ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1309/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă în data de 19.12.2018, sub nr. x/2018, contestatorul A., B. și Asociații S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei Societatea C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata creditoare Societatea D. S.R.L., a solicitat înlăturarea acestei creditoare din tabelul definitiv de creanțe.

În drept, a invocat dispozițiile art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Prin sentința civilă nr. 1718 din 28 martie 2019, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a respins excepția tardivității formulării contestației și a admis cererea formulată de contestatoare, dispunând înlăturarea intimatei creditoare Societatea D. S.R.L. din tabelul definitiv al creanțelor debitoarei Societatea C. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât creditoarea Societatea D. S.R.L., cât și E., în calitate de creditor al societății debitoare.

Prin decizia civilă nr. 203 A din 9 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantei E. și a respins pe acest temei apelul formulat de aceasta. Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de creditoarea Societatea D. S.R.L.

Împotriva deciziei civile nr. 203 A din 9 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat, în data de 21 aprilie 2020, recurs E., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, aceasta a solicitat să se constate faptul că pronunțarea hotărârii este rezultatul aplicării eronate a normelor de drept material, deoarece ea deține calitate în exercitarea căii de atac a apelului și, pe cale de consecință, să fie admis recursului, iar cauza să fie trimisă spre rejudecare instanței de apel în vederea pronunțării asupra căii sale ordinare de atac exercitate împotriva sentinței civile nr. 1718 din 28 martie 2019, pronunțate de Tribunalului București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Recurenta a susținut că instanța de apel, în mod eronat, a dispus admiterea excepției lipsei calității sale procesuale în formularea căii de atac, interpretând și aplicând eronat normele de drept incidente sub o dublă perspectivă.

Față de incidența art. 113 și 102 din Legea nr. 85/2014, reținute de instanța de apel în motivare, recurenta a subliniat că, în calitate de creditor, poate formula contestații sau căi de atac și alte acte de procedură în favoarea debitoarei, respectiv a altor creditori. De aceea, în speță, în calitate de creditor, avea dreptul legal de a formula cereri cu privire la această calitate, iar Societatea D. S.R.L. are calitatea de creditor îndreptățit să ia parte la judecata dosarului în fond și în calea de atac.

A mai arătat că dispozițiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 sunt foarte clare, în sensul în care contestația poate fi formulată și de un alt creditor sau un terț interesat; or, atâta vreme cât aceștia ar avea calitatea de a formula o astfel de cerere, rezultă că ar avea și calitatea de a ataca eventuala hotărâre pronunțată cu privire la cererea pe care au formulat-o. Suplimentar, a opinat recurenta, măsura respingerii cererii de amânare formulată de apărătorii săi aleși a fost eronat dispusă de instanța de apel, sens în care a redat argumentele acestei aprecieri.

Intimata F.., în calitate de lichidator judiciar al Societății C. S.R.L., a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, având în vedere că recurenta nu a atașat dovada achitării taxei de timbru, în original, precum și excepția inadmisibilității recursului, față de dispozițiile art. 8 alin. (4) și art. 9 din Legea nr. 85/2014, motivat de faptul că toate hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii de insolvență pot fi atacate doar cu apel, la instanța superioară, hotărârile acesteia din urmă fiind definitive.

Pe fond, a solicitat, în sinteză, respingerea căii de atac promovate de recurentă, ca neîntemeiată.

În data de 11 septembrie 2020, intimata F.., în calitate de lichidator judiciar al Societății C. S.R.L., a depus note scrise, reluând, în esență, apărările din întâmpinare, iar în data de 23 iulie 2020, intimata Societatea D. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea soluționării căii ordinare de atac formulate de E., în considerarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În data de 13 august 2020, recurenta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata F.., în calitate de lichidator judiciar al Societății C. S.R.L., solicitând, în esență, respingerea apărărilor acesteia, cu consecința admiterii recursului.

Astfel, a solicitat respingerea excepției netimbrării având în vedere că a depus la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON, așa cum i s-a pus în vedere de către instanță.

Cu privire la excepția inadmisibilității căii de atac a arătat că recursul este exercitat împotriva deciziei Curții de Apel București, dată în calea de atac prevăzută de art. 8, 9 și 43 din Legea nr. 85/2014, subliniind că nu a formulat recurs împotriva soluției pronunțate de judecătorul-sindic, ci împotriva soluției pronunțate în apel, în conformitate cu dispozițiile art. 483 C. proc. civ.. Prin urmare, raportat și la dispozițiile alin. (3) al art. 483, a conchis că nu pot fi reținute susținerile intimatei privitor la inadmisibilitatea căii de atac a recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 februarie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., niciuna dintre acestea nedepunând un punct de vedere.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 25 mai 2021.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

La originea prezentului litigiu se află contestația la tabelul definitiv de creanțe al debitoarei Societatea C. S.R.L., formulată de contestatorul A., B. și Asociații S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei Societatea C. S.R.L., în temeiul art. 113 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Așadar, cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul procedurii insolvenței.

Conform art. 43 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, hotărârile curții de apel fiind definitive. Totodată, art. 46 alin. (1) din aceeași lege statuează că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive (…) 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

De asemenea, art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. prevede că "(…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazul în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi apreciată de părți ca netemeinică și/sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

În consecință, pentru motivele arătate mai sus, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta E. împotriva deciziei civile nr. 203 A din 9 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2021.