ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3209/2003

Deliberând asupra recursurilor de

față,

Prin cererea înregistrată sub nr. 56

din 9 ianuarie 2001, reclamanta SC R.V.A. SA București, ca lichidator al B.SA,

a solicitat obligarea în solidar a pârâților SC S. SRL, SC E.E. SRL, N.O.I. și

N.O.E., la plata sumei de 50.000.000 lei, credit scadent și nerestituit,

219.242.310 lei dobânzi bancare calculate până la 30 septembrie 2000 și, în

continuare, dobânda bancară până la achitarea creditului.

Motivându-și acțiunea, reclamanta

arată că a încheiat cu pârâta SC S. SRL contractul de credit înregistrat sub

nr. 165 din 1 martie 1995, acordându-i un împrumut de 50.000.000 lei, cu

scadența la 20 noiembrie 1995.

Creditul a fost garantat de către

giranții SC E. E. SRL, N.O.I. și N.O.E.

Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 199 din 20 martie

2001, a admis acțiunea reclamantei, a obligat pe pârâta SC S. SRL să plătească

suma de 50.000.000 lei, credit scadent nerestituit, 219.242.310 lei dobânzi

bancare calculate până la 30 septembrie 2000 și în continuare până la achitarea

creditului.

Au fost obligați giranții SC E.E. SRL,

N.O.I. și N.O.E. în solidar la 50.000.000 lei credit garantat și a fost respins

capătul de cerere privind obligarea giranților în solidar și la plata

dobânzilor, ca nefondat.

S-a reținut că reclamanta și pârâta

SC S. SRL au încheiat contractul de credit nr. 165/1995, pentru suma de

50.000.000 lei, cu scadența la 20 noiembrie 1995.

Pârâta nu a restituit nici o sumă

din credit, iar încercarea reclamantei de a executa garanția imobiliară a fost

respinsă.

În contractele de garanție,

încheiate cu ceilalți pârâți, aceștia nu s-au obligat să suporte și dobânzile,

motiv pentru care au fost obligați solidar, numai la plata creditului.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel giranții, persoane fizice, N.O,I, și N.O.E., susținând că, în mod

greșit, au fost obligați în solidar la plata creditului, întrucât acțiunea era

prescrisă, iar sentința civilă nr. 1055/1997 nu a întrerupt cursul

prescripției.

Curtea de Apel Bacău, prin sentința

civilă nr. 473 din 5 iulie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentința

și a respins acțiunea, ca prescrisă, cu privire la giranți. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a apreciat că termenul de

prescripție se calculează de la data de 20 noiembrie 1995, or reclamanta a

formulat acțiunea abia la 9 ianuarie 2001, cu mult după împlinirea termenului

de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958

și nici nu s-a dovedit întreruperea cursului prescripției.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta, cât și pârâta SC S. SRL.

Reclamanta susține că soluția este

greșită, întrucât, notificarea debitorului prin executorul judecătoresc este un

act începător de executare, care întrerupe prescripția și o nouă prescripție a

început abia de la 28 aprilie 1999.

Pârâta susține că trebuiau extinse

efectele hotărârii și asupra sa, deoarece, actele, îndeplinite numai de unii

dintre reclamanți sau pârâți, folosesc și celorlalți or, în speță, este vorba

de decăderea din dreptul la acțiune al reclamantei.

Recursurile sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul

reclamantei, acesta vizează aplicarea dispozițiilor referitoare la prescripție

și, în special, întreruperea cursului prescripției.

Instanța de apel a apreciat că

reclamanta nu a dovedit întreruperea cursului prescripției, deoarece sentința

civilă nr. 1055 din 21 mai 1997 a Judecătoriei Târgu Neamț nu se încadrează în

prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Prin această sentință a fost

respinsă contestația la executare, reținându-se că aceasta nu îndeplinește

condițiile art. 399 și următorii C. proc. civ.

Conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958,

prescripția nu este întreruptă dacă cererea de chemare în judecată a fost

respinsă, astfel că urmează a fi menținută soluția instanței de apel și se va

respinge recursul reclamantei.

Referitor la recursul pârâtei, se constată

că acesta este neîntemeiat, întrucât dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc.

civ. se referă la actele de procedură, în sensul strict, iar ipoteza legii este

diferită decât cea în care se află pârâta.

Astfel, dacă, prin natura raportului

juridic sau în temeiul unei dispoziții legale, efectele hotărârii se întind

asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură, îndeplinite

numai de unul din ei, sau termenele încuviințate numai unora din ei pentru

îndeplinirea actelor de procedură, folosesc și celorlalți.

Se observă clar că sfera actelor la

care se referă dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. este cea a actelor

de procedură din cadrul unei cereri sau a unei căi de atac, dar nu, însăși,

cererea de apel, pe care pârâta nu a depus-o.

Urmează a fi respins, ca nefondat,

și recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul

declarat de pârâta SC S.V.N. împotriva deciziei nr. 473 din 5 iulie 2001 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, și

recursul declarat de reclamanta SC R.V.A. SA și SC P.W.M.C. – lichidatori ai B.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 27 iunie 2003.