ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2570/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 11 martie 1998, reclamanta SC C.G. SRL a chemat în judecată pe pârâta B.A., sucursala Iași, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună anularea contractului de ipotecă încheiat la data de 17 aprilie 1995. Ulterior și-a precizat acțiunea, solicitând citarea pârâtei prin reprezentant R.B. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ipoteca convențională nu se poate constitui decât prin act autentic, cerință impusă ad validitatem. În speță, reclamanta susține că această cerință nu a fost îndeplinită, actul de garanție imobiliară nefiind autentificat la notariat.

Reclamanta a atașat copia actului de garanție imobiliară. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că a fost respectată cerința legală, actul fiind autentificat de notariat, depunând înscrisuri în acest sens. Prin sentința civilă nr. 2017 din 9 martie 2005, Judecătoria Iași a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei. Judecătorul instanței de fond a reținut că inițial cauza a fost suspendată ca urmare a deschiderii procedurii de faliment față de reclamantă, fiind repusă pe rol după soluționarea definitivă și irevocabilă a acestei proceduri.

Pe fondul cauzei, judecătorul a reținut că din actele dosarului rezultă cu certitudine că reclamanta, în solidar cu garanții, are datorii față de pârâtă, conform actului de ipotecă încheiat în anul 1995. Prin recunoașterea în cuprinsul încheierii nr. 171/2004, prin care s-a închis procedura de faliment, a producerii efectelor contractului de ipotecă, cu autoritate de lucru judecat, rezultă clar că s-a recunoscut valabil contractul a cărui anulare se solicită. S-a mai reținut că în timpul suspendării cauzei, creanța a fost cesionată de pârâtă către A.V.A.S. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând desființarea sentinței și admiterea cererii astfel cum a fost formulată, considerând că judecătorul instanței de fond a făcut o greșită apreciere a materialului probator.

În cadrul apelului a fost formulată întâmpinare de către A.V.A.S., în calitate de intimată pârâtă, ca urmare a cesiunii de creanță de la B.A. SA către ea. Intimata a invocat excepția de necompetență materială a judecătoriei în soluționarea litigiului, raportat la dispozițiile art. 44 - art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, arătând că în această materie competența exclusivă aparține Curții de Apel București. A invocat, de asemenea, excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința comercială nr. 200/2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4437/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și excepția prescrierii dreptului material la acțiune, raportat la art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998 care prevede pentru promovarea acțiunii un termen de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază cererea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului. Ori, se susține de către intimată, apelanta a cunoscut despre aceste fapte în urma intervenției A.V.A.S. în cadrul procedurii de faliment. Pe fond, a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, apreciind soluția judecătorului ca fiind temeinică și legală. Intimata R.B. SA, sucursala Iași, a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, ca urmare a cesiunii de creanță față de A.V.A.S. (A.V.A.B. la momentul cesiunii), precum și excepția necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea cauzei, apreciind ca fiind competentă Curtea de Apel București.

A mai invocat lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantei apelante de a sta în justiție, cu motivarea că o societate comercială își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării până la terminarea acesteia, după acest moment lichidatorii trebuind să solicite radierea din registrul comerțului. În condițiile în care societatea s-a aflat în procedura reorganizării judiciare și falimentului, după închiderea acestei proceduri, persoana juridică a pierdut capacitatea de a mai exercita drepturile și îndeplini obligațiile. Cu aceeași motivare, intimata a apreciat că lipsește calitatea de reprezentant a persoanei care a semnat acțiunea în numele societății. Intimata a mai invocat și excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 84/2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, irevocabilă prin decizia nr. 2106/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A fost administrată proba cu înscrisuri de către părți. Prin Decizia civilă nr. 95 din 25 ianuarie 2006, Tribunalul Iași a admis apelul declarat de apelanta SC C.G. SRL, a anulat sentința civilă nr. 2017 din 9 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Iași și a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, apreciind incidența în cauză a dispozițiilor art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, sub nr. 2993/2/2006. În fața acestei instanțe au formulat cereri de intervenție în interes propriu A.G. și A.E., solicitând, de asemenea, constatarea nulității absolute a contractului de garanție imobiliară, cu aceleași considerente ca și reclamanta, invocând în sprijinul cererii lor faptul că apartamentul care constituie obiectul contractului de garanție imobiliară este proprietate personală, bun comun dobândit în timpul căsătoriei.

Pârâtele au reiterat apărările formulate în judecata anterioară și aceleași excepții, fiind administrată proba cu înscrisuri de toate părțile. Prin sentința comercială nr. 170 din 7 iulie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondate, cererea principală și cererea de intervenție în interes propriu. În considerentele sentinței, judecătorul a reținut că este nefondată excepția prescrierii dreptului material la acțiune, față de împrejurarea că cererea reclamantei și a intervenienților are ca obiect constatarea nulității absolute, acțiune imprescriptibilă, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile speciale în materia prescripției prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998.

Pe fondul cauzei, în raport de unicul motiv de nulitate invocat de reclamantă și intervenienți, judecătorul a reținut că actul, respectiv contractul de garanție imobiliară a fost autentificat de notariat și trecut în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și intervenienții în interes propriu solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată și constatarea nulității absolute a contractului de garanție imobiliară.

În motivarea cererii, recurenții au arătat că judecătorul a analizat superficial probatoriu administrat, nedând eficiență înscrisului depus, respectiv copia unuia din cele 5 contracte de garanție imobiliară care nu poartă mențiunea autentificării la notariat; au invocat în plus, lipsa obiectului contractului și lipsa consimțământului lor în fața notariatului, precum și raportul de expertiză extrajudiciară care concluzionează în sensul că acest contract de credit nu are nici o legătură cu actul de garanție imobiliară, fiind incompatibile ca urmare a faptului că a fost completat ulterior. Intimatele s-au apărat prin administrarea de probe și întâmpinări, apreciind ca temeinică și legală sentința pronunțată de judecătorul instanței de fond.

Prin Decizia nr. 770 din 20 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă și intervenienți, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În considerentele deciziei, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au reținut că judecătorul instanței de fond s-a limitat la o analiză aparentă a contractului de ipotecă, fără să stăruie în verificarea susținerilor recurenților, neprecizând nimic despre expertiza grafologică prezentată de aceștia. În cursul soluționării cauzei în fond după casare, părțile au administrat proba cu înscrisuri. La termenul din data de 30 mai 2007 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a O.C.P.I.

Curtea a respins solicitarea reclamantei, având în vedere obiectul cauzei, respectiv constatarea nulității absolute a unui contract de garanție imobiliară, o asemenea cerere fiind soluționată doar în contradictoriu cu părțile care au încheiat respectivul contract, reclamanta nejustificând necesitatea introducerii acestei entități în judecată, O.C.P.I. fiind doar instituția care a înscris actul autentificat. La termenul din data de 20 iunie 2007 reclamanta și intervenienții în interes propriu au solicitat reîntregirea și modificarea cererii introductive, solicitând anularea mai multor acte. Curtea a respins această solicitare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 132 C. proc.

civ., față de împrejurarea că la prima zi de înfățișare, respectiv termenul din data de 30 mai 2007 părțile nu și-au valorificat dreptul de a cere amânarea cauzei în scopul întregirii sau modificării cererii introductive. La același termen a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei A.V.A.S., doamna P.N., cerere admisă în principiu de Curte. De asemenea, au fost reiterate excepțiile, respectiv de către A.V.A.S. excepția autorității de lucru judecat, excepția prescrierii dreptului material la acțiune și cea a lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar de către R.B. SA, excepția lipsei calității procesuale pasive. Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 184 din 26 septembrie 2007, examinând excepțiile invocate în cauză, s-a pronunțat asupra lor după cum urmează: - a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC C.G.

SRL și a respins acțiunea introdusă de reclamanta SC C.G. SRL ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.B. SA și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții A.G. și A.E. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; - a respins excepțiile autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâta A.V.A.S. ca neîntemeiate; - a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții A.G. și A.E. ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța a reținut în esență următoarele: Regimul nulității absolute permite oricărei persoane interesate să solicite constatarea nulității absolute a unui act încheiat între terțe persoane.

Deci, textele legale impun imperativ dovedirea interesului persoanei terțe față de contractul a cărui nulitate se solicită a se constata. În speță, un asemenea interes nu a fost dovedit. Dimpotrivă, se apreciază că eventuala constatare a nulității contractului de garanție imobiliară nu produce consecințe față de reclamantă. Acest lucru rezultă din aceea că în cadrul procedurii de reorganizare judiciară și faliment desfășurată împotriva reclamantei s-a stabilit, cu autoritatea de lucru judecat, că aceasta datorează suma reprezentând creditul acordat de bancă (în acest sens a se vedea încheierea de închidere a procedurii de faliment pronunțată de judecătorul sindic, care consemnează existența creanței băncii față de debitoarea SC C.G.

SRL). Contractul de garanție imobiliară a fost încheiat de banca R.B. SA, cererea fiind promovată în mod corect, inițial, împotriva acesteia. Ulterior însă, pe parcursul judecării cauzei, creanța rezultată din contractul de credit și accesoriile acesteia au fost cesionate A.V.A.S., acesta fiind considerentul pentru care A.V.A.S. a intervenit în proces, dobândind poziția procesuală de pârâtă. Ca urmare a cesiunii de creanță, toate drepturile și obligațiile decurgând din contractul cesionat, au trecut la A.V.A.S., din acel moment R.B. SA pierzând calitatea sa procesuală. În consecință și această excepție a fost admisă. Curtea a respins și excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta A.V.A.S.

în raport de sentința comercială nr. 200/2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză. Astfel, obiectul sentinței comerciale nr. 200/2005 l-a constituit contestația la executare, în timp ce obiectul acțiunii de față este reprezentat de acțiunea în nulitate absolută a contractului de ipotecă. A fost respinsă și excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâta A.V.A.S. Se reține că acțiunea fost promovată inițial împotriva băncii în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data scadenței creditului. Totodată, se subliniază că fiind solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului, acțiunea este imprescriptibilă absolut.

În consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile speciale în materia prescripției stabilite de O.U.G. nr. 51/1998. Pe fondul cauzei, Curtea reține că singurul motiv avut în vedere de instanța de recurs în decizia de casare se referă la neanalizarea raportului de expertiză criminalistică extrajudiciară, depus la dosar de către intervenienți. În acest raport, singura mențiune referitoare la contractul de garanție imobiliară are în vedere faptul că în act nu se prevede în mod clar pentru care credit se constituie ipoteca. Or, este greu de precizat care este relevanța acestei mențiuni, câtă vreme motivul de nulitate invocat de intervenienți se referă la lipsa formei autentice a contractului de garanție imobiliară.

Din această perspectivă, se reține nerelevanța probei administrată de intervenienți constând în raportul de expertiză extrajudiciară, Curtea constatând că actul a cărui nulitate se solicită a se constata îndeplinește condițiile stabilite de lege ad validitatem, respectiv actul îmbracă forma autentică. De altfel, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, prin considerentele sentinței comerciale nr. 84 din 14 august 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, irevocabilă prin Decizia nr. 2106/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, netemeinicia susținerilor intervenienților (contestatori în acea cauză) cu privire la pretinse falsuri săvârșite de funcționari ai băncii la întocmirea contractului de garanție imobiliară.

Nu poate constitui motiv pentru constatarea nulității contractului înscrisurile depuse de intervenienți referitoare la mai multe forme ale contractului de ipotecă, în diverse stadii de completare, câtă vreme există un contract complet, autentificat la notariat și transcris, potrivit legislației de la acel moment. Deținerea unor asemenea înscrisuri se poate justifica prin existența unor negocieri cu privire la conținutul final al contractului, dar nu pot justifica nulitatea actului. În ce privește semnăturile aflate pe acest contract, intervenienții au recunoscut, în mod constant în fața instanței că le aparțin. Intervenienții au mai invocat lipsa de obiect a contractului. Or, obiectul contractului îl constituie imobilul asupra căruia se instituie ipoteca.

Acest obiect exista la momentul încheierii actului, deci, nu poate fi vorba de o lipsă în acest sens. Motivul avut în vedere de intervenienți, respectiv neacordarea creditului pentru care s-a constituit ipoteca, nu constituie o lipsă de obiect a contractului de garanție imobiliară, ci, cel mult, o lipsă de cauză. Dar nici această apărare nu poate fi reținută. Realitatea acordării creditului rezultă atât din corespondența dintre intervenienți și bancă (adresa nr. III B172 care confirmă acordarea creditului ca urmare a cererii adresată de SC C.G. SRL la 12 aprilie 1995), cât și din considerentele încheierii de închidere a procedurii de faliment derulată împotriva societății comerciale, în care se consemnează creanța băncii față de debitoare, constând în suma acordată cu titlu de credit.

Aspectul acordării creditului a fost stabilit, de altfel, cu autoritate de lucru judecat, și în considerentele sentinței comerciale nr. 84/2003 (menționată anterior), prin care a fost respinsă apărarea în sensul neacordării creditului. În consecință Curtea a apreciat ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs comun reclamanta SC C.G. SRL Iași și intervenienții A.G. și A.E. solicitând admiterea recursului lor și, în principal, constatarea nulității contractului de garanție imobiliară sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București. Deși recursul este comun, din modul de redactare rezultă că unele din motivele acestui recurs sunt comune iar altele sunt diferite, distincte, în raport de situația procesuală distinctă a recurenților.

În recursul lor recurenții invocă, în esență, următoarele motive: 1. Instanța de fond nu a exercitat rolul activ având în vedere că această cauză a fost trimisă spre rejudecare de Înalta Curte de Casație și Justiție care a constatat că instanța de fond nu a stăruit în verificarea susținerilor recurenților, care au contestat permanent contractul de ipotecă, fără a completa probatoriile și neprecizând nimic despre expertiza grafologică prezentată de petenți. În consecință instanța a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. 2. Instanța de fond nu a motivat în fapt și în drept ce a determinat-o să ia o asemenea hotărâre și pentru ce a înlăturat cererea și probele recurenților, conform art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 3. Instanța de fond a pronunțat hotărârea prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin aceea că: a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC C.G. SRL și a respins acțiunea acestei reclamante ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.B. SA; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienți ca neîntemeiată. 4. „Instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și cu încălcarea greșită a legii (!), deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 948, 1772, 973, 966, 969 C. civ., art. 377 Decret nr. 377/1960, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.” Recurenții susțin că instanța de fond a încălcat art. 314 și art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și redau conținutul acestor articole. În continuare se susține că deși considerentele instanței de recurs din decizia nr. 770/2007 sunt foarte clare, obiective, legale și temeinice, instanța de fond a căutat un motiv pueril pentru a nu aplica îndrumările și a respins acțiunea pe o excepție tot puerilă pentru că atât SC C.G. cât și intervenienții ocupă poziția nr. 1 în contractul de garanție imobiliară a cărui nulitate absolută au cerut să se constate. Această soluție se datorează și faptului că instanța de fond a neglijat indicațiile instanței de casare și nu a analizat întreg probatoriul și raportul de expertiză.

Instanța de fond nu a vrut să observe că reclamanta are calitate procesuală activă iar contractul în cauză este falsificat și lovit de nulitate absolută. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează: 1. În ce privește primul motiv de recurs, acesta nu se încadrează în cel prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, așa cum susțin recurenții ci ar putea fi încadrat în cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanța a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., pentru că nu și-a exercitat rolul activ și cele ale art. 315 C. proc. civ., pentru că nu ar fi respectat îndrumarea instanței de casare de a verifica susținerile părților cu privire la expertiza grafologică.

Acest motiv este nefondat, instanța a cărei hotărâre se atacă prin recurs îndeplinindu-și rolul în limitele și condițiile prevăzute de lege și ținând seama atât de observațiile instanței de casare cât și de motivele invocate în fața instanței a cărei hotărâre a fost casată. Instanța de fond, dând curs observațiilor, „îndrumărilor” instanței de casare și-a exercitat rolul activ, în conformitate cu art. 129 C. proc. civ. și a administrat toate probele solicitate de către părți, inclusiv depunerea de către reclamantă a Raportului de expertiză criminalistică extrajudiciară efectuată la solicitarea și pentru beneficiarul SC C.G. SRL la care făcea trimitere instanța de casare, pe care l-a examinat, exprimându-și constatările cu privire la acesta.

2. Cel de al doilea motiv de recurs invocat, cu trimitere la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondat întrucât hotărârea instanței de fond este bine motivată, în conformitate cu cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5, cuprinzând atât motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile reclamantei și intervenienților. Astfel instanța a examinat, pe rând, excepțiile invocate, motivându-și, în cazul fiecăreia, soluția adoptată după care, pe fondul cauzei, și-a motivat amplu soluția, analizând susținerile părților cu privire la contractul de garanție imobiliară și raportul de expertiză grafologică, la lipsa de obiect a contractului, la pretinsele falsuri săvârșite de funcționari ai băncii și la mai multe forme ale contractului de ipotecă.

3. În cel de al treilea motiv al recursului lor recurenții invocă, făcând trimitere la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și schimbarea naturii și înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia, fără însă a indica în ce constă interpretarea greșită sau cum a fost schimbată natura ori înțelesul neîndoielnic al actului și mulțumindu-se doar să lege această enunțarea legală a motivului de admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și respectiv pasive a pârâtei SC R.B. SA și de respingerea acțiunii reclamantei și a cererii de intervenție. În aceste condiții este dificilă examinarea motivului invocat. Cu toate acestea, examinând hotărârea atacată din perspectiva motivului prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că motivul invocat este nefondat, întrucât nu se evidențiază în niciun fel o interpretare greșită din partea instanței de fond a actului juridic dedus judecății și nici că această instanță ar fi schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecății. Dimpotrivă, instanța de fond, a examinat în mod clar și punctual obiectul litigiului și actul dedus judecății, pronunțându-se clar și motivat asupra acestuia. 4. În ceea ce privește ultimul motiv de recurs privind lipsa de temei legal a hotărârii și aplicarea greșită a legii, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut încălcarea dispozițiilor art. 948, 1772, 973, 966 și 969 C. civ., limitându-se la această afirmație și fără a preciza în ce constă aceste încălcări, situație care face dificilă examinarea motivului invocat.

Dincolo de aceasta, o examinare a hotărârii atacate din perspectiva textelor legale invocate de recurenți nu relevă nicio încălcare a acestor prevederi și nici o aplicare greșită a legii. Nu este fondată nici critica recurenților cu privire la încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 314 și art. 315 C. proc. civ. întrucât, așa cum rezultă atât din lucrările dosarului cât și din hotărârea atacată, instanța s-a conformat prevederilor invocate de recurenți și celor consemnate de instanța de trimitere în decizia sa.

De altfel, instanța de casare, prin Decizia nr. 770 din 20 februarie 2007, nu a dezlegat nicio problemă de drept care să fie obligatorie pentru instanța de trimitere și nici nu a hotărât asupra necesității administrării unor anumite probe care să fie obligatorii ci doar a evidențiat că nu s-a stăruit în verificarea susținerilor părților cuprinse la contractul de ipotecă și nu s-a precizat nimic despre expertiza grafologică prezentată de petenți. Instanța de trimitere, a cărei hotărâre este atacată prin prezentul recurs, dând curs prevederilor art. 315 C. proc.

civ., chiar în lipsa unor hotărâri ale instanței de casare asupra unor probleme de drept sau necesității administrării unor probe, a administrat, așa cum s-a arătat, toate probele solicitate de părți și a examinat și Raportul de expertiză grafologică, reținând că în acest raport singura mențiune referitoare la contractul de garanție imobiliară are în vedere faptul că în act nu se prevede în mod clar pentru care credit se constituie ipoteca. De asemenea, în urma examinării acestei probe, reține nerelevanța ei deoarece motivul de nulitate invocat de părți se referă la lipsa formei autentice a contractului de garanție imobiliară.

Instanța a examinat aceste raport și prin prisma considerentelor sentinței comerciale nr. 84 din 14 august 2003 a Curții de Apel București, irevocabilă prin Decizia nr. 2106/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat netemeinicia susținerilor intervenienților cu privire la pretinsele falsuri săvârșite de funcționari ai băncii la întocmirea contractului de garanție imobiliară. Înalta Curte, față de cele de mai sus, constată că instanța de fond nu a încălcat prevederile art. 314 și art. 315 C. proc. civ., nefiind dat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând Raportul de expertiză grafologică invocat în mod insistent de recurenți Înalta Curte constată următoarele: - este un raport întocmit de societatea comercială „P.” SRL Brașov pentru beneficiar SC C.G.

SRL, la solicitarea acesteia, având caracter extrajudiciar; nu a fost întocmit în urma unei expertize judiciare dispusă de instanță și opozabilă părților din proces, care să fi avut ocazia să propună obiective și să formuleze observații sub controlul instanței; - raportul privește documentele puse la dispoziție de beneficiar prin administrator A.G. respectiv Contractul de credit din 21 martie 1995 cu graficul aferent și „Contractul de garanție imobiliară autentificat la Notariatul de Stat Iași în 18 aprilie 1995” dar și Contractul de garanție imobiliară încheiat la 17 aprilie 1995 între SC C.G. SRL Iași și B.A.

SA, sucursala Iași; - concluziile expertizei, care în cea mai mare parte exced obiectului unei asemenea expertize, nu evidențiază decât unele diferențe între diferitele exemplare ale înscrisurilor puse la dispoziție de beneficiar, fiind înscrisuri diferite, fără a evidenția elemente de falsificare a acestora prin vreuna din metodele cunoscute de știința criminalisticii. De altfel, recurenții intervenienți au afirmat în repetate rânduri că semnăturile de pe contractul de garanție imobiliară le aparține: „Încă odată relevăm faptul că semnăturile de pe contractul de garanție imobiliară din 17 aprilie 1995, anexa 1, fila 6, NE APARȚIN, dar vă rog să observați că acesta NU a fost autentificat și transcris la Notariatul de Stat Iași”.

Pe de altă parte casarea cu trimitere a cauzei nu împiedică instanța care rejudecă respectiva cauză să examineze și să se pronunțe asupra unor excepții ridicate de părți sau din oficiu care fac inutilă cercetarea în fond a pricinii, în măsura în care respectivele excepții nu se constituie în probleme de drept dezlegate prin hotărârea instanței de trimitere. În aceste cazuri instanța va examina și se va pronunța asupra excepțiilor cu respectarea criteriului și prevederilor art. 137 C. proc. civ. Instanța de fond a soluționat în mod legal și temeinic excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC C.G. SRL în promovarea acțiunii din perspectiva lipsei de interes a acesteia în constatarea nulității absolute a contractului de garanție imobiliară.

Prin calitatea procesuală se înțelege interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport de conexitate cu acel drept. Cel mai adesea subiectul prin care se manifestă calitatea procesuală este chiar persoana care se pretinde titular al dreptului subiectiv alegat, purtătoare a interesului de a acționa în justiție iar atunci când persoana își sprijină demersul judiciar pe un interes legitim și juridic protejat, calitatea procesuală derivă din interes și se sprijină pe el. Calitatea procesuală se determină în concret, în raport de litigiul dedus judecății și se sprijină pe interes. Ca atare, și de pe această poziție, instanța de fond corect, a constatat lipsa calității procesuale active a reclamantei din perspectiva lipsei interesului său în promovarea acțiunii.

Lipsa interesului reclamantei fiind evidentă, indiferent de excepția invocată, lipsa calității procesuale active sau lipsa interesului, efectul procesual este identic și ca atare nici nu se impune o schimbare a soluției sub acest aspect. Lipsa de interes a reclamantei SC C.G. în constatarea nulității absolute a contractului de garanție imobiliară autentificat din 17 aprilie 1995 și înscris din 18 aprilie 1995 a fost corect reținută de instanță având în vedere că eventuala constatare a nulității nu produce consecințe față de reclamantă întrucât aceasta nu este și nu poate fi urmărită în baza acestui contract, garanții fiind A.G. și E., iar în procedura de faliment s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că ea datorează suma reprezentând creditul acordat.

Ca atare reclamanta a fost urmărită silit pentru creanță și nu pe bunul imobil ipotecat, nu există și nu poate exista acte de executare contra reclamantei întemeiate pe contractul de garanție imobiliară, urmărirea apartamentului garanților A. nu generează interesul SC C.G. în promovarea acțiunii întrucât aceasta nu are interes să susțină că respectivul contract nu este autentic din moment ce A.V.A.S. a executat silit pe garanți pe baza acestui contract. O eventuală anulare a contractului de garanție imobiliară în baza căruia s-a făcut executarea ar duce la întoarcerea executării și reintrarea apartamentului în patrimoniul garanților A.G. și E. și nu în patrimoniul reclamantei SC C.G. SRL pentru a da naștere interesului acesteia în promovarea acțiunii.

Lipsa de interes a reclamantei SC C.G. SRL ca fundament al lipsei calității procesuale active în constatarea nulității absolute a înscrisului din 17 aprilie 1995 neautentificat rezultă atât din faptul că nu este proprietara apartamentului ce face obiectul respectivului contract iar o eventuală executare silită ar fi o urmărire in rem cât și din aceea că urmărirea și vânzarea de către A.V.A.S. a imobilului ipotecat s-a făcut și finalizat nu în temeiul acestui înscris ci în temeiul contractului de garanție imobiliară autentificat, în care garanți sunt soții A. și nu SC C.G. În recurs sub aspectul motivelor de fond se invocă de către reclamanta SC C.G. SRL prin administrator A.G. motive care nu susțin acțiunea acesteia și care privesc neautentificarea contractului dar care tind să susțină cererea de intervenție în interes propriu a lui A.G.

și E., deși, așa, cum s-a mai arătat, au poziții procesuale diferite. Dar, din moment ce acțiunea reclamantei a fost respinsă pe excepție, în mod întemeiat, nu mai poate fi examinat fondul celor cerute prin acțiune. De asemenea, corect a fost admisă de instanța de fond și excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R.B. SA având în vedere cesionarea de către aceasta a contractului de credit și a accesoriilor acestuia către A.V.A.S. În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, instanța de fond în mod legal și temeinic a respins-o ca neîntemeiată. Așa cum corect reține și instanța de fond, intervenienții A.G. și A.E. au recunoscut în mod constant, în fața instanțelor, că semnăturile de pe contractul de garanție imobiliară le aparțin, cu privire atât la înscrisul din 17 aprilie 1995 neautentificat cât și cu privire la cel din aceiași dată dar autentificat și înregistrat în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni.

Instanța a avut în vedere că există două forme ale contractului de ipotecă dintre care doar unul a fost autentificat și înregistrat în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni și că pe baza acestuia din urmă A.V.A.S. a urmărit bunul imobil ipotecat reprezentat de apartamentul bun comun al garanților A.G. și E. Și astfel, în mod corect a reținut că deținerea unor asemenea înscrisuri se poate explica prin existența unor negocieri cu privire la conținutul final al contractului dar nu pot justifica nulitatea actului. De altfel intervenienții, atât în acest dosar, cât și în numeroase alte dosare aflate în fața instanțelor, au întreținut constant o stare de confuzie cu privire la cele două înscrisuri încercând ca prin invocarea faptului că o formă a contractului nu a fost autentificată să obțină anularea contractului autentic și înregistrat și, mai departe, anularea executării silite efectuate de A.V.A.S.

și întoarcerea executării. De altfel, intervenienții s-au referit mereu la contractul de garanție imobiliară în baza căruia au fost executați silit de A.V.A.S., susținând că acesta nu a avut titlu executoriu și de aceea au și continuat să se judece cu A.V.A.S. Este corectă aprecierea instanței că existența înscrisului din 17 aprilie 1995 neautentificat se poate datora unor negocieri cu privire la conținutul final al contractului având în vedere că respectivul înscris nu ar fi putut produce efectele juridice scontate. Aceasta întrucât în acest înscris, în calitate de garant, apare SC C.G. SRL care ar garanta un împrumut al debitorului A.G. cu apartamentul acestuia din urmă și al soției sale (!). Aceste consemnări din înscrisul menționat, datorate fie unei negocieri nefinalizate fie unor erori de completare, au făcut ca respectivul înscris să nu fie autentificat și înregistrat și să nu producă niciun fel de efecte juridice.

În schimb celălalt înscris, contractul de garanție imobiliară în care, în calitate de garanți figurează A.G. și E. a fost autentificat și înregistrat, contrar susținerilor intervenienților, fiind semnat de aceștia, fapt, de această dată, recunoscut. El a și stat la baza executării silite demarate de A.V.A.S. De altfel, instanța a reținut corect și autoritatea de lucru judecat cu privire la netemeinicia susținerilor intervenienților referitoare la pretinsele falsuri săvârșite de funcționari ai băncii în întocmirea contractului de garanție imobiliară. Aceasta se coroborează cu cele desprinse din examinarea raportului de expertiză grafologică extrajudiciară și menționate mai sus, în sensul că nu rezultă existența unor falsuri cu privire la respectivele înscrisuri.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.G. SRL Iași și de intervenienții A.E. și A.G. împotriva sentinței comerciale nr. 184 din 26 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.