ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2235/2021

Ședința publică din data de 27 octombrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Este reprezentat de cererea de revizuire a deciziei nr. 7/A/07.01.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă în dosar nr. x/2017, formulată de revizuenții A. și B.. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1672/A/27.05.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin aceeași decizie s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și s-a declinat competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel București.

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce face obiectul prezentei cauze, revizuenții au solicitat a se constata că hotărârea a cărei revizuire se solicită încalcă autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri potrivnice pronunțate anterior de instanțe de același grad.

Revizuenții au arătat că motivul de revizuire invocat se raportează la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care urmărește evitarea contrazicerilor nu doar între dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și intre dispozitivul unei hotărâri și considerentele alteia care a rezolvat un aspect litigios ce are legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecații sau evitarea contrazicerilor între așa numitele considerente decizorii ale hotărârilor.

S-a arătat că decizia, a cărei revizuire se solicită, este contradictorie cu dezlegările conținute de decizia nr. 2873/A/1.07.2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sentința nr. 9408/29.11.2017 a Judecătoriei sect. 1 București, rămasă definitivă prin decizia civ. nr. 2574/A/7.08.2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub aspectul chestiunii litigioase referitoare la îndeplinirea obligației stabilite în sarcina C.N.C.I., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 3050/18.04.2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 914/A/30.07.2020, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de A. și B. împotriva deciziei nr. 7/A/07.01.2019 a Tribunalului București, secția a III a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenții A. și B., care au susținut, în esență, următoarele aspecte de nelegalitate:

- Decizia atacată reține o motivare nelegală în legătură cu aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 alin. (6) C. civ., referitoare la regimul general al bunurilor și la incidența legii noi în situația efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării acesteia în vigoare, ceea ce ar avea drept consecință aplicarea Legii nr. 165/2013 asupra raportului juridic dedus judecății.

- Referitor la aprecierea instanței de revizuire, conform căreia "în considerentele deciziei atacate cu revizuire s-ar fi explicat motivul pentru care s-a constatat că "executarea obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 3050/18.04.2011 s-a realizat", astfel încât nu se poate reține că ar fi fost nesocotită autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri anterioare și anume, a deciziei civile nr. 2873/A/1.07.2016, definitivă, sentinței civile nr. 9048/29.11.2017 și deciziei civile nr. 2574/A/07.08.2018", s-a arătat că aceasta este lipsită de conținut, în condițiile în care prin hotărârea obiect al revizuirii singurul motiv pentru care instanța a reținut executarea obligațiilor stabilite în titlul executoriu, a fost acela al emiterii deciziei de invalidare nr. 1304 la data de 5.06.2014.

În sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu era nevoie ca în decizia atacată cu revizuire să se facă referiri la opozabilitatea deciziei de invalidare nr. 1304/6.06.2014 față de recurenți sau la calitatea de persoana îndreptățită a autoarelor notificărilor, în condițiile în care existau două hotărâri potrivnice anterioare, date de instanțe de același grad cu hotărârea revizuibilă.

Față de considerentele acestor hotărâri, atâta timp cât două instanțe anterioare au statuat cu autoritate de lucru judecat că debitoarea C.N.C.I. a "nesocotit o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă", respectiv sentința civilă nr. 3050/18.04.2011, ce reprezintă titlul executoriu din executarea silită supusă judecății, s-a procedat, în mod nelegal, la analizarea cerințelor de acordare a despăgubirilor. Aceasta întrucât instanța care a pronunțat titlul executoriu a făcut această analiză, tranșând aspectul în mod definitiv și irevocabil, așa încât debitoarea "nu mai avea prerogativa de a stabili dacă să acorde sau nu despăgubirea" prin emiterea unei decizii de invalidare.

- Este greșită, de asemenea, aprecierea instanței potrivit căreia nu ar fi încălcată autoritatea de lucru judecat atunci când printr-o hotărâre se reține ca fiind executată obligația stabilită în sarcina debitorului, în timp ce prin hotărâri anterioare s-a stabilit contrariul, cu motivarea că " situația de fapt și normele incidente s-au modificat", având în vedere că de la pronunțarea hotărârilor anterioare și până la pronunțarea hotărârii potrivnice, atacate cu revizuire, nu au intervenit astfel de modificări, care să permită o asemenea concluzie.

- Argumentul instanței de revizuire, în sensul că "aspectele relative la executarea hotărârii de către C.N.C.I., adică la îndeplinirea obligației de către debitor, sunt tranșate în același sens prin considerentele deciziei civile nr. 1672/A/27.05.2019, care soluționează definitiv cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.." este nelegal, raportat la obiectul acelei cereri de revizuire, care nu are nicio legătură cu motivele pentru care s-a cerut revizuirea pe temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în prezenta cauză.

- Referitor la concluzia inserată în finalul considerentelor hotărârii atacate, prin care s-a reținut că se tinde, prin demersul promovat, la transformarea revizuirii, dintr-o cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, s-a arătat că are, de asemenea, caracter nelegal.

Aceasta întrucât, prin toate argumentele aduse în sprijinul cererii de revizuire, s-a făcut referire la modalitatea în care o chestiune litigioasă, privind executarea, de către C.N.C.I., a obligației stabilite în titlul executoriu, prin emiterea deciziei de invalidare, a fost soluționată de două instanțe anterioare, contrar sau potrivnic hotărârii atacate cu revizuire, situație care se circumscrie dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

În sprijinul motivelor de recurs, revizuenții au depus soluția definitivă pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă în dosarul nr. x/2017, respectiv dispozitivul deciziei nr. 1038/23.09.2020, prin care instanța a dispus anularea deciziei de invalidare nr. x/31.03.2007 emisă de C.N.C.I. potrivit căreia s-a invalidat dispoziția nr. x/2006 în baza căreia PMB a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru apartamentul nr. x - vândut în baza Legii nr. 112/1995 - situat în imobilul proprietatea recurenților.

Având în vedere anularea deciziei de invalidare, au solicitat a se constata, o dată în plus, că motivul în baza căruia a fost pronunțată hotărârea revizuibilă, care a reținut că avusese loc o executare a obligației, nu mai subzistă, astfel încât, cu atât mai mult, se impune admiterea recursului și casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09.06.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 27.10.2021.

Prin punctul de vedere formulat la raportul de admisibilitate recurenții au arătat că sunt de acord cu conținutul actului procedural și au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Prin același punct de vedere, recurenții au reiterat situația de fapt ce a condus la formularea cererii de revizuire în raport de care s-a declarat prezenta cale extraordinară de atac.

Ulterior admiterii în principiu, la data de 13.09.2021, în afara termenului legal, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. La data de 27.09.2021, recurenții au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat să se constate nelegalitate și netemeinicia apărărilor formulate în cadrul actului procedural și au solicitat admiterea recursului.

La data de 28.09.2021, recurenții au depus note scrise prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București. La aceeași dată, apărătorul recurenților, avocat C., a depus cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, iar în subsidiar a solicitat judecata în lipsă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Este corectă susținerea recurentei conform căreia decizia atacată face o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (6) din C. civ. - cu privire la norma de drept incidentă regimului juridic al bunurilor sub aspect intertemporal - având în vedere cadrul judecății ce o învestise, care nu făcea posibilă o astfel de analiză și tranșare a unor chestiuni de drept, fără pertinență raportat la limitele judecății.

Astfel, învestită cu o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, pe temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., prima instanță avea de analizat dacă și în ce măsură decizia a cărei anulare s-a solicitat (nr. 7/A/7.01.2019 a Tribunalului București, secția a III a civilă) încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare (decizia nr. 2873/1.07.2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sentința civilă nr. 9408/29.11.2017 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin decizia civilă nr. 2574/A/7.08.2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă), sub aspectul actului normativ incident materiei litigioase (referitoare la executarea unei hotărâri judecătorești prin care s-au stabilit obligații în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor - fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - în vederea emiterii unei decizii de despăgubire către persoanele îndreptățite.

Or, fără să procedeze la o astfel de verificare și să stabilească dacă existau în hotărârile anterioare statuări intrate în autoritate de lucru judecat cu privire la actul normativ în baza căruia se poate realiza valorificarea dreptului recunoscut la măsuri reparatorii, statuări care să fi fost ulterior contrazise prin decizia obiect al revizuirii, prima instanță procedează la o analiză, sub aspectul legalității, al acestei din urmă hotărâri, arătând de ce este corectă aprecierea acesteia în legătură cu incidența Legii nr. 165/2013.

O astfel de verificare jurisprudențială este însă una proprie controlului de legalitate ce se poate realiza în calea de atac a recursului, nefiind specifică și nici posibilă în situația revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, unde instanța nu poate stabili care dintre hotărârile pretins contradictorii au făcut o corectă aplicare a normei de drept, ci numai dacă a avut loc o nesocotire a autorității de lucru judecat prin pronunțarea celei din urmă hotărâri.

- În același context, este eronată aprecierea instanței de revizuire conform căreia în considerentele deciziei atacate "s-a explicat motivul pentru care s-a reținut că executarea obligațiilor stabilite prin sentința, care constituia titlu executoriu, s-a realizat" și de aceea, nu ar putea fi reținute susținerile revizuenților în legătură cu nesocotirea autorității de lucru judecat asupra acestui aspect (al îndeplinirii sau nu, a obligațiilor derivând dintr-un titlu executoriu).

Astfel cum s-a arătat anterior, instanța de revizuire nu avea de analizat legalitatea dezlegărilor date prin decizia nr. 7/A/2013 a Tribunalului București, secția a III- a civilă în privința modalității de executare a sentinței civile nr. 3050/18.04.2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ci măsura în care statuările acesteia contraveneau dezlegărilor, sub același aspect, conținute în alte două hotărâri anterioare (decizia nr. 2873/A/2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și decizia nr. 2574/A/2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă).

Or, așa cum în mod corect au arătat recurenții-revizuenți, decizia atacată cu revizuire a reținut că "CNCI a pus în executare obligația stabilită prin sentința civilă nr. 3050/18.04.2011, căci a emis decizia de invalidare nr. 1304/5.06.2014", în condițiile în care, cele două hotărâri anterioare stabiliseră contrariul (faptul că respectiva decizie de invalidare nu poate semnifica o executare a obligațiilor, pentru a face întemeiată contestația la executare promovată de CNCI), iar aspectul dedus judecății pe calea revizuirii a fost tocmai această contrarietate la nivelul considerentelor (care a dus, în final, la soluție opusă, în ultima contestație la executare, celor pronunțate în primele două procese).

Aprecierile instanței de revizuire conform cărora considerentele deciziei nr. 7/A/2019 (obiect al revizuirii) nu ar fi unele decizorii - întrucât nu tranșează cu privire la opozabilitatea deciziei de invalidare nr. 1304/2014 sau cu privire la calitatea de beneficiar, persoană îndreptățită din dosarul de despăgubire - și ca atare, nu ar putea contrazice statuările din hotărârile anterioare, sunt eronate.

În realitate, considerentele determinante ale deciziei nr. 7/A/2019, care au justificat soluția de admitere a contestației la executare a CNCI, au constat tocmai în aprecierea că debitoarea-contestatore "a pus în executare obligația stabilită prin sentința civilă nr. 3050/18.04.2011, căci a emis decizia de invalidare nr. 1304 la data de 5.06.2014".

Fără să fie vorba despre considerente decizorii, întrucât nu dau dezlegare unor aspecte litigioase deduse judecății pe cale incidentală, asemenea considerente au caracter decisiv, pronunțându-se asupra a ceea ce constituia cauza promovării contestației la executare și reprezentând sprijin necesar al soluției adoptate.

Prin urmare, astfel de considerente sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat, în sensul dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., așa încât, raportat la această natură juridică, instanța trebuia să nu le considere indiferente în adoptarea soluției, ci să verifice în ce măsură ele ar contraveni altor considerente de aceeași valoare din hotărârile anterioare invocate de către revizuenți.

- În ce privește aprecierea instanței de revizuire conform căreia, modificarea situației de fapt și a normelor de drept incidente poate constitui temei pentru inexistența situației premisă a încălcării autorității de lucru judecat, deși corectă, în principiu, ea nu este explicată raportat la datele speței.

Astfel, decizia recurată nu arată de ce ar fi dată o situație de fapt diferită, în condițiile în care, în aprecierea executării aceleiași obligații, decurgând din același titlu executoriu, toate instanțele s-au raportat la aceeași decizie de invalidare, căreia i-au recunoscut însă, efecte juridice diferite.

În continuare, în raport cu efectele astfel recunoscute, s-a apreciat diferit, respectiv, că executarea nu este finalizată sau dimpotrivă, că ea trebuie considerată îndeplinită.

- Este fondată și critica recurenților în legătură cu aprecierea nelegală a instanței de revizuire, potrivit căreia "aspectele relative la executarea hotărârii de către CNCI, adică la îndeplinirea obligației de către debitor, sunt tranșate în același sens prin considerentele deciziei nr. 1672/A/27.05.2019, care soluționează definitiv cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..".

Astfel cum s-a arătat anterior, competența instanței de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., se limitează la a stabili dacă a fost nesocotită autoritatea de lucru judecat, cu efectul ei negativ sau pozitiv, situație în funcție de care poate pronunța una din soluțiile prevăzute de art. 513 alin. (4) C. proc. civ. (anularea celei din urmă hotărâri, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare).

În speță, contrar acestui cadru al judecății, care îi fixa limitele verificărilor jurisdicționale, instanța de revizuire procedează la o analiză a fondului raportului juridic arătând de ce, în opinia sa (validată și prin trimitere la o altă decizie de revizuire, pronunțată pe un alt temei juridic), obligația stabilită în sarcina debitorului trebuie considerată îndeplinită și drept urmare, ca având caracter legal ultima hotărâre pronunțată în cauză.

Or, astfel cum s-a menționat deja, în privința acestei din urmă hotărâri, instanța de revizuire nu era chemată să facă un control de legalitate sub aspectul modalității în care a tranșat fondul raportului litigios, ci doar din perspectiva respectării autorității de lucru judecat a celor tranșate jurisdicțional anterior.

- În același sens, este eronat considerentul deciziei atacate, conform căruia revizuenții au tins, prin calea de atac promovată, la transformarea acesteia, dintr-o cale extraordinară de atac într-un "apel deghizat" întrucât, în realitate, această denaturare a regimului juridic al revizuirii a realizat-o însăși instanța învestită cu soluționarea ei, prin verificările pe care le-a efectuat și care au depășit cadrul judecății.

În speță, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri s-a fundamentat pe ipoteza dezlegării jurisdicționale diferite, prin hotărâri definitive, a aceleiași chestiuni litigioase, legate de îndeplinirea unei obligații stabilite în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor - fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - cu consecințe asupra soluțiilor date în cele trei contestații la executare promovate, situație care se circumscrie dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., ce s-au constituit în temei juridic al căii de atac.

În consecință, potrivit tuturor considerentelor expuse anterior, se va constata caracterul nelegal al deciziei atacate, cu incidența motivului prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (câtă vreme se invocă nesocotirea regulilor judecății în revizuire, indicarea pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. s-a făcut eronat), în temeiul căruia recursul va fi admis, casată decizia atacată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

La reluarea judecății, se va ține seama de motivele invocate în justificarea cererii de revizuire și de limitele judecății în această cale extraordinară de atac, astfel cum rezultă ele din dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ..civ., precum și de dezlegările în drept ale prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de revizuenții A., B., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C., împotriva deciziei nr. 914/A din 30 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă în contradictoriu cu intimații D., E., cu sediul în București, Bv. Libertății nr. 20-22, parter-mezanin, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, Calea x.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 octombrie 2021.