ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1052/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 06.10.2020, reclamanții A., B., C., D., E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor din România, să se constate antrenarea răspunderii civile delictuale în persoana intervenientului forțat F., în calitate de persoană responsabilă de producerea accidentului rutier din data de 02.09.2018; obligarea pârâtei la repararea prejudiciului material cauzat prin producerea accidentului, prin plata unei sume de 19.700 RON reclamantei A. (soția victimei decedate); obligarea pârâtei la repararea prejudiciului moral produs ca urmare a accidentului din data de 02.09.2018, comis de către F., după cum urmează: G. (fiică) - 200.000 euro; A. (soție) - 100.000 euro; B. (mama) - 100.000 euro; C. (tata) - 100.000 euro; D. (soră) - 80.000 euro; E. (soră) - 80.000 euro; obligarea pârâtei la plata unei indemnizații lunare reclamantei G., constând în prestația obligației de întreținere, conform dispozițiilor art. 499 din C. civ., până la terminarea studiilor ori împlinirea vârstei de 26 de ani; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente obligațiilor de plată a daunelor materiale și morale, de la data producerii accidentului rutier, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2017/18.12.2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume de bani: 1. 19.700 RON cu titlu de daune materiale; 2. daune morale astfel: 50.000 EUR către reclamanta G.; câte 25.000 EUR către reclamanții A., B., C.; câte 10.000 EUR către reclamantele D. și E. și a obligat pârâta la plata către reclamanți a 7000 RON, onorariu avocat parțial plus sumele de 260 RON și 310 RON, reprezentând cheltuieli de deplasare.

Prin decizia civilă nr. 338A/01.03.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis ambele apeluri declarate de apelanții-reclamanți G., B., D., C., A., E. și de apelantul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinței civile nr. 2017/18.12.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 9.850 RON cu titlu de daune materiale, a înlăturat obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta A., a obligat pârâtul la o prestație lunară de întreținere în favoarea reclamantei G. în cuantum de 475 RON, începând cu data producerii accidentului - 2.09.2018 - și până la majorat, a obligat pârâtul la plata dobânzii legale pentru sumele la care a fost obligat cu titlu de daune morale și materiale, începând cu data producerii accidentului - 2.09.2018 și până la plata efectivă și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei civile nr. 338A/01.03.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenții A., B., C., D., E., solicitând instanței: admiterea cererii de revizuire și anularea deciziei nr. 338/2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că, prin decizia atacată, s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (puterea de lucru judecat) a deciziei nr. 1051/2022 din 29.06.2022, definitive, pronunțate în apel de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2020.

Revizuenții au arătat că, prin decizia nr. 338/2023, instanța de apel s-a pronunțat asupra fondului cauzei prin admiterea ambelor apeluri formulate și schimbarea în parte a sentinței civile atacate pronunțate de Tribunalul București.

Motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care revizuenții își întemeiază prezenta cerere, are ca finalitate protejarea autorității de lucru judecat decurgând din hotărâri judecătorești rămase definitive. Atât decizia atacată nr. 338/2023, cât și decizia nr. 1051/2022 a cărei autoritate de lucru judecat o invocă revizuenții sunt definitive.

Din actuala reglementare a dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2), dar și art. 513 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că revizuirea este admisibilă și în situația în care considerentele unor hotărâri judecătorești definitive sunt contradictorii, întrucât autoritatea de lucru judecat nu mai privește doar dispozitivul, ci poate privi și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a soluționat o chestiune litigioasă.

Totodată, în actuala reglementare a C. proc. civ., prin excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată exclusivitatea hotărârii judecătorești anterioare (efectul negativ al autorității de lucru judecat) sau obligativitatea hotărârii judecătorești anterioare (efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv puterea de lucru judecat - denumire menținută în doctrină și practică pornind de la vechea reglementare).

Cu alte cuvinte, puterea de lucru judecat este inclusă în autoritatea de lucru judecat sub efect pozitiv, iar în cazul de revizuire bazat pe hotărâri potrivnice este inclusă, în mod implicit, și încălcarea puterii de lucru judecat.

Revizuenții au susținut că, pentru admisibilitatea cazului de revizuire întemeiat pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesar să existe două hotărâri definitive, pronunțate în cauze diferite, ale căror considerente sunt contradictorii, și nu mai este prevăzută drept condiție de admisibilitate existența triplei identități de părți, obiect și cauză. Astfel, este suficient ca, în judecata ulterioară, să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat deja anterior, iar această judecată fiind deja făcută, să nu mai poată fi contrazisă.

Prin prezenta cerere de revizuire, revizuenții au invocat încălcarea, prin decizia definitivă nr. 338/2023, a puterii de lucru judecat (efectul pozitiv al autorității de lucru judecat) a deciziei definitive nr. 1051/2022 din 29.06.2022. Prin dispozitivul și considerentele deciziei nr. 338/2023, sunt contrazise chestiuni ce au fost deja soluționate definitiv prin decizia nr. 1051/2022 de o instanță de același grad - Curtea de Apel București ca instanță de apel.

Revizuenții au susținut că, în concret, dispozitivul, dar și considerentele deciziei atacate nr. 338/2023, sunt contradictorii cu dispozitivul și considerentele deciziei nr. 1051/2022, astfel că este necesară intervenția instanței pentru anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare cu respectarea puterii de lucru judecat.

Intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea cererii de revizuire pentru neînregistrarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în subsidiar, respingerea cererii ca inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unor soluții definitive potrivnice care să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Intimatul a mai formulat apărări și în ceea ce privește fondul revizuirii, arătând, în esență, că nu există putere de lucru judecat care să poată fi opusă în cel de-al doilea litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1328 din 27.10.2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cererii de revizuire în favoarea instanței supreme.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu titlu prealabil, referitor la excepția nulității cererii de revizuire invocată de către intimat, Înalta Curte urmează a o respinge.

Potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (2) teza I C. proc. civ., în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

În condițiile art. 132 C. proc. civ., Curtea de Apel București a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, din cuprinsul cererii de revizuire, rezultă că se solicită revizuirea deciziei nr. 338/2023 pronunțată la data de 1.03.2023 de către Curtea de Apel București, invocându-se autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1051/2022, pronunțată de Curtea de Apel București în data de 29.06.2022. Prin urmare, prima hotărâre, în sensul art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., este această din urmă decizie, care a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Cum dispozițiile art. 510 din C. proc. civ. instituie norme de competență materială cu privire la soluționarea cererii de revizuire, soluția ce se poate dispune în aplicarea acestui text de lege este aceea de declinare a competenței, neputând fi aplicată sancțiunea nulității cererii de revizuire în sensul pretins de intimat.

Astfel, art. 471 alin. (1) din C. proc. civ., invocat de intimat, care instituie această sancțiune, reglementează depunerea cererii de apel, anterior pregătirii judecății în apel, și nu conține dispoziții privind judecata, la care face trimitere art. 513 alin. (1) din C. proc. civ. care stabilește că revizuirea se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată. Acest din urmă text legal trimite la normele de procedură care reglementează judecata și nu la cele care reglementează etapa anterioară pregătirii judecății în apel.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității acesteia, în acord cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborate cu cele ale art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate specifice ipotezei de revizuire invocate de partea care face uz de această cale de atac.

Rațiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce se constituie în temeiul juridic al prezentei căi extraordinare de atac, este reprezentată de necesitatea asigurării efectelor depline ale autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive, în sensul că ceea ce s-a tranșat de către o instanță anterioară printr-o hotărâre definitivă, să nu fie contrazis de o hotărâre ulterioară, care să statueze în sens contrar celor care au fost dezlegate în primul litigiu.

Aceasta înseamnă, în termenii art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că pentru a fi deschisă calea revizuirii trebuie să existe "hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Altfel spus, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, într-o judecată ulterioară, a autorității de lucru judecat atașate unei prime hotărâri.

Ca atare, o judecată ulterioară nu poate contrazice ceea ce s-a tranșat într-un prim proces care a vizat aceeași cauză, același obiect și s-a desfășurat între aceleași părți [aspectul negativ sau extinctiv al autorității lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ..], cum nu poate contrazice nici modalitatea în care s-a tranșat asupra unei chestiuni litigioase opuse de/între aceleași părți (efectul pozitiv sau normativ al autorității de lucru judecat, regăsit la nivelul așa-numitelor considerente decizorii, recunoscut ca atare prin dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.).

Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcția negativă, care oprește un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesnește, sub aspectele tranșate, judecata celui de-al doilea proces, care pornește de la un "dat" dezlegat în raporturile dintre părți, fără posibilitatea contrazicerii), autoritatea de lucru judecat este, pe de o parte, subordonată relativității efectelor sale - adică se produce doar între aceleași părți care au stat în judecată în ambele procese - și, pe de altă parte, pentru admisibilitatea revizuirii, este necesar ca ea să nu fi fost invocată și dezbătută în al doilea litigiu.

Cea de-a doua condiție, a neinvocării și neanalizării autorității de lucru judecat a primei hotărâri, cu ocazia celei de-a doua judecăți, decurge în mod necesar din caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii care sancționează doar încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu și modalitatea în care o a doua hotărâre, având de analizat excepția autorității de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior, dă dezlegare acestor aspecte.

Aceasta, întrucât o raportare eronată a celei de-a doua instanțe la efectele lucrului judecat anterior se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, cenzurabil prin intermediul căilor de atac, care permit reformarea unor astfel de hotărâri, în timp ce, pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziție în mod excepțional părții, nu are loc o reformare a hotărârii, ci o sancționare - prin anularea celei de-a doua hotărâri care a nesocotit lucrul judecat anterior.

În speță, revizuenții au arătat că decizia nr. 338A din 1 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire o solicită, este contrară deciziei nr. 1051 din 29.06.2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte constată că, în dosarul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel București a reținut că reclamanții C., G., E., B., A. și D. au invocat "puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1051A/2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă pronunțată într-o cauză derivată din același incident, referitoare la daunele solicitate de familia și urmașii celei de-a treia victime a accidentului, care s-a aflat în autoturism în condiții similare cu victima din prezenta cauză și cu autorul, la rândul său decedat, al accidentului, hotărâre în care s-a apreciat că nu se poate vorbi despre vreo culpă comună, în condițiile în care reclamanții vin în proces în nume propriu, iar nu în numele victimei sau ca moștenitori, ceea ce face inaplicabil art. 1371 C. civ. ori art. 13 din Legea nr. 132/2017, întrucât nu reclamanții sunt culpabili în vreun fel de producerea accidentului sau de cauzarea ori mărirea prejudiciului ori neevitarea lui - argument pe care și-l însușesc și reclamanții din prezenta cauză".

S-a concluzionat de către instanță că "dezlegările în fapt și în drept făcute prin decizia nr. 1051A/2022 privesc doar părțile din acel dosar și nu pot fi extinse asupra situației reclamanților din prezenta cauză".

În acest context, Înalta Curte constată că promovarea cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 338A din 1 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub motiv că aceasta ar fi potrivnică dezlegărilor date prin decizia nr. 1051 din 29.06.20222 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ale cărei efecte au fost invocate de revizuenți pe parcursul procesului finalizat prin hotărârea atacată cu revizuire și care au făcut obiect al analizei instanței, nesocotește reglementarea și fundamentul acestei căi extraordinare de atac.

În realitate, revizuenții își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată pe fondul cauzei și de împrejurarea că instanța nu a valorificat dezlegările date prin decizia invocată în sensul urmărit de către aceștia, tinzând să transforme calea extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanței de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Or, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a statuat într-o jurisprudență constantă a instanțelor de judecată, în cazul revizuirii nu este permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanța de revizuire se limitează la situația de contrarietate a hotărârilor, cu sancțiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocotește lucrul judecat anterior.

Un astfel de demers, prin care se contestă judecata făcută de instanță în decizia a cărei revizuire se solicită asupra efectului pozitiv al hotărârii judecătorești anterioare, este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecății, în afara sistemului legal al căilor de atac și tinzând la periclitarea securității raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăși sub autoritate de lucru judecat.

Altfel spus, revizuenții pun în discuție dezlegări definitive ale instanței a cărei hotărâre se cere a fi revizuită, opozabile cu efectele lucrului judecat, asupra incidenței acestei instituții, nesocotind faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancționează încălcări procedurale grave prevăzute expres de lege, și nu într-o nouă cale de atac care să determine un control de legalitate în alte situații decât acestea.

Totodată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei (hotărârea Mitrea împotriva României).

În raport de cele anterior arătate, constatând că, în speță, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii vizând neanalizarea autorității de lucru judecat cu ocazia celei de-a doua judecăți, Înalta Curte constată că nu se mai impune cercetarea celorlalte aspecte invocate de părți.

Prin urmare, față de cele anterior arătate, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de nulitate a cererii de revizuire, invocată de intimat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții C., G., E., B., A. și D. împotriva deciziei nr. 338A din 1 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă pronunțată în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2024.