ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 938/2025

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1117A/06.09.2024, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 577/15.02.2024 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, a susținut că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal de o lună, calculat de la data comunicării hotărârii atacate cu revizuire, context în care apreciază că sunt îndeplinite prevederile art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar cu toate acestea, instanța de revizuire a respins cererea ca tardiv formulată, reținând ca unic impediment faptul că recurenta nu a denumit în mod formal solicitarea drept "cerere de repunere în termen".

Potrivit recurentei, o asemenea soluție este rezultatul unei interpretări excesiv de formaliste și lipsite de suport legal, în condițiile în care a solicitat în mod explicit o extindere a termenului de revizuire, în spiritul și litera art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ., oferind argumente obiective și temeinice în acest sens.

Totodată, instanța nu a motivat soluția, contrar art. 22 alin. (4) C. proc. civ., omițând să arate textele de lege încălcate și rațiunile pentru care repunerea în termen nu ar fi incidentă.

Recurenta a mai arătat că a solicitat instanței de revizuire să constate că termenul de revizuire pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. curge de la data pronunțării hotărârii atacate doar în cazul în care încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârilor anterioare rezultă din însăși dispozitivul acesteia, iar nu și în situații precum cea din cauză, unde încălcarea autorității de lucru judecat se desprinde din considerente; în asemenea cazuri, dispozițiile respective nu pot fi aplicate, termenul urmând a fi calculat de la data comunicării hotărârii întrucât de la această dată din urmă considerentele sunt aduse la cunoștința părții.

În aceste condiții, a subliniat că revine instanței de judecată rolul de a identifica mecanismele prin care acest caz de revizuire să poată fi valorificat și nicidecum să fie eliminat din beneficiul părților, printr-un mecanism de interpretare și aplicare a normelor de procedură într-o modalitate excesiv de formală.

Totodată, a evidențiat că potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește nu numai dispozitivul, ci și considerentele pe care aceasta se sprijină, iar potrivit art. 426 alin. (5) hotărârea se redactează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, cu posibilitatea de prelungire a termenului de redactare. În acest context, apreciază că, în considerarea normelor evocate, ar trebui să beneficieze de un termen de revizuire care să curgă de la momentul comunicării hotărârii, deoarece numai de la acest moment poate lua cunoștință despre considerentele care încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Recurenta a mai afirmat că, în situația în care instanța nu respectă termenul legal maxim de 30 de zile de la pronunțare pentru redactarea și comunicarea hotărârii, termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire își găsește rațiunea în a curge de la pronunțare, nu de la comunicare. În aceste condiții, neîncadrarea părții în termenul de o lună nu poate fi interpretată defavorabil, câtă vreme depășirea termenului este consecința întârzierii instanței, sub simplul refuz al instanței de a califica situația ca atare într-o cerere legitimă de revizuire.

În susținerea poziției sale, recurenta a arătat că în cauză nu poate fi incidentă tardivitatea, ca sancțiune de ordin procedural, întrucât nu există o pasivitate imputabilă titularului dreptului procesual, făcând trimitere, în acest sens, la deciziile nr. 2/31.01.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și nr. 747/16.05.2024 a Curții de Apel București și concluzionând că data comunicării hotărârii - 15.03.2024 - este cea relevantă de la care curge termenul de revizuire.

În continuare, recurenta a dezvoltat argumente referitoare la admisibilitatea și temeinicia cererii de revizuire.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

La 21.05.2025, intimata B. S.A., prin lichidator judiciar C.. a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând excepția nulității recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, deoarece din conținutul memoriului de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu poate fi reținută aplicabilitatea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

O primă chestiune supusă analizei se referă la interpretarea excesiv de formalistă și lipsită de suport legal în privința formulării unei cereri de repunere în termen; în acest sens, recurenta susține că a solicitat în mod explicit o extindere a termenului de revizuire, în spiritul și litera art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ., oferind argumente obiective și temeinice în acest sens.

Articolul 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. instituie posibilitatea repunerii în termen numai în condiții expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv atunci când partea dovedește că a fost împiedicată, printr-un motiv temeinic justificat, să îndeplinească în termen un act de procedură. În acest caz, partea interesată trebuie să formuleze o cerere de repunere în termen, care va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.

În speță, recurenta nu a formulat o astfel de cerere, ci doar se prevalează de faptul că argumentele prezentate în cuprinsul cererii sale ar fi echivalat cu o astfel de solicitare. Or, o asemenea susținere nu poate fi primită, deoarece instanța nu poate suplini voința părții și nici de a transforma afirmații sau justificări într-o cerere de repunere în termen, în lipsa unei manifestări de voință clare și a unei încadrări juridice corespunzătoare.

În aceste condiții, nu se poate reține critica potrivit căreia instanța ar fi făcut o interpretare "excesiv de formalistă", instanța fiind ținută să respecte principiul disponibilității, care impune ca obiectul și limitele cererilor să fie stabilite exclusiv de parte.

De altfel, în considerarea celor arătate anterior, susținerea recurentei referitoare la nemotivarea soluției, ca urmarea a omisiunii instanței de a arăta textele de lege încălcate și rațiunile pentru care repunerea în termen nu ar fi incidentă, este nefondată. Aceasta deoarece curtea de apel nu putea fi ținută să dezvolte un raționament juridic cu privire la aplicabilitatea art. 186 C. proc. civ., în lipsa unei veritabile cereri de repunere în termen, care așa cum s-a arătat anterior nu a fost formulată.

Cea de-a doua chestiune pusă în discuție se referă la termenul de revizuire, prin care recurenta afirmă că art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar trebui interpretat în funcție de particularitățile cauzei, în sensul că termenul de o lună ar curge de la data comunicării hotărârii și nu de la data pronunțării, întrucât autoritatea de lucru judecat pe care a invocat-o vizează considerentele hotărârii, iar acestea devin cunoscute părții abia după redactarea și comunicarea acesteia.

Critica nu poate fi primită.

Dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stabilesc că termenul de revizuire este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Norma are caracter imperativ și nu lasă loc unor interpretări derogatorii.

De altfel, aceste dispoziții au fost, în mod repetat, supuse controlului de constituționalitate prin numeroase sesizări adresate Curții Constituționale, care, prin decizia nr. 530/2023, la paragraful 15, a statuat că "(...) pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situația în care se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri potrivnice, este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri. Soluția ce s-ar putea pronunța în urma revizuirii în acest context este aceea a anulării celei de-a doua hotărâri, iar nu o reanalizare a acestei din urmă hotărâri și, implicit, a considerentelor ce au fundamentat cele două hotărâri în discuție sau o schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate. Chiar dacă prin prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. se statuează că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate și în ceea ce privește considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste din urmă prevederi se referă la considerentele care au fundamentat și au condus la soluțiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Așadar, în speță, nu se poate da curs solicitării recurentei de a se considera că termenul de o lună curge de la data comunicării hotărârii, întrucât acceptarea unei astfel de ipoteze ar echivala cu o modificare a normei procedurale.

Obligația părților este aceea de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege, fapt ce reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

Nerespectarea unui termen procedural legal implică întotdeauna anumite consecințe procedurale, astfel că instanța de revizuire în mod corect a reținut că termenul de introducere al cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care s-a pronunțat mai întâi asupra excepției tardivității cererii.

Așadar, întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1117A/06.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.A., prin lichidator judiciar C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2025.