ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3077/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC R.V.A. SA București a

chemat în judecată SC M.S. SRL Târgu Neamț, în calitate de debitoare, și A.Gh.V.,

M.L. și M.Gh., în calitate de giranți, pentru a fi obligați, în solidar, la

plata sumei de 77.682.977 lei, reprezentând credit bancar și dobânzi luate de

debitoare de la SC B.P. SA, în temeiul contractului nr. 42 din 19 ianuarie

1995.

Tribunalul Neamț, prin sentința

civilă nr. 1198 din 12 septembrie 2000, a respins acțiunea, ca nefondată,

reținându-se că restituirea creditului, acordat în baza contractului nr. 42/1995,

s-a făcut, și că, deși plata acestui credit s-a efectuat prin contractarea

altui împrumut, acesta nu a mai fost girat de nici o persoană și nu constituie

obiectul acțiunii de față.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de

Apel Bacău, care, prin decizia civilă nr. 588 din 4 octombrie 2001, a motivat

soluția prin aceea că fiecare din cele 2 contracte de credit încheiate de

societatea pârâtă produce obligații distincte și efecte independente, iar

încheierea celui de al doilea contract de credit, în scopul de a fi achitat

total sau parțial primul, nu are valoarea juridică a unei novații obiective,

întrucât nici obiectul și nici cauza juridică a raportului obligațional nu s-a

schimbat.

Se arată, de asemenea, că obligația

debitorului, născută din primul contract, s-a stins prin plată (sentința civilă

nr. 1425 din 9 mai 1999 Judecătoria Târgu Neamț, sentință rămasă definitivă și

irevocabilă) și nu prin efectul extinctiv al novației, ca urmare, nici noul

contract nu rezultă din primul, fiind unul separat, distinct, pentru o nouă

sumă de bani. Un ultim argument l-a constituit acela că stingerea creanței prin

plată s-a făcut anterior cesiunii, de SC B.P. SA către reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta SC R.V.A. SA, lichidator al SC B.P. SA, desemnată

prin încheierea din 15 februarie 2000, pronunțată de Tribunalul București, care,

fără să invoce vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a

expus situația de fapt, evidențiind scopul încheierii celui de al doilea

contract, care, în opinia recurentei, nu a fost analizat și interpretat în

condițiile art. 977 C. civ., pentru a se vedea care a fost intenția comună a

părților contractante, respectiv, acoperirea creditului restant.

Faptul că garanții, în acest al doilea

contract nr. 147 din 25 martie 1996, nu și-au mai materializat intenția de a o

garanta pe debitoare se explică prin calitatea pe care pârâta M.L. o îndeplinea

la data respectivă. Se consideră că cel de al doilea contract nu este de sine

stătător, cum a reținut instanța, ci accesoriu al primului contract nr. 42/1995,

și, în aceste condiții, acțiunea trebuia admisă.

Recursul este nefondat.

Deși nu s-a făcut nici o încadrare

în drept a recursului, așa cum recurenta era obligată, potrivit art. 304 C.

proc. civ., dezvoltarea recursului face posibilă, conform art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Chiar începutul recursului, privind

scoaterea din cauză a girantei M.L., face contradictorie susținerea din partea

finală a acestuia, în care se analizează calitatea lui M.L. de girant în cadrul

celui de al doilea contract de credit, ca urmare a funcției pe care o avea la

data respectivă.

Oricum, recurenta, acum, ca și în

apel, a cerut scoaterea din cauză a familiei M., întrucât, între timp, M.Gh. a

decedat, solicitând obligarea solidară a celorlalte pârâte.

Instanța de apel, menținând

hotărârea de fond, prin care s-a respins acțiunea împotriva tuturor pârâților,

nu avea de ce să se pronunțe special cu privire la M.L.

Solicitându-se scoaterea din cauză a

giranților M., practic, reclamanta și-a restrâns acțiunea exclusiv la

societatea debitoare, reprezentată prin administrator A.Gh.V., care nu are

calitatea de girant nici în contractul nr. 42/1995 și care nu a semnat nici

unul din contracte cu această mențiune.

Deși instanța de apel a motivat

decizia, invocând sentința civilă nr. 1425/1999, irevocabilă, și neoperarea în

cauză a novației, ca mod de stingere a obligației (art. 1128 C. civ.) recurenta

nu critică în drept aceste argumente, nici nu le enunță, ci invocă neaplicarea

dispozițiilor art. 977 C. civ.

Or, în speță, efectul interpretării

contractului dintre părți nr. 147/1996 constă în operarea sau nu a novației, ca

mod de stingere al primului credit.

Cu alte cuvinte, interpretarea

contractului s-a făcut corect de instanță, dar conținutul acestuia și

modalitatea în care s-a stins plata din contractul nr. 42/1995 exclud apărarea

reclamantei.

Toate aceste motivări și probe, care

au fot menționate în decizia instanței de apel, nu sunt criticate în nici un

fel în recurs, iar precizarea făcută din nou de recurentă, că obiectul acțiunii

îl constituie contractul de credit nr. 42/1995, nu poate duce decât la

concluzia că obligația din acest contract fiind stinsă, cererea formulată nu se

justifică pentru acest contract.

Față de cele arătate, în cauză, nu

este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează a se

respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.V.A. SA București – lichidator al SC B.P. SA – B.G.C.P. SA

Piatra Neamț, împotriva deciziei nr. 588 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 17 iunie 2003.