ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3077/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R.V.A. SA București a chemat în judecată SC M.S. SRL Târgu Neamț, în calitate de debitoare, și A.Gh.V., M.L. și M.Gh., în calitate de giranți, pentru a fi obligați, în solidar, la plata sumei de 77.682.977 lei, reprezentând credit bancar și dobânzi luate de debitoare de la SC B.P. SA, în temeiul contractului nr. 42 din 19 ianuarie 1995. Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 1198 din 12 septembrie 2000, a respins acțiunea, ca nefondată, reținându-se că restituirea creditului, acordat în baza contractului nr. 42/1995, s-a făcut, și că, deși plata acestui credit s-a efectuat prin contractarea altui împrumut, acesta nu a mai fost girat de nici o persoană și nu constituie obiectul acțiunii de față.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Bacău, care, prin decizia civilă nr. 588 din 4 octombrie 2001, a motivat soluția prin aceea că fiecare din cele 2 contracte de credit încheiate de societatea pârâtă produce obligații distincte și efecte independente, iar încheierea celui de al doilea contract de credit, în scopul de a fi achitat total sau parțial primul, nu are valoarea juridică a unei novații obiective, întrucât nici obiectul și nici cauza juridică a raportului obligațional nu s-a schimbat. Se arată, de asemenea, că obligația debitorului, născută din primul contract, s-a stins prin plată (sentința civilă nr. 1425 din 9 mai 1999 Judecătoria Târgu Neamț, sentință rămasă definitivă și irevocabilă) și nu prin efectul extinctiv al novației, ca urmare, nici noul contract nu rezultă din primul, fiind unul separat, distinct, pentru o nouă sumă de bani.

Un ultim argument l-a constituit acela că stingerea creanței prin plată s-a făcut anterior cesiunii, de SC B.P. SA către reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R.V.A. SA, lichidator al SC B.P. SA, desemnată prin încheierea din 15 februarie 2000, pronunțată de Tribunalul București, care, fără să invoce vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a expus situația de fapt, evidențiind scopul încheierii celui de al doilea contract, care, în opinia recurentei, nu a fost analizat și interpretat în condițiile art. 977 C. civ., pentru a se vedea care a fost intenția comună a părților contractante, respectiv, acoperirea creditului restant. Faptul că garanții, în acest al doilea contract nr. 147 din 25 martie 1996, nu și-au mai materializat intenția de a o garanta pe debitoare se explică prin calitatea pe care pârâta M.L.

o îndeplinea la data respectivă. Se consideră că cel de al doilea contract nu este de sine stătător, cum a reținut instanța, ci accesoriu al primului contract nr. 42/1995, și, în aceste condiții, acțiunea trebuia admisă. Recursul este nefondat. Deși nu s-a făcut nici o încadrare în drept a recursului, așa cum recurenta era obligată, potrivit art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea recursului face posibilă, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Chiar începutul recursului, privind scoaterea din cauză a girantei M.L., face contradictorie susținerea din partea finală a acestuia, în care se analizează calitatea lui M.L. de girant în cadrul celui de al doilea contract de credit, ca urmare a funcției pe care o avea la data respectivă.

Oricum, recurenta, acum, ca și în apel, a cerut scoaterea din cauză a familiei M., întrucât, între timp, M.Gh. a decedat, solicitând obligarea solidară a celorlalte pârâte. Instanța de apel, menținând hotărârea de fond, prin care s-a respins acțiunea împotriva tuturor pârâților, nu avea de ce să se pronunțe special cu privire la M.L. Solicitându-se scoaterea din cauză a giranților M., practic, reclamanta și-a restrâns acțiunea exclusiv la societatea debitoare, reprezentată prin administrator A.Gh.V., care nu are calitatea de girant nici în contractul nr. 42/1995 și care nu a semnat nici unul din contracte cu această mențiune. Deși instanța de apel a motivat decizia, invocând sentința civilă nr. 1425/1999, irevocabilă, și neoperarea în cauză a novației, ca mod de stingere a obligației (art. 1128 C. civ.) recurenta nu critică în drept aceste argumente, nici nu le enunță, ci invocă neaplicarea dispozițiilor art. 977 C. civ.

Or, în speță, efectul interpretării contractului dintre părți nr. 147/1996 constă în operarea sau nu a novației, ca mod de stingere al primului credit. Cu alte cuvinte, interpretarea contractului s-a făcut corect de instanță, dar conținutul acestuia și modalitatea în care s-a stins plata din contractul nr. 42/1995 exclud apărarea reclamantei. Toate aceste motivări și probe, care au fot menționate în decizia instanței de apel, nu sunt criticate în nici un fel în recurs, iar precizarea făcută din nou de recurentă, că obiectul acțiunii îl constituie contractul de credit nr. 42/1995, nu poate duce decât la concluzia că obligația din acest contract fiind stinsă, cererea formulată nu se justifică pentru acest contract.

Față de cele arătate, în cauză, nu este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.V.A. SA București – lichidator al SC B.P. SA – B.G.C.P. SA Piatra Neamț, împotriva deciziei nr. 588 din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2003.