ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2363/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 486

din 20 martie 2004, Tribunalul Neamț, a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC T.S. SRL Piatra Neamț, în contradictoriu cu SC A.A.O. SRL Moinești și B.C.R.,

sucursala Moinești și s-a dispus anularea contractului de garanție imobiliară

autentificat la 10 aprilie 2002 la B.N.P. H.E. și obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Între pârâtele B.C.R., sucursala

Moinești și SC A.A.O. SRL Moinești, a intervenit contractul de credit din 10

aprilie 2002, pentru suma de 3.150.000.000 lei ce urma să fie acordat și

respectiv primită de împrumutată eșalonat prin decontarea documentelor de plată

până cel târziu la data de 30 aprilie 2002, împrumut ce s-a acordat pe termen

de 180 zile în scopul aprovizionării cu mărfuri în vederea comercializării și

acoperirii cheltuielilor aferente acestora.

Potrivit art. 22 și art. 23

din contract pârâta SC A.A.O. Moinești împrumutată, avea obligația să utilizeze

creditul aprobat numai în scopul pentru care a fost acordat, iar pârâta B.C.R.,

sucursala Moinești, avea obligația și dreptul să verifice respectarea

condițiilor în care s-a acordat creditul, iar în caz contrar să rezilieze de

drept contractul de împrumut fără somație și fără trecerea unui termen.

Având în vedere aceste cauze

speciale înserate în contractul de credit, reclamanta prin administratorul său

S.V. a înțeles și a acceptat să încheie contractul de ipotecă convențională de

rang I autentificat la 10 aprilie 2002, asupra unor bunuri imobile din

proprietatea sa (construcții, teren aferent).

Așa cum rezultă din

înscrisurile dosarului și din raportul de expertiză contabilă, atât pârâta B.C.R.,

sucursala Moinești (banca împrumutător) cât și pârâta SC A.A.O. SRL Moinești (societatea

comercială împrumutată) prin conivență, nu au respectat clauzele pe care de

comun acord și le-a stabilit cu acesta în dauna vădită a reclamantei garantei

ipotecare.

Astfel, suma de

3.150.000.000 lei nu a fost acordată de bancă așa cum se prevede în art. 5 din

contractul de creditare din 10 aprilie 2002, în mod eșalonat prin decontarea

documentelor de plată ci a fost virată integral pe la 16 aprilie 2002, pârâta

SC A.A.O. SRL Moinești și în aceeași zi aceasta a virat-o la SC T. SA Bacău,

iar la câteva ore a solicitat restituirea ei și a virat-o în contul SC F.T. SRL

Moinești la care avea datorii mai vechi conform ordinului de plată din 16

aprilie 2002, astfel că pârâtele nu au respectat nici destinația creditului și

nici termenul pentru care fusese acordat de 180 zile.

Raportul de expertiză

evidențiază și faptul că în aceeași zi de 16 aprilie 2002, când sumele s-au

reîntors în contul pârâtei SC A.A.O. SRL Moinești, s-au înregistrat în debit,

sume reținute de bancă cu titlu de recuperare restanțe mai vechi ale

societății, reprezentând comisioane de gestiune și de contract, conform notelor

contabile din 16 aprilie 2002.

Așadar pârâta B.C.R., sucursala

Moinești, a cunoscut de la început că suma acordată drept credit este folosită

în scopul acoperirii unor datorii, beneficiind și ea în mod direct de încasarea

unor comisioane.

S-a reținut că pârâta SC A.A.O.

SRL Moinești garantase creditul doar „cash-flow” respectiv cu sume de bani care

se vor derula prin conturi deschise la bancă, conform contractului de cash-flow

încheiat la 10 aprilie 2002 de care nu a avut cunoștință reprezentantul

reclamantei, și cum acesta ulterior primirii creditului nu a mai făcut nici o

operațiune bancară prin banca pârâtă, a făcut inoperabilă obligația asumată.

Prin decizia civilă nr. 200

din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Bacău, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta B.C.R., sucursala Moinești.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, pârâta B.C.R., sucursala Moinești.

În motivarea recursului,

întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta

invocă, în rezumat nelegalitatea deciziei atacate întrucât, în cazul

neexecutării de către societatea împrumutată a oricărei obligații asumate prin

contractul de credit, sancțiunea este rezilierea contractului de credit și nu

anularea contractului de garanție imobiliară. Ori, la încheierea contractului

de garanție imobiliară s-au respectat întocmai condițiile de fond și de formă

cerute de art. 948 și art. 1772, pentru validitatea unui contract. Deși

administratorul reclamantei a semnat trei contracte încheiate de părți

respectiv contractul de credit, contractul de cauțiune și contractul de

garanție imobiliară a contestat doar acest din urmă contract pentru viciu de consimțământ.

În speță nu sunt prezente

elemente constitutive (subiectiv și obiectiv) ale dolului invocat de reclamant

iar pârâta recurentă a respectat prevederile art. 56 din Legea privind

activitatea bancară, prin semnarea celor trei contracte toate părțile au

cunoscut în totalitate condițiile de acordare și rambursare a creditului.

Examinând recursul, Înalta

Curte constată că acesta este fondat.

Așa cum rezultă din

motivarea deciziei atacate instanța de apel și-a întemeiat soluția pe

împrejurări ulterioare încheierii contractului de credit și de garanție

imobiliară fără însă a releva aspecte anterioare sau concomitente încheierii

acestor contracte care ar atrage nulitatea lor. Toate aceste împrejurări

vizează executarea contractelor și nu încheierea lor. De altfel și instanța de

fond a cărei soluție a fost menținută de instanța de apel, își întemeiază

admiterea acțiunii și anularea contractului de garanție imobiliară pe faptul că

pârâtele, „prin conivență, nu au respectat clauzele pe care de comun acord și le-au

stabilit” fapt care însă nu poate constitui motiv de anulare a contractului ci,

eventual, de angajare a răspunderii contractuale.

Atât instanța de fond cât și

instanța de apel au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 948, 953, 961

și 970 C. civ. și ale art. 56 din Legea nr. 58/1998 și au anulat contractul de

garanție imobiliară deși aspectele invocate nu îmbracă forma dolului care ar fi

viciat consimțământul reclamantei în momentul încheierii contractului ci țin de

o etapă ulterioară, cea a executării contractului.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să admită recursul

pârâtei B.C.R., sucursala Moinești, să modifice decizia atacată și să admită

apelul pârâtei, schimbând sentința instanței de fond în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta B.C.R. SA, sucursala Moinești, împotriva deciziei nr. 200 din 28

septembrie 2004, pronunțată de secția comercială și de contencios administrativ,

a Curții de Apel Bacău, modifică decizia atacată, admite apelul pârâtei B.C.R.

SA, sucursala Moinești, împotriva sentinței instanței de fond pe care o schimbă

în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC T.S. SRL Piatra Neamț, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 6 aprilie 2005.