ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1170/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra cererii de revizuire;

Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună excluderea acestuia din cadrul societății C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al acesteia, urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine pârâtului asociat, care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu o pot stabili de comun acord.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 80-82 și art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, a fost admisă în parte cererea principală și s-a dispus excluderea pârâtului din cadrul societății C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului A.. Totodată, a fost respins, ca prematur, capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B.; a fost respinsă și cererea reconvențională, prin care pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtului.

La data de 16 ianuarie 2019 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, cererea de revizuire formulată de revizuentul B., în contradictoriu cu intimații A. și S.C. C. S.R.L., prin care s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul x/2011, precum și a sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, în același dosar.

Revizuentul a solicitat anularea hotărârilor sus-menționate și, rejudecând fondul, în forma în care a rămas valabil prin pronunțarea apelului, să se dispună admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii formulate de către intimat, ca nefondată.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, dat fiind faptul că există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

S-a învederat că la data de 10 februarie 2018 a avut loc pe rolul Judecătoriei Pankow Weisensee judecata dosarului civil nr. x 187/18 a domnului B. senior-asociat la societatea C. S.R.L., împotriva revizuentului B. jr. Instanța a constatat dreptul de proprietate la părțile sociale ale domnului B. senior și s-a dispus obligarea sa la predarea părților sociale pe care le deținea fiduciar pentru acesta.

Ținând cont că decizia de excludere prevedea expres doar părțile sociale care îi aparțineau - care așa cum însuși A., prin declarația sa de inculpat, în dosarul penal a precizat că sunt doar 25% - doar acestea puteau fi predate către ceilalți asociați.

În cadrul procesului penal aflat pe rolul Judecătoriei Neuruppin, atât instanța penală, cât și inculpatul A. precizează că societatea avea 4 asociați și că fiecare deținea 25% din părțile sociale.

Instanța civilă în dosarul anterior menționat decide prin dispozitiv că:

"pârâtul, - adică revizuentul B. -, este obligat să acorde reclamantului 25% din acțiunile societății române înscrise în Registrul Comerțului".

În considerente, instanța civilă a constatat, cum unanim toți asociații au confirmat și însăși instanța penală a constatat că:

"pârâtul deține fiduciar în favoarea reclamantului 25% din acțiunile societății menționate în dispozitiv. Reclamantul a solicitat ca pârâtul să îi returneze părțile sociale ale societății comerciale".

Atât timp cât deținea doar 25% din părțile sociale, celelalte aparținând în baza contractului de fiducie și de cesiune domnului D., respectiv B. senior, doar acestea puteau fi transferate către ceilalți asociați.

Revizuentul a susținut faptul că o decizie prin care acordă părțile sale sociale în volum de 25% doar către un singur asociat, nu poate fi reținută, atât timp cât mai multe instanțe civile și penale au constatat că societatea avea 4 asociați, că domnul B. senior este asociatul societății și că acestuia îi revin 25% din părțile sociale.

Prin hotărârea potrivnică menționată, instanța civilă a constatat că reclamantul societății obligă partea la cedarea a 25% din acțiunile societății românești pe care aceasta le deținea fiduciar pentru reclamant.

Aduce la cunoșința instanței de judecată decizia penală din data de 31 august 2018, pronunțată de Judecătoria Neuruppin, în dosarul penal 80 BS 1/15, instanță care l-a condamnat pe administratorul societății C., domnul A., stabilind, cu autoritate de lucru judecat, că societatea avea 4 asociați, iar nu 2 asociați, așa cum pretinde acesta în România.

Astfel, atât instanța penală, cât și asociatul societății A., personal, confirmă faptul că societatea are 4 asociați.

Prin decizia civilă din dosarul civil nr. 4 C 187/18, decizie rămasă definitivă prin nerecurare, instanța civilă a constatat că domnul B. senior deținea 25% din părțile sociale ale societății C. S.R.L., care erau deținute fiduciar de către revizuent. Prin decizia menționată, instanța civilă a constatat definitiv că B. este asociatul societății și că are dreptul de a i se restitui părțile lui sociale ținute fiduciar. Astfel, se recunoaște și calitatea lui de asociat. Contractul de fiducie și cel de cesiune produc efecte, iar decizia de excludere nu afectează aceste drepturi.

Potrivit art. 28 din C. proc. pen., constatările instanței penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fapta și persoana.

Așadar, s-a constatat atât de către instanța penală, cât și de către instanța civilă, că societatea avea 4 asociați, iar după excluderea sa au mai rămas doar 3 asociați, dintre care unul este tatăl său, care la rândul lui, în baza acestor decizii și a constatărilor Curții de Apel Constanța, a solicitat în instanță cesionarea părților sociale deținute de către fiul său B. în sistem fiduciar pentru el.

La termenul de judecată din 13 mai 2019, revizuentul a precizat că revizuirea este întemeiată numai pe motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât a invocat contrarietate între hotărâri judecătorești.

În raport de motivul de revizuire indicat - art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 - și de dispozițiile art. 323 alin. (2) din același cod, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în soluționarea cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 237/CA din 13 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul B., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 12 iunie 2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2019 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, revizuentul B. a solicitat, în contradictoriu cu intimații A. și C. S.R.L. revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanta, în dosarul x/2011, precum și a sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunțate de Tribunalul Constanța, în același dosar, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, motivat de faptul că există hotărâri potrivnice, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 20 decembrie 2018 a fost pronunțată încheierea penală din dosarul penal nr. x/2018 care este definitivă și care constată că A., prin decontarea biletelor la ordin pe care și le-a însușit, a "creat evident un prejudiciu societății". Dosarul penal a avut ca părți pe B. și pe intimatul A..

Instanța penală a constatat ca fiind adevărate argumentele sale din decizia de excludere, A. însușindu-și biletele la ordin ale societății, aducând-o într-o situație financiară dificilă.

Instanța a constatat expres că "primirea biletelor la ordin și nedecontarea acestora în favoarea societății producând în mod evident un prejudiciu societății".

Decizia penală anterior precizată trebuie văzută și sub aspectul deciziei penale din dosarul 80 BS 1/15, în care A. a depus biletele la ordin în original, arătând astfel că și le-a însușit și că nu le-a decontat în favoarea societății, aducând-o într-o stare financiară dificilă, situație de fapt stabilită, de altfel, și de către instanța penală germană care arată că, întrucât A. și-a însușit biletele la ordin, societatea nu a mai putut să își plătească datoriile către terți.

Faptele care apar în decizia penală precizată și în baza căreia solicită revizuirea deciziei precizate, sunt în totală contradicție cu decizia civilă, lăsând această decizie civilă (decizia nr. 2 din 11.01.2016) a cărei revizuire se cere, fără suport probatoriu.

Mai arată că prin decizia civilă s-a constatat, printre altele, că din cauza lui societatea a fost adusă într-o stare financiară dificilă, fiind o eroare de fapt care necesită restabilirea adevărului prin admiterea cererii de revizuire.

Acesta a fost unul din motivele de excludere.

În realitate, așa cum mai multe instanțe penale deja au constatat, A. și-a însușit biletele la ordin, aducând prejudicii societății, și nu revizuentul B., așa cum pretind instanțele civile prin deciziile pronunțate.

Conform art. 28 din C. proc. pen., constatările instanței penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fapta și persoana, iar conform deciziei Curții Constituționale a României nr. 866/2015, care este obligatorie, revizuirea este o cale de atac promovată pentru îndreptarea erorilor de fapt, ce are ca scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile art. 124 din Constituție privind înfăptuirea justiției.

Astfel, s-a constatat de către instanța penală, în contradicție cu constatările instanței civile, că nedecontarea biletelor la ordin pe care A. și le-a însușit și nu le-a decontat, a adus evident prejudicii societății (și nu comportamentul revizuentului B.), aceasta fiind executată de fisc, fiind amendată pentru neplata impozitelor și a taxelor, precum și executată de către terți.

Revizuentul a mai arătat că documentele noi pe care le-a depus la dosar infirmă afirmațiile instanței de judecată civile:

- că a adus societatea într-o situație financiară dificilă (faptic imposibil cât timp finanța societatea și era singurul care muncea pentru societate, iar A. și-a însușit veniturile societății din anul 2014, producând în mod evident un prejudiciu acesteia);

- că a cumpărat terenuri de la tatăl său ca să fraudeze societatea, fapt infirmat prin rechizitoriul de trimitere în judecată care arată că însuși avocata reclamantului A. a primit banii și că alți bani au fost predați autorităților locale de către tatăl său pentru reclamant cu titlu de mită. Tatăl său nu a primit niciun ban pentru aceste terenuri, pierzând astfel terenurile și veniturile din acestea, iar revizuentul B. a fost exclus din societate pentru faptul că tatăl său i-a ajutat să plătească mită prin terenurile acestea;

- documentele noi care erau în posesia numitului A. arată că nu a folosit banii în folosul societății, neplătind taxele și impozitele datorate statului (biletele la ordin) în baza cărora și instanța penală a pronunțat încheierea penală precizată.

În contrapunct, a trebuit să se judece cu banca pentru că acesta a interzis băncii să opereze biletele la ordin pentru plata taxelor și impozitelor, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 12225/11.07.2012 din dosarul nr. x/2012.

Faptul că există, în paralel, constatările instanței penale și constatările instanței civile care se exclud reciproc, arată necesitatea retractării și revizuirii deciziei civile în baza constatărilor deciziei penale care arată că din cauza însușirii biletelor la ordin societatea nu și-a mai îndeplinit obligațiile de plată și că acestea "au produs în mod evident un prejudiciu societății", prejudiciu care nu a fost cauzat de revizuentul B..

Din aceasta perspectivă, revizuentul a solicitat admiterea revizuirii astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, în dosarul x/2011, precum și a sentinței civile 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, în același dosar.

Coroborarea celor 2 decizii penale ale instanțelor române și germane, ambele definitive, conduc la retractarea hotărârii civile de excludere, deoarece aceasta a rămas fără suport probatoriu.

Nu este admisibil să fie în vigoare hotărâri contradictorii cu constatări contradictorii asupra aceleași situații de fapt. Astfel, se impune îndreptarea erorilor de fapt care au fost menționate în decizia a cărei revizuire se solicită.

În subsidiar, în cazul în care se constată că decizia atacată nu evocă fondul, revizuentul a solicitat disjungerea și trimiterea cauzei, spre soluționare, instanței competente.

La termenul de judecată din 11 martie 2019, apărătorul revizuentului B. a precizat că motivul de revizuire a fost întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, însă, în opinia sa, rămâne motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât s-au invocat contradicții între hotărâri pronunțate de către instanțele de judecată, contradictorialitatea fiind între încheierea penală definitivă nr. 1977/20.12.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 și decizia nr. 2/11.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011.

În raport de motivul de revizuire indicat - art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în soluționarea cererii.

Prin decizia civilă nr. 124 din 11 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul B., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire a fost înregistrată la 21 mai 2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la cauza având nr. 78/36/2019.

Prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-au respins ca inadmisibile cererile de revizuire conexate, formulate de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și împotriva sentinței nr. 116 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanța, ambele fiind pronunțate în dosarul nr. x/2011; revizuentul B. a fost obligat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial redus, către intimata S.C. C. S.R.L.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut următoarele:

Motivul de revizuire invocat și precizat de revizuent în susținerea cererilor conexate este cel reglementat de dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Conform acestor prevederi, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:

"dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 327 alin. (1) din același cod, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune ca hotărârea care se solicită a fi anulată, să fie ulterioară celei a cărei putere de lucru judecat se pretinde că o încalcă.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului autorității de lucru judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

S-a arătat că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri pronunțate.

De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

În speță, revizuentul B. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, anularea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, precum și a sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2011 (hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași proces, în stadii procesuale diferite ale acestuia), situație în care cererile de revizuire conexate sunt inadmisibile, având în vedere că hotărârile pretins potrivnice celor atacate au fost pronunțate ulterior acestora, neputând fi astfel îndeplinită condiția încălcării principiului puterii de lucru judecat de către hotărârile atacate, câtă vreme hotărârile pretins potrivnice acestora nici nu existau.

O cerere de revizuire, care tinde la anularea primei hotărâri (cum este situație de față), iar nu a celei de-a doua, este inadmisibilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte a reținut că este lipsită de relevanță data pornirii proceselor în care s-au pronunțat hotărârile ulterioare, ceea ce are relevanță fiind data rămânerii definitive, căci numai prin raportare la această dată se pune problema încălcării autorității de lucru judecat.

Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, raportat la art. 326 alin. (3) din același cod, Înalta Curte a respins cererile de revizuire conexate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, ca inadmisibile.

Având în vedere că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate vizând atacarea ultimei hotărâri pronunțate, dintre cele pretins contradictorii, iar revizuentul B. a solicitat anularea unor hotărâri în privința cărora nu se poate pune problema că ar încălca autoritatea de lucru judecat a altor hotărâri pronunțate ulterior, Înalta Curte a apreciat că nu se mai impune discutarea și soluționarea celorlalte condiții de admisibilitate a revizuirii.

Totodată, instanța supremă a apreciat că nu se mai impune nici analizarea incidentelor procedurale invocate de revizuent cu privire la acestea, respectiv excepțiile de neconstituționalitate și cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, câtă vreme toate condițiile de admisibilitate ale revizuirii trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea oricăreia dintre acestea face inutilă cercetarea celorlalte și duce la soluția inadmisibilității căii extraordinare de atac.

Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019, revizuentul B. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2011, precum și a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011.

În concret, revizuentul a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârilor anterior menționate și, rejudecând fondul în forma în care a rămas valabil prin pronunțarea apelului, să se dispună admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii formulate de intimat, ca nefondată.

Prin încheierea din 23 aprilie 2019, Tribunalul Constanța, în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, a dispus suspendarea judecății, având în vedere că nu s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, revizuentul B. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 643 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Constanța a admis recursul și a trimis cauza primei instanțe pentru continuarea judecății.

La data de 24 noiembrie 2020 - primul termen cu procedura de citare legal îndeplinită, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale invocată de intimata S.C. C. S.R.L., prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1373 din 4 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța și s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimații S.C. C. S.R.L. și A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, la data de 20 ianuarie 2021, cauza fiind repartizată, spre soluționare, completului de judecată nr. 4, cu termen de judecată la 17 februarie 2021.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis declarația de abținere de la soluționarea dosarului nr. x/2021, formulată de doamnele judecător E., F. și G., precum și de doamna magistrat-asistent H..

La data de 17 februarie 2021 cauza a fost repartizată, din nou, în mod aleatoriu, completului de judecată nr. 3, cu termen de judecată la 18 martie 2021.

Revizuentul B. a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2011, precum și a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârilor anterior menționate și, rejudecând fondul în forma în care a rămas valabil prin pronunțarea apelului, să se dispună admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii formulate de intimat, ca nefondată.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul B. a arătat că la data de 20 decembrie 2018 a fost pronunțată încheierea penală din dosarul penal nr. x/2018 care este definitivă și care constată că A., prin decontarea biletelor la ordin pe care și le-a însușit, a "creat evident un prejudiciu societății". Dosarul penal a avut ca părți pe B. și pe intimatul A..

Instanța penală a constatat că sunt adevărate argumentele folosite de revizuentul din prezenta cauză în decizia de excludere, A. însușindu-și biletele la ordin ale societății, aducând-o într-o situație financiară dificilă.

De asemenea, instanța penală a constatat expres că "primirea biletelor la ordin și nedecontarea acestora în favoarea societății producând în mod evident un prejudiciu societății".

Decizia penală anterior menționată trebuie văzută și sub aspectul deciziei penale din dosarul 80 BS 1/15, în care A. a depus biletele la ordin în original, arătând astfel că și le-a însușit și nu le-a decontat în favoarea societății, aducând-o într-o stare financiară dificilă, situație de fapt stabilită, de altfel, și de către instanța penală germană care arată că, întrucât A. și-a însușit biletele la ordin, societatea nu a mai putut să își plătească datoriile către terți.

Faptele care apar în decizia penală și în baza căreia solicită revizuirea deciziei precizate, sunt în totală contradicție cu decizia civilă, lăsând această decizie civilă (decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2016) a cărei revizuire se cere, fără suport probatoriu.

Revizuentul a mai arătat că prin decizia civilă s-a constatat, printre altele, că din cauza sa societatea a fost adusă într-o stare financiară dificilă, fiind o eroare de fapt care necesită restabilirea adevărului prin admiterea cererii de revizuire.

Acesta a fost unul din motivele de excludere.

În realitate, așa cum mai multe instanțe penale deja au constatat, A. și-a însușit biletele la ordin, aducând prejudicii societății, și nu revizuentul B., așa cum pretind instanțele civile prin deciziile pronunțate.

Conform art. 28 din C. proc. pen., constatările instanței penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fapta și persoana, iar conform deciziei Curții Constituționale a României nr. 866/2015, care este obligatorie, revizuirea este o cale de atac promovată pentru îndreptarea erorilor de fapt, ce are ca scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile art. 124 din Constituție privind înfăptuirea justiției.

Astfel, se constată de către instanța penală, în contradicție cu constatările instanței civile, că nedecontarea biletelor la ordin pe care A. și le-a însușit și nu le-a decontat, a adus, în mod evident, prejudicii societății (și nu comportamentul revizuentului B.), aceasta fiind executată de către fisc pentru amenzile aplicate (întrucât nu s-au achitat impozitele și taxele), dar și de către terți.

Revizuentul a mai arătat că documentele noi pe care le-a depus la dosar infirmă afirmațiile instanței de judecată civile:

- că a adus societatea într-o situație financiară dificilă (faptic imposibil cât timp finanța societatea și era singurul care muncea pentru societate, iar A. și-a însușit veniturile societății din anul 2014, producând în mod evident un prejudiciu acesteia);

- că a cumpărat terenuri de la tatăl său ca să fraudeze societatea, fapt infirmat prin rechizitoriul de trimitere în judecată care arată că însuși avocata reclamantului A. a primit banii și că alți bani au fost predați autorităților locale de către tatăl său pentru reclamant cu titlu de mită. Tatăl său nu a primit niciun ban pentru aceste terenuri, pierzând astfel terenurile și veniturile din acestea, iar revizuentul B. a fost exclus din societate pentru faptul că tatăl său i-a ajutat să plătească mită prin terenurile acestea;

- documentele noi care erau în posesia numitului A. arată că nu a folosit banii în folosul societății, neplătind taxele și impozitele datorate statului (biletele la ordin) în baza cărora și instanța penală a pronunțat încheierea penală precizată.

În contrapunct, a trebuit să se judece cu banca pentru că acesta a interzis băncii să opereze biletele la ordin pentru plata taxelor și impozitelor, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 12225/11.07.2012 din dosarul nr. x/2012.

Faptul că există, în paralel, constatările instanței penale și constatările instanței civile care se exclud reciproc, arată necesitatea retractării și revizuirii deciziei civile în baza constatărilor deciziei penale care arată că din cauza însușirii biletelor la ordin societatea nu și-a mai îndeplinit obligațiile de plată și că acestea "au produs în mod evident un prejudiciu societății", prejudiciu care nu a fost cauzat de revizuentul B..

Din aceasta perspectivă, revizuentul a solicitat admiterea revizuirii astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, în dosarul x/2011, precum și a sentinței civile 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, în același dosar.

Coroborarea celor 2 decizii penale ale instanțelor române și germane, ambele definitive, conduc la retractarea hotărârii civile de excludere, deoarece aceasta a rămas fără suport probatoriu.

Nu este admisibil să fie în vigoare hotărâri contradictorii cu constatări contradictorii asupra aceleași situații de fapt. Astfel, se impune îndreptarea erorilor de fapt care au fost menționate în decizia a cărei revizuire se solicită.

În subsidiar, în cazul în care se constată că decizia atacată nu evocă fondul, revizuentul a solicitat disjungerea și trimiterea cauzei, spre soluționare, instanței competente.

Intimata S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea de revizuire, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul întâmpinării aflate la dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 din C. proc. civ. de la 1865, excepția autorității de lucru judecat invocată, din oficiu, de către instanță, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1201 din C. civ. de la 1864, "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".

Autoritatea de lucru judecat este mijlocul de apărare pe care partea care a obținut câștig de cauză într-un prim proces îl poate opune celeilalte părți și succesorilor ei în drepturi, în cazul în care s-ar porni un al doilea proces împotriva sa, având același obiect și aceeași cauză.

Excepția autorității de lucru judecat privește dreptul la acțiune, fiind o excepție absolută (care se bazează pe caracterul imperativ al normei din art. 1201 C. civ.), de fond, întrucât privește lipsuri legate de exercitarea dreptului la acțiune, și dirimantă (peremptorie), tinzând la respingerea acțiunii.

Prin urmare, dacă se dovedește existența triplei identități - de părți, obiect și cauză - impusă de prevederile art. 1201 C. civ., dreptul la acțiune este considerat a fi definitiv stins, iar judecata celei din urmă acțiuni exercitate nu mai poate fi continuată.

Din interpretarea art. 163 din C. proc. civ. de la 1865, coroborat cu art. 1201 din C. civ. de la 1864 rezultă că legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu, care a primit o dezlegare definitivă din partea unei instanțe, să fie soluționat de două ori, dispozițiile fiind aplicabile și căilor de atac.

De aceea, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între două sau mai multe litigii, soluția ce se impune este cea de respingere a celei de-a doua cereri de revizuire pentru autoritate de lucru judecat.

Condițiile anterior menționate sunt îndeplinite în cauză, întrucât prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-au respins ca inadmisibile cererile de revizuire conexate, formulate de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011 și împotriva sentinței nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2011; revizuentul B. a fost obligat la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial redus, către intimata S.C. C. S.R.L.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepția autorității de lucru judecat și va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, și împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Totodată, reținând culpa procesuală a revizuentului B., în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 1.744,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata S.C. C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, și împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Obligă revizuentul B. la plata sumei de 1.744,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata S.C. C. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2021.