ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1803/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra cererii de revizuire de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 29 noiembrie 2011 sub numărul x/2011, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea S.C. C. S.R.L și stabilirea structurii participării la capitalul social al societății ca urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus, reprezentând valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu pot stabili de comun acord această sumă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 80-82 și ale art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, iar pe calea cererii reconvenționale a solicitat excluderea reclamantului A. din societatea S.C. C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societății în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea reclamantului, a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societății S.C. C. S.R.L., stabilind că părțile sociale aparținând pârâtului B. vor reveni celuilalt asociat, A.; a respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale ale pârâtului B.. A respins ca nefondată cererea reconvențională, a admis cererea formulată de d-na expert D. și a dispus majorarea onorariului cuvenit d-nei expert cu suma de 7.650 RON, plata acestuia fiind stabilită în sarcina reclamantului. Totodată, l-a obligat pe pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 8.690,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul B. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II civilă la 14 ianuarie 2019 sub numărul x/2019, B. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L. și A., anularea sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă și a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivare, a arătat, în esență, că în cauză este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 C. proc. civ. de la 1865, întrucât există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În argumentare, a afirmat că prin hotărârea din 10 februarie 2018, pronunțată în dosarul civil nr. x 187/18, rămasă definitivă prin nerecurare, Judecătoria Pankow Weisensee a constatat dreptul de proprietate al reclamantului B. senior asupra părților sociale din cadrul societății intimate și că acestea erau deținute de B., revizuent în cauză, cu titlu fiduciar, și l-a obligat pe acesta din urmă la predarea părților sociale către reclamant.

În acest context, a afirmat că, întrucât acesta deținea doar 25% din valoarea totală a părților sociale ale societății S.C. C. S.R.L., prin sentința civilă prin care acesta a fost exclus din societate nu se putea dispune decât predarea acestei cote părți.

Totodată, a menționat că în cadrul procesului penal aflat pe rolul Judecătoriei Neuruppin, atât instanța penală, cât și inculpatul A. au arătat că societatea avea 4 asociați și că fiecare deținea 25% din părțile sociale.

De asemenea, a evocat considerentele acestei hotărâri referitoare la faptul că revizuentul deținea cu titlu fiduciar în favoarea lui B. senior 25% din acțiunile societății intimate și că acesta din urmă a solicitat ca B. junior să i le returneze.

În aceste condiții, a susținut că, atât timp cât revizuentul deținea doar 25% din părțile sociale ale S.C. C. S.R.L., iar celelalte aparțineau domnului B. senior, în baza contractului de fiducie și de cesiune, acestea din urmă nu puteau face obiectul transferului către ceilalți asociați.

A mai arătat revizuentul că o decizie prin care se acordă părțile sale sociale către un singur asociat nu poate fi reținută, în condițiile în care mai multe instanțe civile și penale au constatat că societatea avea 4 asociați și că domnul B. senior era asociatul societății și deținea 25% din părțile sociale ale intimatei.

Totodată, a afirmat că și prin decizia penală din 31 august 2018, pronunțată de Judecătoria Neuruppin în dosarul penal x, prin care administratorul societății S.C. C. S.R.L., A., a fost condamnat penal, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că societatea avea 4 asociați și nu 2, așa cum pretinde intimatul în România.

Astfel, în opinia sa, prin hotărârile indicate se recunoaște și calitatea lui B. senior de asociat în cadrul societății intimate, iar cum contractul de fiducie și cel de cesiune produceau efecte, decizia de excludere nu putea anihila efectele produse de acestea asupra drepturilor părților.

Evocând prevederile art. 28 C. proc. pen., a afirmat că, prin hotărârile sus-menționate, atât instanța penală, cât și cea civilă au stabilit că societatea avea 4 asociați și că după excluderea sa au mai rămas doar 3, dintre care unul este tatăl său, care la rândul său, în baza acestor decizii și a constatărilor Curții de Apel Constanța, a solicitat cesionarea părților sociale deținute de către fiul său B. cu titlu fiduciar pentru el.

În aceste condiții, a subliniat că asupra părților sociale care nu aparțineau revizuentului nu se putea dispune nicio măsură de către instanța de judecată.

În cuprinsul cererii de revizuire, autorul căii de atac a mai indicat înscrisurile care, în opinia sa, fac dovada celor expuse mai sus, precum și existența potrivniciei dintre decizia civilă a cărei revizuire o solicită și hotărârile sus-menționate, dar și a incidenței motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., subliniind că înscrisurile nou indicate nu erau în posesia sa în momentul judecății cauzei.

De asemenea, a arătat că sunt întrunite condițiile pentru admiterea căii extraordinare de atac exercitate, precizând că decizia în raport cu care solicită revizuirea hotărârii atacate este cea pronunțată în dosarul civil nr. x 187/18 de Judecătoria Pankow Weisensee.

Totodată, a precizat că și condiția ca hotărârea atacată să evoce fondul este îndeplinită, acest aspect fiind stabilit în mod definitiv că prin decizia nr. 137 din 25 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

La 16 aprilie 2019 intimata S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile litispendenței, tardivității revizuirii și inadmisibilității căii de atac exercitate de revizuent. În susținerea primei excepții, s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 163 din C. proc. civ., astfel că se impune trimiterea acestui dosar la cel înregistrat sub nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește excepția tardivității, intimata a afirmat că, față de data pronunțării deciziei penale din dosarul nr. x 1/15 - 31 august 2018 și a deciziei civile din cauza 4C 187/18, formularea cererii de revizuire s-a realizat cu depășirea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la inadmisibilitatea revizuirii, societatea intimată a susținut că, în raport de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea nu poate fi primită, atât timp cât aceasta vizează anularea primei hotărâri, pronunțată în anul 2015.

A mai afirmat că nici prin prisma art. 322 din C. proc. civ. revizuirea nu este admisibilă, întrucât, pe de o parte, obiectul acesteia nu poate fi decât o hotărâre definitivă, iar, pe de altă parte, condițiile prevăzute de legiuitor la art. 322 pct. 5 și 7 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.

La 28 mai 2019 revizuentul a depus note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului intimatei din perspectiva lipsei contractului de asistență juridică semnat de societatea intimată, dar și a nulității absolute a acestuia pentru lipsa consimțământului din partea aceleiași părți, a falsificării semnăturii aplicate pe acest contract și a lipsei desemnării unui administrator pentru societatea intimată.

Prin aceleași note scrise depuse, revizuentul a solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2018

La 19 iunie 2019 autorul căii de atac a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 952 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată soluționarea revizuirii deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub același număr unic - 187/118/2019.

La 24 martie 2021 revizuentul a precizat limitele învestirii instanței supreme, în sensul că solicită revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 martie 2021, Înalta Curte a respins excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de revizuent, reținând că excepția vizează dovada calității de reprezentant, care se regăsește la dosar. Totodată, a respins cererea de declanșare a falsului, reținând că împuternicirea avocațială nu este opusă părții adverse pentru a recunoaște sau a tăgădui scrisul sau semnătura.

La același termen, autorul căii de atac a formulat cerere de recuzare a tuturor membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de revizuire, cerere care, prin încheierea din 22 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă.

La termenul din 22 septembrie 2021, instanța supremă a respins excepția litispendenței, cererea de suspendare a judecății procesului până la soluționarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă și cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus formarea unui dosar asociat, cu termen de judecată tot la 22 septembrie 2021.

Tot la termenul din 22 septembrie 2021 Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat, pe care, analizând-o cu prioritate față de excepția tardivității, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, o va admite pentru următoarele considerente:

Principiul autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, că o chestiune litigioasă, dată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă din nou înaintea judecății, iar ca efect al autorității de lucru judecat, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect

De altfel, în acest sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care se reține în mod constant că unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, că soluțiile definitive date de instanțele judecătorești nu mai pot fi rediscutate (cauza Brumărescu c. României).

Potrivit dispozițiilor art. 1.201 din C. civ. de la 1864, "este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate."

Potrivit art. 163 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, nimeni nu poate fi chemat in judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte în fața mai multor instanțe.

Din interpretarea textelor de lege rezultă că există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și privește aceleași părți.

Prin urmare, pentru a stabili în ce măsura există autoritate de lucru judecat este necesar a se verifica întrunirea triplei identități, de părți, obiect și cauză, iar dacă se dovedește îndeplinită această cerință, dreptul la acțiune este considerat a fi definitiv stins, judecata celei din urmă acțiuni exercitate nemaiputând fi continuată.

În cauză, instanța supremă a fost învestită cu o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, prin cererea înregistrată la 16 ianuarie 2019 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2019, B. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L. și A., revizuirea sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă și a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 237/CA din 13 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în ceea ce privește revizuirea deciziei civile sus-indicate întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., fiind declinată competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub același număr unic - 41/36/2019.

Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2019 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2019, B. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. C. S.R.L. și A., revizuirea acelorași hotărâri sus-indicate, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 124 din 11 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în ceea ce privește revizuirea deciziei civile sus-indicate în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. și a fost declinată soluționarea acesteia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub același număr unic.

Prin încheierea pronunțată la 8 noiembrie 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în temeiul prevederilor art. 94 alin. (3) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 la cauza nr. 78/36/2019.

Prin decizia civilă nr. 821 din 15 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibile cererile de revizuire reunite și a obligat revizuentul la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Astfel, prin revizuirea ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2019, B. a solicitat revizuirea aceleiași decizii civile, în temeiul aceluiași motiv de revizuire, iar prin decizia nr. 821 din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, calea extraordinară de atac a fost respinsă.

Așa fiind, analiza cererii ce a făcut obiectul revizuirii în dosarul nr. x/2019 și al deciziei nr. 821 sus-menționate relevă atât identitatea de părți și obiect, cât și de cauză cu cele din prezentul dosar, motivele de revizuire, părțile și hotărârile pretins potrivnice din acest dosar fiind identice cu cele din cauza sus-menționată.

În aceste condiții, instanța supremă constată că revizuentului i se opune autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 821 din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, această decizie intrând în puterea lucrului judecat încă de la pronunțare.

Prin urmare, reținându-se îndeplinirea cerinței triplei identități, reglementată de art. 163 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază întemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu și, în consecință, în temeiul aceluiași text de lege va respinge cererea de revizuire pentru autoritate de lucru judecat.

Constatând culpa procesuală a revizuentului în promovarea cererii de revizuire de față, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va admite cererea S.C. C. S.R.L. si îl va obliga pe revizuent la plata către intimată a sumei de 13.766 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, pentru autoritate de lucru judecat.

Obligă revizuentul la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 13.766 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.