ÎCCJ, decizie (scj.ro #160934)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865. Invocarea excepției de neconvenționalitate a acestor dispoziții legale. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: revizuire

hotărâre penală

latura civilă a procesului penal

autoritate de lucru judecat

excepția de neconvenționalitate

C. proc. civ. din 1865, art. 322 pct. 7

Legea nr. 85/2006, art. 96 alin. (1)

C. proc. pen. din 1968, art. 14

Principiul securității juridice exprimă, în esență, necesitatea unei protecții a cetățenilor împotriva unei insecurități pe care chiar dreptul o creează sau doar riscă să o creeze, una dintre obligațiile care decurg din respectarea acestui principiu fiind respectarea regulii „res judicata”. Astfel, soluția definitivă a unei instanțe judecătorești nu poate fi repusă în discuție ulterior, iar procesul soluționat definitiv nu mai poate fi redeschis pentru a se proceda la o nouă examinare a cauzei.

Posibilitatea exercitării și examinării efective a căii de atac a revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reprezintă o garanție în plus, în sensul corectării unei posibile erori judiciare, determinate de nerespectarea regulii privind „res judicata”, în concordanță cu imperativele dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, faptul că motivele invocate nu se încadrează în condițiile prevăzute de legiuitor pentru admiterea revizuirii nu poate constitui un argument în sensul unei neconvenționalități a textului legal al art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2107 din 19 noiembrie 2019

Notă

: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

Pin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă la 4 octombrie 2016 sub dosar nr. x/2/2015, revizuenții A. S.P.R.L. prin lichidator C.I.I. B. și C. au solicitat retractarea sentinței penale nr. 662/F din 11 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală în dosarul nr. x/2/2012, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aceasta fiind potrivnică sentinței nr. 7482 din 24 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a comercială.

Revizuenții motivează că sunt îndeplinite condițiile revizuirii, întrucât hotărârea a cărei anulare se solicită a fost pronunțată asupra fondului procesului penal, respectiv pe latura civilă, hotărârile definitive sunt potrivnice și cea de-a doua hotărâre definitivă încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv a sentinței nr. 7482 din 24 noiembrie 2010, confirmată prin decizia comercială nr. 1037 R din 10 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, atât în ceea ce privește dispozitivul acesteia, cât și considerentele sale.

Potrivit revizuenților, ambele procese au fost soluționate pe baza aceleiași situații factuale, însă instanța penală care a pronunțat hotărârea supusă căii extraordinare de atac a dat o altă interpretare și a nesocotit cele stabilite cu autoritate de lucru judecat de către judecătorul sindic.

În timp ce prima hotărâre civilă definitivă statuează că trebuie achitată creditoarei D. suma de 21.066.905,50 lei, din care 14.044.604 lei în semestrul al III-lea al perioadei de reorganizare, iar suma de 7.022.301,83 lei în semestrul al VI-lea al perioadei de reorganizare, în baza căreia s-a achitat suma de 14.044.603,67 lei, planul de reorganizare și plata efectuată nu au fost desființate prin hotărâre definitivă penală.

Cu toate acestea, revizuenții au fost obligați, în solidar cu ceilalți inculpați, la plata sumei de 20.475.578,18 lei către E. SA, ca urmare a faptului că a fost admisă creanța acestei creditoare în tabel ca pură și simplă.

În aprecierea revizuenților, reexaminarea cauzei efectuată în cadrul dosarului penal a reprezentat un veritabil apel deghizat împotriva soluției definitive pronunțate de instanța civilă, în condițiile în care nu s-a formulat nicio contestație în legătură cu plata sumei de 21.066.905,5 lei către creditoarea D., nici după soluționarea recursului împotriva sentinței de confirmare a planului de reorganizare și nici până la plata la 5 septembrie 2011, a sumei de 14.044.603,67 lei.

În opinia revizuenților, se aduce atingere securității juridice și se încalcă jurisprudența CEDO prin repunerea în discuție a concluziilor asupra creanței pure și simple de către Parchet, la 3 ani după admiterea în tabelul de creanțe și la 2 ani de la confirmarea planului de reorganizare și efectuarea primei tranșe din plată.

Revizuenții invocă și necesitatea aplicării prioritare a art. 6 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului și a art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, a art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind principiul securității juridice, așa cum a fost statuat prin jurisprudența CEDO și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu consecința soluționării cauzei în virtutea acestor acte normative, urmând a fi înlăturate dispozițiile privind revizuirea din Codul de procedură civilă cuprinse în art. 322 pct.7.

Prin încheierea nr. 1570 din 22 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Secției a II-a civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă sub nr. x/2/2015*.

Prin încheierea din 14 februarie 2017 a fost dispusă suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea sesizării Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă și a art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, respinse prin decizia nr. 195/2019 a instanței de contencios constituțional.

Analizând revizuirea în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte a respins-o, pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, sub aspectul admisibilității, se reține că revizuirea vizează o decizie a instanței penale care a evocat fondul în privința laturii civile a procesului penal.

Cererea de revizuire a fost formulată în condițiile art. 452 alin. 2 C. proc. pen., potrivit cu care revizuirea hotărârii judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.

Revizuenții și-au întemeiat calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, susținând că sentința penală nr. 662/F din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel București, Secția I penală ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 7482 din 24 noiembrie 2010, definitivă prin decizia comercială nr. 1037 R din 10 iunie 2011 a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială.

Astfel, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Pentru această ipoteză legală trebuie îndeplinite următoarele condiții cumulative: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii formulate în același litigiu, presupune existența unei triple identități de părți, obiect și cauză, hotărârile respective să fi fost pronunțate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces să nu fi fost invocată excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Dintre aceste cerințe nu sunt îndeplinite nici cea referitoare la identitatea de părți, obiect și cauză și nici condiția privind neinvocarea în al doilea litigiu a autorității de lucru judecat.

Prin prima hotărâre, respectiv sentința nr. 7482 din 24 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a comercială, definitivă prin decizia comercială nr. 1037 R din 10 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, judecătorul sindic a infirmat planul de reorganizare propus de societatea debitoare aflată în procedura insolvenței E. SA.

Prin hotărârea supusă revizuirii, sentința penală nr. 662 F din 11 decembrie 2013 a Curții de Apel București, Secția I penală, au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, inculpații A. SPRL, C., F. și G., iar în baza art. 14 C. proc. pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă E. SA și au fost obligați revizuenții, alături de ceilalți inculpați, la plata în solidar către partea civilă E. SA a sumei de 20.475,578,18 lei.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., au fost desființate parțial următoarele înscrisuri: completarea la tabelul preliminar cuprinzând creanțele înregistrate împotriva averii debitoarei E. SA, tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei E. SA și lista creditorilor prevăzută de art. 96 alin.1 din Legea nr. 85/2006 a E. SA, în sensul înlăturării din înscrisuri a creanței aparținând creditoarei D.

Hotărârea supusă revizuirii asupra laturii sale civile a fost pronunțată într-un proces penal, în cadrul căruia s-a reținut în sarcina revizuenților înscrierea în cadrul procedurii de reorganizare judiciară a debitoarei E. SA în tabelul preliminar a unei creanțe ca o creanță pură și simplă, deși aceasta era afectată de o condiție suspensivă neîndeplinită, ceea ce a avut drept consecință plata către creditoarea D. a unei tranșe de peste 3 milioane Euro (14.044.603 lei) la data de 5 septembrie 2011.

Instanța penală a reținut că prejudiciul cauzat prin plata parțială a acestei creanțe s-a produs în patrimoniul societății debitoare aflate în reorganizare, care a achitat o sumă de bani nedatorată și care a fost vătămată prin faptele inculpaților, chiar dacă includerea în tabelul creanțelor s-a făcut în principal în frauda creditorilor.

Autoritatea de lucru judecat constituie un efect esențial al hotărârii judecătorești care determină stingerea litigiului, astfel încât să nu mai poată fi readus în fața instanței ulterior, într-un proces care ar avea legătură cu ceea ce s-a tranșat jurisdicțional.

Art. 1201 C. civ. de la 1864 prevede că o persoană nu poate sta într-o nouă judecată în aceeași calitate, ca titulară a acelorași drepturi și obligații dintr-un raport juridic dedus judecății.

Dacă prin prima hotărâre definitivă pronunțată în procedura insolvenței, judecătorul sindic a procedat la confirmarea planului de reorganizare al debitoarei E. SA, prin sentința penală supusă revizuirii s-a soluționat acțiunea civilă alăturată celei de natură penală, stabilindu-se despăgubirile datorate de revizuenți și de ceilalți inculpați debitoarei E. SA, nefiind îndeplinite niciuna dintre condițiile privind tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În același timp, dispozitivele celor două hotărâri nu sunt în situația de a nu se putea concilia, prin hotărârea penală nefiind luată nicio măsură cu privire la planul de reorganizare.

Susținerile revizuenților că s-ar fi reținut de către judecătorul sindic, prin considerente cu autoritate de lucru judecat, natura creanțelor și ordinea de prioritate, sunt lipsite de fundament, din moment ce acestea se stabilesc cu caracter definitiv în etapele premergătoare ale procedurii de insolvență, odată cu înscrierea în tabelul preliminar și în tabelul definitiv al creditorilor.

Statuările jurisprudențiale ale judecătorului sindic se limitează la obiectul învestirii sale, respectiv confirmarea planului de reorganizare a societății aflate în procedura insolvenței sub aspectul condițiilor de legalitate, a aprecierii șanselor de redresare a societății debitoare și a validării programului de plăți a creanțelor, astfel cum au fost înscrise în tabel, nefiind, în mod evident, analizată ca atare activitatea administratorului judiciar sub aspectul unei eventuale răspunderi față de debitoare.

În același timp, instanța penală, prin considerentele hotărârii a cărei revizuire se solicită, reține că: „planul de reorganizare, programul de plăți și calificarea creanței D., lista creditorilor reprezintă chestiuni prealabile în procesul penal, potrivit art. 44 C.p., stabilite cu autoritate de lucru judecat în fața instanței penale prin hotărârea pronunțată de judecătorul sindic. Însă, această apărare nu poate fi reținută, confirmarea de către judecătorul sindic a actelor emise în cursul procedurii insolvenței nu poate fi privită ca o chestiune prealabilă ce are autoritate de lucru judecat și care exclude supunerea actelor respective cenzurii instanței penale”.

Prin urmare autoritatea lucrului judecat a hotărârii pronunțate de judecătorul sindic, în sensul confirmării planului de reorganizare, a fost invocată și instanța penală a analizat această apărare, soluția fiind confirmată în controlul judiciar efectuat prin decizia penală nr. 248/A din 2 iulie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

În consecință, instanța de revizuire învestită cu soluționarea cererii întemeiate pe art. 322 pct.7 C. proc. civ. nu ar putea încălca, la rândul său, autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită în cauză și aceeași apărare nu mai poate fi, deci, reiterată, pe calea revizuirii.

Potrivit art. 453 alin. 2 C. proc. pen., revizuirea cerută instanței civile nu poate viza decât latura civilă a cauzei.

Latura civilă în procesul penal vizează acordarea daunelor suferite de persoana vătămată (în speță intimata-debitoare în insolvență E. SA), urmare a săvârșirii unei infracțiuni.

Or, în cuprinsul cererii de revizuire s-au formulat motive care doar aparent și indirect privesc latura civilă, în realitate criticile concentrându-se asupra modului în care instanța a soluționat latura penală, relevant în acest sens fiind și exemplul selectat din jurisprudența CEDO în argumentarea căii de atac, respectiv Hotărârea din 21 octombrie 2014, pronunțată în Cauza

Lungu și alții împotriva României

. În această hotărâre se reține că „derularea simultan și în paralel a două proceduri independente pentru aceleași fapte care a determinat secția penală a curții de apel să ajungă la o nouă apreciere a faptei respective, radical opusă hotărârii anterioare a secției comerciale a aceleiași curți de apel, a adus atingere prejudiciului securității juridice (mutatis mutandis, Cauza

Siegle

)”.

Dispozițiile legale menționate fiind de strictă interpretare și aplicare, motivele care nu privesc latura civilă, ci modul în care instanța penală a analizat situația de fapt în cadrul acțiunii penale, respectiv clauzele contractului de licență-invenție nr. 634 din 30 iulie 2007 - temeiul declarației de creanță înscrise fraudulos în tabelul creditorilor - excedează limitele învestirii instanței civile și nu pot forma obiectul analizei Înaltei Curți.

Revizuenții invocă excepția de neconvenționalitate, respectiv prevalența textelor din Convenția europeană a drepturilor omului, drept rațiune pentru înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 327 pct. 7 C. proc. civ., considerate a intra în conflict cu normele din Convenție, care nu poate fi reținută, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 din Constituție, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu pactele și tratatele la care România este parte, iar în caz de neconcordanță între pactele și tratatele prevăzute la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legăturile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Principiul securității juridice invocat de revizuenți în argumentarea revizuirii, exprimă, în esență, necesitatea unei protecții a cetățenilor împotriva unei insecurități pe care chiar dreptul o creează sau doar riscă să o creeze.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că acest principiu face parte din ordinea juridică europeană și trebuie respectat de statele membre atunci când acestea își exercită prerogativele conferite de directivele europene și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa în mod constant importanța respectării principiului securității juridice, inerent în mod necesar atât dreptului Convenției, cât și dreptului Uniunii Europene.

Una dintre obligațiile care decurg din respectarea acestui principiu este respectarea regulii „

res judicata

”. Astfel, soluția definitivă a unei instanțe judecătorești nu poate fi repusă în discuție ulterior, iar procesul soluționat definitiv nu mai poate fi redeschis pentru a se proceda la o nouă examinare a cauzei.

Revizuenții reclamă încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană și solicită soluționarea revizuirii prin aplicarea în mod direct a prevederilor Convenției CEDO, înlăturându-se dispozițiile din Codul de procedură civilă în materia revizuirii, care nu ar fi în concordanță cu Convenția, potrivit prevederilor art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa (e.g. Cauza

Dumitru

Popescu

contra

României

- Hotărârea din 26 aprilie 2007) că „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, aspect care implică pentru judecătorul național obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională”.

Revizuirea hotărârii pronunțate asupra laturii civile în procesul penal este exercitată, potrivit dispozițiilor din Codul de procedură civilă, în cazurile strict și limitativ prevăzute de legiuitor, având caracterul unei căi extraordinare de atac.

Revizuenții nu au fost împiedicați de a apela la instanța judecătorească, de a-și promova calea extraordinară de atac prevăzută de lege și de a se prevala de garanțiile procesuale care caracterizează un proces echitabil.

Posibilitatea exercitării și examinării efective a căii de atac întemeiate de revizuenți pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reprezintă o garanție în plus, în sensul corectării unei posibile erori judiciare, determinate de nerespectarea regulii privind „

res judicata

”, în concordanță cu imperativele dreptului la un proces echitabil. Faptul că motivele invocate în cauză nu se încadrează în condițiile prevăzute de legiuitor pentru admiterea revizuirii nu poate constitui un argument în sensul unei neconvenționalități a textului legal antereferit.

„Securitatea juridică presupune respectarea principiului autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârii judecătorești. În temeiul acestui principiu nicio parte nu este autorizată să solicite revizuirea unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre în ceea ce o privește. (…) Controlul nu trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra temei nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase o impun”, (în acest sens, a se vedea Cauza

SC

Aectra

Agrochemicals

SA

și

Munteanu

contra

României

- Hotărârea din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 605 din 23 august 2012).

Prin reglementarea cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia.

În cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile mai sus relevate, astfel încât, Înalta Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a respins cererea de revizuire.