ÎCCJ, decizie (scj.ro #147212)

. A.

Principii ale procesului civil. Dreptul la apărare. Principiu constituțional.B. Acțiune oblică îndreptată împotriva administratorului unei pârâte aflate în procedura insolvenței. Inadmisibilitate din perspectiva procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dreptul la apărare.

Index alfabetic: dreptul la apărare

-dezbateri

-oralitatea

- contradictorialitatea

Constituția României, art. 24

C. proc. civ. de la 1865, art. 129 alin. 4

C.civ. de la 1864, art. 974

Legea nr.  85/2006

A.Dreptul la apărare reprezintă un principiu constituțional, fiind consacrat în art. 24 din Constituția României, potrivit căruia dreptul la apărare este garantat, iar în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Conținutul dreptului părții la apărare în cadrul procesului civil este dat de posibilitatea de a lua cunoștință de cuprinsul dosarului, consultându-l în cadrul arhivei sau în sala de ședință, de posibilitatea de a propune probe și a face apărări, de a-și prezenta susținerile în scris și oral și de a exercita căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Oralitatea se referă la dezbateri, indiferent dacă este vorba despre dezbaterile asupra fondului cauzei sau despre dezbaterile asupra oricărei chestiuni de fapt sau de drept supuse discuției părților.

B. Acțiunea oblică exercitată pe calea dreptului comun împotriva administratorului unei societăți aflate în insolvență, chiar formulată în numele societății, este inadmisibilă câtă vreme legea nr. 85/2006, lege specială, prevede expres și exclusiv o altă cale.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1129 din 27 martie 2018

Notă: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată de

Legea nr. 85/2014

la data de 28 iunie 2014

Prin sentința civilă nr. 2221 din 15 noiembrie 2016, Tribunalul Constanța – Secția a II-a Civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii principale modificate invocată de pârâtul A. și a respins ca inadmisibilă acțiunea modificată formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâții A. și societatea C. prin lichidator judiciar D.; a respins ca lipsită de interes cererea reconvențională formulată de pârâtul-reconvenient A.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Prin acțiunea inițială astfel cum a fost precizată, reclamanții B. și societatea C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. excluderea din societate a acestuia din urmă, iar în subsidiar, să se constate imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății reclamante, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul A. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat retragerea sa din calitatea de asociat deținând 50% din părțile sociale și de administrator al societății reclamante, obligarea societății C. la restituirea sumei de bani ce a constituit creditarea societății de către pârât, la plata contravalorii a 50% din patrimoniul societății (active nete și beneficii realizate de societate), a dividendelor ce i se cuvin și a contravalorii a 50% din capitalul social al societății.

Prin încheierea din data de 9 august 2012, Tribunalul Constanța a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea reclamantei la plata sumelor cu care pârâtul a creditat societatea, iar prin încheierea din data de 5 noiembrie 2012 s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere reconvențională având ca obiect retragerea pârâtului-reconvenient A. din funcția de administrator la societatea C.

Prin încheierea nr. 1039 din 5 iunie 2013 a Tribunalului Constanța s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitorului C., s-a desemnat în calitate de lichidator judiciar E., menționându-se că în conformitate cu disp. art. 47 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 deschiderea procedurii antrenează dizolvarea societății și ridică debitoarei dreptul de administrare.

La data de 16 septembrie 2013, reclamanta B. a modificat obiectul acțiunii, precizând că este întemeiată pe dispozițiile art. 974 C.civ. și art. 969 și următoarele C. civ.

Prin acțiunea modificată, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul-reconvenient A.: constatarea calității reclamantei de creditor al societății falite C. și obligarea pârâtului-reconvenient A. la plata către societatea debitoare a sumelor datorate acesteia ca efect al faptelor ilicite săvârșite în calitate de administrator și asociat al acesteia.

S-a susținut că primul capăt de cerere nu tinde la realizarea creanței sale față de societate, ci doar la justificarea calității procesuale active, iar creanța este cea care se va constata de judecătorul sindic în cadrul dosarului având ca obiect contestația reclamantei din prezenta cauză, B., îndreptată împotriva măsurii de înlăturare de la masa credală a societății debitoare.

Cu privire la capătul doi de cerere, s-a precizat că sumele pe care solicită ca pârâtul să fie obligat a le plăti societății sunt în valoare de 24.413 lei și 113.913 euro, sume rezultate din raportul de expertiză contabilă, ca prejudicii înregistrate de societatea C.

Prin încheierea din data de 2 iunie 2014, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității acțiunii astfel cum a fost modificată, a admis excepția lipsei de interes a pârâtului A. în promovarea cererii reconvenționale și a dispus suspendarea judecății cauzei până ce hotărârea ce se va pronunța în pricina înregistrată sub nr. x/x/2013/a2 pe rolul Tribunalului Constanța va deveni definitivă.

Pârâtul A. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiilor art. 20 lit. e  din Legea nr. 85/2006, apreciind că promovarea acțiunilor în recuperarea creanțelor debitoarei C. sunt exclusiv atributul administratorului/lichidatorului judiciar.

Legea nr. 85/2006 reglementează în dispozițiile art. 138 – art. 142 răspunderea patrimonială a persoanelor care au cauzat prin faptele lor starea de insolvență a societății debitoare pentru prejudiciile cauzate prin actele sale patrimoniului societății, constatând că administratorul nu răspunde decât față de societate, deoarece actele reprezentantului angajează societatea, iar faptele ilicite imputate pârâtului din prezenta cauză trebuie analizate din perspectiva faptelor a căror săvârșire poate antrena răspunderea prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței.

Prin urmare, acțiunea exercitată pe calea dreptului comun, în afara cadrului special stabilit de Legea nr. 85/2014, formulată de creditori împotriva administratorului societății aflate în insolvență, chiar în numele societății, este inadmisibilă, de vreme ce legea prevede expres și exclusiv o altă cale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B., care a criticat soluția instanței de fond susținând încălcarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității, iar pe de altă parte, faptul că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu sunt incidente pentru că în cauză nu va exista niciun pasiv rămas neacoperit la finele procedurii.

Prin decizia civilă nr. 427 din 3 iulie 2017, Curtea de Apel Constanța – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă B. împotriva sentinței civile nr. 2221 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Chestiunea admisibilității acțiunii modificate a reclamantei a fost discutată din perspectiva intervenirii insolvenței societății C. și a prevederilor Legii nr. 85/2006, prin raportare la dispozițiile legale care reglementează atribuțiile administratorului/lichidatorului judiciar pentru recuperarea creanțelor debitoarei în insolvență sau pentru repararea prejudiciilor suferite de aceasta.

Reclamanta B., asociat al societății C., aflată în prezent în insolvență, are calitatea de creditor înscris în tabelul creanțelor societății și urmărește, prin demersul procesual de față, să acopere prejudiciul suferit de societate prin faptele ilicite săvârșite de pârâtul A., în funcția acestuia de administrator și în calitatea de asociat al acestuia.

Sunt susținute astfel dispozițiile legale care reglementează acțiunea oblică, respectiv prevederile art. 974 C. civ., potrivit cărora: „creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”.

O astfel de acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 974 C. civ., reprezintă cadrul general al dreptului recunoscut creditorului pentru pasivitatea debitorului său în a acționa în justiție, temeiul de drept devenind inaplicabil în cazul în care există un cadru legal special, în cazul de față cel instituit prin Legea nr. 85/2006.

Fiind vorba despre repararea prejudiciului suferit de societatea în faliment prin faptele ilicite imputate celui care a avut calitatea de administrator al societății, reclamanta nu se poate prevala de dispozițiile generale cuprinse în art. 974 C. civ. și nu poate alege o cale procesuală paralelă celei expres stabilite prin legea specială, motivat de faptul că are calitatea de creditor al societății și că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 nu reprezintă un remediu procesual real pentru că dreptul de creanță i-a fost recunoscut târziu, iar societatea nu va avea un pasiv care să fie acoperit.

Pârâtul nu poate fi tratat ca orice alt terț care a prejudiciat societatea care stă în pasivitate, atâta vreme cât acesta a îndeplinit funcția de administrator al societății, iar faptele ilicite care îi sunt imputate au fost săvârșite în exercitarea acestui mandat, prevederile Legii nr. 31/1990 și cele ale Legii nr. 85/2006 constituind cadrul special aplicabil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta B. criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Punerea în discuția părților a unei excepții întemeiată pe un anume temei de drept și soluționarea acesteia pe un alt temei de drept, niciodată pus în discuția părților are legătură cu principiile dreptului la apărare și al contradictorialității, are legătură cu respectarea principiului oralității și cu privarea recurentei de un grad de jurisdicție.

Instanța de apel, anulând hotărârea apelată pentru critica reținută drept „reală” putea invoca și soluționa inadmisibilitatea în raport de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Critica de nelegalitate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 149 din Legea nr. 85/2006 prevăd expres că aceasta se completează cu dispozițiile C. civ.

Instanța de apel reține că C. este supusă procedurii insolvenței și, în raport de această situație, aplicabilitatea exclusivă a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, fără a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile cumulativ impuse de dispozițiile art. 138.

În concluzie, nimeni nu poate respinge acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 974 C. civ.

de plano

, strict în raport de faptul că societatea este supusă procedurii insolvenței.

Constatarea instanței de apel că angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului A. nu se putea realiza decât de către judecătorul sindic se rezolva simplu, prin analiza competenței funcționale de soluționare a cauzei.

Criticile se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Hotărârea recurată este criticabilă sub aspectul soluționării acesteia fără cercetarea fondului, în condițiile art. 312 alin. 3 C. proc. civ.

În cauză, intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Prin această întâmpinare, intimatul a invocat excepția lipsei de interes în formularea recursului din perspectiva pierderii de către recurentă a calității de creditor al debitoarei C. În prezent, creanța recurentei în sumă de 524.896,06 lei astfel cum aceasta a fost înscrisă în tabelul creditorilor  C. a fost integral încasată.

Înalta Curte apreciază această excepție ca fiind o apărare de fond ce nu poate fi primită, câtă vreme recurenta-reclamantă prin criticile aduse deciziei urmărește casarea acesteia și soluționarea pe fond a cauzei, considerând că este admisibilă cererea introductivă întemeiată pe dispozițiile C. civ. Așa fiind, recurenta-reclamantă are interes în formularea prezentului recurs.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În cauză nu s-au încălcat principiile dreptului la apărare și nici al contradictorialității și al oralității.

Dreptul la apărare reprezintă un principiu constituțional, fiind consacrat în art. 24 din Constituția României, potrivit căruia dreptul la apărare este garantat, iar în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Conținutul dreptului părții la apărare în cadrul procesului civil este dat de posibilitatea de a lua cunoștință de cuprinsul dosarului, consultându-l în cadrul arhivei sau în sala de ședință, de posibilitatea de a propune probe și a face apărări, de a-și prezenta susținerile în scris și oral și de a exercita căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

În ceea ce privește oralitatea, aceasta se referă la dezbateri, indiferent dacă este vorba despre dezbaterile asupra fondului cauzei sau despre dezbaterile asupra oricărei chestiuni de fapt sau de drept supuse discuției părților.

Critica potrivit cu care recurentei nu i s-a respectat dreptul la apărare nu poate fi primită.

Astfel, excepția inadmisibilității a fost invocată cu privire la calea aleasă de recurentă în valorificarea pretențiilor sale, motivat de faptul că nu se poate folosi calea prevăzută de dreptul comun, câtă vreme, legea specială, Legea nr. 85/2006 prevede o altă cale de urmat. Caracterul derogatoriu al legii speciale de la dreptul comun are ca finalitate constatarea inadmisibilității acțiunii oblice care are ca scop reîntregirea probatoriului debitoarei, câtă vreme debitoarea se află în procedura insolvenței. Aceste argumente au fost invocate atât în cadrul dezbaterilor din ședința publică, dar și în notele scrise depuse la dosar.

Așa fiind, nu a fost încălcat principiul contradictorialității, astfel cum susține recurenta.

Instanța de apel s-a pronunțat asupra excepției astfel cum a fost invocată, nefiind încălcat dreptul la apărare al părților. S-a reținut în mod corect că: „dezlegarea dată de prima instanță excepției inadmisibilității acțiunii în raport de incidența în cauză a prevederilor legii speciale a insolvenței este corectă, acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată și modificată fiind inadmisibilă”.

Instanța de apel nu a fost învestită cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că aceasta nu avea cum să analizeze dacă sunt întrunite cerințele acestor dispoziții legale. Competența unei astfel de acțiuni aparține judecătorului sindic.

Nu se putea pune problema competenței instanței de drept comun atâta timp cât acțiunea recurentei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 974 C. civ. privind acțiunea oblică.

Așadar, soluția instanței de apel este legală, câtă vreme acțiunea exercitată pe calea dreptului comun, în afara cadrului special stabilit de Legea nr. 85/2006, formulată de creditori împotriva administratorului societății aflate în insolvență, chiar în numele societății, este inadmisibilă, legea specială dispunând expres și exclusiv o altă cale.

Față de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.