ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1175/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursurilor de față;

La data de 15 iunie 2017 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2017, cererea debitoarei S.C. A. S.R.L., care a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenței conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

La termenul din 8 octombrie 2018 s-a pronunțat sentința civilă nr. 5416, prin care a fost confirmat planul de reorganizare propus de către creditorii debitoarei S.C. A. S.R.L., respectiv B., C. și S.C. D. S.R.L.

La termenul din 12 noiembrie 2018 s-a depus la dosarul nr. x/2017, hotărârea adunării asociaților debitoarei S.C. A. S.R.L. din data de 9 noiembrie 2018, care a hotărât înlocuirea administratorului special E. cu F..

În Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2019 a fost publicat tabelul definitiv al creditorilor debitoarei S.C. A. S.R.L.

Împotriva tabelului definitiv publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2019 creditorul G. a formulat o contestație, în contradictoriu cu administratorul judiciar H.. și intimații B. și I., solicitând eliminarea în tot a creanței creditorului B. în valoare de 62.828.936,95 RON.

Dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la data de 21 decembrie 2018.

Creditorul G. a înregistrat la data de 27 decembrie 2018, sub nr. x/2018, în temeiul art. 113 din Legea nr. 85/2014, o contestație la tabelul definitiv publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2018, solicitând, în principal, anularea în tot a acestuia, iar, în subsidiar, modificarea tabelului în sensul eliminării în tot a creanței numitului B. în valoare de 62.808.936,95 de la poziția 27, precum și modificarea pozițiilor 2, 5, 6, 7, 9, 14, 16, 21, 22, 25 și 26 din tabel (fără a indica ce creditori sunt înscriși la aceste poziții) și revenirea la situația anterioară cuprinsă în tabelul definitiv al debitoarei S.C. A. S.R.L. publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 14474/24.07.2018.

Creditorul J. S.A. a înregistrat la data de 27 decembrie 2018 (data poștei), sub nr. x/2019, în contradictoriu cu creditorul-intimat B., administratorul judiciar H.. al debitoarei S.C. A. S.R.L. și cu administratorul special al acesteia, F., o contestație, întemeiată pe dispozițiile art. 111 și art. 113 din Legea nr. 85/2014, la tabelul definitiv publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2018, solicitând înlăturarea în tot sau măcar în parte, a creanței creditorului B. în valoare de 62.808.936,95 de la poziția 27.

Creditorul K.. a înregistrat la data de 27 decembrie 2018 (data poștei), sub nr. x/2019, în contradictoriu cu creditorul-intimat B. și administratorul judiciar H.. al debitoarei S.C. A. S.R.L. o contestație, întemeiată pe dispozițiile art. 111 din Legea nr. 85/2014, la tabelul definitiv publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2018, solicitând eliminarea în tot a creanței înscrise pe numele creditorului B., aflată la poziția 27 din înscrisul publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2018.

Creditorul K.. a înregistrat la data de 27 decembrie 2018 (data poștei), sub nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul I. și administratorul judiciar H.. al debitoarei S.C. A. S.R.L. o contestație, întemeiată pe dispozițiile art. 111 din Legea nr. 85/2014, la tabelul definitiv publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2018, solicitând eliminarea în tot a creanței înscrise pe numele creditorului B., aflată la poziția 27 din înscrisul publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2018.

La termenul din 4 februarie 2019 judecătorul-sindic a pus în discuția părților și a dispus conexarea cauzelor.

La termenul din 18 martie 2019 s-a dispus conexarea cauzei nr. x la cauza nr. y.

Prin sentința civilă nr. 2660 din 3 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a lui I. și s-au respins contestațiile formulate de creditorii G. și K.., în contradictoriu cu administratorul judiciar H.. și intimatul I., împotriva tabelul definitiv publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2018, ca fiind îndreptate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-au respins contestațiile formulate de creditorii G., K.. și L. S.A., în contradictoriu cu H.., administratorul judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L., cu administratorul special al acesteia, F., precum și cu intimatul- creditor B. împotriva tabelul definitiv publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2018, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile nr. 2660 din 3 mai 2019 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă au declarat apel creditoarea G., debitoarea S.C. A. S.R.L. prin administrator special E., creditoarea K.. și creditoarea S.C. M. S.R.L. (succesoarea L.), solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și admiterea contestației la tabelul definitiv de creanțe publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 24079/18.12.2018.

La termenul din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel București a luat act de transmisiunea calității procesuale de la L. S.A. la M. S.R.L. și a dispus scoaterea din cauză a L.

La data de 31 octombrie 2019 petentul B. a formulat cerere de recuzare a completului de judecată format din domnul judecător N. și doamna judecător O., solicitând admiterea cererii și repartizarea cauzei unui alt complet de apel.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de recuzare formulată de petentul B., ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 28 noiembrie 2019 petentul B. a invocat excepția nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată din care face parte domnul judecător N..

Prin declarația verbală formulată în ședință publică și, ulterior, prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2019, petentul B. a solicitat admiterea cererii de recuzare privind pe domnul judecător N., apreciind că acesta este incompatibil să judece excepția nelegalei compuneri/constituiri a completului de judecată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 3 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea privind pe domnul judecător N..

Prin decizia civilă nr. 2205 din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-au anulat motivele suplimentare de apel din data de 26 noiembrie 2019 depuse de apelanta-creditoare S.C. M. S.R.L. (succesoarea L.) împotriva sentinței civile nr. 2660/03.05.2019 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, în contradictoriu cu intimații-creditori G., K. și B., intimata-debitoare S.C. A. S.R.L. prin administrator special E. și prin administrator judiciar H.. și intimatul I., ca tardiv formulate; s-au admis apelurile formulate de apelantele-creditoare G., K.. și S.C. M. S.R.L. (succesoarea L.) și de apelanta-debitoare S.C. A. S.R.L. prin administrator special E. împotriva sentinței civile nr. 2660/03.05.2019 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, în contradictoriu cu intimata-debitoare S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar H.., intimatul-creditor B. și intimatul I.; s-a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că: s-au admis contestațiile la tabelul definitiv de creanțe publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 24079/18.12.2018, formulate de creditoarele G., K.. și S.C. M. S.R.L. (succesoarea L.), în contradictoriu cu creditorul B. și debitoarea S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar H.. și prin administrator special E.; s-a dispus înlăturarea din tabelul definitiv de creanțe al debitoarei S.C. A. S.R.L. a creanței chirografare în sumă de 62.808.936,95 RON având ordinea de plată prevăzută de art. 161 pct. 8 din Legea nr. 85/2014 cu care a fost înscris creditorul B.; s-au menținut restul dispozițiilor din sentința apelată.

Împotriva încheierilor din Camera de Consiliu de la 11 noiembrie 2019 și de la 3 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, recurentul B. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 29 mai 2020.

I. Recursul formulat împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 11 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Recurentul a învederat că la termenul de judecată din 31 octombrie 2019 a formulat cerere de recuzare a judecătorilor N. și O., însă a fost respinsă prin încheierea din Camera de Consiliu de la 11 noiembrie 2019, cu motivarea că argumentele utilizate nu au format convingerea Curții în sensul că domnul judecător N. ar fi incompatibil în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Recurentul a solicitat admiterea recursului formulat împotriva încheierii din 11 noiembrie 2019, casarea deciziei civile nr. 2205 din 19 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Consideră că prin respingerea cererii de recuzare au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

S-a făcut trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia includerea, la pct. 13, și a "altor elemente" care pot naște îndoieli cu privire la imparțialitate reprezintă o veritabilă normă de protecție a persoanei care formulează cererea de recuzare, prin lărgirea sferei cazurilor de incompatibilitate cu orice alte elemente concrete ce pot fi probate, de către persoana interesată, a fi de natură a prilejui îndoieli asupra imparțialității judecătorului.

În opinia recurentului, prin probele administrate în susținerea cererii de recuzare s-a demonstrat faptul că instanța a dat dovadă de subiectivism și prejudecăți cu privire la modul în care părțile își exercită drepturile în cauzele ce privesc procedura de insolvență a debitoarei S.C. A. S.R.L. Astfel, menționează că modul în care domnul judecător N. s-a adresat părților în ședința de judecată din data de 3 octombrie 2019 în dosarul nr. x/2017 denotă faptul că magistratul nu are detașarea necesară pe care i-o impune funcția sa.

În acest sens, recurentul a redat fragmentul din înregistrarea ședinței de judecată (Anexa 2 la cererea de recuzare), apreciind că modul în care judecătorul s-a adresat părților creează temerea că acesta nu este imparțial.

Susține că are temerea că nu își poate exercita dreptul la apărare, deoarece există riscul ca, orice demers judiciar pe care îl va întreprinde, să fie interpretat ca fiind de rea-credință.

Cu titlu de exemplu, s-a arătat că simpla formulare a unei cereri de amânare a judecății până la soluționarea altor dosare a fost catalogată de completul de judecată ca fiind "la limita relei credințe" prin decizia nr. 644 pronunțată în dosarul nr. x/2017 (Anexa 3 la cererea de recuzare).

Totodată, a relevat faptul că în cadrul ședinței de judecată din 3 octombrie 2019 judecătorul a apreciat că dobândirea prin cesiune de către părți a unor noi creanțe și formularea cererilor de admitere este o dovadă de rea-credință în exercitarea drepturilor, iar aceasta ar îndreptăți instanța să sesizeze parchetul.

Recurentul apreciază că este neîntemeiată concluzia instanței care a respins cererea de recuzare, cu motivarea că argumentele expuse cu privire la temerea generată de amenințarea cu plângerea penală nu ar putea fi primite, deoarece această temere nu ar fi justificată obiectiv.

Așa cum arată instanța de apel, în cazul în care un magistrat consideră că există motive pentru formularea plângerii penale, o poate face, întrucât acesta este comportamentul conform al cetățenilor unui stat de drept, însă conform art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cazul în care între judecător și una dintre părți există un proces penal, judecătorul devine incompatibil să judece.

Prin urmare, împrejurarea că magistratul a declarat că, dacă părțile nu sunt de bună-credință, "instanța să știe exact ce să trimită la parchet" denotă faptul că domnul judecător apreciază că există premisele pentru declanșarea unui proces penal la cererea sa, dar evită să declanșeze acest proces pentru a nu fi incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În opinia recurentului, aceste elemente de fapt nasc, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, în aplicarea principiului potrivit căruia comportamentul conform al cetățenilor unui stat de drept impune sesizarea organelor penale, magistratul ar fi trebuit să declanșeze procesul penal și, în temeiul art. 43 alin. (2) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., să formuleze de îndată declarație de abținere.

Atâta timp cât imparțialitatea este calitatea fundamentală certă a unui judecător și reprezintă atributul esențial al justiției, aceasta trebuie să existe atât în realitate cât și din perspectiva unui observator rezonabil.

Dacă din afară judecătorul este perceput ca fiind părtinitor, această percepție este de natură să lase impresia că s-a cauzat un prejudiciu și o nedreptate, distrugând astfel încrederea în sistemul de justiție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 53 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

II. Recursul formulat împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 3 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Recurentul B. a solicitat admiterea recursului declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 3 decembrie 2019, casarea deciziei nr. 2205/19.12.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că la termenul din 28 noiembrie 2019 a invocat excepția nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată din care face parte domnul judecător N., în considerarea faptului că potrivit informațiilor publicate pe site-ul Curții de Apel București, acest magistrat nu este specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniști, insolvență, societăți comerciale, concurență neloială, registrul comerțului, ci în domeniul contenciosului administrativ și fiscal.

Întrucât domnul judecător N. a arătat, în cadrul ședinței de judecată din 28 noiembrie 2019, că nu formulează declarație de abținere cu privire la soluționarea excepției invocate, petentul B. a înțeles să îl recuze, considerând că este incompatibil să se pronunțe pe excepția nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată din care făcea parte.

Această cerere de recuzare a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din Camera de Consiliu de la 3 decembrie 2019.

Recurentul a criticat soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii de recuzare pentru următoarele motive:

La termenul din 28 noiembrie 2019 completul de judecată a soluționat excepția nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată din care făcea parte domnul judecător N. înainte de a fi soluționată cererea de recuzare formulată în considerarea faptului că domnul judecător N. este incompatibil să se pronunțe cu privire la această excepție.

Prin urmare, doamna judecător O., prin soluționarea excepției, înainte de a fi soluționată cererea de recuzare, și-a spus părerea cu privire la dreptul domnului judecător N. de a participa la soluționarea excepției respective.

Cererea de recuzare formulată de petentul B. în cadrul ședinței de judecată din 28 noiembrie 2019 a fost soluționată de un complet format din judecătorii O. și P., așa cum rezultă din cuprinsul încheierii din 3 decembrie 2019.

Prin urmare, încheierea din Camera de Consiliu de la 3 decembrie 2019 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât doamna judecător O. avea obligația să se abțină de la soluționarea cererii de recuzare în condițiile în care, prin soluționarea excepției la termenul de judecată din 28 noiembrie 2019 împreună cu domnul judecător N., a admis faptul că acest magistrat nu este incompatibil să soluționeze excepția.

În considerentele încheierii recurate, completul care a soluționat cererea de recuzare arată că se justifică respingerea acesteia, deoarece modalitatea de constituire/compunere a completelor de judecată este prevăzută de dispoziții legale, care reglementează modul de organizare a instanțelor, iar imparțialitatea judecătorului recuzat nu poate fi afectată de aspecte generale precum natura cauzelor de soluționat (în cazul de față, în materia insolvenței).

Instanța a apreciat că în cererea de recuzare nu au fost indicate elemente care să justifice temerea petentului cu privire la imparțialitatea judecătorului recuzat.

În opinia recurentului B., motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii de recuzare sunt străine de natura cauzei.

Prin cererea de recuzare formulată la termenul din 28 noiembrie 2019 s-a invocat existența unui caz de incompatibilitate în ceea ce îl privește pe domnul judecător N. numai pentru soluționarea excepției nelegalei constituirii/compuneri a completului de judecată, în considerarea faptului că există prezumția că are un interes în legătură cu soluționarea excepției sau că imparțialitatea sa ar putea fi afectată, întrucât acest incident procedural privește situația profesională a judecătorului, respectiv specializarea sa.

Recurentul susține că prin cererea de recuzare nu a invocat existența unui motiv de incompatibilitate a judecătorului pentru a judeca cauza (apelul formulat împotriva hotărârii privind contestația la tabel), ci doar pentru a soluționa excepția invocată.

Întrucât motivarea completului care a soluționat cererea de recuzare nu răspunde acestei critici, recurentul consideră că soluția de respingere a cererii de recuzare este nemotivată.

Recurentul arată că prin respingerea cererii de recuzare au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 42 alin. (1) pct. 2 și pct. 13 C. proc. civ.

Unul dintre elementele cele mai importante ale procesului echitabil, element în lipsa căruia celelalte garanții ar fi lipsite de eficiență, este imparțialitatea judecătorului.

Importanța pe care imparțialitatea judecătorului o are în respectarea dreptului la un proces echitabil reiese, în mod clar, dintr-o serie de documente internaționale.

Astfel, articolul 6, paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede că:

"orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială".

În Principiile de la Bangalore se arată că "imparțialitatea este esențială pentru îndeplinirea adecvată a funcției judiciare. Ea privește nu doar hotărârea însăși, ci și întreg procesul prin care se ajunge la aceasta. Judecătorul își va exercita îndatoririle judiciare fără favoruri, subiectivism și prejudecăți. Judecătorul se va strădui să adopte o conduită, atât în instanță, cât și în afara acesteia, care să mențină și să întărească încrederea publicului, a juriștilor și a justițiabililor în imparțialitatea judecătorului și a corpului judiciar".

Recurentul a precizat că excepția nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată pune în discuție dreptul domnului judecător N. de a face parte din completul de judecată, în considerarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Întrucât excepția invocată presupunea verificarea unor aspecte privind situația profesională a judecătorului, respectiv specializarea sa, recurentul B. apreciază că exista prezumția că acesta are un interes în legătură cu soluționarea excepției sau că imparțialitatea sa ar putea să fie afectată.

În acest context, pentru a asigura independența și imparțialitatea instanței, se impunea admiterea cererii de recuzare a magistratului.

De asemenea, recurentul a relevat faptul că în dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, o parte a invocat aceeași excepție în considerarea magistratului N., iar la data de 25 noiembrie 2019, acesta a formulat declarație de abținere de la soluționarea excepției cu motivarea că "în condițiile în care aș face parte din completul de judecată care soluționează o excepție prin care este pusă în discuție lipsa mea de specializare în materia insolvenței, s-ar putea naște temerea cu privire la o eventuală lipsă de imparțialitate, în sensul că, indiferent dacă motivele invocate în susținerea excepției sunt întemeiate sau nu, aș avea dorința de a pronunța o soluție care să mă avantajeze".

Declarația de abținere formulată de domnul judecător N. în dosarul nr. x/2017 a fost admisă la 26 noiembrie 2019, cu unanimitate, de un complet de judecată din care au făcut parte doamnele judecător O., P. și Q., cu motivarea că măsura este necesară pentru a se asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Cererea de recuzare formulată în dosarul nr. x/2018 este justificată de aceleași motiv pentru care domnul judecător N. a declarat că se abține în celălalt dosar, respectiv acela de a nu se naște temerea cu privire la o eventuală lipsă de imparțialitate.

În cazul de față temerea recurentului că magistratul recuzat nu putea fi imparțial în soluționarea excepției invocate este justificată obiectiv de împrejurarea că domnul judecător N. s-a abținut cu 3 zile înainte de la soluționarea aceleiași excepții în dosarul nr. x/2017, cu motivarea că acest fapt este necesar pentru a elimina orice dubiu legitim în cauză și pentru a asigura aparența de imparțialitate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 53 alin. (1) și art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata A. S.R.L., prin administrator special E., a transmis întâmpinare la data de 13 iulie 2020, solicitând respingerea recursurilor formulate împotriva încheierilor din 11 noiembrie 2019 și din 3 decembrie 2019, ca nefondate.

Intimata K.. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, în principal, ca inadmisibile, cu referire la faptul că este inadmisibil primul motiv de recurs invocat în ceea ce privește încheierea din 3 decembrie 2019, iar, în subsidiar, ca nefondat.

Intimata G. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat împotriva încheierii din 11 noiembrie 2019, ca nefondat. În ceea ce privește recursul formulat împotriva încheierii din 3 decembrie 2019 a solicitat respingerea acestuia, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.

La 18 septembrie 2020 intimata M. S.R.L., în calitate de succesoare a L., a transmis la dosar note de ședință, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul B. nu a depus la dosar răspuns la întâmpinări.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 18 martie 2021 s-au admis, în principiu, recursurile declarate de recurentul B., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a acestora la 13 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierile atacate, în raport de criticile formulate și de temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările intimatelor formulate prin întâmpinări, constată că recursurile sunt nefondate și urmează să fie respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, deși recurentul și-a întemeiat calea de atac exercitată împotriva celor două încheieri pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., criticile referitoare la modul în care au fost soluționate cererile de recuzare se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât acest text de lege poate fi invocat în situația în care hotârârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu alte cuvinte, nu se poate identifica vreo încălcare a normelor de drept material în soluționarea unei cereri de recuzare.

Prin urmare, recursurile declarate în cauză de recurentul B. urmează să fie analizate din perspectiva motivelor de recurs reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de petentul B. împotriva completului de judecată format din domnul judecător N. și doamna judecător O., Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul B. a criticat, sub aspectul nelegalității, încheierea din 11 noiembrie 2019, referindu-se, în esență, la faptul că au fost încălcate, prin respingerea cererii de recuzare formulate la data de 31 octombrie 2019, dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 42 alin. (1) pct. 2 și pct. 13 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurentul din prezenta cauză nu a invocat, prin cererea formulată la data de 31 octombrie 2019, motivul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., text de lege potrivit căruia judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă.

În acest context, instanța supremă va limita analiza la cazul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. referitor la situațiile în care există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Din lecturarea memoriului de recurs, rezultă că acesta conține o reluare a motivelor prezentate în cuprinsul cererii de recuzare, iar nu veritabile critici de nelegalitate aduse considerentelor încheierii atacate.

Recurentul B. face referire la alte două dosare conexe dosarului de insolvență al debitoarei A. S.R.L., aflate în etapa apelului, pe rolul aceluiași complet de judecată condus de domnul judecător N..

Dialogul redat în cuprinsul motivelor de recurs a avut loc în cadrul dezbaterilor din dosarul nr. x/2017, astfel încât nu prezintă relevanță în soluționarea recursului ce vizează încheierea din Camera de Consiliu de la 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

De altfel, avertismentul lansat de către domnul judecător N. la adresa tuturor părților din dosar, prin care le-a pus în vedere acestora să respecte exigențele bunei-credințe în toate actele pe care acestea le întreprind în legătură cu procedura de insolvență a debitoarei A. S.R.L., reprezintă un argument în favoarea lipsei de părtinire de care respectivul complet a dat dovadă.

Modalitatea în care recurentul B. înțelege să interpreteze această atenționare nu poate să constituie o critică de nelegalitate.

În realitate, autorul căii de atac încearcă, fără un temei legal, să obțină rejudecarea fondului cauzei.

Recurentul se simte lezat inclusiv de legalitatea cu care se desfășoară un proces civil în fața completului de judecată condus de domnul judecător N., câtă vreme respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil se transformă într-un veritabil motiv de strămutare.

Pretinsele aspecte de nelegalitate a încheierii atacate se bazează pe înregistrarea ședinței de judecată din 3 octombrie 2019 dintr-un alt dosar și pe interpretările date de către recurent acestor înregistrări, probă ce a fost examinată de completul de judecată care a soluționat cererea de recuzare.

Eventuala incompatibilitate a judecătorului, generată de o temere că acesta ar fi imparțial, trebuie să vizeze motive concrete și bine întemeiate, tocmai pentru a se evita abuzul de drept procesual săvârșit de către părțile din dosar.

Susținerile formulate de recurent în cuprinsul cererii de recurs se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanță care, în speță, nu coincid cu așteptările părții, însă simpla nemulțumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanței în sensul respingerii cererii de recuzare nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului din perspectiva motivului de casare invocat.

În mod corect s-a reținut, prin încheierea recurată, că atitudinea imputată doamnei judecător O. constând în faptul că nu a "infirmat" susținerile președintelui de complet, a fost expresia îndeplinirii de către aceasta a obligațiilor impuse de C. proc. civ. referitoare la desfășurarea dezbaterilor în fața instanței, deoarece potrivit art. 23 din C. proc. civ., președintele veghează ca ordinea și solemnitatea ședinței să fie respectate, putând lua în acest scop orice măsură prevăzută de lege".

Conform dispozițiilor art. 216 alin. (1) din C. proc. civ., "președintele completului conduce ședința de judecată ", iar ceilalți judecători - membri ai completului - pot pune întrebări participanților la proces numai prin mijlocirea președintelui, care poate însă încuviința ca aceștia să pună întrebările direct, potrivit art. 216 alin. (5) din același cod.

Așadar, ceilalți judecători, membri ai completului, nu se pot implica în cenzurarea susținerilor părților și nici ale președintelui de complet, motiv pentru care, este corectă concluzia Curții de Apel București, potrivit căreia petentul B. nu a făcut dovada nerespectării imparțialității de către doamna judecător O..

Încheierea din Camera de Consiliu de la 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, se dovedește a fi una legală, deoarece instanța de judecată învestită cu soluționarea cererii de recuzare a făcut o analiză atentă, raportat la împrejurările de fapt ale cauzei și la comportamentul membrilor completului de judecată recuzat.

Înalta Curte mai reține că nu au fost încălcate garanțiile oferite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, preluate de dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., privitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, întrucât recurentul B. nu a dovedit în mod obiectiv că există elemente care să dea naștere temerilor privind imparțialitatea judecătorilor recuzați.

Cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din același cod, conform cărora hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, însă recurentul B. a înțeles să îl invoce doar formal.

De altfel, Înalta Curte constată că nu se poate reține absența unei motivări care să susțină soluția pronunțată și nici vreo contradicție între considerentele expuse în justificarea raționamentului curții de apel sau o motivare străină de natura cauzei, situație care exclude incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la calea de atac exercitată împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 3 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de petentul B. împotriva domnului judecător N., Înalta Curte reține următoarele:

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a arătat că încheierea din Camera de Consiliu de la 3 decembrie 2019 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât doamna judecător O. avea obligația să se abțină de la soluționarea cererii de recuzare în condițiile în care, prin soluționarea excepției la termenul de judecată din 28 noiembrie 2019 împreună cu domnul judecător N., a admis faptul că acest magistrat nu este incompatibil să soluționeze excepția, însă acest motiv nu poate fi primit.

Sub acest aspect, instanța supremă reține că există o distincție clară între cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de art. 41 din C. proc. civ. și cele reglementate de art. 42 din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 45 din C. proc. civ., "în cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii".

Așadar, motivele de incompatibilitate absolută pot fi invocate chiar și în recurs.

Art. 44 din C. proc. civ. prevede că:

(1) Judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri.

(2) Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că incompatibilitatea relativă a judecătorului de fond poate fi invocată în fața instanței de recurs numai de partea care a formulat o cerere de recuzare, dar aceasta a fost respinsă sau instanța de fond a omis să se pronunțe asupra ei, astfel încât cel recuzat a participat la soluționarea pricinii.

În aceste condiții, motivul de incompatibilitate putea constitui temeiul unui motiv de recurs doar în ipoteza în care recurentul B. ar fi formulat o cerere de recuzare împotriva doamnei judecător O..

De altfel, recurentul avea posibilitatea să inițieze acest demers încă de la momentul formulării cererii de recuzare împotriva domnului judecător N., întrucât acesta avea cunoștință de componența completului de judecată care urma să soluționeze cererea de recuzare.

Dispozițiile art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015, stabilesc că în situația în care recuzarea se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acesteia se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului care figurează în planificarea de permanență, păstrându-se astfel celălalt membru al completului de judecată.

Cu alte cuvinte, completul învestit cu soluționarea unei cereri de recuzare formulate împotriva unui membru al completului de judecată format din 2 judecători, va fi compus dintr-un complet constituit prin includerea judecătorului din planificarea de permanență care va intra în locul judecătorului recuzat, împreuna cu membrul completului inițial.

Singurul remediu prevăzut de lege în ipoteza în care părțile apreciază că în cauză există un caz de incompatibilitate, este formularea unei cereri de recuzare.

De altfel, conform art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., doar împotriva încheierii prin care se respinge recuzarea, în ipoteza unei hotărâri definitive, partea are deschisă calea de atac a recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.

Or, în prezenta cauză, se invocă pentru prima dată, ca motiv de recurs împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 3 decembrie 2019, incompatibilitatea doamnei judecător O. în soluționarea cererii de recuzare a domnului judecător N., deși nu s-a formulat o cerere de recuzare împotriva acestei doamne judecător.

Prin urmare, se invocă pe această cale, omisso medio, incompatibilitatea judecătorului învestit cu soluționarea cererii de recuzare a domnului judecător N., ulterior pronunțării încheierii din 3 decembrie 2019.

Recurentul B. a mai susținut faptul că motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii de recuzare sunt străine de natura cauzei.

De asemenea, recurentul a menționat că, prin cererea de recuzare formulată la termenul din 28 noiembrie 2019, nu a invocat existența unui motiv de incompatibilitate a judecătorului N. pentru a judeca cauza (apelul formulat împotriva hotărârii privind contestația la tabel), ci doar pentru a soluționa excepția nelegalei constituirii/compuneri a completului de judecată.

Întrucât motivarea completului care a soluționat cererea de recuzare nu răspunde acestei critici, recurentul consideră că soluția de respingere a cererii de recuzare este nemotivată.

Criticile anterior prezentate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fiind invocate ipotezele referitoare la existența motivelor străine de natura cauzei și nemotivarea încheierii atacate.

Exigențele acestui text de lege impun ca motivele oferite de instanța de judecată care a soluționat cererea de recuzare să fie în totalitate străine de natura pricinii ori să fie contradictorii dispozitivului.

Or, recurentul B. nu subliniază aceste vicii de nelegalitate, ci impută instanței de judecată o motivare insuficientă, susținând faptul că este eronată aprecierea, potrivit căreia în cererea de recuzare nu au fost indicate elemente care să justifice temerea părții cu privire la imparțialitatea judecătorului recuzat.

Aceste susțineri nu se circumscriu motivului de recurs invocat, ci tind să sublinieze că instanța de judecată nu a dat un răspuns exhaustiv argumentelor părții.

Sub aparența incidenței acestui caz de nelegalitate și invocarea formală se pun în discuție chestiuni ce țin de modalitatea în care instanța de judecată și-a argumentat soluția pronunțată.

În fundamentarea soluției de respingere a cererii de recuzare, Curtea de Apel București a reținut, cu justețe, față de motivele invocate în cererea de recuzare, că incidența cazului de incompatibilitate este condiționată de existența unor împrejurări de natură să justifice temerea că judecătorul N. are un interes în legătură cu pricina care se judecă sau de existența unor alte elemente care pot da naștere, în mod întemeiat, unor îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

De asemenea, Curtea de Apel București a reținut, în mod corect, că motivul invocat de petent în cuprinsul cererii de recuzare nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 și pct. 13, întrucât modalitatea de constituire/compunere a completelor de judecată este prevăzută de dispoziții legale, care reglementează modul de organizare a instanțelor. Această motivare este pe deplin justificată, câtă vreme recurentul din prezenta cauză a invocat faptul că domnul judecător N. era incompatibil în ceea ce privește soluționarea excepției nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată, având în vedere că incidentul procedural se referea la specializarea sa.

Caracterul succint al considerentelor încheierii recurate nu este de natură a conduce la concluzia că această încheiere este nemotivată, din moment ce instanța nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte, ci doar celor esențiale de natură a influența soluția pronunțată în cauză.

În aceste condiții, instanța supremă reține că încheierea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția de respingere a cererii de recuzare, fiind astfel respectate exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că și argumentele expuse de recurent în susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează tot încălcarea de către curtea de apel a regulilor de procedură.

De aceea, urmează a analiza cererea de recurs din perspectiva incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, se reține că nu poate fi vorba despre aplicarea greșită a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din C. proc. civ., astfel cum susține recurentul B.. Relevant în acest sens este faptul că în cuprinsul cererii de recuzare nu s-au indicat motive legate de o eventuală imparțialitate a domnului judecător N. în soluționarea cauzei sau de existența vreunui interes în legătură cu pricina dedusă judecății care să poată constitui obiectul analizei instanței de judecată.

Art. 42 alin. (1) pct. 2 și pct. 13 din C. proc. civ. stabilește cauzele de incompatibilitate care ar putea justifica interesul judecătorului în soluționarea cauzei sau alte elemente cane nasc în mod întemeiat îndoiala cu privire la imparțialitatea acestuia.

Or, singurele argumente aduse de petentul B. au vizat incompatibilitatea judecătorului N. de a soluționa excepția nelegalei compuneri/constituiri a completului de judecată.

Împrejurarea că în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în cadrul căruia o parte ar fi invocat aceeași excepție în considerarea magistratului N. este lipsită de relevanță cu atât mai mult cu cât nu se face dovada similitudinii dintre cele două cauze.

În plus, recurentul nu prezintă argumentele care au stat la baza invocării excepției nelegalei compuneri/constituiri a completului de judecată în cadrul dosarului nr. x/2017, frazele redate în cuprinsul cererii de recurs nefiind altceva decât o serie de relatări trunchiate, rupte din context.

Faptul că a fost admisă cererea de abținere formulată de domnul judecător N. în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă nu are nicio legătură cu prezenta cauză, câtă vreme sunt dosare distincte, cu părți, obiect și cauză diferite.

Recurentul B. reclamă că aparența de imparțialitate este afectată de faptul că în dosarul anterior menționat judecătorul N. s-a abținut de la soluționarea excepției nelegalei compuneri/constituiri a completului de judecată, iar în dosarul în care s-a formulat prezentul recurs același judecător nu a formulat o astfel de declarație de abținere, procedând la soluționarea excepției respective.

Mai mult, practica judiciară invocata de recurentul B. nu poate fi incidentă în prezenta cauză, întrucât nu constituie izvor de drept și nu leagă instanța de soluțiile pronunțate în alte cauze aflate chiar și pe rolul aceleiași instanțe.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul B. împotriva încheierilor din Camera de Consiliu de la 11 noiembrie 2019 și de la 3 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul B. împotriva încheierilor din Camera de Consiliu de la 11 noiembrie 2019 și de la 3 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2021.