ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2021

HOTĂRÂRE
28.01.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 169/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2018, creditoarea A. S.A. a solicitat, în baza art. 70 și următoarele din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii de insolvență a debitorului B. S.R.L., invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 220.744,23 RON.

Tribunalul București, secția a VII-a civilă, prin sentința civilă nr. 5378 din 5 octombrie 2018, a admis cererea creditoarei A. S.A., a respins contestația debitoarei B. S.R.L. și, în temeiul art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, a dispus deschiderea procedurii generale împotriva societății debitoare.

La data de 16 octombrie 2018 debitoarea B. S.R.L. a depus o cerere prin care și-a manifestat intenția de reorganizare.

Prin sentința civilă nr. 5529 din 11 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de confirmare a planului de reorganizare depus de către administratorul special C.; în temeiul art. 145 alin. (1) lit. B) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului; în temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului și s-a dispus dizolvarea societății debitoare; de asemenea, s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului; s-a stabilit termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate până la deschiderea procedurii; s-a dispus întocmirea și predarea către lichidator, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii; s-au fixat următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la art. 146 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar 25.11.2019; b) termenul de verificare a creanțelor menționate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar al acestora 20.12.2019; c) termenul de depunere la tribunal a contestațiilor - 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat 27.01.2020; s-a numit, în calitate de lichidator judiciar provizoriu, D. S.P.R.L., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o remunerație de 3.000 RON din averea debitorului; s-a pus în vedere lichidatorului prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată și dispune îndeplinirea formalităților privind menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai săi; în temeiul art. 146 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, s-a dispus ca lichidatorul să trimită o notificare, în condițiile art. 99 alin. (3) din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare și dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menționată la art. 145 alin. (2) lit. e), debitorului și registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea mențiunii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel societatea debitoare B. S.R.L. și E., în calitate de fost administrator judiciar al debitoarei B. S.R.L., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018/a2, la data de 5 noiembrie 2019.

În cadrul apelului formulat, apelanta-debitoare B. S.R.L. a solicitat suspendarea executării sentinței civile nr. 5529 din 11 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2018, până la soluționarea căi de atac.

Prin încheierea din 3 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bucureșri, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 5529 din 11 octombrie 2018 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, formulată de petenta S.C. B. S.R.L. prin administrator special C., în contradictoriu cu intimatele E. (fostul administrator judiciar al B. S.R.L.), A. S.A., DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE și TAXE LOCALE SECTOR 4, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FISCALE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII BUCUREȘTI, REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI TERMICE BUCUREȘTI - RADET BUCUREȘTI, S.C. PHARMA S.A., S.C. F. S.R.L., G. S.R.L., H. și S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L.

În argumentarea soluției pronunțate, Curtea de Apel București a reținut, în esență, următoarele:

Cât privește urgența, în cauzele întemeiate pe dispozițiile art. 450 alin. (3) din C. proc. civ., aceasta este dată de riscul aplicării măsurilor ireversibile, specifice procedurii falimentului a cărei deschidere a fost dispusă prin sentința apelată.

Pe lângă caracterul urgent al măsurii solicitate, art. 450 alin. (1)-(3) C. proc. civ., temeiul juridic al cererii, impune îndeplinirea cumulativă și a altor condiții: a vremelniciei și a neprejudecării fondului.

Caracterul vremelnic al măsurii este dat de faptul că se solicită suspendarea provizorie a executării până la soluționarea apelului formulat împotriva sentinței prin care s-a decis intrarea debitoarei în procedura falimentului.

În ceea ce privește neprejudecarea fondului, s-a reținut că reclamanta nu invocă neregularități ale sentinței atacate, prin prisma aplicării de către instanța de fond a dispozițiilor art. 139 alin. (1) lit. F) din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic motivând de ce planul de reorganizare nu îndeplinește condițiile de legalitate și viabilitate pentru a fi confirmat, precum și prin prisma dispozițiilor art. 145 alin. (1) lit. B) din Legea nr. 85/2014 privind intrarea debitoarei în procedura generală de faliment.

Față de cele aspectele arătate în cuprinsul încheierii din 3 martie 2020, Curtea a constatat că este neîntemeiată cererea de suspendare provizorie a executării sentinței civile nr. 5529 din 11.10.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2018, formulată de petenta S.C. B. S.R.L. prin administrator special C., astfel că a respins-o ca atare, conform art. 450 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. raportat la art. 43 alin. (4) și (5) din Legea nr. 85/2014.

La data de 14 aprilie 2020 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva încheierii din 3 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a solicitat casarea acesteia, cu consecința admiterii cererii de suspendare a executării sentinței judecătorului sindic de intrare în procedura falimentului.

Intimata H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii încheierii recurate ca fiind temeinică și legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 septembrie 2020 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părțile nu au depus la dosar puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 2 noiembrie 2020 s-a fixat termen la 14 ianuarie 2021 pentru examinarea recursului, în completul de filtru, fără citarea părților, termen care a fost preschimbat, din oficiu, la data de 28 ianuarie 2021.

Examinând excepția inadmisibilității recursului, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din același cod, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

În dosarul nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă a fost dedusă judecății o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, formulată de creditorul A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L.

Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 stabilește principalele atribuții ale judecătorului-sindic, printre care se regăsește și "pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței și, după caz, de intrare în faliment, atât prin procedura generală, cât și prin procedura simplificată" (lit. a).

Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

Totodată, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile prin care judecătorul sindic dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului sunt supuse numai apelului.

De asemenea, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că recursul de față are ca obiect încheierea din 3 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 5529 din 11 octombrie 2018 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 450 alin. (3) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, avându-se în vedere că procesul a fost inițiat la data de 4 aprilie 2018 (data înregistrării cererii formulate de creditoarea A. S.A. privind deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei B. S.R.L. pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă).

Potrivit dispozițiilor art. 450 alin. (3) din C. proc. civ., "Cererea de suspendare se va judeca de către instanța de apel. Dispozițiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile. Încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Cum, sentința civilă nr. 5529 din 11 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2018, este supusă numai apelului, încheierea dată în soluționarea cererii de suspendare a executării formulate prin cererea de apel este definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva încheierii din 3 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Respinge recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva încheierii din 3 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-17
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1614/2020
Ședința publică din data de 17 septembrie 2020 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2013, la 17 iun
ÎCCJ 2021-05-13
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1175/2021
Ședința publică din data de 13 mai 2021 Asupra recursurilor de față; La data de 15 iunie 2017 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2017, cererea debitoarei S.C. A. S.R.L., care a solicitat deschi
ÎCCJ 2020-10-08
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1905/2020
Ședința publică din data de 08 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 819 din 14.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul București, secția
ÎCCJ 2021-11-02
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2272/2021
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021 Asupra excepției nulității recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureș
ÎCCJ 2022-05-04
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1033/2022
Ședința publică din data de 4 mai 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1903 din 7 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a ci
Sursă