ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1825/2025

Ședința publică din data de 4 decembrie 2025

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 29.11.2011 sub nr. x/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună excluderea pârâtului din cadrul societății C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al acesteia, urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la sumele cuvenite pârâtului asociat, reprezentând valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu o pot stabili de comun acord, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 116/21.01.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a dispus excluderea pârâtului din cadrul S.C. C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului și a respins, ca prematur, capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B.; totodată, a respins cererea reconvențională, prin care pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia.

Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 2/11.01.2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La data de 12.02.2021, B. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2/11.01.2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și împotriva sentinței civile nr. 116/21.01.2015 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți sub nr. x/2021*.

Prin încheierea din 04.05.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 vizând sentința civilă nr. 116/21.01.2015 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă și formare unui nou dosar, cauza fiind înregistrată pe rolul aceleiași secții a Curții de Apel Constanța sub nr. x/2022.

În esență, prin cererea de revizuire, titularul său a solicitat anularea sentinței civile anterior menționate susținând că este potrivnică ordonanței emise de Parchetul Berlin la 12.01.2021 în dosarul 277 Js 4795/20. Prin notele de ședință depuse la dosar la 27.01.2023, revizuentul a contestat calitatea de reprezentant a pretinsului administrator al societății intimate și lipsa consimțământului acesteia referitor la mandatarea apărătorilor săi, a invocat lipsa calității de reprezentant a apărătorilor intimatului A. și lipsa dovezii calității de reprezentant a acestora, având în vedere că împuternicirea avocațială este emisă în temeiul unui contract de asistență juridică nul de drept, solicitând anularea actelor de procedură formulate de pretinșii apărători. Totodată, a formulat cerere de înscriere în fals față de împuternicirea avocațială depusă la dosar.

Prin sentința civilă nr. 27/LP/24.05.2024, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a respins, ca nefondată, excepția nulității actelor de procedură, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorilor intimatului, cererea de înscriere în fals și cererea de suspendarea a judecății cauzei formulate de B., și, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, obligând revizuentul la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivare, curtea de apel a reținut că ordonanța penală pretins potrivnică sentinței civile atacate a fost pronunțată ulterior hotărârii vizate prin prezenta cale extraordinară de atac, iar cererea de revizuire care tinde la anularea primei hotărâri, iar nu a celei de a doua, este inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 67/LP din 9 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2/11.01.2016 a Curții de Apel Constanța (dosar nr. x/2011), formulată de revizuentul B., în contradictoriu cu intimații A. și societatea C. S.R.L.; revizuentul a fost obligat la plata către intimata C. S.R.L. a sumei de 9.658,36 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul de avocat).

Împotriva sentinței civile pronunțate asupra revizuirii, recurentul B. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021*, la data de 26 iunie 2025.

În motivare, recurentul a arătat că încheierea penală nr. 178 din 23 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, se bazează pe un act care se afla pe rolul Parchetului înainte ca decizia de excludere a recurentului să rămână definitivă și irevocabilă, mai exact, anterior terminării dosarului civil. Dosarul penal se afla pe rol din anul 2016, așa cum rezultă din numărul de dosar (18/P/2016).

Astfel, toate argumentele instanței civile pentru care recurentul a fost exclus încep "să se evapore" prin deciziile instanțelor penale la care a fost nevoit să apeleze în lipsa unui proces echitabil, în ceea ce privește aflarea adevărului.

Așa cum rezultă și din încheierea penală definitivă menționată mai sus, banii au fost în întregime predați ca mită către autoritățile locale, contrar celor reținute de instanța civilă.

Deși conținutul încheierii penale pe care recurentul și-a fundamentat cererea de revizuire statua o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța civilă, prin decizia nr. 2/2017, iar revizuirea este o cale de atac în retractare menită să determine aflarea adevărului evocând fondul, instanța de judecată, analizând cererea de revizuire, a reținut doar faptul că instanța penală a respins pretențiile revizuentului față de A., fără a valorifica considerentele acestei hotărâri, care statuează asupra situației de fapt învederate de către revizuent și în raport de care a fost formulată cererea de revizuire.

Cu alte cuvinte, în analiza îndeplinirii condițiilor de revizuire fundamentate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, existența unui înscris nou, chiar dacă este vorba de o hotărâre pronunțată de o instanță, recurentul-revizuent apreciază că instanța era ținută să analizeze conținutul integral al înscrisului, iar nu soluția de respingere a pretențiilor revizuentului, pentru că, într-o atare situație, motivul de revizuire ar fi fost cel reglementat de dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, existența unor hotărâri potrivnice.

Or, cererea de revizuire nu a vizat un înscris nou care stabilea o altă cotă de participare a revizuentului sau a autorului său la capitalul social al societății intimate, ci aspecte care demonstrau faptul că revizuentul nu a fraudat societatea intimată din care instanța a pronunțat soluția de excludere, câtă vreme prin încheierea penală ce a fost invocată ca și înscris nou este explicat, într-un mod lipsit de echivoc, circuitul banilor în firmă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, hotărârea este supusă casării "când s-a încălcat autoritatea lucrului judecat".

În cazul de față, prin încheierea penală definitivă nr. 178/23.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a constatat o situație de fapt contrară celei reținute de instanțele civile în decizia nr. 2/2016, care a stat la baza excluderii reclamantului din societate. Această încheiere confirmă că banii ridicați de reclamant nu au fost folosiți în scop personal; stabilește că fondurile respective au fost parte a unui circuit de dare de mită, inițiat de ceilalți asociați; demontează fundamentul reținut în hotărârea civilă, respectiv că revizuentul ar fi prejudiciat societatea.

Astfel, instanța de fond care a analizat cererea de revizuire a refuzat să acorde efect juridic autorității de lucru judecat a încheierii penale definitive, încălcând dispozițiile art. 1201 din C. civ. de la 1864 și jurisprudența constantă potrivit căreia o hotărâre definitivă (chiar penală) produce efecte de autoritate în civil, dacă statuează asupra unei situații de fapt esențiale.

În conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, hotărârea este supusă casării "când este lipsită de temei legal ori este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Decizia atacată - care respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă - este lipsită de temei legal deoarece analizează doar soluția (respingerea plângerii), nu și considerentele esențiale ale încheierii penale invocate, care stabilesc contrariul față de cele reținute în decizia civilă nr. 2/2016.

De asemenea, instanța ignoră că potrivit art. 322 pct. 5 vechiul C. proc. civ. revizuirea este admisibilă chiar dacă înscrisul nou (în speță, încheierea penală) nu conduce la o soluție favorabilă revizuentului în acea cauză, ci doar dacă este de natură să schimbe soluția în dosarul ce face obiectul revizuirii.

Astfel, instanța interpretează restrictiv dispozițiile legale privitoare la încheierile penale ca "înscrisuri noi", în contradicție cu jurisprudența care admite că și o încheiere penală definitivă, chiar dacă nu dispune trimiterea în judecată, poate constitui temei de revizuire, dacă este relevantă în fondul cauzei civile.

În practica judiciară s-a statuat că revizuirea este admisibilă atunci când se descoperă fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care pot dovedi netemeinicia hotărârii atacate. Aceste fapte sau împrejurări pot include probe noi sau hotărâri penale definitive care stabilesc o situație de fapt diferită de cea reținută în hotărârea civilă.

Prin urmare, o încheiere penală definitivă care stabilește o situație de fapt contrară celei reținute în hotărârea civilă poate constitui un temei de revizuire, chiar dacă nu dispune trimiterea în judecată, dacă este de natură să influențeze soluția pronunțată în cauza civilă.

Această omisiune constituie o aplicare greșită a legii care impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a mai susținut faptul că potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. de la 1865, "hotărârea este supusă casării și când nu a fost motivată".

Astfel, a arătat că orice decizie de respingere a cererii de revizuire trebuie să conțină, pe lângă soluție, și motivarea completă, astfel încât părțile să înțeleagă de ce instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate.

Curtea de Apel Constanța, în cuprinsul sentinței civile nr. 67/2025, nu a analizat în mod efectiv întregul conținut al încheierii penale invocate, ci a reținut sumar că "s-a respins plângerea". Instanța de revizuire nici nu a explicat de ce elementele "noi" de fapt, tocmai cele relevate de încheierea penală, nu pot schimba soluția pe fond.

Cu alte cuvinte, Curtea de Apel Constanța s-a limitat la a menționa faptul că încheierea nu poate reprezenta un înscris nou, fără să prezinte raționamentul de fond (cum ar fi să explice punctual: a) de ce rezultatele anchetei penale nu afectează autoritatea hotărârii civile din anul 2016; b) cum ar fi fost afectat, în teorie, fondul procesului civil dacă s-ar lua în considerare "stabilirea circuitului banilor" din dosarul penal etc.).

Prin urmare, hotărârea de respingere a cererii de revizuire a devenit vulnerabilă la o critică de tip "lipsă/insuficiență motivare", adică exact textul de la art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. de la 1865, "hotărârea este supusă casării când nu a fost motivată sau când motivarea este insuficientă, astfel încât părțile nu pot înțelege raționamentul instanței".

Curtea de Apel Constanța a dispus respingerea cererii de revizuire "ca inadmisibilă", fără a analiza în mod detaliat și complet considerentele cuprinse în încheierea penală definitivă nr. 178/23.04.2021, care relevă o situație de fapt diametral opusă celei reținute în decizia civilă nr. 2/11.01.2016.

Din cuprinsul hotărârii de respingere a cererii de revizuire lipsesc raționamentul juridic (prin care instanța ar fi arătat de ce consideră că încheierea penală nu afectează motivele de excludere din societate) și o analiză punctuală a dispozițiilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 (care permit revizuirea pe bază de înscrisuri noi, inclusiv hotărâri penale), coroborată cu jurisprudența stabilă potrivit căreia orice hotărâre penală definitivă are autoritate de lucru judecat cu privire la faptele stabilite (chiar dacă nu s-a dispus trimiterea în judecată).

Prin urmare, recurentul apreciază că hotărârea instanței de revizuire este nelegală și netemeinică, având în vedere că nu conține motivarea necesară în sensul art. 279 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. de la 1865 (normă referitoare la obligativitatea unei motivări suficient detaliate), astfel încât trebuie casată sub acest aspect, în temeiul art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. de la 1865.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând motivele de recurs vizând hotărârea pronunțată asupra revizuirii, din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 3, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul B. a invocat, subsumat celor trei motive de nelegalitate indicate, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, în opinia acestuia fiind îndeplinite cerințele revizuirii impuse de această normă de drept.

Așadar, autorul recursului consideră că instanța de revizuire a constatat, în mod nelegal, caracterul inadmisibil al căii extraordinare de atac promovate.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. de la 1865, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;".

Într-un prim considerent, se reține că, deși în susținerea demersului judiciar de față recurentul a invocat cazul de la pct. 3 al textului de lege precitat, din memoriul de recurs nu pot fi desprinse critici ce ar putea fi integrate ipotezei sesizate, autorul căii de atac neprezentând niciun argument care să releve nelegalitatea deciziei recurate din această perspectivă.

În această situație, acest motiv de casare nu va fi examinat.

Înalta Curte constată că recurentul a dezvoltat critici care vizează, în realitate, nemotivarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.

Înalta Curte reamintește că exigențele motivării presupun nu ca instanța să răspundă fiecărui argument adus de către parte, ci să explice în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției.

Verificând decizia recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte subliniază că obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este dedusă din dreptul la un proces echitabil - prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale -, și se impune ca o garanție de legalitate a raționamentului instanței, fiind, deopotrivă, premisa exercitării controlului judiciar. Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să reflecte împrejurarea că instanța a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost deduse judecății, în condițiile și termenii legii.

Transpunând aceste exigențe în examenul de legalitate de față, Înalta Curte constată că aceste rigori sunt respectate. Astfel, sintetizând elementele esențiale ale cauzei, reține că raționamentul instanței este suficient pentru a justifica dispoziția acesteia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, în analiza efectuată asupra admisibilității căii de atac în retractare, Curtea de Apel Constanța a avut în vedere condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

S-a reținut că revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, iar, ca înscrisuri noi încheierea nr. 178/23.04.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia civilă nr. 2/11.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, a cărei revizuire s-a solicitat, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul B. împotriva sentinței civile nr. 16/21.01.2015 a Tribunalului Constanța, în dosarul nr. x/2011 (prin care s-a admis, în parte, cererea principală având ca obiect excludere asociat și s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societății C. S.R.L., dispunându-se ca părțile sociale aparținând pârâtului B. să revină celuilalt asociat - A.).

Instanța de revizuire a constatat că încheierea nr. 178 din 23 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2020, nu are nicio legătură cu cauza și nici nu este în măsură să releve altă situație de fapt decât cea arătată prin hotărârea a cărei revizuire s-a cerut.

Încheierea invocată de către revizuent drept înscris nou se află la filele x și urm. din dosar. Prin aceasta a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului B. împotriva ordonanței nr. 18/P/2016, emise de D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța la data 09.03.2020, menținută prin ordonanța nr. 6/II - 2/2020 a Procurorului Șef al Serviciului Teritorial Constanța din cadrul D.N.A.

Așadar, soluția este una de respingere a plângerii petentului împotriva soluției de clasare a cauzei privind infracțiunile de dare de mită, luare de mită și abuz în serviciu, fapte prevăzute și pedepsite de art. 290, art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen.

Curtea de Apel Constanța a constatat că această încheiere a judecătorului de Cameră Preliminară nu relevă nimic și nu are legătură cu societatea C. S.R.L. din care a fost exclus revizuentul B., urmare a sentinței civile nr. 16/21.01.2015 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul nr. x/2011, sentință menținută prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 2/11.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, a cărei revizuire s-a solicitat.

Este evident că înscrisul la care face referire revizuentul nu îndeplinește cerințele art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Încheierea nr. 178/23.04.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2020, nu poate fi considerat un "înscris doveditor" în litigiul anterior care a avut ca obiect cererea de excludere a petentului B. din societatea C. S.R.L., litigiu inițiat în anul 2011 și soluționat definitiv în anul 2016.

Nu poate fi considerată nici un înscris reținut de partea potrivnică, atâta vreme cât este o hotărâre judecătorească și nici măcar nu exista la momentul soluționării cauzei în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită.

Chiar trecând peste aceste aspecte și reținând susținerile revizuentului, conform cărora încheierea penală invocată ar putea fi considerată un "înscris nou", în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, s-a reținut că prin încheierea penală invocată doar se respinge plângerea petentului împotriva soluției de clasare a cauzei privind infracțiunile de dare de mită, luare de mită și abuz în serviciu, fără a avea vreo legătură cu stabilirea cotei de participare a autorului revizuentului sau a revizuentului în cadrul societății C. S.R.L., din care revizuentul a fost exclus, ca urmare a deciziei a cărei revizuire se solicită. Nu există nicio legătură determinantă între cele două cauze de natură a face admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că decizia atacată cuprinde considerente suficiente care justifică respingerea, ca inadmisibilă a cererii de revizuire și permit părții să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției pronunțate, fiind posibilă realizarea controlului judiciar.

Înalta Curte conchide în sensul că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. 261 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, întrucât examinează și răspunde motivelor care au stat la baza formulării cererii de revizuire, astfel încât va fi înlăturat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, recurentul a arătat că, potrivit acestui text, hotărârea este supusă casării "când s-a încălcat autoritatea lucrului judecat".

În realitate, motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865 poate fi invocat atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurentul B. susține faptul că instanța de fond care a analizat cererea de revizuire a refuzat să acorde efect juridic autorității de lucru judecat a încheierii penale definitive, încălcând dispozițiile art. 1201 din C. civ. de la 1864 și jurisprudența constantă potrivit căreia o hotărâre definitivă (chiar penală) produce efecte de autoritate în civil, dacă statuează asupra unei situații de fapt esențiale.

Contrar susținerilor recurentului, Curtea de Apel Constanța a analizat încheierea penală invocată drept "înscris nou" prin raportare la dispozițiile legale care reglementează revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Principiul autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, că o chestiune litigioasă, odată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă din nou înaintea judecății, iar ca efect al autorității de lucru judecat, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect

De altfel, în acest sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care se reține în mod constant că unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, că soluțiile definitive date de instanțele judecătorești nu mai pot fi rediscutate (cauza Brumărescu c. României).

Potrivit dispozițiilor art. 1.201 din C. civ. de la 1864, "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate."

Potrivit art. 163 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, nimeni nu poate fi chemat in judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte în fața mai multor instanțe.

Din interpretarea textelor de lege rezultă că există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și privește aceleași părți.

Prin urmare, pentru a stabili în ce măsura există autoritate de lucru judecat este necesar a se verifica întrunirea triplei identități, de părți, obiect și cauză, iar dacă se dovedește îndeplinită această cerință, dreptul la acțiune este considerat a fi definitiv stins, judecata celei din urmă acțiuni exercitate nemaiputând fi continuată.

Înalta Curte constată că recurentul a criticat hotărârea pronunțată în revizuire din perspectiva incidenței, în cauză, a puterii de lucru judecat, însă acest argument nu vizează soluția pronunțată de Curtea de Apel Constanța în prezentul dosar.

Aceasta, deoarece, în dosarul de față, Curtea de Apel Constanța a rămas învestită să soluționeze doar cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, prin decizia civilă nr. 298 din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Constanța (dosar nr. x/2021), fiind declinată competența materială de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța supremă reamintește că, în esență, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ar fi fost determinant pentru soluția din hotărârea ce se atacă.

Fiind vorba despre condiții cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar și numai a uneia dintre acestea are drept consecință respingerea cererii de revizuire.

Verificând respectarea acestor cerințe, instanța care a pronunțat decizia recurată a reținut că încheierea nr. 178 din 23 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2020, nu poate fi considerat un "înscris doveditor" în litigiul anterior care a avut ca obiect cererea de excludere a petentului B. din societatea C. S.R.L., litigiu inițiat în anul 2011 și soluționat definitiv în anul 2016.

De asemenea, a reținut că nu poate fi considerată nici un înscris reținut de partea potrivnică atâta vreme cât este o hotărâre judecătorească și nici măcar nu exista la momentul soluționării cauzei a cărei revizuire se solicită.

Așadar, în mod corect instanța de revizuire a statuat că înscrisul în discuție trebuia să fi existat la data judecății, în anul 2016, deoarece numai în această situație s-ar fi putut pune în discuție ipoteza normei legale, respectiv că ar fi putut fi reținut de partea potrivnică în cursul procesului, revizuentul fiind, astfel, în imposibilitate de a-l prezenta.

Totodată, sub aspectul caracterului determinant al "înscrisului nou", instanța de revizuire a reținut că prin încheierea penală invocată drept înscris nou doar se respinge, ca nefondată, plângerea petentului B. împotriva ordonanței nr. 18/P/2016 emise de D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanța la data 09.03.2020, menținută prin ordonanța nr. 6/II - 2/2020 a Procurorului Șef al Serviciului Teritorial Constanța din cadrul D.N.A., fără a avea vreo legătură cu stabilirea cotei de participare a autorului revizuentului sau a revizuentului în cadrul societății C. S.R.L., din care acesta a fost exclus, ca urmare a deciziei a cărei revizuire se solicită.

Curtea de Apel Constanța a conchis în sensul că nu există nicio legătură determinantă între cele două cauze, de natură a face admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, având în vedere că, potrivit ipotezei legale, nu orice înscris, chiar determinant în cauză, poate justifica cererea de revizuire, în acord cu cele statuate de instanța a cărei hotărâre a fost recurată, Înalta Curte reține că admisibilitatea unei cereri de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea unor acte noi, ulterior judecății, ci și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.

Însă, cu toate că instanța a analizat încheierea penală din perspectiva tuturor acestor condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, reținând nu numai că nu era determinantă în cauza soluționată prin hotărârea atacată cu revizuire, ci, în primul rând că aceasta nu exista la data hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o, dar și că, fiind o hotărâre judecătorească, nici nu putea fi considerată înscris reținut de partea potrivnică, recurentul nu a criticat aceste considerente.

Or, având în vedere că, din modul în care este redactată cererea de recurs, recurentul pare a antama doar chestiunea referitoare la caracterul nedeterminant reținut de instanța de revizuire în privința încheierii penale, în lipsa unor critici care să vizeze întreaga argumentație a instanței care a stat la baza respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, hotărârea atacată nu poate fi cenzurată.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Lipsa de temei legal vizează fie aplicarea unei norme juridice străine situației de fapt, fie împrejurarea că hotărârii îi lipsește fundamentul juridic, iar încălcarea sau aplicarea greșită a legii cuprinde cazurile în care instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Nu poate fi reținut nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, instanța a analizat condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, reținând în mod corect faptul că încheierea nr. 178/23.04.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2020, nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de revizuire.

Față de ansamblul considerentelor expuse, Înalta Curte reține că examinarea criticilor prezentate de recurentul-revizuent B. nu a relevat incidența motivelor de casare invocate, astfel că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 67/LP din 9 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentului-revizuent în promovarea prezentului recurs și, în raport cu solicitarea intimatei C. S.R.L., de acordare a cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, să oblige recurentul-revizuent la plata către intimată a sumei de 5.566,91, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Înalta Curte reține că dovada cheltuielilor de judecată s-a făcut prin prezentarea facturii fiscale nr. x/29.10.2025, în care se menționează prezentul dosar și faza procesuală a recursului, precum și a ordinului de plată electronic, care atestă achitarea sumei indicate în factură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent B. împotriva deciziei civile nr. 67/LP din 9 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți.

Obligă recurentul-revizuent B. la plata sumei de 5.566,91 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata C. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2025.