ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1975/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 128 din 14 iunie 2007 a respins excepția autorității de lucru

judecat invocată de reclamanta SC C.G. SRL cu sediul social în Iași, Județul

Iași.

Au fost respinse excepțiile inadmisibilității

acțiunii, autorității de lucru judecat și a prescripției dreptului la acțiune,

invocate de pârâta A.V.A.S. cu sediul social în București, ca neîntemeiate.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei SC R.B. SA, sucursala Iași, și a fost respinsă cererea

formulată de reclamanta SC C.G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA, sucursala

Iași, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate

procesuală pasivă.

A mai fost respinsă cererea formulată de aceiași

reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București ca neîntemeiată.

De asemenea a fost respinsă cererea de intervenție în

interes propriu, formulată de intervenienții A.G. și A.E., ambii domiciliați în

Iași, județul Iași ca neîntemeiată.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a

reținut, în principal, că excepția autorității de lucru judecat, invocată de

intervenienți nu este întemeiată, neputându-se constata tripla identitate de

cauză, obiect și părți.

Deschiderea procedurii insolvenței și derularea ei au

fost îndreptate în mod exclusiv împotriva debitorului SC C.G. SRL și nu și

împotriva garanților ipotecari. În cererea de deschidere a procedurii

insolvenței formulată de către creditoarea B.A. SA s-a menționat că nu au fost

perfectate contracte de fidejusiune, iar acest aspect nu are legătură cu

intervenienții, deoarece în ce privește executarea silită pornită de A.V.A.S.,

aceștia nu au calitatea de fidejusori ci de garanți ipotecari.

Excepțiile invocate de A.V.A.S. au fost găsite și ele

neîntemeiate.

S-a apreciat că este întemeiată excepția ridicată de

pârâta SC R.B., sucursala Iași, prin aceea că, în urma contractului de cesiune

de creanță nr. 933200 din 2 decembrie 1999 au fost remise A.V.A.S. și toate

titlurile de creanță, inclusiv contractul de credit nr. 120 din 21 martie 1995

și contractul de ipotecă transmis sub nr. 6674 din 18 aprilie 1995, iar în ce

privește titlul executoriu 4078 din 26 martie 2002 acesta a fost emis numai de

A.V.A.S.

În ceea ce privește acțiunea propriu-zisă, nu

reclamanta ci intervenienții proprietari ai apartamentului lor puteau garanta

restituirea unui credit primit de către reclamantă de la fosta B.A. SA, sucursala

Iași. Reclamanta nu își justifică și nu probează susținerea în sensul că ar fi

semnat contractul de garanție imobiliară transcris sub nr. 6074 din 18 aprilie

1995 doar pentru un al patrulea credit care nu i s-a mai acordat. De asemenea,

nu indică sub ce aspecte concrete pretinde că ar fi fost falsificate cele două

contracte, vizate prin acțiune, trimiterea la raportul de expertiză

extrajudiciară nr. 14 din 8 iulie 2005 nefiind suficient sub acest aspect.

Raportul de expertiză respectiv poate fi avut în vedere sub aspect probator

doar ca înscris. Concluziile expertizei nu constituie o probă concludentă în

sens contrar încheierii, în mod valid din punct de vedere legal, sub aspectele

care interesează, a ipotecii. Aspectele menționate de către expert pot avea și

alte cauze decât intenția de fraudă iar reclamanta nici nu a indicat și dovedit

că ar fi intervenit o fraudă, în condițiile prezumării cauzei până la proba

contrară potrivit art. 967 alin. (2) C. civ.

Potrivit art. 38 și art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998,

A.V.A.S. poate urmări stingerea datoriei, și prin executarea silită a

garanților-ipotecari nu doar a debitorului principal, în baza unei ipoteci care

constituie titlu executoriu. Prin urmare nu prezintă relevanță sub acest aspect

faptul că intervenienții nu sunt părți în contractul de credit sau contractul

de cesiune de creanță în favoarea A.V.A.S. De asemenea, intervenienții nici nu

sunt fidejusori ci garanți-ipotecari, angajându-se să garanteze restituirea

creditului de către reclamantă prin contracte de garanție imobiliară, încheiate

cu titularul creditului (al creanței), pe care le-au semnat.

Lipsa consimțământului, dolul nu constituie motiv de

nulitate absolută, iar încălcarea altor prevederi legale nu a fost justificată

în concret și nici probată de reclamantă.

Împotriva sentinței comerciale nr. 128 din 14 iunie

2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, au

promovat recurs atât reclamanta SC C.G. SRL Iași cât și intervenienții A.E. și A.G.,

care au criticat aceiași hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și

netemeinicie, după cum urmează.

Recurenții intervenienți A.E. și A.G., în dezvoltarea

motivelor de recurs au evocat împrejurarea că instanța de fond nu a exercitat

un rol activ, prin aceea că nu a pus în vedere părților drepturile și

obligațiile ce le revin și nu a stăruit pentru soluționarea amiabilă a cauzei

conform art. 129 C. proc. civ.

De asemenea instanța de fond nu a motivat în fapt și

în drept hotărârea, greșit a procedat la respingerea probelor depuse la dosar,

a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțând o hotărâre

lipsită de temei legal, cu încălcarea art. 21 din Constituția României, art. 6

din C.E.D.O. și Libertăților Fundamentale precum și a normelor cuprinse în

Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 247/2005.

A fost evidențiat și aspectul că magistratul

fondului s-a mai pronunțat și în altă cauză, având ca reclamanți pe A.E. și A.G.,

respectiv dosarul nr. 1447/2/2007, fiind desconsiderate atât excepția

autorității de lucru judecat cât și toate probele administrate, în special

expertiza grafologică, hotărârea dată de prima instanță este contradictoriu și

superficială, prin aceea că în realitate probele conduceau la constatarea

nulității absolute și a falsului în contractul de garanție imobiliară și a

celui de credit, așa cum reiese și din raportul de expertiză depus la dosar.

Tot greșit a fost soluționată și problema lipsei

totale a consimțământului, care în mod evident conduce la nulitatea absolută a

contractului de credit nr. 120 din 21 martie 1995.

Recursul intervenienților s-a întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

La rândul ei, recurenta reclamantă SC C.G. SRL Iași,

a preluat și în cererea de recurs și se regăsesc în esență aceleași critici

aduse sentinței pronunțate de prima instanță.

Ambele recurente au cerut admiterea recursului,

casarea sentinței atacate, admiterea probei cu expertiză, respectiv dacă cea

existentă nu este suficientă, una judiciară, care în final să conducă la

admiterea cererilor așa cum au fost formulate.

Înalta Curte, analizând materialul probator

administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse în cererile de recurs,

constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondate

recursurile formulate de reclamanta SC C.G. SRL Iași și intervenienții A.E. și A.G.

pentru următoarele considerente.

Printr-o integrală și completă apreciere a probelor,

instanța de fond a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice

dintre părți, interpretând corect întreaga documentație existentă, soluția pronunțată

fiind în deplină concordanță cu situația de fapt și de drept.

Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Nu se poate reține că a fost încălcat principiul

rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în discuția părților toate excepțiile

invocate, a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la

apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări și răspunsuri la

întâmpinări, iar după închiderea dezbaterilor, note scrise, cuprinzând

solicitările detaliate ale reclamantei și intervenienților. Dezbaterile având

loc în prezența lor, susținerile au fost consemnate conform încheierii din

ședința publică de la 7 iunie 2007.

Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat

jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil,

deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile

dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând să se substituie voinței

părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea

părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor

legitime.

Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. consacră,

într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și

efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice

persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un

termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială,

instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor

sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe

deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice,

ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea

dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul

civil.

Nu poate fi primită nici teza acreditată de recurenți

în motivele de recurs potrivit căreia a fost dată o interpretare greșită a

actului dedus judecății, deoarece, așa cum amplu documentat și bine argumentat,

au fost expuse detaliat toate rațiunile juridice care au condus la respingerea

cererii reclamantei și a cererii de intervenție în interes propriu.

Nici una din criticile recurenților nu își găsește o

justificare reală, cauza fiind soluționată prin raportare la toate probele

administrate de părți, cu motivare expresă pentru fiecare aspect juridic pus în

discuție, vizând atât relevanța raportului de expertiză criminalistică

extrajudiciară nr. 114 din 8 iulie 2005, cât și întinderea drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc prin contactul de credit nr. 120 din 21 martie

1995, a excepției autorității de lucru judecat, precum și a calității

procesuale a părților litigante.

În acest context, urmează a respinge

ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC C.G. SRL Iași și

intervenienții A.E. și A.G. împotriva sentinței nr. 128 din 14 iunie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită

niciuna din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.G. SRL

IAȘI și intervenienții A.E. și A.G. , împotriva sentinței nr. 128 din 14 iunie

2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2008.