ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3209/2003

Deliberând asupra recursurilor de față, Prin cererea înregistrată sub nr. 56 din 9 ianuarie 2001, reclamanta SC R.V.A. SA București, ca lichidator al B.SA, a solicitat obligarea în solidar a pârâților SC S. SRL, SC E.E. SRL, N.O.I. și N.O.E., la plata sumei de 50.000.000 lei, credit scadent și nerestituit, 219.242.310 lei dobânzi bancare calculate până la 30 septembrie 2000 și, în continuare, dobânda bancară până la achitarea creditului. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta SC S. SRL contractul de credit înregistrat sub nr. 165 din 1 martie 1995, acordându-i un împrumut de 50.000.000 lei, cu scadența la 20 noiembrie 1995. Creditul a fost garantat de către giranții SC E. E. SRL, N.O.I.

și N.O.E. Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 199 din 20 martie 2001, a admis acțiunea reclamantei, a obligat pe pârâta SC S. SRL să plătească suma de 50.000.000 lei, credit scadent nerestituit, 219.242.310 lei dobânzi bancare calculate până la 30 septembrie 2000 și în continuare până la achitarea creditului. Au fost obligați giranții SC E.E. SRL, N.O.I. și N.O.E. în solidar la 50.000.000 lei credit garantat și a fost respins capătul de cerere privind obligarea giranților în solidar și la plata dobânzilor, ca nefondat. S-a reținut că reclamanta și pârâta SC S. SRL au încheiat contractul de credit nr. 165/1995, pentru suma de 50.000.000 lei, cu scadența la 20 noiembrie 1995. Pârâta nu a restituit nici o sumă din credit, iar încercarea reclamantei de a executa garanția imobiliară a fost respinsă.

În contractele de garanție, încheiate cu ceilalți pârâți, aceștia nu s-au obligat să suporte și dobânzile, motiv pentru care au fost obligați solidar, numai la plata creditului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel giranții, persoane fizice, N.O,I, și N.O.E., susținând că, în mod greșit, au fost obligați în solidar la plata creditului, întrucât acțiunea era prescrisă, iar sentința civilă nr. 1055/1997 nu a întrerupt cursul prescripției. Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr. 473 din 5 iulie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentința și a respins acțiunea, ca prescrisă, cu privire la giranți. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a apreciat că termenul de prescripție se calculează de la data de 20 noiembrie 1995, or reclamanta a formulat acțiunea abia la 9 ianuarie 2001, cu mult după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și nici nu s-a dovedit întreruperea cursului prescripției. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta, cât și pârâta SC S. SRL. Reclamanta susține că soluția este greșită, întrucât, notificarea debitorului prin executorul judecătoresc este un act începător de executare, care întrerupe prescripția și o nouă prescripție a început abia de la 28 aprilie 1999. Pârâta susține că trebuiau extinse efectele hotărârii și asupra sa, deoarece, actele, îndeplinite numai de unii dintre reclamanți sau pârâți, folosesc și celorlalți or, în speță, este vorba de decăderea din dreptul la acțiune al reclamantei.

Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul reclamantei, acesta vizează aplicarea dispozițiilor referitoare la prescripție și, în special, întreruperea cursului prescripției. Instanța de apel a apreciat că reclamanta nu a dovedit întreruperea cursului prescripției, deoarece sentința civilă nr. 1055 din 21 mai 1997 a Judecătoriei Târgu Neamț nu se încadrează în prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Prin această sentință a fost respinsă contestația la executare, reținându-se că aceasta nu îndeplinește condițiile art. 399 și următorii C. proc. civ. Conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, astfel că urmează a fi menținută soluția instanței de apel și se va respinge recursul reclamantei.

Referitor la recursul pârâtei, se constată că acesta este neîntemeiat, întrucât dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. se referă la actele de procedură, în sensul strict, iar ipoteza legii este diferită decât cea în care se află pârâta. Astfel, dacă, prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții legale, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură, îndeplinite numai de unul din ei, sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură, folosesc și celorlalți. Se observă clar că sfera actelor la care se referă dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. este cea a actelor de procedură din cadrul unei cereri sau a unei căi de atac, dar nu, însăși, cererea de apel, pe care pârâta nu a depus-o.

Urmează a fi respins, ca nefondat, și recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursul declarat de pârâta SC S.V.N. împotriva deciziei nr. 473 din 5 iulie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, și recursul declarat de reclamanta SC R.V.A. SA și SC P.W.M.C. – lichidatori ai B. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2003.