ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2570/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2570/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Iași, la data de 11 martie 1998, reclamanta SC C.G. SRL a chemat

în judecată pe pârâta B.A., sucursala Iași, solicitând instanței ca prin

sentința ce va pronunța să dispună anularea contractului de ipotecă încheiat la

data de 17 aprilie 1995.

Ulterior și-a

precizat acțiunea, solicitând citarea pârâtei prin reprezentant R.B.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că ipoteca convențională nu se poate constitui decât prin

act autentic, cerință impusă ad validitatem. În speță, reclamanta susține că

această cerință nu a fost îndeplinită, actul de garanție imobiliară nefiind

autentificat la notariat.

Reclamanta a atașat

copia actului de garanție imobiliară.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că a fost

respectată cerința legală, actul fiind autentificat de notariat, depunând

înscrisuri în acest sens.

Prin sentința civilă nr.

2017 din 9 martie 2005, Judecătoria Iași a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

reclamantei. Judecătorul instanței de fond a reținut că inițial cauza a fost

suspendată ca urmare a deschiderii procedurii de faliment față de reclamantă,

fiind repusă pe rol după soluționarea definitivă și irevocabilă a acestei

proceduri. Pe fondul cauzei, judecătorul a reținut că din actele dosarului

rezultă cu certitudine că reclamanta, în solidar cu garanții, are datorii față

de pârâtă, conform actului de ipotecă încheiat în anul 1995. Prin recunoașterea

în cuprinsul încheierii nr. 171/2004, prin care s-a închis procedura de faliment,

a producerii efectelor contractului de ipotecă, cu autoritate de lucru judecat,

rezultă clar că s-a recunoscut valabil contractul a cărui anulare se solicită.

S-a mai reținut că în

timpul suspendării cauzei, creanța a fost cesionată de pârâtă către A.V.A.S.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta, solicitând desființarea sentinței și admiterea

cererii astfel cum a fost formulată, considerând că judecătorul instanței de

fond a făcut o greșită apreciere a materialului probator.

În cadrul apelului a

fost formulată întâmpinare de către A.V.A.S., în calitate de intimată pârâtă,

ca urmare a cesiunii de creanță de la B.A. SA către ea. Intimata a invocat

excepția de necompetență materială a judecătoriei în soluționarea litigiului,

raportat la dispozițiile art. 44 - art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, arătând că

în această materie competența exclusivă aparține Curții de Apel București.

A invocat, de

asemenea, excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința

comercială nr. 200/2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4437/2005 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, și excepția prescrierii dreptului material la

acțiune, raportat la art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 care prevede pentru

promovarea acțiunii un termen de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau

trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază cererea, dar nu

mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului. Ori,

se susține de către intimată, apelanta a cunoscut despre aceste fapte în urma

intervenției A.V.A.S. în cadrul procedurii de faliment.

Pe fond, a solicitat

respingerea apelului, ca nefondat, apreciind soluția judecătorului ca fiind

temeinică și legală.

Intimata R.B. SA,

sucursala Iași, a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale

pasive, ca urmare a cesiunii de creanță față de A.V.A.S. (A.V.A.B. la momentul

cesiunii), precum și excepția necompetenței materiale a judecătoriei în

soluționarea cauzei, apreciind ca fiind competentă Curtea de Apel București. A

mai invocat lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantei apelante de

a sta în justiție, cu motivarea că o societate comercială își păstrează

personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării până la terminarea

acesteia, după acest moment lichidatorii trebuind să solicite radierea din

registrul comerțului. În condițiile în care societatea s-a aflat în procedura

reorganizării judiciare și falimentului, după închiderea acestei proceduri, persoana

juridică a pierdut capacitatea de a mai exercita drepturile și îndeplini

obligațiile. Cu aceeași motivare, intimata a apreciat că lipsește calitatea de

reprezentant a persoanei care a semnat acțiunea în numele societății. Intimata

a mai invocat și excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința

civilă nr. 84/2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, irevocabilă prin decizia nr. 2106/2005 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție.

A fost administrată

proba cu înscrisuri de către părți.

Prin Decizia civilă nr.

95 din 25 ianuarie 2006, Tribunalul Iași a admis apelul declarat de apelanta SC

C.G. SRL, a anulat sentința civilă nr. 2017 din 9 martie 2005 pronunțată de

Judecătoria Iași și a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de

Apel București, apreciind incidența în cauză a dispozițiilor art. 44 și art. 45

din O.U.G. nr. 51/1998.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, sub nr.

2993/2/2006.

În fața acestei

instanțe au formulat cereri de intervenție în interes propriu A.G. și A.E.,

solicitând, de asemenea, constatarea nulității absolute a contractului de

garanție imobiliară, cu aceleași considerente ca și reclamanta, invocând în

sprijinul cererii lor faptul că apartamentul care constituie obiectul

contractului de garanție imobiliară este proprietate personală, bun comun

dobândit în timpul căsătoriei.

Pârâtele au reiterat

apărările formulate în judecata anterioară și aceleași excepții, fiind

administrată proba cu înscrisuri de toate părțile.

Prin sentința

comercială nr. 170 din 7 iulie 2006, Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a respins, ca nefondate, cererea principală și cererea de

intervenție în interes propriu.

În considerentele

sentinței, judecătorul a reținut că este nefondată excepția prescrierii

dreptului material la acțiune, față de împrejurarea că cererea reclamantei și a

intervenienților are ca obiect constatarea nulității absolute, acțiune

imprescriptibilă, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile speciale în

materia prescripției prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998.

Pe fondul cauzei, în

raport de unicul motiv de nulitate invocat de reclamantă și intervenienți,

judecătorul a reținut că actul, respectiv contractul de garanție imobiliară a

fost autentificat de notariat și trecut în Registrul de transcripțiuni și

inscripțiuni.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanta și intervenienții în interes propriu

solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul

admiterii cererii astfel cum a fost formulată și constatarea nulității absolute

a contractului de garanție imobiliară.

În motivarea cererii,

recurenții au arătat că judecătorul a analizat superficial probatoriu

administrat, nedând eficiență înscrisului depus, respectiv copia unuia din cele

5 contracte de garanție imobiliară care nu poartă mențiunea autentificării la

notariat; au invocat în plus, lipsa obiectului contractului și lipsa

consimțământului lor în fața notariatului, precum și raportul de expertiză

extrajudiciară care concluzionează în sensul că acest contract de credit nu are

nici o legătură cu actul de garanție imobiliară, fiind incompatibile ca urmare

a faptului că a fost completat ulterior.

Intimatele s-au

apărat prin administrarea de probe și întâmpinări, apreciind ca temeinică și

legală sentința pronunțată de judecătorul instanței de fond.

Prin Decizia nr. 770

din 20 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de reclamantă și intervenienți, a casat sentința recurată și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele

deciziei, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au reținut că

judecătorul instanței de fond s-a limitat la o analiză aparentă a contractului

de ipotecă, fără să stăruie în verificarea susținerilor recurenților,

neprecizând nimic despre expertiza grafologică prezentată de aceștia.

În cursul

soluționării cauzei în fond după casare, părțile au administrat proba cu

înscrisuri.

La termenul din data

de 30 mai 2007 reclamanta a solicitat introducerea în cauză a O.C.P.I.

Curtea a respins

solicitarea reclamantei, având în vedere obiectul cauzei, respectiv constatarea

nulității absolute a unui contract de garanție imobiliară, o asemenea cerere

fiind soluționată doar în contradictoriu cu părțile care au încheiat

respectivul contract, reclamanta nejustificând necesitatea introducerii acestei

entități în judecată, O.C.P.I. fiind doar instituția care a înscris actul

autentificat.

La termenul din data

de 20 iunie 2007 reclamanta și intervenienții în interes propriu au solicitat

reîntregirea și modificarea cererii introductive, solicitând anularea mai

multor acte.

Curtea a respins

această solicitare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.

132 C. proc. civ., față de împrejurarea că la prima zi de înfățișare, respectiv

termenul din data de 30 mai 2007 părțile nu și-au valorificat dreptul de a cere

amânarea cauzei în scopul întregirii sau modificării cererii introductive.

La același termen a

formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei A.V.A.S., doamna

P.N., cerere admisă în principiu de Curte.

De asemenea, au fost

reiterate excepțiile, respectiv de către A.V.A.S. excepția autorității de lucru

judecat, excepția prescrierii dreptului material la acțiune și cea a lipsei

calității procesuale active a reclamantei, iar de către R.B. SA, excepția

lipsei calității procesuale pasive.

Curtea de Apel

București, prin sentința comercială nr. 184 din 26 septembrie 2007, examinând

excepțiile invocate în cauză, s-a pronunțat asupra lor după cum urmează:

- a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei SC C.G. SRL și a respins

acțiunea introdusă de reclamanta SC C.G. SRL ca fiind formulată de o persoană

fără calitate procesuală activă;

- a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.B. SA și a respins cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenienții A.G. și A.E. ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins excepțiile

autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune

invocate de pârâta A.V.A.S. ca neîntemeiate;

- a respins cererea

de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții A.G. și A.E. ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

în sensul arătat, instanța a reținut în esență următoarele:

Regimul nulității

absolute permite oricărei persoane interesate să solicite constatarea nulității

absolute a unui act încheiat între terțe persoane. Deci, textele legale impun

imperativ dovedirea interesului persoanei terțe față de contractul a cărui

nulitate se solicită a se constata. În speță, un asemenea interes nu a fost

dovedit. Dimpotrivă, se apreciază că eventuala constatare a nulității

contractului de garanție imobiliară nu produce consecințe față de reclamantă.

Acest lucru rezultă din aceea că în cadrul procedurii de reorganizare judiciară

și faliment desfășurată împotriva reclamantei s-a stabilit, cu autoritatea de

lucru judecat, că aceasta datorează suma reprezentând creditul acordat de bancă

(în acest sens a se vedea încheierea de închidere a procedurii de faliment

pronunțată de judecătorul sindic, care consemnează existența creanței băncii

față de debitoarea SC C.G. SRL).

Contractul de

garanție imobiliară a fost încheiat de banca R.B. SA, cererea fiind promovată

în mod corect, inițial, împotriva acesteia. Ulterior însă, pe parcursul

judecării cauzei, creanța rezultată din contractul de credit și accesoriile

acesteia au fost cesionate A.V.A.S., acesta fiind considerentul pentru care A.V.A.S.

a intervenit în proces, dobândind poziția procesuală de pârâtă. Ca urmare a

cesiunii de creanță, toate drepturile și obligațiile decurgând din contractul

cesionat, au trecut la A.V.A.S., din acel moment R.B. SA pierzând calitatea sa

procesuală. În consecință și această excepție a fost admisă.

Curtea a respins și

excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta A.V.A.S. în raport de

sentința comercială nr. 200/2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, obiectul sentinței comerciale nr. 200/2005 l-a constituit contestația

la executare, în timp ce obiectul acțiunii de față este reprezentat de acțiunea

în nulitate absolută a contractului de ipotecă.

A fost respinsă și

excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâta A.V.A.S.

Se reține că acțiunea fost promovată inițial împotriva băncii în termenul

general de prescripție de 3 ani, calculat de la data scadenței creditului.

Totodată, se subliniază că fiind solicitat a se constata nulitatea absolută a

contractului, acțiunea este imprescriptibilă absolut. În consecință, nu sunt

aplicabile dispozițiile speciale în materia prescripției stabilite de O.U.G. nr.

51/1998.

Pe fondul cauzei,

Curtea reține că singurul motiv avut în vedere de instanța de recurs în decizia

de casare se referă la neanalizarea raportului de expertiză criminalistică

extrajudiciară, depus la dosar de către intervenienți. În acest raport, singura

mențiune referitoare la contractul de garanție imobiliară are în vedere faptul

că în act nu se prevede în mod clar pentru care credit se constituie ipoteca.

Or, este greu de precizat care este relevanța acestei mențiuni, câtă vreme

motivul de nulitate invocat de intervenienți se referă la lipsa formei

autentice a contractului de garanție imobiliară. Din această perspectivă, se

reține nerelevanța probei administrată de intervenienți constând în raportul de

expertiză extrajudiciară, Curtea constatând că actul a cărui nulitate se solicită

a se constata îndeplinește condițiile stabilite de lege ad validitatem,

respectiv actul îmbracă forma autentică.

De altfel, s-a

stabilit cu autoritate de lucru judecat, prin considerentele sentinței

comerciale nr. 84 din 14 august 2003 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, irevocabilă prin Decizia nr. 2106/2005 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, netemeinicia susținerilor intervenienților

(contestatori în acea cauză) cu privire la pretinse falsuri săvârșite de funcționari

ai băncii la întocmirea contractului de garanție imobiliară. Nu poate constitui

motiv pentru constatarea nulității contractului înscrisurile depuse de

intervenienți referitoare la mai multe forme ale contractului de ipotecă, în

diverse stadii de completare, câtă vreme există un contract complet,

autentificat la notariat și transcris, potrivit legislației de la acel moment.

Deținerea unor asemenea înscrisuri se poate justifica prin existența unor

negocieri cu privire la conținutul final al contractului, dar nu pot justifica

nulitatea actului.

În ce privește

semnăturile aflate pe acest contract, intervenienții au recunoscut, în mod

constant în fața instanței că le aparțin.

Intervenienții au mai

invocat lipsa de obiect a contractului. Or, obiectul contractului îl constituie

imobilul asupra căruia se instituie ipoteca. Acest obiect exista la momentul

încheierii actului, deci, nu poate fi vorba de o lipsă în acest sens. Motivul

avut în vedere de intervenienți, respectiv neacordarea creditului pentru care s-a

constituit ipoteca, nu constituie o lipsă de obiect a contractului de garanție

imobiliară, ci, cel mult, o lipsă de cauză. Dar nici această apărare nu poate

fi reținută. Realitatea acordării creditului rezultă atât din corespondența

dintre intervenienți și bancă (adresa nr. III B172 care confirmă acordarea

creditului ca urmare a cererii adresată de SC C.G. SRL la 12 aprilie 1995), cât

și din considerentele încheierii de închidere a procedurii de faliment derulată

împotriva societății comerciale, în care se consemnează creanța băncii față de

debitoare, constând în suma acordată cu titlu de credit.

Aspectul acordării

creditului a fost stabilit, de altfel, cu autoritate de lucru judecat, și în

considerentele sentinței comerciale nr. 84/2003 (menționată anterior), prin

care a fost respinsă apărarea în sensul neacordării creditului. În consecință

Curtea a apreciat ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu

formulată în cauză.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs comun reclamanta SC C.G. SRL Iași și intervenienții

A.G. și A.E. solicitând admiterea recursului lor și, în principal, constatarea

nulității contractului de garanție imobiliară sau, în subsidiar, trimiterea

cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Deși recursul este comun,

din modul de redactare rezultă că unele din motivele acestui recurs sunt comune

iar altele sunt diferite, distincte, în raport de situația procesuală distinctă

a recurenților.

În recursul lor

recurenții invocă, în esență, următoarele motive:

nu a exercitat rolul activ având în vedere că această cauză a fost trimisă spre

rejudecare de Înalta Curte de Casație și Justiție care a constatat că instanța

de fond nu a stăruit în verificarea susținerilor recurenților, care au

contestat permanent contractul de ipotecă, fără a completa probatoriile și

neprecizând nimic despre expertiza grafologică prezentată de petenți. În

consecință instanța a încălcat prevederile art. 129 C. proc. civ., motiv de

recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

nu a motivat în fapt și în drept ce a determinat-o să ia o asemenea hotărâre și

pentru ce a înlăturat cererea și probele recurenților, conform art. 261 pct. 5

C. proc. civ., motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

pronunțat hotărârea prin interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecății, schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, motiv

de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin aceea că: a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC C.G. SRL și a

respins acțiunea acestei reclamante ca fiind formulată de o persoană fără

calitate procesuală activă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei SC R.B. SA; a respins cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenienți ca neîntemeiată.

a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și cu încălcarea greșită a legii

(!), deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 948, 1772, 973, 966, 969 C.

civ., art. 377 Decret nr. 377/1960, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.”

Recurenții susțin că

instanța de fond a încălcat art. 314 și art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

și redau conținutul acestor articole. În continuare se susține că deși

considerentele instanței de recurs din decizia nr. 770/2007 sunt foarte clare,

obiective, legale și temeinice, instanța de fond a căutat un motiv pueril

pentru a nu aplica îndrumările și a respins acțiunea pe o excepție tot puerilă

pentru că atât SC C.G. cât și intervenienții ocupă poziția nr. 1 în contractul

de garanție imobiliară a cărui nulitate absolută au cerut să se constate.

Această soluție se datorează și faptului că instanța de fond a neglijat

indicațiile instanței de casare și nu a analizat întreg probatoriul și raportul

de expertiză. Instanța de fond nu a vrut să observe că reclamanta are calitate

procesuală activă iar contractul în cauză este falsificat și lovit de nulitate

absolută.

Examinând recursul

prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat

pentru cele ce urmează:

primul motiv de recurs, acesta nu se încadrează în cel prevăzut de art. 304 pct.

6 C. proc. civ., instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu

s-a cerut, așa cum susțin recurenții ci ar putea fi încadrat în cel prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanța a încălcat prevederile art. 129

C. proc. civ., pentru că nu și-a exercitat rolul activ și cele ale art. 315 C.

proc. civ., pentru că nu ar fi respectat îndrumarea instanței de casare de a

verifica susținerile părților cu privire la expertiza grafologică.

Acest motiv este

nefondat, instanța a cărei hotărâre se atacă prin recurs îndeplinindu-și rolul

în limitele și condițiile prevăzute de lege și ținând seama atât de

observațiile instanței de casare cât și de motivele invocate în fața instanței

a cărei hotărâre a fost casată.

Instanța de fond,

dând curs observațiilor, „îndrumărilor” instanței de casare și-a exercitat

rolul activ, în conformitate cu art. 129 C. proc. civ. și a administrat toate

probele solicitate de către părți, inclusiv depunerea de către reclamantă a

Raportului de expertiză criminalistică extrajudiciară efectuată la solicitarea

și pentru beneficiarul SC C.G. SRL la care făcea trimitere instanța de casare,

pe care l-a examinat, exprimându-și constatările cu privire la acesta.

motiv de recurs invocat, cu trimitere la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este

fondat întrucât hotărârea instanței de fond este bine motivată, în conformitate

cu cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5, cuprinzând atât motivele de fapt și de

drept pe care se sprijină soluția pronunțată cât și cele pentru care au fost

înlăturate cererile și susținerile reclamantei și intervenienților. Astfel

instanța a examinat, pe rând, excepțiile invocate, motivându-și, în cazul

fiecăreia, soluția adoptată după care, pe fondul cauzei, și-a motivat amplu

soluția, analizând susținerile părților cu privire la contractul de garanție

imobiliară și raportul de expertiză grafologică, la lipsa de obiect a

contractului, la pretinsele falsuri săvârșite de funcționari ai băncii și la

mai multe forme ale contractului de ipotecă.

treilea motiv al recursului lor recurenții invocă, făcând trimitere la art. 304

pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății

și schimbarea naturii și înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia, fără însă

a indica în ce constă interpretarea greșită sau cum a fost schimbată natura ori

înțelesul neîndoielnic al actului și mulțumindu-se doar să lege această

enunțarea legală a motivului de admiterea excepțiilor lipsei calității

procesuale active a reclamantei și respectiv pasive a pârâtei SC R.B. SA și de

respingerea acțiunii reclamantei și a cererii de intervenție. În aceste

condiții este dificilă examinarea motivului invocat.

Cu toate acestea,

examinând hotărârea atacată din perspectiva motivului prevăzut de pct. 8 al art.

304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat este nefondat,

întrucât nu se evidențiază în niciun fel o interpretare greșită din partea

instanței de fond a actului juridic dedus judecății și nici că această instanță

ar fi schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al actului dedus

judecății. Dimpotrivă, instanța de fond, a examinat în mod clar și punctual

obiectul litigiului și actul dedus judecății, pronunțându-se clar și motivat

asupra acestuia.

privește ultimul motiv de recurs privind lipsa de temei legal a hotărârii și

aplicarea greșită a legii, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenții au susținut încălcarea dispozițiilor art. 948, 1772, 973, 966 și 969

C. civ., limitându-se la această afirmație și fără a preciza în ce constă

aceste încălcări, situație care face dificilă examinarea motivului invocat.

Dincolo de aceasta, o examinare a hotărârii atacate din perspectiva textelor

legale invocate de recurenți nu relevă nicio încălcare a acestor prevederi și

nici o aplicare greșită a legii.

Nu este fondată nici

critica recurenților cu privire la încălcarea de către instanța de fond a

prevederilor art. 314 și art. 315 C. proc. civ. întrucât, așa cum rezultă atât

din lucrările dosarului cât și din hotărârea atacată, instanța s-a conformat

prevederilor invocate de recurenți și celor consemnate de instanța de trimitere

în decizia sa.

De altfel, instanța

de casare, prin Decizia nr. 770 din 20 februarie 2007, nu a dezlegat nicio

problemă de drept care să fie obligatorie pentru instanța de trimitere și nici

nu a hotărât asupra necesității administrării unor anumite probe care să fie

obligatorii ci doar a evidențiat că nu s-a stăruit în verificarea susținerilor

părților cuprinse la contractul de ipotecă și nu s-a precizat nimic despre

expertiza grafologică prezentată de petenți.

Instanța de

trimitere, a cărei hotărâre este atacată prin prezentul recurs, dând curs

prevederilor art. 315 C. proc. civ., chiar în lipsa unor hotărâri ale instanței

de casare asupra unor probleme de drept sau necesității administrării unor

probe, a administrat, așa cum s-a arătat, toate probele solicitate de părți și

a examinat și Raportul de expertiză grafologică, reținând că în acest raport

singura mențiune referitoare la contractul de garanție imobiliară are în vedere

faptul că în act nu se prevede în mod clar pentru care credit se constituie

ipoteca. De asemenea, în urma examinării acestei probe, reține nerelevanța ei

deoarece motivul de nulitate invocat de părți se referă la lipsa formei

autentice a contractului de garanție imobiliară. Instanța a examinat aceste

raport și prin prisma considerentelor sentinței comerciale nr. 84 din 14 august

2003 a Curții de Apel București, irevocabilă prin Decizia nr. 2106/2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit cu autoritate de

lucru judecat netemeinicia susținerilor intervenienților cu privire la

pretinsele falsuri săvârșite de funcționari ai băncii la întocmirea

contractului de garanție imobiliară.

Înalta Curte, față de

cele de mai sus, constată că instanța de fond nu a încălcat prevederile art. 314

și art. 315 C. proc. civ., nefiind dat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Examinând Raportul de

expertiză grafologică invocat în mod insistent de recurenți Înalta Curte

constată următoarele:

- este un raport

întocmit de societatea comercială „P.” SRL Brașov pentru beneficiar SC C.G.

SRL, la solicitarea acesteia, având caracter extrajudiciar; nu a fost întocmit

în urma unei expertize judiciare dispusă de instanță și opozabilă părților din

proces, care să fi avut ocazia să propună obiective și să formuleze observații

sub controlul instanței;

- raportul privește

documentele puse la dispoziție de beneficiar prin administrator A.G. respectiv

Contractul de credit din 21 martie 1995 cu graficul aferent și „Contractul de

garanție imobiliară autentificat la Notariatul de Stat Iași în 18 aprilie 1995”

dar și Contractul de garanție imobiliară încheiat la 17 aprilie 1995 între SC

C.G. SRL Iași și B.A. SA, sucursala Iași;

- concluziile

expertizei, care în cea mai mare parte exced obiectului unei asemenea

expertize, nu evidențiază decât unele diferențe între diferitele exemplare ale

înscrisurilor puse la dispoziție de beneficiar, fiind înscrisuri diferite, fără

a evidenția elemente de falsificare a acestora prin vreuna din metodele

cunoscute de știința criminalisticii. De altfel, recurenții intervenienți au

afirmat în repetate rânduri că semnăturile de pe contractul de garanție

imobiliară le aparține: „Încă odată relevăm faptul că semnăturile de pe

contractul de garanție imobiliară din 17 aprilie 1995, anexa 1, fila 6, NE

APARȚIN, dar vă rog să observați că acesta NU a fost autentificat și transcris

la Notariatul de Stat Iași”.

Pe de altă parte

casarea cu trimitere a cauzei nu împiedică instanța care rejudecă respectiva

cauză să examineze și să se pronunțe asupra unor excepții ridicate de părți sau

din oficiu care fac inutilă cercetarea în fond a pricinii, în măsura în care

respectivele excepții nu se constituie în probleme de drept dezlegate prin

hotărârea instanței de trimitere. În aceste cazuri instanța va examina și se va

pronunța asupra excepțiilor cu respectarea criteriului și prevederilor art. 137

C. proc. civ.

Instanța de fond a

soluționat în mod legal și temeinic excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantei SC C.G. SRL în promovarea acțiunii din perspectiva lipsei de

interes a acesteia în constatarea nulității absolute a contractului de garanție

imobiliară.

Prin calitatea

procesuală se înțelege interesul îndreptățit al unei persoane de a cere

concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau

dintr-un raport de conexitate cu acel drept. Cel mai adesea subiectul prin care

se manifestă calitatea procesuală este chiar persoana care se pretinde titular

al dreptului subiectiv alegat, purtătoare a interesului de a acționa în

justiție iar atunci când persoana își sprijină demersul judiciar pe un interes

legitim și juridic protejat, calitatea procesuală derivă din interes și se

sprijină pe el.

Calitatea procesuală

se determină în concret, în raport de litigiul dedus judecății și se sprijină

pe interes. Ca atare, și de pe această poziție, instanța de fond corect, a

constatat lipsa calității procesuale active a reclamantei din perspectiva

lipsei interesului său în promovarea acțiunii. Lipsa interesului reclamantei

fiind evidentă, indiferent de excepția invocată, lipsa calității procesuale

active sau lipsa interesului, efectul procesual este identic și ca atare nici

nu se impune o schimbare a soluției sub acest aspect.

Lipsa de interes a

reclamantei SC C.G. în constatarea nulității absolute a contractului de

garanție imobiliară autentificat din 17 aprilie 1995 și înscris din 18 aprilie

1995 a fost corect reținută de instanță având în vedere că eventuala constatare

a nulității nu produce consecințe față de reclamantă întrucât aceasta nu este

și nu poate fi urmărită în baza acestui contract, garanții fiind A.G. și E.,

iar în procedura de faliment s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că ea

datorează suma reprezentând creditul acordat. Ca atare reclamanta a fost

urmărită silit pentru creanță și nu pe bunul imobil ipotecat, nu există și nu

poate exista acte de executare contra reclamantei întemeiate pe contractul de

garanție imobiliară, urmărirea apartamentului garanților A. nu generează

interesul SC C.G. în promovarea acțiunii întrucât aceasta nu are interes să

susțină că respectivul contract nu este autentic din moment ce A.V.A.S. a

executat silit pe garanți pe baza acestui contract. O eventuală anulare a

contractului de garanție imobiliară în baza căruia s-a făcut executarea ar duce

la întoarcerea executării și reintrarea apartamentului în patrimoniul

garanților A.G. și E. și nu în patrimoniul reclamantei SC C.G. SRL pentru a da

naștere interesului acesteia în promovarea acțiunii.

Lipsa de interes a

reclamantei SC C.G. SRL ca fundament al lipsei calității procesuale active în

constatarea nulității absolute a înscrisului din 17 aprilie 1995 neautentificat

rezultă atât din faptul că nu este proprietara apartamentului ce face obiectul

respectivului contract iar o eventuală executare silită ar fi o urmărire in rem

cât și din aceea că urmărirea și vânzarea de către A.V.A.S. a imobilului

ipotecat s-a făcut și finalizat nu în temeiul acestui înscris ci în temeiul

contractului de garanție imobiliară autentificat, în care garanți sunt soții A.

și nu SC C.G.

În recurs sub

aspectul motivelor de fond se invocă de către reclamanta SC C.G. SRL prin

administrator A.G. motive care nu susțin acțiunea acesteia și care privesc

neautentificarea contractului dar care tind să susțină cererea de intervenție

în interes propriu a lui A.G. și E., deși, așa, cum s-a mai arătat, au poziții

procesuale diferite. Dar, din moment ce acțiunea reclamantei a fost respinsă pe

excepție, în mod întemeiat, nu mai poate fi examinat fondul celor cerute prin

acțiune.

De asemenea, corect a

fost admisă de instanța de fond și excepția lipsei calității procesuale pasive

a SC R.B. SA având în vedere cesionarea de către aceasta a contractului de

credit și a accesoriilor acestuia către A.V.A.S.

În ceea ce privește

cererea de intervenție în interes propriu, instanța de fond în mod legal și

temeinic a respins-o ca neîntemeiată.

Așa cum corect reține

și instanța de fond, intervenienții A.G. și A.E. au recunoscut în mod constant,

în fața instanțelor, că semnăturile de pe contractul de garanție imobiliară le

aparțin, cu privire atât la înscrisul din 17 aprilie 1995 neautentificat cât și

cu privire la cel din aceiași dată dar autentificat și înregistrat în registrul

de inscripțiuni și transcripțiuni.

Instanța a avut în

vedere că există două forme ale contractului de ipotecă dintre care doar unul a

fost autentificat și înregistrat în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni

și că pe baza acestuia din urmă A.V.A.S. a urmărit bunul imobil ipotecat

reprezentat de apartamentul bun comun al garanților A.G. și E. Și astfel, în

mod corect a reținut că deținerea unor asemenea înscrisuri se poate explica

prin existența unor negocieri cu privire la conținutul final al contractului

dar nu pot justifica nulitatea actului.

De altfel

intervenienții, atât în acest dosar, cât și în numeroase alte dosare aflate în

fața instanțelor, au întreținut constant o stare de confuzie cu privire la cele

două înscrisuri încercând ca prin invocarea faptului că o formă a contractului

nu a fost autentificată să obțină anularea contractului autentic și înregistrat

și, mai departe, anularea executării silite efectuate de A.V.A.S. și

întoarcerea executării. De altfel, intervenienții s-au referit mereu la

contractul de garanție imobiliară în baza căruia au fost executați silit de

A.V.A.S., susținând că acesta nu a avut titlu executoriu și de aceea au și

continuat să se judece cu A.V.A.S.

Este corectă

aprecierea instanței că existența înscrisului din 17 aprilie 1995

neautentificat se poate datora unor negocieri cu privire la conținutul final al

contractului având în vedere că respectivul înscris nu ar fi putut produce

efectele juridice scontate. Aceasta întrucât în acest înscris, în calitate de

garant, apare SC C.G. SRL care ar garanta un împrumut al debitorului A.G. cu apartamentul

acestuia din urmă și al soției sale (!). Aceste consemnări din înscrisul

menționat, datorate fie unei negocieri nefinalizate fie unor erori de

completare, au făcut ca respectivul înscris să nu fie autentificat și

înregistrat și să nu producă niciun fel de efecte juridice.

În schimb celălalt

înscris, contractul de garanție imobiliară în care, în calitate de garanți

figurează A.G. și E. a fost autentificat și înregistrat, contrar susținerilor

intervenienților, fiind semnat de aceștia, fapt, de această dată, recunoscut.

El a și stat la baza executării silite demarate de A.V.A.S.

De altfel, instanța a

reținut corect și autoritatea de lucru judecat cu privire la netemeinicia

susținerilor intervenienților referitoare la pretinsele falsuri săvârșite de

funcționari ai băncii în întocmirea contractului de garanție imobiliară.

Aceasta se coroborează cu cele desprinse din examinarea raportului de expertiză

grafologică extrajudiciară și menționate mai sus, în sensul că nu rezultă

existența unor falsuri cu privire la respectivele înscrisuri.

Față de cele de mai

sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC C.G. SRL Iași și de intervenienții A.E. și A.G.

împotriva sentinței comerciale nr. 184 din 26 septembrie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2008.