ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3016/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 8 noiembrie 1996, reclamanta, B.A.

SA, sucursala județeană Timiș, a chemat în judecată, în fața Tribunalului Timiș,

pârâții SC R.T. SRL, I.V., I.F., B.L., B.Gh., M.E. și M.I., solicitând

obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 13.812.000 lei, reprezentând

dobânzi, la 31 decembrie 1995, pentru credite pe termen scurt, nerambursate.

Prin precizări ulterioare de

acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de

754.147.835 lei, din care 50.000.000 lei credit, diferența constând în dobânzi

și penalități, urmare a faptului că executarea silită asupra imobilului

părților M.I. și M.E. pentru suma de 50.000.000 lei, a fost anulată, iar banca

reclamantă a restituit adjudecatarului acelui imobil suma încasată.

Tribunalul Timiș, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 1590/PI, pronunțată la 17 octombrie 2000, în dosarul nr.

5506/COM/1996, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâții să

plătească, în solidar, reclamantei suma de 50.000.000 lei credit nerestituit și

645.572.281 lei dobânzi aferente și penalități.

Celelalte pretenții ale reclamantei

au fost respinse.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, prin contractul de credit nr. 2430 din 15

aprilie 1993, pârâtei SC R.T. SRL i-a fost acordat un credit de 50.000.000 lei,

pe termen de 1 an.

Pârâții, persoane fizice, au

garantat contractul de credit, semnând, la rândul lor, contracte de garanție

imobiliară.

Cum societatea debitoare nu și-a

respectat integral obligațiile de rambursare a creditului, reclamanta a

procedat la executarea silită asupra imobilelor debitorilor B.L. și B.G. și a

debitorilor M.E. și M.I.

Cu privire la imobilul, proprietatea

pârâților M., s-a revenit la situația anterioară executării silite.

Sentința pronunțată de tribunal a

fost atacată cu apel de pârâții SC R.T. SRL, I.V., I.F., M.E. și M.I.

În baza unui raport de expertiză

contabilă, întocmit în cursul judecării apelului, instanța de apel, prin

decizia civilă nr. 842, pronunțată la 1 noiembrie 2001, în dosarul nr. 239/COM/2001,

a admis apelul pârâților, a modificat sentința atacată, în sensul că a obligat

pârâții, în solidar, la plata sumei de 40.000.000 lei credit restant și la

159.348.333 lei dobânzi bancare datorate pentru perioada 4 iulie 1996 - 31

martie 2001.

Cheltuielile de judecată au fost compensate.

Decizia pronunțată de instanța de

apel a fost atacată cu recurs de ambele părți.

Pârâții-recurenți, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., critică decizia, sub aspectul

cuantumului creanței, pentru că instanța de apel nu a avut în vedere cele două

suplimente la raportul de expertiză întocmit în apel și nici nu a motivat în

vreun fel înlăturarea acestora, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Mai susțin recurenții-pârâți că

vânzarea celor două imobile, prin licitație, s-a făcut la prețuri inferioare

celor la care au fost evaluate, iar suplimentul de expertiză precizează că,

dacă imobilele ar fi fost vândute la valoarea reală, creanța neachitată ar fi

fost mai mică.

Decizia instanței de apel mai este

criticată de recurenții-pârâți și pentru compensarea cheltuielilor de judecată

în apel.

La rândul său, reclamanta, B.A.R. SA

Timișoara, critică decizia, susținând că instanța de apel a avut în vedere

afirmațiile tendențioase, neprobate, ale părților, care sunt debitori solidari,

iar giranții, prin semnarea contractului de garanție, și-au dat acordul ca, în

cazul neachitării creditului primit de către debitorul principal, banca să se

îndestuleze, prin vânzarea bunurilor aduse în garanție.

În susținerea acestor motive, sunt

invocate dispozițiile art. 1663, 1664 și 1652 C. civ.

Ca motive de recurs, reclamanta a

invocat dispozițiile art. 299 C. proc. civ., art. 969, 1652 și următorii C.

civ.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat și urmează să fie respins.

Fără a încadra motivele recursului

în prevederile art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în fapt,

că instanța de apel a redus greșit cuantumul sumei acordate. Din examinarea

actelor și lucrărilor aflate în dosar, se constată că reclamanta, deși, la 11

octombrie 2001, a solicitat acordarea unui termen pentru studierea raportului

de expertiză, nu a formulat nici o obiecție; iar la termenul următor, 25

noiembrie 2001, a depus concluzii scrise, fără referiri critice la raportul de

expertiză.

Cum instanța de apel a avut în

vedere corect concluziile necontestate ale raportului de expertiză, iar contrar

afirmațiilor recurentei-reclamante, pârâții au fost obligați la plata în

solidar, rezultă că nici una din criticile formulate nu se încadrează în

prevederile art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1)

din același cod, recursul reclamantei, va fi respins ca nefondat.

Nici recursul declarat de pârâți, nu

este fondat.

Cuantumul sumei datorate cu titlul

de credit restant și dobânzi, pentru perioada 4 iulie 1996 - 31 martie 2001, a

fost corect stabilit pe baza raportului de expertiză, iar suplimentele de

expertiză, întocmite la cererea lor, nu erau de natură să schimbe situația

reală a creanței și a obligațiilor contractuale ale pârâților-debitori, iar

valoarea cu care imobilele ipotecate în baza contractului de credit au fost

vândute prin licitație, nu poate face obiectul discuțiilor în cauza de față,

deoarece licitația s-a desfășurat cu respectarea procedurii prevăzută de art. 509

și urm. C. proc. civ., iar contestarea acesteia este posibilă numai în

condițiile art. 399 și urm. C. proc. civ., nu pe cale incidentă.

Cu privire la compensarea

cheltuielilor de judecată, se constată că instanța de apel a aplicat corect

dispozițiile art. 276 C. proc. civ., deoarece, admițând apelul pârâților, a

procedat la rejudecarea cauzei în fond, situație în care cheltuielile efectuate

de reclamantă în primă instanță puteau fi compensate cu cheltuielile efectuate

de pârâți în apel, în raport cu cuantumul pretențiilor admise fiecăreia din

părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâții SC R.T. SRL Timișoara, I.F., I.V., M.E. și M.I. și de reclamanta R.B. SA,

sucursala Timiș, împotriva deciziei nr. 842 din 1 noiembrie 2001 a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 11 iunie 2003.