ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 113/2025

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra cererii de revizuire, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 februarie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 903 din 27 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A fost admisă acțiunea, fiind obligată pârâta C. S.R.L. la plata către moștenitorii testamentari cu titlu universal ai defunctului G. - respectiv reclamantul A. și pârâta E. - a sumei de 600.000 RON.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant și a sumei de 21.714,73 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 578 din 5 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins apelul pârâtei ca nefondat.

A fost obligată apelanta la plata către intimatul A. a sumei de 2.943,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 688 din 27 martie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost admis recursul, fiind casată decizia recurată și trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

În susținerea cererii de repunere în termen, s-a arătat că motivele de revizuire se raportează la considerentele hotărârii atacate, astfel că nu a existat posibilitatea formulării cererii de revizuire în termen de o lună de la data pronunțării deciziei nr. 688 din 27 martie 2024.

Invocându-se dispozițiile art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și Decizia Curții Constituționale nr. 229/06.04.2021, s-a arătat că întârzierea în formularea căii de atac este motivată de lipsa considerentelor hotărârii, drept pentru care cererea de revizuire și cererea de repunere în termen au fost depuse în termen de o lună de la data comunicării deciziei pronunțate în recurs.

Potrivit revizuentei, în situația promovării unei cereri de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., singura posibilitate de a formula calea de atac în raport cu considerentele hotărârii este prin repunerea în termenul de revizuire calculat de la data comunicării hotărârii.

S-a invocat, cu titlu de jurisprudență, decizia nr. 1095/18.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Cu privire la admisibilitatea cererii, revizuentul a susținut că decizia nr. 688 din 27 martie 2024 a Înaltei Curți încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 11449 din 30 octombrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care s-a stabilit inexistența dreptului reclamantei B. asupra dividendelor aferente anilor fiscali anteriori decesului testatorului, ca urmare a respingerii cererii modificatoare formulate în dosarul nr. x/2016.

Potrivit părții, cele două hotărâri judecătorești definitive sunt potrivnice, întrucât, de vreme ce, prin sentința civilă nr. 11449 din 30 octombrie 2017 s-a stabilit definitiv - atât prin considerente, cât și prin dispozitiv - lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantei B. la atribuirea dividendelor aferente părților sociale deținute anterior de defunct la societatea C. S.R.L., este evident că această chestiune litigioasă nu poate face obiectul unei noi cercetări.

Or, prin decizia pronunțată în recurs, instanța, procedând la trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea reevaluării calității procesuale active a reclamantului, în sensul stabilirii existenței/inexistenței calității de persoană îndreptățită la plata dividendelor în cuantum de 600.000 RON, supune unei noi judecăți ceea ce deja s-a tranșat definitiv în dosarul nr. x/2016.

La data de 14 ianuarie 2025 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata C. S.R.L., prin care s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Repunerea în termen este un beneficiu acordat titularului dreptului procedual ce trebuia exercitat înăuntrul unui termen imperativ și care, din motive temeinic justificate, nu a putut respecta acest termen, intervenind decăderea.

Pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor de excepție ale art. 186 C. proc. civ., partea care nu și-a exercitat dreptul procedural în termenul prevăzut de lege trebuie să facă dovada existenței unor împrejurări obiective mai presus de voința sa.

În cauză, susținerile revizuentului în sensul că lipsa considerentelor hotărârii ar fi determinat formularea tardivă a căii de atac nu pot fi primite, acest pretins motiv de repunere în termen nesubsumându-se unor circumstanțe excepționale, în sensul dispozițiilor mai sus evocate.

Cererea de revizuire împotriva deciziei nr. 688 din 27 martie 2024 se întemeiază pe dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care"termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Când se invocă motivul de revizuire privind existența unor hotărâri definitive potrivnice, termenul de revizuire este de o lună și curge de la data pronunțării ultimei hotărâri, indiferent de data comunicării hotărârii, întrucât de la această dată hotărârea a rămas definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Chiar dacă motivele cererii de revizuire vizează considerentele deciziei atacate, hotărârea fiind comunicată la 14 octombrie 2024, termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se impunea a fi respectat, acesta curgând, așa cum neechivoc prevede legea, de la data pronunțării deciziei.

Astfel, în privința momentului de la care curge termenul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu distinge între ipoteza în care se invocă încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat și cea în care se invocă nerespectarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Curtea Constituțională, menținând jurisprudența sa anterioară, a reținut prin Deciziile nr. 366/2021, 416/2022, 545/2022, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a codului, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată.

S-a arătat că art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea.

În ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată o chestiune litigioasă, Curtea Constituțională a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Așadar, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

Prin urmare, s-a stabilit că demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil.

Înalta Curte reține, astfel, că, și în ipoteza în care sunt criticate considerentele, termenul pentru formularea cererii de revizuire curge tot de la pronunțare, respectiv de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, partea nefiind prejudiciată din această cauză, în condițiile în care orice cale de atac, chiar și cea care vizează considerentele, se îndreaptă indubitabil împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii.

Ca o consecință, lipsa cunoașterii considerentelor nu poate constitui un motiv temeinic pentru neexercitarea căii extraordinare de atac în termen de o lună și, implicit, pentru repunerea în termenul de revizuire, revizuentul neputându-se prevala cu succes, ca moment al începerii curgerii termenului, de data la care a luat cunoștință de considerentele deciziei atacate.

Cu atât mai mult cu cât revizuentul cunoștea soluția pronunțată, raportat la motivele de recurs ale părții adverse care vizau, printre altele, inclusiv dezlegările date prin sentința civilă nr. 11449 din 30 octombrie 2017 și, având în vedere că această soluție nu îi profita din perspectiva trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel și a continuării procesului, acesta avea posibilitatea formulării cererii de revizuire, cu respectarea termenului legal.

Față de aceste argumente, se constată că revizuentul nu a dovedit existența unor motive temeinic justificate, independente de voința sa și care exclud orice culpă, care să îl fi împiedicat să promoveze calea de atac înăuntrul termenului imperativ, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 186 C. proc. civ., așa încât va respinge cererea de repunere în termenul de revizuire.

Se impune sub acest aspect a se arăta că ceea ce s-a reținut la pct. 29 din decizia Curții Constituționale nr. 229/06.04.2021, invocată de revizuent, este că, în cazul nerespectării termenului de revizuire, partea poate formula cerere de repunere în termen, urmând să fie repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, acest aspect făcând obiectul aprecierii judecătorului cauzei, și nicidecum că singura posibilitate de a formula calea de atac în raport cu considerentele hotărârii este prin repunerea în termenul de revizuire calculat de la data comunicării hotărârii, cum greșit s-a afirmat.

În continuare, în ceea ce privește tardivitatea căii extraordinare de atac, se reține că, potrivit art. 10 C. proc. civ., părțile sunt ținute să contribuie la desfășurarea și finalizarea procesului și să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

În cauză, termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la 27 martie 2024, care coincide cu data pronunțării deciziei din recurs, atacate pe calea revizuirii.

Termenul de revizuire fiind un termen stabilit pe luni, devin incidente dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I C. proc. civ., care prevăd că termenele socotite pe luni se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultima lună.

Având în vedere că termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 27 martie 2024, rezultă că acest termen s-a împlinit la 29 aprilie 2024, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., în contextul în care 27 și 28 aprilie au fost zile nelucrătoare.

Or, cererea de revizuire a fost depusă la data de 8 noiembrie 2024, fiind astfel depășit termenul imperativ de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, devine incidentă sancțiunea instituită de art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit căruia, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiții legale, printre care și cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea neîntrunirii unei asemenea condiții nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen și va respinge ca tardivă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., prin reprezentant legal B., împotriva deciziei nr. 688 din 27 martie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.