ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2023

HOTĂRÂRE
28.02.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VII-a Civilă la data de 17 iunie 2021, sub nr. x/2019/a19, A., în contradictoriu cu intimata debitoare B. S.R.L., prin administrator judiciar C.. și intimata creditoare D. S.R.L., a formulat contestație împotriva tabelului definitiv de creanțe, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună refacerea tabelului definitiv, publicat în B.P.I. sub nr. x/08.06.2021, în sensul eliminării creanței D. S.R.L.

Prin sentința nr. 5104 din 19 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a VII-Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării contestației.

De asemenea, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și, prin urmare, s-a respins cererea formulată de contestatorul A., având ca obiect contestație la tabelul definitiv, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Totodată, A. a fost obligat la plata către D. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel A..

Prin decizia civilă nr. 530 din 30 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019,s-a respins ca nefondat apelul formulat de A., împotriva sentinței civile nr. 5104/19.10.2021, pronunțate de Tribunalul București – secția a VII-a civilă.

De asemenea, A. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1.000 de RON către C.., în calitate de administrator judiciar al B. S.R.L. și respectiv de 400 de RON către D. S.R.L.

Împotriva deciziei din apel a declarat recurs A., prin care a invocat necompetența secției VI-a Civile a Curții de Apel București de a judeca cererile de apel din dosarul de insolvență nr. x/2019 al B. S.R.L., raportat la dispozițiile art. 43 din Legea nr. 85/2014.

La data de 03.11.2022 intimata C.., administrator judiciar al B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a arătat că recursul nu a fost întemeiat pe niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

La termenul de judecată din 28 februarie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare face de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele următoare:

Litigiul dedus judecății are ca obiect contestația formulată împotriva tabelului definitiv de creanțe al societății B. S.R.L. - în insolvență, contestație ce a fost respinsă în primă instanță. Apelul formulat în cauză a primit, de asemenea, o soluție de respingere.

Raportat la obiectul cauzei – cerere de competența judecătorului-sindic și materia în care a fost pronunțată hotărârea recurată - insolvență, Înalta Curte constată că recursul pendinte are ca obiect o decizie cu caracter definitiv.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic", iar potrivit tezei a doua a aceluiași articol, "hotărârile curții de apel sunt definitive".

În același sens, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel", fiind exclus dreptul de exercitare a recursului.

Tot astfel, în acord cu dispozițiile art. 483 alin. (2), teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului".

Având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, apt să atragă competența în cauză a instanței supreme.

Este de reținut că, în ceea ce privește cererile formulate în baza Legii nr. 85/2014, în considerarea caracterului distinct al procedurii speciale a insolvenței, s-au impus reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, fiind suprimată calea de atac extraordinară a recursului.

Amintește, în acest sens, Înalta Curte că principiul legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, instanța supremă neputând să își exercite competența de a judeca decât în măsura în care, prin lege, i se oferă această prerogativă.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituție.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) și 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., având în vedere și art. 43 alin. (1) respectiv art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, să respingă ca inadmisibil recursul împotriva deciziei civile nr. 530 din 30 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A., în calitate de administrator special al B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 530 din 30 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-24
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2536/2022
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5102 din 19.10.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-
ÎCCJ 2022-06-14
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1480/2022
Ședința publică din data de 14 iunie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la 30.01.2017, A. a formulat o contestație împotriva tabelului preli
ÎCCJ 2022-10-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2159/2022
nr. 1177 din 20 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins proba cu expertiza contabilă și proba cu expertiza tehnică ca inutile. A admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judicia
ÎCCJ 2021-05-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1309/2021
Ședința publică din data de 25 mai 2021 Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă în data de 19.12.2018, sub nr. x/2018, contestatorul A., B.
ÎCCJ 2022-05-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1267/2022
Ședința publică din data de 19 mai 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 3 aprilie 2017, reclamanta A. S.R.
Sursă