ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1476/2021

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, la 29 noiembrie 2011, sub dosar nr. x/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună excluderea acestuia din cadrul societății C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al acesteia, urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine pârâtului asociat, care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu o pot stabili de comun acord. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 80 - art. 82 și art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, a fost admisă în parte cererea principală și s-a dispus excluderea pârâtului din cadrul societății C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, a fost respins, ca prematur, capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B.; a fost respinsă și cererea reconvențională, prin care pârâtul a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtului.

Împotriva deciziei civile pronunțate în apel, pârâtul B. a formulat o primă cerere de revizuire, la 2 iulie 2018, înregistrată sub dosar nr. x/2018, și, ulterior, alte două cereri, înregistrate sub dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018, toate pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În drept, cererile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, revizuentul apreciind ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute de aceste prevederi legale. Prin încheierea din 11 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția litispendenței și s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018. Totodată, prin încheierea din 11 martie 2019, pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția litispendenței și s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018. Astfel, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 163 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că dosarele reunite au același obiect, aceeași cauză și privesc aceleași părți, măsura fiind necesară în considerarea unei mai bune administrări a justiției.

Prin decizia civilă nr. 139 din 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă revizuirea ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri, revizuentul B. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 500 din 3 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admis recursul declarat de revizuent împotriva deciziei civile nr. 139 din 18 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, hotărârea recurată fiind casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin considerentele deciziei de casare, s-a reținut, în esență, că recursul este fondat din perspectiva motivului de recurs, reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât decizia atacată cu revizuire cuprinde o soluție asupra fondului, astfel că aceasta poate face obiectul revizuirii, calea de atac de retractare nefiind astfel inadmisibilă, în sensul art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865. După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018*.

Prin cererea înregistrată la 10 aprilie 2020, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2020, revizuentul B. a formulat o nouă cerere de revizuire, în contradictoriu cu intimații A. și C. S.R.L., prin care a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă și a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ambele în dosarul nr. x/2011, invocând, în drept, dispozițiile art. 322 pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865. În motivarea căii extraordinare de atac, revizuentul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 și 7 din C. proc. civ. de la 1865 și a precizat că înscrisul pe care își fundamentează cererea de revizuire este ordonanța penală de clasare, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, la 9 martie 2020, în dosarul penal nr. x/2016, pe care o consideră un înscris nou, care i-a fost comunicată la 31 martie 2020. Revizuentul a mai susținut că deși nu s-a dispus o soluție de trimitere în judecată cu privire la faptele săvârșite, din cauza incidentului procedural care a împiedicat punerea în mișcare a acțiunii penale, organele de cercetare penală au reținut, totuși, existența faptelor sesizate. Astfel, prin ordonanța penală se constată că numiții A. și D. au trimis sume de bani în România, în contul S.C. E. S.R.L., în baza unor contracte de împrumut perfectate între această societate și o societate din Germania, aflată sub influența acestora, iar banii virați în contul S.C. E. S.R.L. au fost utilizați pentru achiziționarea fictivă a unor terenuri. Revizuentul a arătat că acest mod de operare demonstrează caracterul nefondat al hotărârilor instanțelor de judecată care au soluționat cererea prin care s-a solicitat excluderea acestuia din funcția de administrator al societății intimate și care au apreciat că sumele de bani ridicate din conturile societății au fost folosite în interesul său personal. Mai susține că, potrivit ordonanței pronunțate la 9 martie 2020, în dosarul penal x/2016, rezultă că nu a fraudat societatea și că nu a cumpărat terenurile pentru a frauda patrimoniul acesteia. Revizuentul a mai menționat că instanțele civile au reținut în hotărârile a căror revizuire se solicită faptul că și-a însușit banii societății, în sens contrar celor reținute prin decizia penală definitivă, pronunțată în dosarul penal nr. x și prin încheierea penală definitivă, din dosarul penal nr. x/2018 În acest sens, a făcut trimitere și la decizia penală din 31 august 2018, emisă de Judecătoria din Neuruppin, în dosarul penal nr. x, prin care a fost condamnat administratorul societății C. S.R.L. În susținerea cererii, revizuentul B. a mai arătat că nu a fost în măsură să depună în dosarul nr. x/2011 ordonanța penală de clasare pronunțată la 9 martie 2020, în dosarul penal nr. x/2016, întrucât aceasta i-a fost comunicată la 31 martie 2020. Totodată, a mai arătat că admisibilitatea cererii de revizuire rezultă chiar din dispozițiile art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, dar și din decizia Curții Constituționale nr. 866 din 2015. Admisibilitatea revizuirii nu presupune ca "hotărârea judecătorească definitivă care formează obiect al cererii de revizuire să evoce fondul", evocarea fondului fiind o condiție obligatorie numai în cazul hotărârilor date de o instanță de recurs, nu și în cazul hotărârilor rămase definitive la instanța de apel, cum este în speța față, sau prin neapelare. În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că înscrisurile noi demonstrează o situație de fapt contrară celei reținute de către instanțele civile, care au analizat dintr-o altă perspectivă motivele de excludere din cadrul societății C. S.R.L. Prin urmare, în aprecierea acestuia, hotărârile pronunțate și-au pierdut suportul probatoriu, deoarece raționamentul primei instanțe și al instanței de apel este infirmat de înscrisurile noi. A mai precizat că înscrisurile noi nu erau în posesia sa, la momentul soluționării cauzei civile, iar faptul că, la acest moment, constatările instanțelor penale și ale instanțelor civile se exclud reciproc, arată necesitatea retractării și revizuirii deciziei civile în baza constatărilor ulterioare care relevă o altă situație de fapt decât cea asupra căreia s-au pronunțat instanțele civile. În acest sens, a învederat că înscrisurile noi, la care înțelege să se refere, sunt reprezentate de ordonanța penală de clasare, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, la 9 martie 2020, în dosarul penal nr. x/2016, iar, ca probe, decizia penală din 31 august 2018, pronunțată în dosarul nr. x BS 1/15, protocolul ședinței de judecată și declarația de inculpat a numitului A., actele depuse, în original, de A., în dosarul penal în care acesta a fost condamnat, respectiv copie a biletelor la ordin, astfel cum i-au fost comunicate de către instanța penală, transcrierea înregistrării pronunțării deciziei penale, rechizitoriul, în extras, din dosarul nr. x/2017, declarația martorului B. din dosarul nr. x/2016, înregistrarea audio a martorului F. și transcrierea acesteia, precum și toate documentele precizate în cererea de revizuire. Ulterior, la 3 iunie 2020, revizuentul a înțeles să-și precizeze cererea formulată solicitând, printre altele, disjungerea capătului privind revizuirea sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, și trimiterea soluționării acestuia Tribunalului Constanța, dată fiind necompetența Curții de Apel Constanța.

La 19 noiembrie 2020, intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe înscrisurile de la punctele 2-4 din secțiunea probelor invocate de revizuent, raportat la dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 și 4 din C. proc. civ. de la 1865 și inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 și pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac.

Prin încheierea de ședință din 22 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, întrucât cererile de revizuire, care fac obiectul dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2018, sunt întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, față de decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost admisă excepția de conexitate și s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2018, în scopul asigurării unei judecăți unitare.

Prin decizia civilă nr. 102 din 1 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea prin care s-a solicitat disjungerea cererii de revizuire, formulată în cadrul dosarului nr. x/2020, îndreptată împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, în temeiul prevederilor art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865. Ca urmare, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, în soluționarea cererii de revizuire formulate împotriva acestei hotărâri, cauza fiind declinată spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă. A fost admisă și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, în soluționarea cererii de revizuire, formulată în cadrul dosarului nr. x/2020 împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, întemeiată pe art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, cauza fiind declinată spre competentă soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, au fost respinse cererile formulate de revizuent privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519-521 din C. proc. civ., în dosarele conexate, ca inadmisibilă, suspendarea judecății cauzei, până la soluționarea dosarului civil nr. x/2019, ca nefondată, înscrierea în fals împotriva împuternicirii avocațiale nr. x/2020, emisă de S.C. G., formulată în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă, și anularea actelor de procedură întocmite de S.C. G., formulată în cadrul dosarului nr. x/2020, ca nefondată. Au fost respinse, ca nefondate, și excepțiile lipsei calității de reprezentant a administratorului statutar al societății C. S.R.L. și lipsei calității de reprezentant a avocatului societății, ca nefondate, invocate în dosarul nr. x/2020, de către revizuent, precum și excepțiile tardivității cererilor de revizuire, formulate în dosarele conexate, și inadmisibilității cererii de revizuire, formulată în dosarul nr. x/2020. De asemenea, au fost respinse, ca nefondate, și cererile de revizuire conexate, formulate împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2011, în temeiul art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Urmare a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă, la data de 26 mai 2021, sub nr. x/2020. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, cererea de revizuire în raport cu cerința admisibilității acesteia din perspectiva existenței contrarietății între hotărârile judecătorești definitive, având în vedere că se solicită anularea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe motiv de contrarietate în raport cu ordonanța penală emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Constanța la data de 09 martie 2020, în dosarul nr. x/2016, aceasta fiind ultima hotărâre pretins a fi potrivnică. La termenul de judecată din 15 iunie 2021, revizuentul a depus prin poștă electronică note de ședință, prin care a solicitat respingerea excepției invocate de intimată privind inadmisibilitatea revizuirii și a formulat "o cerere de neconstituționalitate privind art. 322 nr. 5 și nr. 7 privind elementul de evocare a fondului". În urma stabilirii ordinii de prioritate, se reține că sesizarea de neconstituționalitate a art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, privind condiția pe care hotărârea supusă revizuirii trebuie să o îndeplinească, în legătură cu "evocarea fondului", este subsecventă în analiza asupra admisibilității căii extraordinare de atac, care nu poate privi decât hotărâri judecătorești învestite cu autoritate de lucru judecat, nemaifiind cazul soluționării acesteia. Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibilă revizuirea, pentru următoarele considerente: În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt guvernate de principiul legalității, regulă cu valoare de ordin constituțional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea se poate solicita dacă există hotărâri definitive sau pronunțate în recurs, potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Textul de lege anterior evocat stabilește condițiile de exercitarea a căii extraordinare de atac a revizuirii și indică obiectul acestei căi de atac. Prin urmare, potrivit acestor dispoziții de strictă interpretare și aplicare, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 presupune ab initio existența unei contrarietăți între hotarâri judecătorești. Pentru a putea beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii, în situația în care se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri potrivnice, este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri. În prezenta cauză, cererea de revizuire, astfel cum a fost formulată și precizată, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, solicitându-se anularea deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2011, pe motiv de contrarietate în raport cu ordonanța penală de clasare din 09 martie 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Constanța, în dosarul nr. x/2016. Or, ordonanța penală invocată de revizuent ca fiind ultima hotarare pretins a fi potrivnică, nu este o hotărâre pronunțată de instanța de judecată, astfel cum este definită în art. 255 din C. proc. civ. de la 1865, pentru a se putea susține existența unei contrarietăți între hotărârile judecătorești. Hotărârea judecătorească este un act jurisdicțional căruia nu i se poate asimila ordonanța emisă de parchet în cadrul urmăririi penale din procesul penal. Prin ordonanța emisă de parchet se dispune asupra unor acte sau măsuri procesuale în timpul urmăririi penale, în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și pentru atingerea scopului activității judiciare, spre deosebire de hotărârea judecătorească care reprezintă actul de dispoziție al instanței de judecată prin care se dezînvestește de soluționarea dosarului civil sau penal și este învestit cu autoritate de lucru judecat. Înalta Curte, având în vedere că prezenta cale extraordinară de atac, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, are în vedere cazul încălcării autorității de lucru judecat prin pronunțarea unei hotărâri contrare, dar în cauză nu se invocă hotarâri judecatorești potrivnice, ci se solicită anularea unei decizii civile pentru contrarietatea unei ordonanțe a parchetului, câtă vreme condițiile de admisibilitate ale revizuirii trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre acestea face inutilă cercetarea celorlalte condiții și conduce la inadmisibilitatea căii extraordinare de atac. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, constatând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) și art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. ca inadmisibilă.