ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2363/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 486 din 20 martie 2004, Tribunalul Neamț, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.S. SRL Piatra Neamț, în contradictoriu cu SC A.A.O. SRL Moinești și B.C.R., sucursala Moinești și s-a dispus anularea contractului de garanție imobiliară autentificat la 10 aprilie 2002 la B.N.P. H.E. și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele: Între pârâtele B.C.R., sucursala Moinești și SC A.A.O.

SRL Moinești, a intervenit contractul de credit din 10 aprilie 2002, pentru suma de 3.150.000.000 lei ce urma să fie acordat și respectiv primită de împrumutată eșalonat prin decontarea documentelor de plată până cel târziu la data de 30 aprilie 2002, împrumut ce s-a acordat pe termen de 180 zile în scopul aprovizionării cu mărfuri în vederea comercializării și acoperirii cheltuielilor aferente acestora. Potrivit art. 22 și art. 23 din contract pârâta SC A.A.O. Moinești împrumutată, avea obligația să utilizeze creditul aprobat numai în scopul pentru care a fost acordat, iar pârâta B.C.R., sucursala Moinești, avea obligația și dreptul să verifice respectarea condițiilor în care s-a acordat creditul, iar în caz contrar să rezilieze de drept contractul de împrumut fără somație și fără trecerea unui termen.

Având în vedere aceste cauze speciale înserate în contractul de credit, reclamanta prin administratorul său S.V. a înțeles și a acceptat să încheie contractul de ipotecă convențională de rang I autentificat la 10 aprilie 2002, asupra unor bunuri imobile din proprietatea sa (construcții, teren aferent). Așa cum rezultă din înscrisurile dosarului și din raportul de expertiză contabilă, atât pârâta B.C.R., sucursala Moinești (banca împrumutător) cât și pârâta SC A.A.O. SRL Moinești (societatea comercială împrumutată) prin conivență, nu au respectat clauzele pe care de comun acord și le-a stabilit cu acesta în dauna vădită a reclamantei garantei ipotecare. Astfel, suma de 3.150.000.000 lei nu a fost acordată de bancă așa cum se prevede în art. 5 din contractul de creditare din 10 aprilie 2002, în mod eșalonat prin decontarea documentelor de plată ci a fost virată integral pe la 16 aprilie 2002, pârâta SC A.A.O.

SRL Moinești și în aceeași zi aceasta a virat-o la SC T. SA Bacău, iar la câteva ore a solicitat restituirea ei și a virat-o în contul SC F.T. SRL Moinești la care avea datorii mai vechi conform ordinului de plată din 16 aprilie 2002, astfel că pârâtele nu au respectat nici destinația creditului și nici termenul pentru care fusese acordat de 180 zile. Raportul de expertiză evidențiază și faptul că în aceeași zi de 16 aprilie 2002, când sumele s-au reîntors în contul pârâtei SC A.A.O. SRL Moinești, s-au înregistrat în debit, sume reținute de bancă cu titlu de recuperare restanțe mai vechi ale societății, reprezentând comisioane de gestiune și de contract, conform notelor contabile din 16 aprilie 2002. Așadar pârâta B.C.R., sucursala Moinești, a cunoscut de la început că suma acordată drept credit este folosită în scopul acoperirii unor datorii, beneficiind și ea în mod direct de încasarea unor comisioane.

S-a reținut că pârâta SC A.A.O. SRL Moinești garantase creditul doar „cash-flow” respectiv cu sume de bani care se vor derula prin conturi deschise la bancă, conform contractului de cash-flow încheiat la 10 aprilie 2002 de care nu a avut cunoștință reprezentantul reclamantei, și cum acesta ulterior primirii creditului nu a mai făcut nici o operațiune bancară prin banca pârâtă, a făcut inoperabilă obligația asumată. Prin decizia civilă nr. 200 din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Bacău, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B.C.R., sucursala Moinești. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta B.C.R., sucursala Moinești. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., recurenta invocă, în rezumat nelegalitatea deciziei atacate întrucât, în cazul neexecutării de către societatea împrumutată a oricărei obligații asumate prin contractul de credit, sancțiunea este rezilierea contractului de credit și nu anularea contractului de garanție imobiliară. Ori, la încheierea contractului de garanție imobiliară s-au respectat întocmai condițiile de fond și de formă cerute de art. 948 și art. 1772, pentru validitatea unui contract. Deși administratorul reclamantei a semnat trei contracte încheiate de părți respectiv contractul de credit, contractul de cauțiune și contractul de garanție imobiliară a contestat doar acest din urmă contract pentru viciu de consimțământ.

În speță nu sunt prezente elemente constitutive (subiectiv și obiectiv) ale dolului invocat de reclamant iar pârâta recurentă a respectat prevederile art. 56 din Legea privind activitatea bancară, prin semnarea celor trei contracte toate părțile au cunoscut în totalitate condițiile de acordare și rambursare a creditului. Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat. Așa cum rezultă din motivarea deciziei atacate instanța de apel și-a întemeiat soluția pe împrejurări ulterioare încheierii contractului de credit și de garanție imobiliară fără însă a releva aspecte anterioare sau concomitente încheierii acestor contracte care ar atrage nulitatea lor. Toate aceste împrejurări vizează executarea contractelor și nu încheierea lor.

De altfel și instanța de fond a cărei soluție a fost menținută de instanța de apel, își întemeiază admiterea acțiunii și anularea contractului de garanție imobiliară pe faptul că pârâtele, „prin conivență, nu au respectat clauzele pe care de comun acord și le-au stabilit” fapt care însă nu poate constitui motiv de anulare a contractului ci, eventual, de angajare a răspunderii contractuale. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 948, 953, 961 și 970 C. civ. și ale art. 56 din Legea nr. 58/1998 și au anulat contractul de garanție imobiliară deși aspectele invocate nu îmbracă forma dolului care ar fi viciat consimțământul reclamantei în momentul încheierii contractului ci țin de o etapă ulterioară, cea a executării contractului.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să admită recursul pârâtei B.C.R., sucursala Moinești, să modifice decizia atacată și să admită apelul pârâtei, schimbând sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta B.C.R. SA, sucursala Moinești, împotriva deciziei nr. 200 din 28 septembrie 2004, pronunțată de secția comercială și de contencios administrativ, a Curții de Apel Bacău, modifică decizia atacată, admite apelul pârâtei B.C.R. SA, sucursala Moinești, împotriva sentinței instanței de fond pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC T.S. SRL Piatra Neamț, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2005.