ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2096/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței să dispună, în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, excluderea asociatului pârât din societatea S.C. C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al societății ca urmare a excluderii și, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine asociatului exclus care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății, în cazul în care părțile nu pot stabili de comun acord această sumă. Totodată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 80-82 și 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată, pe calea cererii reconvenționale solicitând excluderea reclamantului A. din societatea C. S.R.L., iar, în subsidiar, dizolvarea societății în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A. și s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul S.C. C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvențională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7650 RON în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8690,30 RON.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca nefondat.

Este de menționat că, în apel, petentul B. (senior) a formulat la 9 noiembrie 2015 cerere de intervenție în interesul apelantului-pârât B., care s-a respins în principiu, prin încheierea din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța; soluția a fost menținută prin respingerea ca inadmisibil a recursului, în baza deciziei nr. 1113 din 9 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015, B. (senior) a declarat recurs solicitând admiterea cererii de intervenție.

Pârâtul B. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, cât și împotriva încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a respins excepția nulității actelor de procedură îndeplinite de apărătorul intimaților.

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea penală nr. 178 din 23.04.2021, pronunțată în dosarul x/2020, Tribunalul Constanța, în baza art. 341 alin. (5) și (6) lit. a) teza a treia C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B. împotriva ordonanței nr. 18/P/2016 emise de DNA - Serviciul Teritorial Constanța la 9.03.2020, menținută prin ordonanța nr. 6/II-2/2020 a Procurorului șef al Serviciului Teritorial Constanța din cadrul DNA; totodată, a respins ca inadmisibilă plângerea petentului formulată împotriva "nepreluării dosarului penal sesizat de către parchetul german" și împotriva soluției de respingere a cererii de preluare de către autoritățile române a urmăririi penale efectuate de Parchetul Berlin în dosarul nr. x JS 901/17, împotriva făptuitorilor A. și E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, formulată prin adresa nr. x; în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016,Top of FormBottom of Form a formulat prezenta cerere revizuentul B., în temeiul art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, anularea hotărârii sus-menționate și, rejudecând recursul, să se dispună admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii formulate de intimat ca nefondată.

Revizuentul a susținut, prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată, incidența motivelor de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 si pct. 7 C. proc. civ. 1865, dat fiind că există înscrisuri noi și hotărâri potrivnice, care încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile atacate.

După expunerea situației de fapt, revizuentul a arătat că încheierea penală nr. 178 din dosarul x/2020, pe care își întemeiază prezenta cerere de revizuire, s-a pronunțat la data de 23.04.2021, astfel că prezenta acțiune este formulată în termenul de o lună de la pronunțarea respectivei încheieri.

Revizuentul susține, în sinteză, că încheierea menționată demonstrează că nu a fraudat societatea și că nu a cumpărat terenurile ca să fraudeze societatea, cum în mod nefondat se reține în sentința civilă de fond in dosarul x/2011

Mai mult, reținerea potrivit căreia nu și-a însușit banii societății a fost deja infirmată prin decizia penala definitiva din cadrul dosarului penal x și prin incheierea penala definitiva din cadrul dosarului penal x/2018

Astfel, situația de fapt nu corespunde situației pretins stabilite de către judecătorul de fond și de apel.

CCR a statuat, prin decizia 866/2015, că cererea de revizuire este o cale de atac pentru restabilirea adevărului în cauză, a mai susținut revizuentul.

Astfel că, la acest moment există mai multe adevăruri alternative, și anume constatările organelor penale din dosarul x/2020, din dosarul penal x/2016, din dosarul penal, din dosarul penal x/2018 și adevărul constatat de către decizia de excludere, care pretinde contrariul față de deciziile penale, motiv pentru se impune admiterea cererii de revizuire.

Contrar deciziei civile din dosarul de excludere, a susținut revizuentul, situația de fapt a fost constatată diferit de mai multe instanțe, arătate în cuprinsul cererii de revizuire.

Încheierea penala nr. 178/23.04.2021 din dosarul x/2020 reprezintă act nou și, deopotrivă, decizie potrivnică ce încalcă pretinsa autoritate de lucru judecat și constată contrariul față de decizia atacată; aceasta se bazează pe un act care se afla pe rolul parchetului înainte ca decizia de excludere să rămână definitivă și irevocabilă, dosarul penal fiind pe rol din anul 2016, așa cum rezultă din numărul de dosar.

Revizuentul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 și 7 vechiul C. proc. civ., astfel: înscrisul pe care își fundamentează cererea de revizuire - încheierea penală nr. 178 pronunțată la data de 23.04.2021, in dosarul x/2020, prin care instanța clasează faptele pe motiv de prescripție, din dosarul x/2016 - este un înscris nou; cererea nu este tardivă, fiind formulată in termenul de o lună de la pronunțarea încheierii penale; deopotrivă, nu a fost în măsură să producă acest înscris, dosarul penal fiind din anul 2016 pe rol.

Totodată, arată că hotărârea a cărei revizuire se solicită evocă fondul, fiind pronunțată de o instanță de recurs; în acest sens, amintind decizia 137/25.01.2018, pronunțata de ICCJ in dosarul x/2017, care se impune cu autoritate de lucru judecat.

Revizuentul apreciază că, de fapt, admisibilitatea cererii sale se bazează chiar pe textul de lege, dar și pe o decizie a Curții Constituționale, respectiv 866/2015.

În analizarea admisibilității/inadmisibiliățtii cererii de revizuire, arată revizuentul, trebuie pornit de la prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în raport cu care acesta prezintă o serie de opinii personale.

După redarea unor considerente ale Deciziei 866/2015 a Curții Contituționale, revizuentul conchide că orice decizie care ar admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire în speță, ar fi contrară situației de fapt, autorității de lucru judecat, deciziei CCR și prevederilor legale.

Prin urmare, punctul de vedere al revizuentului este că cererea sa este admisibilă, din perspectiva celor două motive de revizuire invocate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata C. S.R.L. a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, iar prin răspunsul la întâmpinare depus de revizuent s-au invocat o serie de neregularități procedurale și excepții procesuale, inclusiv excepția de neconstituționalitate a "art. 322 cu privire la încălcarea art. 16, 21 și 24 din Constituția României și art. 6 CEDO, care prevede dreptul la un proces echitabil" și a "art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cu privire la încheierile penale definitive", acesta căpătând autoritate de lucru judecat, fiind aplicabil principiul ne bis in idem.

Ulterior, prin notele de ședință depuse de revizuent s-a solicitat sesizarea CJUE, invocându-se și excepția de neconstituționalitate a art. 87 pct. 8 C. proc. civ. pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, indicând art. 16, 21 și 24 din Constituția României și art. 6 CEDO; s-a mai solicitat și suspendarea, respectiv amânarea judecării cauzei până la redactarea hotărârii pronunțate de Înalta Curte la data de 13 aprilie 2022 în cadrul dosarului nr. x/2011; de asemenea, revizuentul a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2019, în subsidiar a solicitat suspendarea cauzei în baza dosarului x, iar în al doilea subsidiar suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal rezultând din dosarul x/2014

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea cererii de revizuire, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, reține următoarele considerente:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Art. 322 C. proc. civ. prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres și limitativ la pct. 1 - pct. 10 din același articol.

Textul de lege anterior evocat stabilește condițiile de admisibilitate ale revizuirii, indicând hotărârile care pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În privința hotărârilor date de o instanță de recurs este instituită condiția de admisibilitate a evocării fondului, care presupune aplicarea altor dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză și darea unei dezlegări diferite raportului juridic dedus judecății.

Motivele de revizuire invocate de revizuent în susținerea cererii vizează dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ.

Conform acestor prevederi, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:"dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere" (pct. 5 C. proc. civ.), respectiv:

"dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate" (pct. 7 C. proc. civ.).

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 327 alin. (1) din C. proc. civ., dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt guvernate de principiul legalității, regulă cu valoare de ordin constituțional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În speță, instanța supremă constată că prin decizia nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ce face obiectul cererii de revizuire, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Sub aspectul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind atacată cu revizuire o hotărâre prin care s-a respins ca nefondat recursul, Înalta Curte constată că hotărârea dată în această cale extraordinară de atac nu îndeplinește cerința de admisibilitate a evocării fondului, impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ. din 1865.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații și pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului exercitării cu bună-credință a drepturilor procesuale, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Chiar dacă revizuentul a invocat referitor la condiția evocării fondului autoritatea de lucru judecat a unei decizii irevocabile, instanța supremă reține, pe de o parte, că jurisprudența din România, nu este izvor de drept și, ca atare, nu obligă instanțele decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, reprezentat de recursul în interesul legii, remediu al practicii neunitare a instanțelor.

Pe de altă parte, situația premisă din hotărârea în raport cu care s-a invocat autoritatea de lucru judecat este diferită de cea din prezenta cauză, astfel că nici din acest punct de vedere hotărârea invocată nu poate fi reținută.

Sub aspectul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte amintește că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când decizia a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune ca hotărârea care se solicită a fi anulată, să fie ulterioară celei a cărei putere de lucru judecat se pretinde că o încalcă. În speță, însă, hotărârea pretins potrivnică, respectiv încheierea penală nr. 178/23.04.2021 din dosarul x/2020, a fost pronunțată ulterior hotărârii a cărei revizuire se solicită, neputând fi astfel îndeplinită condiția încălcării principiului puterii de lucru judecat de către hotărârea atacată, câtă vreme decizia pretins potrivnică nici nu exista.

Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., ca inadmisibilă.

În privința excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța reține că aceasta a fost invocată din altă perspectivă decât cea avută în vedere în aprecierea admisibilității cererii de revizuire în prezenta cauză, astfel încât nu s-a mai impus punerea în discuție a acesteia.

Totodată, având în vedere soluția dată cererii de revizuire, Înalta Curte reține că nu poate analiza solicitarea revizuentului privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care aceasta este formulată în cadrul unui demers judiciar inadmisibil, iar verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 poate fi efectuată doar într-o sferă procesuală permisă de dispozițiile C. proc. civ.

Înalta Curte reținând culpa procesuală a revizuentului B., în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 8.828,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Obligă revizuentul B. la plata sumei de 8.828,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata C. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2022.