București a disjuns capătul cererii de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pe care l-a reținut spre competentă soluționare.

Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost trimisă și ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție iar prin rezoluția din 07.07.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 24.09.2025, cu citarea părților.

Prin concluziile scrise înaintate la dosar la 19.09.2025, cu referire la tardivitatea formulării cererii de revizuire, revizuentul a afirmat că decizia nr. 1953A/18.12.2024 i-a fost comunicată la 24.02.2025 iar cererea de revizuire a fost depusă la 25.03.2025, în termen, deoarece acesta curge de la comunicarea deciziei, demersul judiciar fiind condiționat de cunoașterea și motivarea hotărârii, din moment ce este imposibil să se identifice contrarietatea unor hotărâri fără a compara considerentele.

Deliberând asupra excepției tardivității cererii de revizuire, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În procesul civil, căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și nici de la momentul în care acestea încep să curgă ori de la modalitatea în care acestea se calculează și se socotesc împlinite.

Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Prin urmare, termenul de o lună prevăzut de acest text are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui nesocotire atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac, iar momentul de la care curge acesta este data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Articolul 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., statuează:

"Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în alin. (2) al aceluiași articol se menționează că:

"Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Litigiul dedus judecății a fost calificat ca fiind un proces aferent procedurii insolvenței, astfel că a fost soluționat în primă instanță de judecătorul sindic al Tribunalului București, secția a VII-a civilă (sentința civilă nr. 1178/13 martie 2024) iar ulterior, în apel, de către Curtea de Apel București - Secți a a VI-a Civilă (decizia civilă nr. 1953/A/18 decembrie 2024).

În acord cu prevederile speciale și derogatorii cuprinse în art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

În cauza pendinte, decizia nr. 1953A/18.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, supusă revizuirii, a devenit așadar definitivă la data pronunțării, respectiv la 18.12.2024. Pe cale de consecință, valorificând regula inserată la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta este momentul de la care a început a curge termenul de o lună stabilit de legiuitor pentru ipoteza unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Calculul acestui termen procedural se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 181 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) 3. când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni".

Aplicând aceste dispoziții legale la speța dedusă judecății, reiese că termenul de o lună, în care se putea solicita revizuirea deciziei nr. 1953A/18.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a început să curgă la data de 18 decembrie 2024 (data rămânerii definitive a ultimei hotărâri) și s-a împlinit în ziua corespunzătoare celei de pornire, adică la 18 ianuarie 2025.

Prin raportare la aceste considerente, se observă că, depunând cererea de revizuire abia la data de 25 martie 2025, revizuentul a nesocotit termenul procedural prevăzut de lege, revizuirea fiind tardiv formulată.

Prin concluziile scrise înaintate la dosar, revizuentul a susținut că termenul de declarare a căii de atac ar curge de la data comunicării hotărârii motivate, deoarece contrarietatea presupune a compara considerentele hotărârilor, iar, cu ocazia dezbaterilor, aceeași parte, prin apărător, a afirmat că termenul de o lună curge de la data publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență a deciziei nr. 1953A/18.12.2024, astfel că, în raport cu oricare din aceste momente, a apreciat că cererea de revizuire a fost formulată în termen.

Aceste argumente nu vor fi primite însă de instanța supremă deoarece tind la stabilirea unui alt moment de debut al termenului de revizuire decât cel expres indicat de lege. Este lipsit de relevanță faptul că hotărârea atacată a fost comunicată la un termen ulterior pronunțării, de vreme ce dispoziția legală incidentă, cuprinsă în art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este clară și nesusceptibilă de interpretări, în sensul că momentul de început al termenului procedural de decădere este marcat exclusiv de data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, dintre cele despre care se afirmă că ar fi potrivnice.

Aceleași concluzii se desprind și din considerentele reținute de Curtea Constituțională în decizia nr. 743/22.11.2018, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care autorul său o motivase din perspectiva, susținută și de revizuentul din prezenta pricină, a imposibilității celui interesat de a formula o cerere de revizuire a unei hotărâri, atât timp cât ultima hotărâre nu este redactată și comunicată, pentru a putea fi făcut un examen comparativ al argumentelor instanțelor.

În paragraful 16 al deciziei instanței de contencios constituțional, Curtea a reținut că hotărârea atacată cu revizuire "nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate (...)". Iar în paragraful 19 al aceleiași decizii, a reținut că "pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situația în care se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri" și că, deși prin prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., se statuează că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate și în ceea ce privește considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste dispoziții "se referă la considerentele care au fundamentat și condus la soluțiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Așa fiind, în condițiile în care dispozitivul deciziei ce formează obiect al căii de atac de față îi era defavorabil, calea extraordinară de atac de retractare ar fi trebuit promovată în termenul legal, care, în speță, a început să curgă de la pronunțare, adică de la data la care hotărârea susceptibilă de revizuire a devenit definitivă, în acord cu considerentele expuse supra.

De asemenea, nu va fi primită nici susținerea prin care se afirmă că modul de calcul al termenului de exercitare a revizuirii susținut de intimată prin întâmpinare - prin raportare la data pronunțării deciziei atacate - ar contraveni dispozițiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora "hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă".

Cu privire la această susținere, instanța supremă reamintește că o hotărâre judecătorească nu se comunică doar atunci când comunicarea ei este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a căilor de atac. Comunicarea din oficiu a hotărârii judecătorești intervine atât în ipoteza în care termenul de exercitare a căii de atac curge de la pronunțarea hotărârii (în cazurile expres și derogator instituite de lege) dar și când hotărârea nu este susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac de reformare.

Scopul instituirii de către legiuitor a regulii inserate în art. 427 alin. (1) C. proc. civ. nu a fost acela de a marca, în toate cazurile, prin comunicarea hotărârii, momentul de debut al unor termene procedurale în cadrul cărora hotărârea să poată fi atacată. Dimpotrivă, utilitatea practică a textului de lege are în vedere, pe lângă posibilitatea exercitării unei căi de atac, atunci când legea prevede că termenul curge de la comunicarea ei, și simplificarea modului în care partea ia efectiv cunoștință de conținutul hotărârii, ori pentru a-i facilita, atunci când se impune, formularea unor cereri de îndreptare a erorilor materiale, de completare a dispozitivului sau lămurire a hotărârii.

Așadar, întrucât necomunicarea hotărârii atacate nu reprezintă un obstacol procedural care să împiedice curgerea termenului de revizuire și nici un impediment pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va înlătura argumentele prezentate în justificarea declarării căii de atac după împlinirea termenului legal prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reținând că revizuentul a nesocotit prevederile imperative ale art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat, instanța supremă constată că valorificarea excepției de tardivitate face inutilă analiza celorlalte excepții și susțineri care conturează cadrul procesual, în acord cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din același Cod, excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1953A/18.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata D., Înalta Curte constată că aceste cheltuieli au fost solicitate formal, fără a fi făcută dovada existenței și întinderii lor, astfel că cererea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1953A/18.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Respinge ca nefondată cererea intimatei D. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2025.