ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3016/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 8 noiembrie 1996, reclamanta, B.A. SA, sucursala județeană Timiș, a chemat în judecată, în fața Tribunalului Timiș, pârâții SC R.T. SRL, I.V., I.F., B.L., B.Gh., M.E. și M.I., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 13.812.000 lei, reprezentând dobânzi, la 31 decembrie 1995, pentru credite pe termen scurt, nerambursate. Prin precizări ulterioare de acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 754.147.835 lei, din care 50.000.000 lei credit, diferența constând în dobânzi și penalități, urmare a faptului că executarea silită asupra imobilului părților M.I. și M.E.

pentru suma de 50.000.000 lei, a fost anulată, iar banca reclamantă a restituit adjudecatarului acelui imobil suma încasată. Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința civilă nr. 1590/PI, pronunțată la 17 octombrie 2000, în dosarul nr. 5506/COM/1996, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâții să plătească, în solidar, reclamantei suma de 50.000.000 lei credit nerestituit și 645.572.281 lei dobânzi aferente și penalități. Celelalte pretenții ale reclamantei au fost respinse. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin contractul de credit nr. 2430 din 15 aprilie 1993, pârâtei SC R.T. SRL i-a fost acordat un credit de 50.000.000 lei, pe termen de 1 an.

Pârâții, persoane fizice, au garantat contractul de credit, semnând, la rândul lor, contracte de garanție imobiliară. Cum societatea debitoare nu și-a respectat integral obligațiile de rambursare a creditului, reclamanta a procedat la executarea silită asupra imobilelor debitorilor B.L. și B.G. și a debitorilor M.E. și M.I. Cu privire la imobilul, proprietatea pârâților M., s-a revenit la situația anterioară executării silite. Sentința pronunțată de tribunal a fost atacată cu apel de pârâții SC R.T. SRL, I.V., I.F., M.E. și M.I.

În baza unui raport de expertiză contabilă, întocmit în cursul judecării apelului, instanța de apel, prin decizia civilă nr. 842, pronunțată la 1 noiembrie 2001, în dosarul nr. 239/COM/2001, a admis apelul pârâților, a modificat sentința atacată, în sensul că a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 40.000.000 lei credit restant și la 159.348.333 lei dobânzi bancare datorate pentru perioada 4 iulie 1996 - 31 martie 2001. Cheltuielile de judecată au fost compensate. Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs de ambele părți. Pârâții-recurenți, invocând dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., critică decizia, sub aspectul cuantumului creanței, pentru că instanța de apel nu a avut în vedere cele două suplimente la raportul de expertiză întocmit în apel și nici nu a motivat în vreun fel înlăturarea acestora, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Mai susțin recurenții-pârâți că vânzarea celor două imobile, prin licitație, s-a făcut la prețuri inferioare celor la care au fost evaluate, iar suplimentul de expertiză precizează că, dacă imobilele ar fi fost vândute la valoarea reală, creanța neachitată ar fi fost mai mică. Decizia instanței de apel mai este criticată de recurenții-pârâți și pentru compensarea cheltuielilor de judecată în apel. La rândul său, reclamanta, B.A.R. SA Timișoara, critică decizia, susținând că instanța de apel a avut în vedere afirmațiile tendențioase, neprobate, ale părților, care sunt debitori solidari, iar giranții, prin semnarea contractului de garanție, și-au dat acordul ca, în cazul neachitării creditului primit de către debitorul principal, banca să se îndestuleze, prin vânzarea bunurilor aduse în garanție.

În susținerea acestor motive, sunt invocate dispozițiile art. 1663, 1664 și 1652 C. civ. Ca motive de recurs, reclamanta a invocat dispozițiile art. 299 C. proc. civ., art. 969, 1652 și următorii C. civ. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat și urmează să fie respins. Fără a încadra motivele recursului în prevederile art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține, în fapt, că instanța de apel a redus greșit cuantumul sumei acordate. Din examinarea actelor și lucrărilor aflate în dosar, se constată că reclamanta, deși, la 11 octombrie 2001, a solicitat acordarea unui termen pentru studierea raportului de expertiză, nu a formulat nici o obiecție; iar la termenul următor, 25 noiembrie 2001, a depus concluzii scrise, fără referiri critice la raportul de expertiză.

Cum instanța de apel a avut în vedere corect concluziile necontestate ale raportului de expertiză, iar contrar afirmațiilor recurentei-reclamante, pârâții au fost obligați la plata în solidar, rezultă că nici una din criticile formulate nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) din același cod, recursul reclamantei, va fi respins ca nefondat. Nici recursul declarat de pârâți, nu este fondat.

Cuantumul sumei datorate cu titlul de credit restant și dobânzi, pentru perioada 4 iulie 1996 - 31 martie 2001, a fost corect stabilit pe baza raportului de expertiză, iar suplimentele de expertiză, întocmite la cererea lor, nu erau de natură să schimbe situația reală a creanței și a obligațiilor contractuale ale pârâților-debitori, iar valoarea cu care imobilele ipotecate în baza contractului de credit au fost vândute prin licitație, nu poate face obiectul discuțiilor în cauza de față, deoarece licitația s-a desfășurat cu respectarea procedurii prevăzută de art. 509 și urm. C. proc. civ., iar contestarea acesteia este posibilă numai în condițiile art. 399 și urm. C. proc. civ., nu pe cale incidentă.

Cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată, se constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 276 C. proc. civ., deoarece, admițând apelul pârâților, a procedat la rejudecarea cauzei în fond, situație în care cheltuielile efectuate de reclamantă în primă instanță puteau fi compensate cu cheltuielile efectuate de pârâți în apel, în raport cu cuantumul pretențiilor admise fiecăreia din părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții SC R.T. SRL Timișoara, I.F., I.V., M.E. și M.I. și de reclamanta R.B. SA, sucursala Timiș, împotriva deciziei nr. 842 din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2003.