ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1127/2023

Ședința publică din data de 09 mai 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la 09 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei în insolvență B. S.R.L., a formulat acțiune în anulare, prin care a solicitat instanței să dispună constatarea nulității absolute a operațiunilor prin care asociatul unic și, totodată, administratorul statutar al debitoarei, dl. C., a dispus repartizarea dividendelor în sumă de 341.744 RON în favoarea sa și compensarea acestei sume cu o parte din datoria pe care acesta o avea de achitat către societatea B. S.R.L., operațiuni efectuate după deschiderea procedurii de insolvență, fără acordul prealabil al judecătorului-sindic sau al administratorului judiciar, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv asociatul debitoarei să datoreze în continuare societății B. S.R.L. și suma de 341.744 RON ce a făcut obiectul operațiunilor de repartizare a dividendelor și de compensare.

A mai solicitat desemnarea unui curator special de către instanța de judecată, în temeiul art. 53 alin. (3) din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, având în vedere că debitoarea B. S.R.L. nu are desemnat un administrator special, care să reprezinte interesele debitoarei în cadrul acțiunii în anulare.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 84 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

La 20 august 2019, reclamanta A.. a solicitat instanței să dispună citarea și introducerea în cauză a moștenitorilor, ca urmare a decesului pârâtului C., după introducerea acțiunii în anulare ce formează obiectul dosarului, astfel: D., în calitate de fiică a decedatului, respectiv E., în calitate de soție supraviețuitoare.

Prin sentința civilă nr. 2268 din 21 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. și a respins cererea împotriva acesteia, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acțiunea, în contradictoriu cu pârâta E. și a dispus anularea operațiunilor prin care s-a dispus repartizarea dividendelor, în sumă de 341.744 RON, în favoarea fostului asociat unic și administrator statutar, C., prin compensarea acestei sume cu datoriile pe care acesta le avea față de societatea debitoare B. S.R.L.

A dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii operațiunii a cărei anulare s-a dispus prin sentință.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 2099 din 26 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul reclamantei.

A schimbat în parte sentința apelată în sensul că:

A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E..

A admis cererea.

A obligat ambele pârâte la repunerea în situația anterioară.

Prin încheierea de ședință din 11 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 2099 din 26 noiembrie 2021 cu privire la numele pârâtei față de care s-a respins prin decizia menționată excepția lipsei calității procesuale pasive, anume Vremera D. (corect), iar nu E. (cum greșit s-a menționat).

Prin încheierea civilă nr. 24 din 11 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de stabilire a onorariului curatorului special formulată de petenta G..

Prin încheierea de ședință din 11 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 2099 din 26 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, formulată de pârâtele Vremera-D. și E..

Împotriva deciziei nr. 2099 din 26 noiembrie 2021 și a încheierii de ședință din 11 martie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016, pârâtele Vremera-D. și E. au declarat recurs, precizând că motivele de recurs vor fi depuse după comunicarea motivării încheierii din 11 martie 2022, în raport de dispozițiile art. 470 alin. (5) C. proc. civ.

Prin motivele de recurs depuse la 10 aprilie 2022, recurentele-pârâte, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă la 14 aprilie 2022, sub nr. x/2016.

La 09 mai 2022, curatorul special al intimatei-pârâte B. S.R.L., G., a formulat o cerere de stabilire a remunerației și obligare a recurentelor-pârâte la plata remunerației.

La 11 mai 2022, în termen legal, intimata-reclamantă A.. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 06 iunie 2022, recurentele-pârâte au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea apărărilor intimatei-reclamante și admiterea recursului astfel formulat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar, prin încheierea din 07 martie 2023 s-a dispus comunicarea acestuia părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere, în 10 zile de la comunicare.

La 28 martie 2023 recurentele-pârâte au formulat punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepțiile netimbrării și inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la excepția netimbării recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2099 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Înalta Curte reține următoarele:

Articolul 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru instituie regula caracterului timbrabil al oricărei acțiuni, excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare. Prin jurisprudența constantă a Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 401 din 13 iunie 2017, Decizia nr. 169 din 29 martie 2018, Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019, Decizia nr. 432 din 4 iulie 2019, Decizia nr. 260 din 22 aprilie 2021) s-a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit.

Accesul la justiție presupune, așadar, respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiție prealabilă și extrinsecă actului de procedură (cererea de recurs), fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, în vreme ce alin. (3) al aceluiași articol instituie sancțiunea nulității recursului pentru neîndeplinirea acestei cerințe, dispoziție concordantă cu art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit căruia, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Cuantumul taxelor judiciare de timbru este reglementat pentru etapa recursului de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, alin. (1) instituind o taxă fixă în cuantum de 100 RON pentru invocarea motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ., în vreme ce alin. (2) instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50% din taxa datorată în raport de suma contestată, pentru acțiunile evaluabile în bani, în situația invocării motivului de recurs prevăzut de pct. 8.

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În cauza de față, prin rezoluția de primire a dosarului din 27 aprilie 2022, s-a stabilit în sarcina recurentelor-pârâte obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.511,22 RON, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, cuantumul taxei judiciare de timbru fiind determinat prin raportare la criticile formulate de parte, precum și la caracterul evaluabil în bani al acțiunii, susceptibil de timbrare conform cotei procentuale prevăzute de art. 3 din același act normativ.

Prin actul de procedură comunicat la 05 mai 2022, li s-a pus în vedere recurentelor-pârâte obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul determinat de instanță, precum și posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurentele-pârâte au formulat, la 16 mai 2022, cerere privind reexaminarea taxei judiciare de timbru. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016/a2, iar prin încheierea pronunțată la 08 iunie 2022 instanța a respins ca tardivă cererea.

De asemenea, la 12 mai 2022, recurentele-pârâte au formulat cerere privind acordarea ajutorului public judiciar, sub forma scutirii, reducerii, eșalonării ori amânării plății taxei judiciare de timbru. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016/a1, iar prin încheierea pronunțată la 21 iunie 2022, instanța a respins cererea.

Împotriva acestei încheieri, la 14 iulie 2022, recurentele-pârâte au formulat cerere de reexaminare, solicitând admiterea cererii în sensul acordării ajutorului public judiciar prin modalitatea reducerii sau eșalonării taxei de timbru, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 28 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016.1.

Având în vedere că plata taxelor judiciare de timbru este o condiție legală pentru începerea proceselor civile, în raport de fiecare fază procesuală, obligația de achitare anticipată a acestora este justificată, ca și sancțiunea anulării cererii, în caz de neplată, așa cum s-a apreciat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut. În legătură cu stabilirea taxelor judiciare de timbru, instanța europeană a reținut că, deși instituirea taxei judiciare de timbru reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de acces la justiție, prin aceasta se urmărește un scop legitim, vizând, în esență, buna administrare a justiției. Astfel, s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanță, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esențial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în acest sens.

Prin urmare, având în vedere că recurentele-pârâte nu au înțeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a recursului, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. se impune admiterea excepției nulității, cu consecința anulării, ca netimbrat, a recursului declarat de recurentele-pârâte Vremera-D. și E. împotriva deciziei civile nr. 2099 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 11 martie 2022, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului recurs este reprezentat, pe de o parte, de decizia nr. 2099 din 26 noiembrie 2021, iar, pe de altă parte, de încheierea de ședință din 11 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 2099 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Prin urmare, se constată că, la originea prezentului litigiu se află cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, prin care reclamanta A.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei în insolvență B. S.R.L., a formulat acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 84 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, prin care a solicitat instanței să dispună constatarea nulității absolute a operațiunilor prin care asociatul unic și, totodată, administratorul statutar al debitoarei, a dispus repartizarea dividendelor în sumă de 341.744 RON în favoarea sa și compensarea acestei sume cu o parte din datoria pe care acesta o avea de achitat către societatea B. S.R.L., operațiuni efectuate după deschiderea procedurii de insolvență, fără acordul prealabil al judecătorului-sindic sau al administratorului judiciar, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv asociatul debitoarei să datoreze în continuare societății B. S.R.L. și suma de 341.744 RON ce a făcut obiectul operațiunilor de repartizare a dividendelor și de compensare.

Așadar, cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul unui dosar privind procedura insolvenței, reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Potrivit art. 45 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2014, "Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: i) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar pentru anularea unor acte ori operațiuni frauduloase, potrivit prevederilor art. 117-122 și a acțiunilor în nulitatea plăților sau operațiunilor efectuate de către debitor, fără drept, după deschiderea procedurii;".

Articolul 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 are următorul conținut:

"Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive.". Totodată, conform art. 46 alin. (1) din același act normativ:

"Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel.".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea 2/2013 cu referire la art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.".

Nu în ultimul rând, instanța supremă are în vedere și dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., conform cărora:

"Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs;", respectiv alin. (2) al aceluiași articol "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.".

Față de conținutul prevederilor art. 43 alin. (1) și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 45 alin. (1) lit. j) din același act normativ, rezultă că decizia nr. 2099 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, are caracter definitiv de la data pronunțării.

Întrucât este o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., rezultă că decizia sus-menționată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind incidente dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cât privește încheierea de ședință din 11 martie 2022, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 2099 din 26 noiembrie 2021 a aceleiași instanțe, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 446 C. proc. civ., conform cărora, "Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii sau completarea.".

De asemenea, se impun a fi reținute și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.".

Recunoașterea exercitării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, în cazul în care hotărârea recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit dispozițiilor art. 634 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs, devine operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. și, ca atare, recursul astfel promovat este inadmisibil.

Reținând că decizia nr. 2099 din 26 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, este definitivă de la pronunțare, pe cale de consecință, nici încheierea din 11 martie 2022, având ca obiect lămurirea dispozitivului acestei decizii, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Așa fiind, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (1) și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, se impune admiterea excepției inadmisibilității cu consecința respingerii, ca inadmisibil, a recursului declarat de recurentele-pârâte Vremera-D. și E. împotriva încheierii de ședință din 11 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În ceea ce privește cererea formulată de G. în calitate de curator special al intimatei-pârâte B. S.R.L., înregistrată la 09 mai 2022, prin care se solicită stabilirea remunerației cuvenite, precum și a părții căreia îi revine obligația de plată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (1) teza finală C. proc. civ., "(...) instanța va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal și cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant".

Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanță, prin încheiere, stabilindu-se totodată și modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calității sale, ținându-se seama de activitatea desfășurată, remunerația va putea fi majorată".

Se constată că, în speță, numita G. a fost desemnată în calitate de curator special al societății B. S.R.L. de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, prin încheierea pronunțată la 08 mai 2019, stabilindu-se, totodată, onorariul provizoriu în sumă de 500 RON, în sarcina reclamantului.

Deși art. 58 C. proc. civ. nu limitează atribuțiile curatorului doar în fața instanței care l-a desemnat, fiind posibilă menținerea acestuia și în căile de atac, în această situație, instanțele de control judiciar nu vor putea stabili o nouă remunerație, întrucât nu ele au procedat la desemnarea curatorului, acesta din urmă având posibilitatea de a se adresa instanței care l-a desemnat cu o cerere de majorare a remunerației, în funcție de activitatea desfășurată.

Prin urmare, se impune a se reține faptul că petenta G., la încetarea calității sale de curator special al intimatei-pârâte B. S.R.L., are posibilitatea de a se adresa Tribunalului București, secția a VII-a civilă cu o cerere de majorare a remunerației, deoarece, potrivit dispozițiilor legale precitate, atare atribuție este în căderea instanței care a desemnat curatorul, instanța de recurs neavând posibilitatea de a stabili, ea însăși, direct în această etapă procesuală, onorariul curatorului special.

De asemenea, se constată că o cerere similară de stabilire a remunerației cuvenite a mai fost formulată de petentă și în fața instanței de apel, fiind respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin încheierea civilă nr. 24 din 11 martie 2022.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea curatorului special G. de stabilire a remunerației și obligare a recurentelor-pârâte la plata remunerației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentele-pârâte Vremera-D. și E. împotriva deciziei civile nr. 2099 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurentele-pârâte Vremera-D. și E. împotriva încheierii de ședință din 11 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.

Respinge cererea curatorului special G. de stabilire a remunerației și obligare a recurentelor-pârâte la plata remunerației.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 mai 2023.