ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1975/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 128 din 14 iunie 2007 a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanta SC C.G. SRL cu sediul social în Iași, Județul Iași. Au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii, autorității de lucru judecat și a prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâta A.V.A.S. cu sediul social în București, ca neîntemeiate. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R.B. SA, sucursala Iași, și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta SC C.G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA, sucursala Iași, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A mai fost respinsă cererea formulată de aceiași reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București ca neîntemeiată. De asemenea a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienții A.G. și A.E., ambii domiciliați în Iași, județul Iași ca neîntemeiată. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că excepția autorității de lucru judecat, invocată de intervenienți nu este întemeiată, neputându-se constata tripla identitate de cauză, obiect și părți. Deschiderea procedurii insolvenței și derularea ei au fost îndreptate în mod exclusiv împotriva debitorului SC C.G. SRL și nu și împotriva garanților ipotecari. În cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către creditoarea B.A.

SA s-a menționat că nu au fost perfectate contracte de fidejusiune, iar acest aspect nu are legătură cu intervenienții, deoarece în ce privește executarea silită pornită de A.V.A.S., aceștia nu au calitatea de fidejusori ci de garanți ipotecari. Excepțiile invocate de A.V.A.S. au fost găsite și ele neîntemeiate. S-a apreciat că este întemeiată excepția ridicată de pârâta SC R.B., sucursala Iași, prin aceea că, în urma contractului de cesiune de creanță nr. 933200 din 2 decembrie 1999 au fost remise A.V.A.S. și toate titlurile de creanță, inclusiv contractul de credit nr. 120 din 21 martie 1995 și contractul de ipotecă transmis sub nr. 6674 din 18 aprilie 1995, iar în ce privește titlul executoriu 4078 din 26 martie 2002 acesta a fost emis numai de A.V.A.S.

În ceea ce privește acțiunea propriu-zisă, nu reclamanta ci intervenienții proprietari ai apartamentului lor puteau garanta restituirea unui credit primit de către reclamantă de la fosta B.A. SA, sucursala Iași. Reclamanta nu își justifică și nu probează susținerea în sensul că ar fi semnat contractul de garanție imobiliară transcris sub nr. 6074 din 18 aprilie 1995 doar pentru un al patrulea credit care nu i s-a mai acordat. De asemenea, nu indică sub ce aspecte concrete pretinde că ar fi fost falsificate cele două contracte, vizate prin acțiune, trimiterea la raportul de expertiză extrajudiciară nr. 14 din 8 iulie 2005 nefiind suficient sub acest aspect. Raportul de expertiză respectiv poate fi avut în vedere sub aspect probator doar ca înscris.

Concluziile expertizei nu constituie o probă concludentă în sens contrar încheierii, în mod valid din punct de vedere legal, sub aspectele care interesează, a ipotecii. Aspectele menționate de către expert pot avea și alte cauze decât intenția de fraudă iar reclamanta nici nu a indicat și dovedit că ar fi intervenit o fraudă, în condițiile prezumării cauzei până la proba contrară potrivit art. 967 alin. (2) C. civ. Potrivit art. 38 și art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998, A.V.A.S. poate urmări stingerea datoriei, și prin executarea silită a garanților-ipotecari nu doar a debitorului principal, în baza unei ipoteci care constituie titlu executoriu. Prin urmare nu prezintă relevanță sub acest aspect faptul că intervenienții nu sunt părți în contractul de credit sau contractul de cesiune de creanță în favoarea A.V.A.S.

De asemenea, intervenienții nici nu sunt fidejusori ci garanți-ipotecari, angajându-se să garanteze restituirea creditului de către reclamantă prin contracte de garanție imobiliară, încheiate cu titularul creditului (al creanței), pe care le-au semnat. Lipsa consimțământului, dolul nu constituie motiv de nulitate absolută, iar încălcarea altor prevederi legale nu a fost justificată în concret și nici probată de reclamantă. Împotriva sentinței comerciale nr. 128 din 14 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, au promovat recurs atât reclamanta SC C.G. SRL Iași cât și intervenienții A.E. și A.G., care au criticat aceiași hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează.

Recurenții intervenienți A.E. și A.G., în dezvoltarea motivelor de recurs au evocat împrejurarea că instanța de fond nu a exercitat un rol activ, prin aceea că nu a pus în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin și nu a stăruit pentru soluționarea amiabilă a cauzei conform art. 129 C. proc. civ. De asemenea instanța de fond nu a motivat în fapt și în drept hotărârea, greșit a procedat la respingerea probelor depuse la dosar, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea art. 21 din Constituția României, art. 6 din C.E.D.O. și Libertăților Fundamentale precum și a normelor cuprinse în Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 247/2005.

A fost evidențiat și aspectul că magistratul fondului s-a mai pronunțat și în altă cauză, având ca reclamanți pe A.E. și A.G., respectiv dosarul nr. 1447/2/2007, fiind desconsiderate atât excepția autorității de lucru judecat cât și toate probele administrate, în special expertiza grafologică, hotărârea dată de prima instanță este contradictoriu și superficială, prin aceea că în realitate probele conduceau la constatarea nulității absolute și a falsului în contractul de garanție imobiliară și a celui de credit, așa cum reiese și din raportul de expertiză depus la dosar. Tot greșit a fost soluționată și problema lipsei totale a consimțământului, care în mod evident conduce la nulitatea absolută a contractului de credit nr. 120 din 21 martie 1995. Recursul intervenienților s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. La rândul ei, recurenta reclamantă SC C.G. SRL Iași, a preluat și în cererea de recurs și se regăsesc în esență aceleași critici aduse sentinței pronunțate de prima instanță. Ambele recurente au cerut admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea probei cu expertiză, respectiv dacă cea existentă nu este suficientă, una judiciară, care în final să conducă la admiterea cererilor așa cum au fost formulate. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse în cererile de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondate recursurile formulate de reclamanta SC C.G. SRL Iași și intervenienții A.E. și A.G.

pentru următoarele considerente. Printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța de fond a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, interpretând corect întreaga documentație existentă, soluția pronunțată fiind în deplină concordanță cu situația de fapt și de drept. Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Nu se poate reține că a fost încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în discuția părților toate excepțiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări și răspunsuri la întâmpinări, iar după închiderea dezbaterilor, note scrise, cuprinzând solicitările detaliate ale reclamantei și intervenienților. Dezbaterile având loc în prezența lor, susținerile au fost consemnate conform încheierii din ședința publică de la 7 iunie 2007. Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.

Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Nu poate fi primită nici teza acreditată de recurenți în motivele de recurs potrivit căreia a fost dată o interpretare greșită a actului dedus judecății, deoarece, așa cum amplu documentat și bine argumentat, au fost expuse detaliat toate rațiunile juridice care au condus la respingerea cererii reclamantei și a cererii de intervenție în interes propriu. Nici una din criticile recurenților nu își găsește o justificare reală, cauza fiind soluționată prin raportare la toate probele administrate de părți, cu motivare expresă pentru fiecare aspect juridic pus în discuție, vizând atât relevanța raportului de expertiză criminalistică extrajudiciară nr. 114 din 8 iulie 2005, cât și întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc prin contactul de credit nr. 120 din 21 martie 1995, a excepției autorității de lucru judecat, precum și a calității procesuale a părților litigante.

În acest context, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC C.G. SRL Iași și intervenienții A.E. și A.G. împotriva sentinței nr. 128 din 14 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită niciuna din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.G. SRL IAȘI și intervenienții A.E. și A.G. , împotriva sentinței nr. 128 din 14 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2008.